Comunicarea — Mai mult decît doar a vorbi

IMAGINAŢI-VĂ un grup de turişti care privesc un peisaj pitoresc. Cu toate că întregul grup priveşte aceeaşi imagine, fiecare o vede altfel. De ce? Deoarece fiecare persoană o priveşte din poziţia sa. Nu există două persoane care să stea exact în acelaşi loc. În plus, nu toţi îşi îndreaptă atenţia asupra aceleiaşi părţi din peisaj. Fiecare persoană găseşte un alt aspect ca fiind deosebit de interesant.

Acelaşi lucru este valabil şi în cadrul căsătoriei. Nu există doi parteneri care să privească exact la fel problemele, chiar şi în cazul în care se potrivesc foarte bine. Soţul şi soţia sînt deosebiţi în unele privinţe, cum ar fi structura afectivă, experienţele din copilărie şi influenţa familiei. Punctele de vedere deosebite care rezultă din aceasta pot deveni o sursă de dispute dureroase. Apostolul Pavel a declarat în mod deschis: „Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor“. — 1 Corinteni 7:28, Regele Carol II.

Comunicarea include efortul de a îmbina aceste deosebiri pentru a forma o relaţie care să constituie „o carne“. Aceasta pretinde ca persoanele respective să-şi facă timp să discute (vezi chenarul de la pagina 7). Dar ea presupune mult mai mult.

A manifesta perspicacitate

Un proverb biblic spune: „Inima înţeleptului face ca gura lui să manifeste perspicacitate şi ea adaugă buzelor sale putere de convingere“ (Proverbele 16:23, NW). Cuvîntul ebraic redat aici prin ‘face să manifeste perspicacitate’ înseamnă a fi prudent, a cîntări lucrurile în minte cu atenţie. Aşadar, punctul central al unei comunicări eficiente este inima, nu gura. Un bun comunicant trebuie să fie mai mult decît un vorbitor; el trebuie să fie un ascultător care dovedeşte empatie (Iacov 1:19). El trebuie să discearnă sentimentele şi problemele care se află la baza comportamentului partenerului. — Proverbele 20:5.

Cum anume? Cîteodată lucrul acesta se poate realiza prin observarea împrejurărilor în care apare un conflict. Se află cumva soţul (soţia) dumneavoastră într-o stare de tensiune gravă din punct de vedere afectiv sau fizic? Există cumva o boală care afectează dispoziţia partenerului dumneavoastră? „Ce bun este un cuvînt spus la timpul potrivit!“, spune Biblia (Proverbele 15:23). Aşadar, faptul de a analiza împrejurările vă va ajuta să reacţionaţi în mod corespunzător. — Proverbele 25:11.

Totuşi, cauza unui conflict derivă deseori din chestiuni care nu au legătură cu situaţia din prezent.

A înţelege trecutul

Experienţele din copilărie contribuie în mare măsură la modelarea modului nostru de a gîndi cînd ajungem adulţi. Întrucît partenerii de căsătorie provin din familii diferite, sînt inevitabile unele puncte de vedere opuse.

Un incident relatat în Biblie ilustrează acest lucru. Cînd arca legămîntului a fost adusă la Ierusalim, David şi-a exprimat în mod public entuziasmul. Dar cum a reacţionat soţia sa, Mical? Biblia relatează: „Mical, fiica lui Saul, se uita pe fereastră şi a văzut pe împăratul David sărind şi jucînd înaintea DOMNULUI; şi l-a dispreţuit în inima ei“. — 2 Samuel 6:14–16.

Mical a manifestat înclinaţia lipsită de credinţă a lui Saul, nedreptul ei tată. Exegeţii biblici C. F. Keil şi F. Delitzsch sugerează că acesta este motivul pentru care în versetul 16 se face referire la Mical ca fiind „fiica lui Saul“, în loc de soţia lui David. În orice caz, cearta care a urmat între ei dă de înţeles cu claritate că David şi Mical nu au împărtăşit acelaşi punct de vedere cu privire la acest eveniment plin de bucurie. — 2 Samuel 6:20–23.

