Cuvântul lui Dumnezeu înfăptuieşte „miracole“
RELATATĂ DE THÉRÈSE HÉON
Într-o zi din 1965 am intrat într-o unitate comercială şi le-am oferit comercianţilor de acolo exemplare ale revistelor Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Când m-am întors să plec, am auzit o bubuitură. Un glonte a lovit podeaua lângă piciorul meu. „Aşa trebuie să fie trataţi Martorii lui Iehova“, a strigat batjocoritor un comerciant.
ACEASTĂ experienţă m-a îngrozit, dar nu atât de mult încât să mă determine să renunţ la ministerul cu timp integral. Adevărurile biblice pe care le învăţasem erau prea preţioase pentru a permite vreunui lucru să mă determine să abandonez ministerul. Daţi-mi voie să vă explic de ce.
După ce m-am născut în iulie 1918, părinţii mei s-au stabilit în Cap-de-la-Madeleine, un sătuleţ din Quebec, Canada, cunoscut sub numele de Locul Miracolelor. Aici veneau puhoaie de vizitatori pentru a aduce omagii la sanctuarul Fecioarei Maria. Deşi presupusele miracole ale Mariei nu pot fi dovedite, pe măsură ce satul a devenit un oraş cu peste 30 000 de locuitori, Cuvântul lui Dumnezeu a înfăptuit lucruri care, în fond, erau miraculoase în viaţa multor persoane.
Pe când aveam 20 de ani, tata a observat interesul meu faţă de chestiunile religioase şi mi-a dat Biblia lui. Când am început să o citesc, am fost şocată să aflu din Exodul, capitolul 20, că închinarea la imagini era condamnată în mod categoric. Mi-am pierdut imediat încrederea în învăţăturile Bisericii Catolice şi nu am mai asistat la Liturghie. Nu doream să mă închin la statui. Parcă şi acum îl aud pe tata spunându-mi: „Thérèse, nu mergi la biserică?“ „Nu, răspundeam eu, citesc Biblia.“
Citirea Bibliei a continuat să facă parte din viaţa mea chiar şi după ce m-am căsătorit, în septembrie 1938. Întrucât soţul meu, Rosaire, lucra de multe ori noaptea, mi-am făcut obiceiul de a citi Biblia când el era la muncă. Nu după mult timp am ajuns la concluzia că Dumnezeu trebuie să aibă un popor, şi am început să-l caut.
În căutarea poporului lui Dumnezeu
În urma celor învăţate la biserică încă de mică, îmi era frică să merg la culcare de teama că mă voi trezi în iad. Pentru a învinge o astfel de teamă, îmi spuneam că un Dumnezeu al iubirii nu ar permite să se întâmple ceva atât de înspăimântător. Am continuat să citesc Biblia cu încredere, în căutarea adevărului. Eram ca eunucul etiopian care citea, dar nu înţelegea. — Faptele 8:26–39.
Fratele meu André şi soţia sa, care locuiau într-un apartament chiar sub al nostru, au început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova cam prin 1957. I-am spus cumnatei mele să mă atenţioneze, bătând în plafon, când veneau Martorii să predice în clădire. În felul acesta ştiam să nu le deschid uşa. Într-o zi a uitat să mă atenţioneze.
În ziua aceea am deschis uşa şi am întâlnit-o pe Kay Munday, o pionieră, cum sunt numiţi miniştrii cu timp integral ai Martorilor lui Iehova. Ea mi-a vorbit despre numele lui Dumnezeu, explicându-mi că Dumnezeu are un nume personal, Iehova. După ce a plecat, am verificat în Biblia mea ca să mă conving că spusele ei erau, într-adevăr, susţinute de texte biblice. Cercetarea pe care am făcut-o mi-a procurat o mare bucurie. — Exodul 6:3, Douay Version, nota de subsol; Matei 6:9, 10; Ioan 17:6.
Când Kay m-a vizitat din nou, am discutat despre doctrina catolică a Trinităţii, care susţine că Dumnezeu este alcătuit din trei persoane într-un singur Dumnezeu. Mai târziu am examinat cu atenţie ce spune Biblia mea, pentru a mă convinge singură că ea nu susţine Trinitatea (Faptele 17:11). Studiul mi-a confirmat că Isus nu este egal cu Dumnezeu. El a fost creat. El a avut un început, dar Iehova nu (Psalmul 90:1, 2; Ioan 14:28; Coloseni 1:15–17; Apocalipsa 3:14). Satisfăcută de ceea ce învăţam, eram fericită să continuu discuţiile biblice.
