Biserica latino-americană suferă — De ce o părăsesc milioane de oameni?

DE LA frontiera nordică a Mexicului pînă la extremitatea sudică a statului Chile, aproape că nu există oraş sau sat latino-american care să nu se mîndrească cu o biserică romano-catolică amplasată în piaţa principală. Dar, o „schimbare monumentală are loc în America Latină“, recunoaşte Joseph E. Davis, coordonatorul unei instituţii care promovează activităţi catolice. De asemenea, el recunoaştea faptul că America Latină, o zonă care a fost timp de peste trei secole sub influenţa Bisericii Romano-Catolice, este acum în pragul unei transformări de proporţii.

Nu este nici un secret faptul că dominaţia Bisericii Catolice slăbeşte rapid. Recent, numărul catolicilor activi a fost estimat ca reprezentînd doar 15% din totalul populaţiei Americii Latine. Anuarul 1991 Britannica Book of the Year informa: „Episcopii romano-catolici şi papa însuşi şi-au exprimat teama că America Latină, regiune istoriceşte catolică, s-a întors în mod periculos de la vechea credinţă“. De ce are loc acest fenomen? De ce atît de multe persoane părăsesc turma catolică? Ce s-a întîmplat cu cei rătăciţi?

În căutarea unei explicaţii

Liderii catolici consideră că proliferarea „sectelor“ poartă vina pentru problemele lor. Un preot european, care îşi desfăşoară activitatea în Bolivia, se plîngea: „Biserica este asemenea unui copac a cărui sevă este extrasă de sectele asemănătoare buruienilor“.

În Argentina sînt înregistrate în fiecare an 140 de religii noi, fapt care ar putea contribui la explicarea reducerii numărului de membri ai Bisericii Catolice de la 90%, la 60 sau 70%, începînd de la jumătatea anilor ’70. În Tijuana, Mexic, 10% din cele două milioane de locuitori au părăsit biserica intrînd în cele 327 de religii necatolice existente în acea regiune. Revista Time relatează: „În mod uimitor, duminica, este aproape sigur că la biserică se află mai mulţi brazilieni protestanţi decît catolici“. Nu este surprinzător faptul că, aşa cum afirma un periodic, atunci cînd „cardinalii latino-americani s-au întîlnit la Vatican cu papa pentru a discuta două subiecte de importanţă capitală pentru biserica de astăzi“, unul dintre ele a fost „problema sectelor“.

Într-o întîlnire cu episcopii din Mexic, papa a declarat că succesul numeroaselor religii noi „se datoreşte lîncezelii şi indiferenţei fiilor bisericii care nu sînt la înălţimea misiunii lor de evanghelizare“. De ce sînt ‘fiii bisericii’ indiferenţi în a satisface necesităţile spirituale ale latino-americanilor, deşi un număr atît de mare dintre aceştia respectă Biblia? Un editorial din Última Hora, cotidian publicat în La Paz, Bolivia, arată: „Biserica a intrat atît de mult în lume încît se pare că în fiecare zi îşi abandonează tot mai mult propriul său domeniu. Nu ar trebui să ne surprindă constatarea, conform cu ceea ce este în realitate, că preoţii sînt mai mult sociologi, economişti, jurnalişti sau politicieni decît clerici“.

Mai mult politicieni decît predicatori?

Amestecul bisericii în politică în decursul anilor ’70 şi ’80 a contribuit fără îndoială la sentimentul de dezgust pe care mulţi locuitori latino-americani îl au în prezent faţă de catolicism. Un studiu publicat în 1985 a făcut următoarea observaţie cu referire la Maryknoll, o societate catolică americană, cu multele sale misiuni în ţările latino-americane: „Maryknoll a reuşit să strecoare mesajul marxist-leninist referitor la revoluţia violentă, făcîndu-l să fie acceptat de public, tocmai pentru că i s-a permis să acţioneze ca reprezentant al Bisericii Catolice. Mesajul acesteia a ajuns nu numai la credincioşii obişnuiţi, ci şi la politicieni americani de frunte“.

Să ne gîndim, de asemenea, la aşa-numitul război murdar în care, fapt uluitor, la sfîrşitul anilor ’70 au fost ridicaţi şi ucişi fără a fi judecaţi între 10 000 şi 30 000 de argentinieni. Un editorial din National Catholic Reporter, purtînd titlul „Biserica din Argentina se pătează cu sînge“, declara: „Experienţa din Argentina seamănă atît de mult cu acţiunile bisericii catolice din Germania nazistă încît face să apară din nou întrebarea dacă pentru biserică nu este mai importantă puterea decît cerinţa Evangheliei de a fi martoră pentru adevăr“.

Dorinţa bisericii de a deţine putere în guvernele lumii arată cu claritate că ea nu este prietenă cu Dumnezeu. Biblia spune: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu“ (Iacov 4:4). Aşadar, nu este deloc surprinzător faptul că mulţi nu se mai bizuie pe Biserica Catolică pentru a primi îndrumare spirituală. Dar ce s-a întîmplat cu persoanele care au părăsit turma catolică?

Oi fără păstor

Ei se aseamănă mult cu persoanele din secolul întîi cărora conducătorii spirituali ai iudaismului nu le purtau de grijă. Biblia spune că lui Isus „I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor“ (Matei 9:36). Mulţi au părăsit Biserica Catolică pentru a trece la aşa-numitele religii evangheliste. Le-au purtat acestea mai bine de grijă oilor rătăcite? Sînt protestanţii mai dispuşi să fie aşa cum a afirmat Isus despre adevăraţii săi continuatori: „Ei nu sînt din lume, după cum Eu nu sînt din lume“? — Ioan 17:14.

