Viaţa lui Isus şi serviciul său sacru
ARTICOLUL de la pagina următoare, intitulat „Isus îndeplineşte tot ce îi cere Dumnezeu“, este ultimul din lungul serial „Viaţa lui Isus şi serviciul său sacru“. Această rubrică apare în Turnul de veghere de peste şase ani, în 149 de ediţii consecutive, începînd cu ediţia din 1 aprilie 1985 (în engleză).
Sperăm că acest serial din Turnul de veghere v–a ajutat să urmaţi îndemnul lui Pavel de a «privi ţintă la Isus» şi de–a respecta porunca lui Dumnezeu: „De El să ascultaţi!“ (Evrei 12:2, 3; Matei 17:5) De–a lungul anilor, mulţi ne–au scris că au fost ajutaţi să facă lucrul acesta. „Parcă aş fi fost acolo, ascultîndu–l şi urmărind ceea ce făcea“, a scris unul dintre cititori. „Prin intermediul acestor articole am ajuns să îl iubesc mai mult.“
Un alt cititor a scris: „Fiecare ediţie părea să conţină ceva ce–mi scăpase atunci cînd am citit relatarea biblică. Îmi făcea plăcere să–mi amintesc diferitele evenimente din viaţa lui Isus într–o ordine cronologică mai corectă, odată cu citirea fiecărui articol.“ Mulţi au exprimat aprecieri asemănătoare, deoarece au aflat cînd şi unde a predat Isus şi a înfăptuit anumite lucruri.
O femeie din Spania a spus: „Eu am păstrat toate articolele, de la început. Ele sînt foarte instructive atît pentru adulţi, cît şi pentru copii. Am 44 de ani, dar am avut emoţii cînd am citit acele relatări, de parcă aş fi fost prezentă la fiecare întîmplare istorică.“
O mamă din Statele Unite a scris: „Datorită scurtimii şi limbajului simplu al articolelor, soţul meu s–a alăturat şi el studiului familial. Deoarece şi el studiază acum Biblia, fiul meu, în vîrstă de opt ani, m–a rugat să vă scriu, pentru a vă mulţumi. El ar dori ca atunci cînd acest serial se va încheia, articolele să fie publicate sub formă de carte, astfel încît să le poată oferi colegilor săi de şcoală.“
Probabil că şi tu împărtăşeşti sentimentele unuia dintre cititori, care nu de mult s–a lamentat: „Mă cuprinde puţină tristeţe cînd mă gîndesc la faptul că în curînd serialul se va încheia, pe măsură ce ultimele zile ale vieţii pămînteşti a lui Isus se epuizează. Voi simţi cu adevărat lipsa acestor articole în Turnul de veghere.“ Sperăm însă că vei savura şi această parte finală a serialului nostru — „Viaţa lui Isus şi serviciul său sacru“.