Acest exemplu demonstrează faptul că influenţele aproape imperceptibile ce decurg din educaţie pot determina un soţ şi o soţie să considere lucrurile într-un mod foarte diferit. Acest lucru este valabil chiar şi în cazul în care amîndoi îi slujesc în mod unit lui Iehova. De exemplu, o soţie care nu a primit un sprijin afectiv corespunzător în copilărie poate demonstra o nevoie extraordinară de aprobare şi încurajare. Acest lucru l-ar putea nedumeri pe soţul ei. „Dacă i-aş spune de o sută de ori că o iubesc, exclamă probabil el, tot nu ar fi de ajuns!“

În această situaţie, comunicarea implică faptul de a ‘se uita nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altuia’ (Filipeni 2:4). Pentru a comunica, un soţ trebuie să-şi privească soţia din perspectiva trecutului acesteia, nu din aceea a propriului său trecut. Iar o soţie trebuie, desigur, să se simtă îndemnată să procedeze la fel cu soţul ei. — 1 Corinteni 10:24.

Cînd în trecut a existat un abuz sexual

Faptul de a manifesta interes în mod personal este deosebit de important în cazul în care un partener a fost violat sau agresat sexual în copilărie — problemă care, din nefericire, este tot mai frecventă astăzi. De pildă, o soţie poate constata că în momentele de intimitate sexuală, ea nu poate face o separare între prezent şi trecut, între partenerul ei şi agresor sau între relaţia sexuală şi agresiunea sexuală. Acest lucru poate genera frustrare, îndeosebi dacă soţul nu priveşte această chestiune delicată din punctul de vedere al soţiei sale. — 1 Petru 3:8.

Deşi nu puteţi anula trecutul şi nici nu-i puteţi vindeca în mod complet efectele, puteţi contribui mult la mîngîierea unui partener aflat în suferinţă (Proverbele 20:5). Cum anume? „Voi, soţilor, trebuie să căutaţi să vă înţelegeţi soţiile cu care trăiţi“, a scris Petru (1 Petru 3:7, Phillips). Faptul de a înţelege trecutul partenerului dumneavoastră conjugal constituie o parte esenţială a comunicării. Fără compasiune plină de empatie, cuvintele vor fi inutile.

Lui Isus „I s-a făcut milă“ atunci cînd a întîlnit oameni bolnavi, chiar dacă el personal nu avusese niciodată bolile lor (Matei 14:14). În mod asemănător, poate că dumneavoastră personal nu v-aţi confruntat cu aceeaşi lipsă de consideraţie sau cu un abuz sexual ca soţia dumneavoastră, dar, în loc să-i minimalizaţi suferinţa, acceptaţi-i trecutul şi acordaţi-i sprijinul dumneavoastră (Proverbele 18:13). Pavel a scris: „Noi care sîntem tari sîntem datori să răbdăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu ne plăcem nouă înşine“. — Romani 15:1.

Prinşi în capcana resentimentelor

O căsnicie este asemenea unui vas preţios. Dacă este deteriorată printr-un adulter, apar pagube incalculabile (Proverbele 6:32). Este adevărat, dacă partenerul nevinovat decide să acorde iertare, bucăţile pot fi lipite laolaltă prin împăcare. Fisurile însă rămîn, iar la o ceartă, ar putea exista înclinaţia de a privi la aceste fisuri şi de a folosi trecutul drept o armă.

Resentimentele constituie o reacţie firească la infidelitatea unui partener. Dar dacă v-aţi iertat partenerul, feriţi-vă să permiteţi ca o indignare persistentă să distrugă binele pe care l-aţi realizat prin actul iertării. Dacă în interior mocneşte încontinuu în tăcere un resentiment sau dacă i se dă frîu liber într-un mod lipsit de milă, ambii parteneri vor suferi. De ce? O doctoriţă sugerează răspunsul: „Dacă te simţi jignit de partenerul tău, este fiindcă te interesează încă persoana lui. Aşadar, dacă te îndepărtezi de el pe plan afectiv sau cauţi să te răzbuni, nu numai că îţi răneşti partenerul, dar te distrugi şi pe tine. Tu ruinezi în continuare relaţia pe care o doreai neştirbită“.

Da, pur şi simplu nu puteţi să aplanaţi diferendele din căsnicie dacă nu vă reţineţi mînia. Aşadar, într-un moment cînd sentimentele nu sînt aprinse, discutaţi cu partenerul dumneavoastră despre ceea ce simţiţi. Explicaţi-i de ce vă consideraţi jignit(ă), de ce anume aveţi nevoie pentru a vă linişti şi ce anume veţi face pentru a ocroti relaţia. Nu vă folosiţi niciodată de trecut doar ca de o armă pentru a fi în avantaj într-o ceartă.

Viciul dăunează comunicării

O căsnicie are probleme mari atunci cînd un partener consumă în exces alcool sau droguri. Celălalt partener poate fi într-o situaţie asemănătoare cu aceea în care s-a aflat Abigail, aşa cum este relatată aceasta în Biblie. În timp ce soţul ei, Nabal, „era beat mort“, Abigail se străduia din răsputeri să îndrepte consecinţele comportamentului nesăbuit al acestuia (1 Samuel 25:18–31, 36). Căsniciile în care unul din soţi este sclavul unui viciu, iar celălalt este preocupat să-i schimbe comportamentul vicios, seamănă adesea cu familia lui Nabal şi a Abigailei.a

Se înţelege că, atunci cînd o persoană vicioasă începe să se restabilească, se resimte o mare uşurare. Acesta este însă doar începutul. Imaginaţi-vă că un uragan puternic devastează un orăşel. Casele se prăbuşesc, copacii sînt smulşi din rădăcini, liniile telefonice sînt doborîte la pămînt. Ce mare bucurie cînd furtuna a trecut! Acum însă, sînt necesare ample lucrări de reparaţii. La fel stau lucrurile şi cînd un partener începe să se restabilească. Relaţiile prăbuşite trebuie să fie refăcute. Trebuie restabilită încrederea şi integritatea. Trebuie refăcute liniile de comunicare. Pentru o persoană vicioasă care se corectează, această reconstrucţie treptată face parte din „noua personalitate“ pe care, conform Bibliei, creştinii trebuie să o cultive. Această nouă personalitate trebuie să includă şi „forţa care vă impulsionează mintea“. — Efeseni 4:22–24, NW.

Un studiu biblic le-a permis lui Leonard şi Elaine să înceteze a se droga, dar forţa care impulsionează mintea nu a intrat complet în acţiune.b În scurt timp au ieşit la iveală şi alte vicii. „Timp de 20 de ani am încercat să aplicăm principiile biblice şi să avem o căsnicie fericită, dar întotdeauna a fost peste puterile noastre“, spune Elaine. „Viciile noastre erau adînc înrădăcinate. Nu eram în stare să studiem sau să ne rugăm pentru înlăturarea lor.“

Leonard şi Elaine au căutat să se consulte pentru a înţelege care erau cauzele viciilor lor. Materialele oportune publicate de „sclavul fidel şi prevăzător“ în legătură cu abuzul sexual asupra copiilor, alcoolism şi respectul faţă de femei le-au fost de un real ajutor (Matei 24:45-47, NW).c „Am fost ajutaţi să reparăm daunele şi să ne apropiem din nou unul de altul“, declară Elaine.

Rezolvarea problemelor

Rebeca s-a confruntat cu o suferinţă greu de suportat din cauza soţiilor fiului ei Esau. Temîndu-se ca nu cumva şi celălalt fiu al ei, Iacov, să urmeze exemplul lui Esau, Rebeca şi-a exprimat sentimentul de frustrare, spunîndu-i soţului ei, Isaac: „M-am săturat de viaţă, din cauza fiicelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea soţie, dintre fiicele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?“ — Geneza 27:46.

