De ce ia amploare hoţia?

RIO DE JANEIRO — Duminică, 18 octombrie 1992. Celebrele plaje Copacabana şi Ipanema sunt aglomerate. Deodată, bande de tineri invadează plajele bătându-se între ele şi furând orice lucru de valoare de la oamenii aflaţi acolo. Depăşiţi numericeşte, poliţiştii privesc neputincioşi. Pentru localnici şi turişti este un coşmar în timpul zilei.

Într-adevăr, infracţiunile în legătură cu bunurile personale au devenit un lucru obişnuit. Este cunoscut faptul că, în marile oraşe, hoţii îi jefuiesc pe tineri — şi, uneori, chiar îi ucid — ca să le ia pantofii de tenis. Hoţii intră în locuinţele oamenilor fie că aceştia sunt acasă, fie că nu sunt. După ce află locul în care sunt puse lucrurile în casă, servitoarele necinstite fură bijuterii şi bani, iar apoi dispar. Mulţimile pradă magazinele. Grupuri bine organizate fură chiar oameni, după cum o arată numărul crescut de răpiri din Brazilia. Şi aţi putea da, probabil, şi alte exemple atât din propria experienţă, cât şi din evenimentele petrecute în cartierul vostru. Dar de ce se fură atât de mult?

De ce fură oamenii?

Deşi accentuarea sărăciei şi folosirea drogurilor constituie două motive principale, răspunsul nu poate fi găsit aşa de uşor. În The New Encyclopædia Britannica se spune: „Faptul de a căuta o singură cauză a infracţionalităţii a fost în mare măsură abandonat ca fiind zadarnic“. Totuşi, în aceeaşi lucrare se sugerează că probleme ca hoţia „sunt indisolubil legate de sentimentele de inutilitate ale tinerilor şi de amărăciunea lor cauzată de faptul că sunt frustraţi de succesele materiale şi de satisfacţiile vieţii cotidiene“. Da, din cauza extraordinarei presiuni de a cumpăra multe bunuri de consum, mulţi nu văd nici o altă posibilitate de a obţine lucrurile pe care le doresc decât prin furt.

Este interesant însă ceea ce se subliniază în The World Book Encyclopedia: „Rata infracţionalităţii este relativ staţionară în societăţile cu tradiţie, unde oamenii au convingerea că modul lor de viaţă va continua tot aşa. Rata infracţionalităţii tinde să crească în societăţile unde au loc schimbări rapide cu privire la locul în care trăiesc oamenii şi la modul în care îşi câştigă existenţa, precum şi la speranţele lor legate de viitoarea lor bunăstare“. Aceeaşi enciclopedie adaugă: „Tinerii au mai puţine posibilităţi de a se angaja. Muncile necalificate care sunt disponibile par plictisitoare în comparaţie cu câştigurile rapide şi tentante obţinute prin furt. De asemenea, tinerii sunt mai dispuşi să se expună arestării deoarece ei riscă să piardă foarte puţin“.

Şi totuşi, mulţi care sunt şomeri sau care deţin un loc de muncă prost plătit nu fură, în timp ce marea majoritate a funcţionarilor şi a muncitorilor fură la serviciu ca şi cum valoarea furtului lor ar face parte din salariu. De fapt, pentru unele practici frauduloase se cere o anumită poziţie socială. Nu aţi auzit despre scandaluri cu privire la sume uriaşe de bani în care cei implicaţi erau politicieni, funcţionari publici şi oameni de afaceri? Fără îndoială că hoţia nu este practicată numai de cei săraci.

Să nu uităm nici faptul că, deseori, filmele şi programele TV iau în glumă hoţia (eroul lor poate fi chiar un hoţ), ceea ce face ca hoţia să nu fie chiar atât de condamnabilă. Este adevărat că vizionarea unor astfel de filme poate fi numită divertisment, dar, în acelaşi timp, i se arată auditoriului cum să fure. Oare, astfel, nu se evocă în mod subtil ideea că merită să comiţi infracţiuni? Fără îndoială că lăcomia, lenevia şi gândul că toţi ceilalţi fură fără să fie pedepsiţi contribuie la răspândirea hoţiei. Este de necontestat faptul că trăim, conform profeţiei, în „timpuri grele“, când predomină egoismul şi iubirea de bani. — 2 Timotei 3:1–5.

Să nu furi!

În pofida valorilor denaturate ale lumii, este vital să ascultăm de porunca „cine fură să nu mai fure“ (Efeseni 4:28). Cineva care acordă o importanţă exagerată bunurilor materiale sau plăcerilor se poate înşela singur crezând că hoţia merită riscul. Dar ea este un lucru grav în ochii lui Dumnezeu şi dezvăluie lipsa iubirii de aproapele. În plus, chiar şi un furt minor poate duce la împietrirea inimii unei persoane. Dar ce se poate spune despre cineva care este considerat necinstit? Cine va avea încredere într-un hoţ? Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cu înţelepciune: “Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca răufăcător“. — 1 Petru 4:15.

Cu certitudine că deplângeţi răspândirea hoţiei, dar cum pot oamenii să facă faţă situaţiei din zonele în care bântuie infracţionalitatea? Cum şi-au schimbat modul de viaţă unii foşti hoţi? Se va sfârşi vreodată cu hoţia pe întregul glob? Vă invităm să citiţi următorul articol, intitulat „O lume fără hoţi“.