Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w91 15/9 pag. 3
  • Răspunde Dumnezeu la rugăciunile tale?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Răspunde Dumnezeu la rugăciunile tale?
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1991
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Pentru ce anume se roagă unii?
  • Introducere
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (public) — 2021
  • Ale cui rugăciuni primesc răspuns?
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1991
  • Apropie-te de Dumnezeu prin intermediul rugăciunii!
    Ce ne învață în realitate Biblia?
  • Ajută la ceva rugăciunea?
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 2000
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1991
w91 15/9 pag. 3

Răspunde Dumnezeu la rugăciunile tale?

„NU AM avut niciodată sentimentul că mi s–a răspuns la rugăciuni“, a spus o femeie care trăieşte în Hokaido, Japonia. Ea nu este singura în această situaţie. Mulţi oameni consideră că nu primesc niciodată răspuns la rugăciunile lor. De fapt, poate că te întrebi dacă Dumnezeu răspunde la rugăciunile tale.

Milioane de oameni adresează nenumărate rugăciuni la nenumărate de zeităţi. Dar de ce se pare că atît de multe rugăciuni nu primesc răspuns? Pentru a afla acest lucru, să analizăm mai întîi ce fel de rugăciuni sînt adresate.

Pentru ce anume se roagă unii?

În perioada anului nou, două treimi din populaţia Japoniei, sau circa 80 de milioane de oameni, se roagă în altarele şintoiste sau în templele budiste. Ei dau monede ca ofrande şi se roagă pentru noroc şi siguranţa familiei.

În ianuarie şi februarie — exact înaintea exigentelor examene de admitere — studenţii se îngrămădesc înaintea altarelor cum este acesta din Tokio, renumit pentru al său dumnezeu al învăţămîntului. Ei îşi scriu doleanţele pe plăcuţe de lemn pentru rugăciuni şi le atîrnă pe stîlpi de lemn pe terenul din jurul altarelor. În timpul sesiunii de examene din 1990, cel puţin 100 000 de astfel de plăci împodobeau incinta unui bine cunoscut altar din Tokio.

Multe rugăciuni se fac pentru sănătate. La un altar din Kawasaki, Japonia, oamenii se roagă pentru a fi ocrotiţi împotriva SIDA. „Semnificaţia rugăciunii pentru protecţie împotriva SIDA“, a explicat preotul altarului, „este că ea îi va face pe oameni prevăzători în comportare.“ Dar oare la atît se reduce rugăciunea?

La un alt templu, o femeie în vîrstă se ruga pentru o „moarte bruscă“. De ce? Deoarece ea voia să evite suferinţa unei boli prelungite şi nu dorea să devină o povară pentru familie.

Într–o ţară aşa–zis creştină, căpitanul unei echipe de fotbal s–a rugat pentru victoria echipei lui şi pentru protecţie împotriva accidentelor. Catolicii din Polonia se roagă pentru bunăstarea lor personală şi îşi împodobesc Madonna cu bijuterii cînd consideră că rugăciunile lor sînt ascultate. Mulţi oameni se îngrămădesc la biserici, aşa cum se întîmplă la faimoasa Guadelupa, din Mexico City, şi la Lourdes, Franţa, implorînd vindecări miraculoase.

Atît în Est cît şi în Vest, oamenii fac rugăciuni din multe şi diferite motive personale. Evident, ei vor ca rugăciunile lor să fie auzite şi să li se răspundă la ele. Totuşi, este realist să ne aşteptăm ca toate rugăciunile să fie ascultate în mod favorabil? Dar cum stau lucrurile în cazul propriilor tale rugăciuni? Ai primit răspuns la ele? De fapt, răspunde oare Dumnezeu la rugăciuni?

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează