Proclamatorii Regatului relatează
Un tînăr pasionat de călătoriile cu trenul învaţă adevărul
DACĂ inima unei persoane este înclinată spre dreptate, atunci Iehova Dumnezeu, folosindu-se de Cristos Isus şi de îngerii din cer, va veghea ca o astfel de persoană asemănătoare unei oi să intre în cele din urmă în legătură cu vestea bună despre Regat. La momentul potrivit, persoana respectivă poate să ajungă în poziţia de favoare de la dreapta lui Isus (Matei 25:31–33). Acest lucru s-a dovedit valabil şi în cazul unui tînăr din Austria, un pasionat al călătoriilor cu trenul care a ajuns să cunoască adevărul într-un mod ieşit din comun.
Partea cea mai interesantă a hobby-ului acestui tînăr era aceea de a călători, în cabina locomotivei, cu permisiunea administraţiei căilor ferate. El înregistra fiecare călătorie cu ajutorul camerei sale video, astfel încît să o poată revedea acasă. Cu ocazia unei călătorii de la Viena la Salzburg, mecanicul de locomotivă era Martor al lui Iehova. El s-a folosit de ocazia respectivă pentru a-i vorbi pasionatului călător despre Regat. La început tînărul a fost surprins auzindu-l pe mecanic vorbind despre Dumnezeu şi despre Biblie, dar pe parcursul călătoriei, el a fost atent mai mult la peisaj decît la ceea ce-i spunea mecanicul.
Ajungînd din nou acasă, acest tînăr pasionat şi-a vizionat înregistrarea video nu o dată, ci de zeci de ori, deoarece era deosebit de interesat de această călătorie. Întrucît înregistrase şi sunetul, el a ascultat de repetate ori şi ceea ce îi vorbise Martorul. Cu cît viziona mai mult înregistrarea, cu atît devenea mai familiarizat cu ceea ce i se spusese. Acum a început să mediteze la aceste lucruri şi, în final, informaţiile minunate prezentate din Biblie l-au entuziasmat. El a dorit să ştie mai mult.
Îşi amintea numele mecanicului de locomotivă şi ştia că locuia undeva în Viena. Ca urmare, s-a dus la oficiul poştal şi a început să formeze pe rînd numerele înregistrate în cartea de telefon în dreptul numelui respectiv. Celor care răspundeau la telefon, le punea întrebarea: „Sînteţi cumva mecanic de locomotivă?“ Dacă răspunsul era negativ, forma un alt număr. În cele din urmă, el l-a găsit pe mecanic. I-a istorisit povestea sa şi i-a spus că era interesat de mesajul biblic pe care-l auzise.
Prin intermediul filialei, Martorul a luat măsuri ca tînărul să fie vizitat de cineva care locuia în apropierea lui. Întîmplarea a făcut ca în congregaţia respectivă să existe un alt Martor care era tot mecanic de locomotivă. Acest al doilea mecanic l-a vizitat pe pasionatul călătoriilor cu trenul şi a fost iniţiat un studiu biblic. În vara anului 1991, tînărul s-a botezat.
Iehova, care cercetează toate inimile, trebuie să fi văzut că această persoană avea o iubire sinceră faţă de dreptate. Aşadar, el l-a adus în legătură cu adevărul biblic — chiar dacă aceasta s-a petrecut într-un mod ieşit din comun. — 1 Cronici 28:9; Ioan 10:27.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 9]
Cu amabilitatea cǎilor ferate din Austria