Întrebări de la cititori

◼ Este compatibil cu principiile biblice ca o pereche creştină căsătorită să folosească anticoncepţionale?

Scripturile nu spun în mod explicit că perechile creştine trebuie să aibă copii şi, în caz că au, cîţi anume. Fiecare pereche trebuie să hotărască personal şi în mod responsabil dacă să încerce să–şi limiteze numărul de membri ai familiei. Dacă cei doi soţi sînt de acord să folosească măsuri anticoncepţionale, alegerea acestora este tot o chestiune personală. Totuşi, ei ar trebui să se întrebe dacă, potrivit cu felul în care înţeleg ei ce spune Biblia, şi în funcţie de conştiinţa lor, folosirea unei anumite metode dovedeşte respect faţă de sfinţenia vieţii.

Biblia arată că viaţa începe odată cu conceperea; Dătătorul vieţii vede viaţa care a fost concepută, „chiar embrionul“ care apoi se va dezvolta în uterul mamei (Psalm 139:16; Exod 21:22, 23a; Ieremia 1:5). Nu trebuie deci să se încerce în nici un fel a pune capăt unei vieţi deja concepute. A face astfel este totuna cu a avorta.

Folosirea pilulelor anticoncepţionale este foarte răspîndită în lume. Care este modul lor de acţiune? Există în principal două tipuri de pilule anticoncepţionale: pilulele combinate şi mini–pilulele (care conţin doar progesteron). Cercetările au clarificat mecanismele de bază prin care acestea limitează naşterile.

Pilulele din primul tip sînt combinaţii de doi hormoni: estrogenul şi progesteronul. Conform FDA, instituţia americană care se ocupă cu alimentaţia şi produsele farmaceutice, „mecanismul principal“ prin care acţionează acest timp de pilule este „inhibarea ovulaţiei“. Se pare că atunci cînd este luată cu regularitate, această pilulă împiedică aproape întotdeauna eliberarea ovulului din ovar. Cînd nu este eliberat nici un ovul, nu poate avea loc concepţia în trompele uterine. Deşi pilulele de acest tip pot cauza şi modificări ale „endometrului [căptuşeala internă a uterului] — care reduce probabilitatea nidaţiei —“, acesta este considerat un mecanism secundar.

Pentru a reduce efectele secundare, au fost fabricate pilule combinate cu conţinut scăzut de estrogen. Se pare că aceste pilule combinate, cu dozaj scăzut, permit o activitate mai mare la nivelul ovarelor. Dr. Gabriel Bialy, care conduce secţia de dezvoltare a metodelor anticoncepţionale din Institutul Naţional al Sănătăţii din Statele Unite, declară următoarele: „Ponderea dovezilor ştiinţifice arată că, chiar şi cu pilula care are conţinut scăzut de estrogen, ovulaţia este inhibată, nu în proporţie de sută la sută, ci după toate probabilităţile, în jur de 95 % . Dar, simplul fapt că ovulaţia are loc nu înseamnă că s–a produs fecundaţia.“

Dacă o femeie nu ia cu regularitate pilula de combinaţie estrogen–progesteron, există posibilităţi mai mari ca în prevenirea naşterilor să intre în joc mecanismul secundar. Un studiu efectuat asupra femeilor care au omis de două ori să ia pilula cu doză scăzută, a dezvăluit că 36 % din ele au avut ovulaţie. În revista Contraception (Anticoncepţia) se relatează că în astfel de cazuri, efectele pilulelor asupra endometrului şi asupra mucoasei cervicale pot continua garantarea (. . .) unei acţiuni anticoncepţionale.“

Dar ce se poate spune despre celălalt tip de pilule, mini–pilula, care conţine numai progesteron? Într–o publicaţie recentă (Drug Evaluations, 1986) se spuneau următoarele: „Nu inhibarea ovulaţiei este caracteristica fundamentală a anticoncepţiei cu mini–pilule a căror compoziţie exclusivă este progesteronul. Aceşti agenţi cauzează formarea unei mucoase cervicale vîscoase care este relativ impenetrabilă pentru spermă. Ei pot încetini deplasarea spermei în trompe şi provoacă o involuţie a endometrului [ceea ce ar împiedica dezvoltarea oricărui ovul fecundat].“

Unii cercetători susţin că în cazul pilulei care conţine în exclusivitate progesteron „ovulaţia are loc normal, în peste 40 % din cazuri“. Deci, această pilulă permite deseori ca ovulaţia să aibă loc. Mucoasa cervicală îngroşată poate bloca sau opri trecerea spermei şi deci împiedica concepţia; în caz contrar, mediul ostil pe care pilula îl creează în uter ar putea împiedica ovulul fecundat să se nideze şi să se dezvolte.

De aici se poate deduce că atunci cînd sînt folosite cu regularitate ca metode anticoncepţionale, amîndouă tipurile de pilule par eficiente în ce priveşte împiedicarea concepţiei în majoritatea cazurilor, şi deci nu cauzează avorturi. Totuşi, dat fiind că mini–pilula (cea care conţine numai progesteron) permite cu o frecvenţă mai mare ovulaţia, există o mai mare posibilitate ca uneori ea să împiedice sarcina preîntîmpinînd nidarea în uter a unei vieţi deja concepute. Studiile ştiinţifice arată că, în mod normal (cînd uterul nu este modificat de efectul pilulelor anticoncepţionale) „60 % din ovulele fecundate (. . .) mor înainte de ciclul următor“. Oricum, faptul că lucrul acesta se întîmplă este cu totul diferit de cazul în care se preferă să se facă uz de metode anticoncepţionale care prezintă o mai mare probabilitate de a împiedica nidarea unui ovul fecundat.