Numeroase religii necatolice încearcă să lase impresia că ascultă de Biblie, nu că ar urma tradiţii religioase. Deseori aceasta este numai o aparenţă. Doctrinele fundamentale ale organizaţiilor protestante sînt atît de asemănătoare celor ale Bisericii Catolice, încît mulţi observatori ar putea folosi cu uşurinţă zicala andină: “Es la misma cholita con otra pollera” (Este aceeaşi micuţă indiană cu o altă fustă).

De exemplu, aproape toate grupările protestante susţin că Dumnezeu este o Trinitate, totuşi aceasta nu este o învăţătură biblică. The Encyclopedia of Religion recunoaşte: „Exegeţii şi teologii de astăzi sînt de acord că Biblia ebraică nu conţine o doctrină a Trinităţii . . . De asemenea, nici Noul Testament nu conţine o doctrină explicită a Trinităţii“.a

Protestanţii sînt în mod evident tot atît de legaţi de lume şi de politica ei, ca şi catolicii. Encyclopedia of Latin America afirmă: „Protestantismul din America Latină s-a adaptat şi el . . . politicii electorale populiste. Unii pastori autohtoni devin adesea clienţi ai unor patroni politici şi oferă voturi în schimbul obţinerii de favoruri din partea guvernului pentru bisericile lor“. Latin American Research Review spune: „În Guatemala, protestantismul s-a unit cu politica încă de cînd s-a instalat prima dată în ţară“, adăugînd că acesta „a fost în aceeaşi măsură o formă de religie şi un instrument pentru transmiterea unor comportamente sociale şi politice“.

Amestecul protestanţilor în politică a condus deseori la participarea lor la războaie. Harry Emerson Fosdick, în prezent decedat, considerat a fi unul dintre clericii protestanţi cu cea mai mare influenţă din istoria Americii, recunoştea: „Istoria noastră occidentală a însemnat război după război. Am născut oameni pentru război; am instruit oameni pentru război; am glorificat războiul; am făcut din oamenii de război eroii noştri şi chiar în bisericile noastre am înălţat stindardul de luptă . . . Din aceeaşi gură au ieşit laude Prinţului Păcii, precum şi îndemnul la luptă“.

Ce ar trebui să faceţi?

După ce descrie religia falsă ca pe o prostituată simbolică ce comite fornicaţie cu guvernele pămîntului, cartea biblică Apocalipsa spune: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!“ — Apocalipsa 18:4.

Cu toate că mulţi îşi dau seama că în biserică există multă corupţie, ei ezită să o părăsească dat fiind faptul că Biserica Romano-Catolică are o istorie atît de veche. Amintiţi-vă însă că sistemul de închinare iudaic era foarte vechi; totuşi Dumnezeu i-a respins pe iudei din poziţia de popor ales al său atunci cînd ei au devenit apostaţi în ce priveşte adevăratele sale învăţături. Slujitorii fideli ai lui Dumnezeu au părăsit iudaismul atunci cînd şi-au dat seama că, în locul acestuia, Dumnezeu folosea acum congregaţia creştină. Cum puteţi recunoaşte adevărata congregaţie creştină din prezent?

În ultimele două decenii, aproximativ un milion de latino-americani au devenit Martori ai lui Iehova. De ce au făcut ei această schimbare? Un periodic din Martínez de la Torre, Veracruz, Mexic, a examinat această întrebare. Ziarul spunea: „Aceşti Studenţi ai Bibliei sînt alcătuiţi în proporţie de aproape sută la sută din foşti membri ai altor religii, majoritatea fiind foşti catolici care au remarcat faptul că religia se angrenează în politică, precum şi că acceptă şi aprobă practici nebiblice, cum ar fi interconfesionalismul, imoralitatea şi violenţa. Pentru ei a constituit o sursă de satisfacţie faptul de a se conforma unor principii scripturale de conduită fără să recurgă la idolatrie sau la tradiţii de origine necunoscută. Acest lucru le-a conferit o unitate a credinţei demnă de laudă, care se pare că îi disting în mod net oriunde se găsesc“.

Un alt periodic latino-american se exprima în felul următor: „Martorii lui Iehova sînt oameni harnici, cinstiţi, temători de Dumnezeu. Ei sînt conservatori şi iubitori ai tradiţiilor lor, iar religia lor se întemeiază pe învăţăturile Bibliei“. Vă invităm ca, oriunde locuiţi, să studiaţi Biblia cu Martorii lui Iehova. Veţi afla că speranţa lor şi întregul lor mod de viaţă se întemeiază pe Biblie. Da, veţi afla cum să vă închinaţi lui Dumnezeu „în duh şi în adevăr“. — Ioan 4:23, 24.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 21]

MARTORII LUI IEHOVA DIN CÎTEVA ŢĂRI LATINO-AMERICANE

1971 1992

Ţara Vestitori Vestitori

Argentina 20 750 96 780

Bolivia 1 276 8 868

Brazilia 72 269 335 039

Chile 8 231 44 067

Columbia 8 275 55 215

Costa Rica 3 271 14 018

Ecuador 3 323 22 763

El Salvador 2 181 20 374

Guadalupe 1 705 6 830

Guatemala 2 604 13 479

Honduras 1 432 6 583

Mexic 54 384 354 023

Panama 2 013 7 732

Paraguay 901 4 115

Peru 5 384 43 429

Porto Rico 8 511 25 315

Uruguay 3 370 8 683

Venezuela 8 170 60 444

TOTAL 212 156 1 143 175