Remarcaţi faptul că, deşi Rebeca a vorbit cu hotărîre despre sentimentele ei, ea nu l-a atacat direct pe Isaac. Ea nu i-a spus: „Numai tu eşti de vină!“, sau: „Ar trebui să supraveghezi mai bine această situaţie!“ Dimpotrivă, Rebeca a folosit persoana întîi singular pentru a arăta modul în care o afecta pe ea problema. Acest mod de abordare i-a stîrnit lui Isaac empatie, nu dorinţa de a-şi apăra prestigiul. Nesimţindu-se a fi atacat el personal, Isaac, după cît se pare, a răspuns imediat la rugămintea Rebecăi. — Geneza 28:1, 2.

Soţii şi soţiile pot trage învăţăminte din exemplul Rebecăi. Cînd se iveşte un conflict, atacaţi problema, în loc să vă atacaţi reciproc. Asemenea Rebecăi, exprimaţi-vă frustrarea de pe poziţia în care vă afectează aceasta. Exprimări ca: „Sînt dezamăgită deoarece . . .“ sau: „Am impresia că am fost înţeleasă greşit, deoarece . . .“, sînt mult mai eficiente decît: „Tu mă dezamăgeşti!“ sau „Tu nu mă înţelegi niciodată!“

Mai mult decît a dăinui

Căsnicia primului cuplu uman, Adam şi Eva, a dăinuit sute de ani aducînd în existenţă o familie de fii şi fiice (Geneza 5:3-5). Aceasta nu înseamnă însă că ea merită să fie imitată. Încă de la începutul acesteia, un spirit de independenţă şi o lipsă de respect faţă de legile drepte ale Creatorului au deteriorat relaţia lor care trebuia să constituie „o carne“.

În mod asemănător, o căsnicie din zilele noastre ar putea dăinui, totuşi ea poate fi lipsită de elementele esenţiale comunicării. Poate că trebuie eliminate unele raţionamente puternic înrădăcinate sau unele trăsături de caracter nepotrivite (compară cu 2 Corinteni 10:4, 5). Acesta este un proces educaţional continuu. Dar merită osteneala. Iehova Dumnezeu este profund interesat de aranjamentul căsătoriei, deoarece el este Creatorul acestuia (Maleahi 2:14–16; Evrei 13:4). Prin urmare, dacă ne facem partea noastră, putem avea încredere că el va vedea eforturile noastre şi ne va furniza înţelepciunea şi puterea de care avem nevoie pentru a remedia orice eşec survenit în comunicarea dintre soţi. — Compară cu Psalmii 25:4, 5; 119:34.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

„Gunoiul ia mai mult timp!“

UN SOŢ şi soţia lui, care aveau probleme conjugale, au fost solicitaţi să estimeze cît timp le ia faptul de a duce afară gunoiul în fiecare săptămînă. Ei au răspuns că este vorba de circa 35 de minute pe săptămînă, adică cinci minute pe zi. Apoi, au fost întrebaţi cît timp petrec pentru a conversa împreună. Soţul a rămas surprins. „Gunoiul ia mai mult timp!“, a declarat el, adăugînd: „Ne înşelăm pe noi înşine dacă credem că cinci minute pe zi sînt suficiente pentru a menţine o căsnicie. Şi, cu siguranţă, că nu sînt suficiente pentru a o consolida“.

[Chenarul de la pagina 7]

Stabiliţi reguli de bază

◻ Discutaţi un singur subiect odată (1 Corinteni 14:33, 40)

◻ Exprimaţi-vă sentimentele; nu aduceţi acuzaţii (Geneza 27:46)

◻ Fără lovituri (Efeseni 5:28, 29)

◻ Fără apelative injurioase (Proverbele 26:20)

◻ Propuneţi-vă să aplanaţi, nu să cîştigaţi (Geneza 13:8, 9)

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Cînd se iveşte un conflict, atacaţi problema în loc să vă atacaţi reciproc

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Exprimaţi-vă sentimentele; nu aduceţi acuzaţii