Există deci aspecte precise cu caracter moral de care o pereche căsătorită trebuie să ţină seama cînd discută cu un medic posibilitatea de a folosi pilule anticoncepţionale. Chiar şi cînd iau hotărîri personale, creştinii trebuie să păstreze întotdeauna o „conştiinţă perfect curată“ înaintea Dumnezeului nostru — Dătătorul vieţii. — Fapte 23:1; Galateni 6:5.

◼ Există o limită minimă de vîrstă pentru ca un creştin să poată fi recomandat ca slujitor auxiliar?

Nu, Biblia nu stabileşte nici o limită minimă de vîrstă.

În Israelul antic, Dumnezeu a stabilit limite de vîrstă pentru cei care ocupau anumite funcţii. Bărbaţii înscrişi pentru serviciul militar trebuiau să aibă 20 de ani; copiii nu erau trimişi la luptă, spre deosebire de ceea ce se întîmplă în unele locuri astăzi. Vîrsta era, de asemenea, un factor de care se ţinea cont în cazul leviţilor. Kohatiţii care slujeau la tabernacol trebuiau să aibă vîrsta între 30 şi 50 de ani. De ce? Aceste limite de vîrstă erau menţionate în legătură cu cei care îndeplineau „un serviciu obositor şi serviciul de purtare a poverilor în cortul întrunirii“ (Numere 4:3, 47). Se pare că leviţii puteau începe să efectueze munci mai uşoare la 25 de ani, dar trebuiau să aştepte să împlinească 30 de ani pentru a participa la munca grea ce consta în a demonta, transporta şi asambla tabernacolul, muncă ce constituia un privilegiu mai important (Numere 8:24–26). Întrucît această muncă grea nu era necesară mai tîrziu la templu, leviţii îşi începeau serviciul la 20 de ani. — 1 Cronici 23:24.

Dar cînd Iehova a încetat să mai utilizeze Israelul carnal şi a început să utilizeze Israelul spiritual, a fixat el oare o vîrstă minimă pentru slujitorii auxiliari (diaconii) din congregaţia creştină?

Cineva ar putea crede că aşa stau lucrurile, luînd în considerare ceea ce s–a petrecut pe parcursul secolelor ce au trecut. În Biserica Catolică, un diacon este „un slujitor hirotonisit ocupînd rangul imediat inferior în ierarhia ecleziastică divin instituită“. În cartea sa Antiquities of the Christian Church (Antichităţi ale Bisericii Creştine) Bingham face această remarcă: „Episcopii şi presbiterii [bătrînii] (. . .) nu puteau fi, în general, hirotonisiţi înainte de vîrsta de 30 de ani; iar diaconii puteau fi hirotonisiţi la vîrsta de 25 de ani, şi nu mai devreme. Aceasta este limita de vîrstă fixată atît prin dreptul civil cît şi prin cel canonic. (. . .) În toată istoria Bisericii nu se găseşte practic nici un exemplu al cuiva care să fi fost hirotonisit înainte de vîrsta de 25 de ani.“

Dar care sînt condiţiile cerute de Biblie? Singurele cerinţe sînt cele menţionate la 1 Timotei 3:8–10, 12, 13: „În mod similar, slujitorii auxiliari trebuie să fie serioşi, nu cu două feţe, nici deprinşi cu mult vin, nici lacomi de cîştig necinstit, ci păstrînd secretul sacru al credinţei cu o conştiinţă curată. De asemenea, aceştia să fie mai întîi puşi la încercare cu privire la aptitudinea lor apoi să servească în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, dacă sînt liberi de acuzaţie. Slujitorii auxiliari să fie soţi ai unei singure soţii, conducîndu–şi într–un mod excelent copiii şi propriile lor case. Căci cei care slujesc într–un mod excelent dobîndesc o excelentă poziţie şi o mare libertate de exprimare în credinţa cu privire la Cristos Isus.“

Să observăm că aici nu este precizată nici o limită de vîrstă în ce priveşte numirea unui slujitor auxiliar. Aşadar, atunci cînd bătrînii se întrunesc pentru a analiza calificările bărbaţilor din congregaţie, ei pot să–şi amintească faptul că nu există nici o bază biblică pentru a pretinde ca un creştin să aibă vîrsta de 20, 25 sau 30 de ani înainte de a putea fi recomandat ca slujitor. Biblia vorbeşte despre bărbaţii care îndeplinesc această funcţie ca fiind „cei care slujesc“, astfel că cu greu s–ar putea presupune că aceştia ar fi copii sau tineri adolescenţi. Sprijinind această idee, Biblia precizează că slujitorii auxiliari ar putea fi căsătoriţi şi ar putea avea copii.

În plus, bărbaţii recomandaţi ca slujitori auxiliari trebuie să fie „puşi la încercare cu privire la aptitudinea lor“, dovedind că au un simţ al responsabilităţii. Aceasta nu înseamnă că ei trebuie să slujească un anumit timp pentru a fi verificaţi. Mai degrabă, ei trebuie să fi dat dovadă de maturitate creştină o perioadă de timp suficient de lungă (să fie botezaţi cel puţin de un an) şi să fie dispuşi şi capabili să îndeplinească sarcinile care le sînt încredinţate. Dacă un bărbat tînăr, „serios“ manifestă aceste calităţi şi este umil şi îndeplineşte şi celelalte condiţii cerute, bătrînii pot să–l recomande pentru a fi numit, chiar dacă el nu are încă vîrsta de 20 de ani. Alţi fraţi pot să fie mult în vîrstă cînd dovedesc în mod clar că îndeplinesc condiţiile pentru ’a dobîndi o excelentă poziţie şi o mare libertate de exprimare‘.

[Notă de subsol]