Într-o zi cu viscol din noiembrie 1958, Kay m-a invitat să asist la o adunare de circumscripţie ţinută chiar în seara aceea într-o sală închiriată. Am acceptat invitaţia şi m-am bucurat de program. La sfârşit, în timp ce conversam cu un Martor care se apropiase de mine, l-am întrebat: „Trebuie un creştin adevărat să predice din casă în casă?“
„Da, a răspuns el, vestea bună trebuie proclamată, iar Biblia dezvăluie că vizitarea oamenilor la domiciliul lor este o metodă importantă de predicare.“ — Faptele 20:20.
Ce încântată am fost de acest răspuns! El m-a convins că găsisem poporul lui Dumnezeu. Dacă Martorul ar fi spus: „Nu, nu e necesar“, m-aş fi îndoit că găsisem adevărul, deoarece ştiam ce spune Biblia despre predicarea din casă în casă. Începând din acel moment, am făcut progrese spirituale rapide.
După acea adunare de circumscripţie am început să asist la întrunirile Martorilor lui Iehova care se ţineau într-un oraş din apropiere, Trois-Rivières. Kay şi partenera sa, Florence Bowman, erau singurele Martore care locuiau pe atunci în Cap-de-la-Madeleine. Într-o zi am spus: „Mâine am să vin să predic cu voi“. Ele au fost fericite să le însoţesc.
Predicare în oraşul meu natal
Eu credeam că toţi vor accepta mesajul Bibliei, dar nu peste mult timp am constatat că nu aşa stăteau lucrurile. Când Kay şi Florence au fost repartizate în altă parte, eu am rămas singura persoană din oraş care predica adevărurile biblice din casă în casă. Neclintită, am continuat să predic singură aproape doi ani, până la botezul meu, pe 8 iunie 1963. Chiar în ziua aceea m-am angajat în ceea ce pe atunci se numea serviciul de pionier de vacanţă.
Am continuat să activez ca pionier de vacanţă un an întreg. Apoi, Delvina Saint-Laurent mi-a promis că, dacă voi deveni pionieră regulară, ea va veni la Cap-de-la-Madeleine şi va lucra cu mine o dată pe săptămână. Aşa că am completat cererea pentru serviciul de pionier. Din păcate însă, doar cu două săptămâni înainte de a începe ministerul cu timp integral, Delvina a murit. Ce aveam să fac? Ei bine, completasem cererea şi nu doream să dau înapoi. Aşa că în octombrie 1964 mi-am început cariera în ministerul cu timp integral. În următorii patru ani am mers din casă în casă singură.
Catolicii devotaţi din Cap-de-la-Madeleine erau deseori ostili. În efortul de a mă opri din predicare, unii au chemat poliţia. Într-o zi, aşa cum am menţionat la început, un comerciant a încercat să mă intimideze, aproape împuşcându-mă în picior. Dar acest incident a creat multă vâlvă în oraş. Televiziunea locală l-a numit o campanie împotriva Martorilor lui Iehova. Incidentul a dus la o mărturie favorabilă. În treacăt fie spus, zece ani mai târziu, o rudă de-a comerciantului care a încercat să mă împuşte a devenit un Martor.
„Miracolele“ înfăptuite de Cuvântul lui Dumnezeu
De-a lungul anilor am văzut cum zidul de opoziţie faţă de adevărurile Bibliei s-a prăbuşit încet, încet în Cap-de-la-Madeleine. Prin 1968 s-au mutat aici alţi Martori, iar localnicii au început să reacţioneze pozitiv la adevărurile biblice. Pe la începutul anilor 1970 s-a produs, de fapt, o explozie de studii biblice. Am ajuns până acolo încât să-i rog pe alţi Martori să preia câteva studii biblice pe care le conduceam eu, ca să pot participa în continuare la ministerul din casă în casă.
Într-o zi, o tânără a acceptat de la mine auxiliarul biblic Adevărul care conduce la viaţă eternă. Prietenul ei de atunci, pe nume André, un delincvent cu aspect de bătăuş, ni s-a alăturat în conversaţie. O discuţie cu André i-a trezit interesul şi s-a început un studiu biblic. După puţin timp, el a început să le vorbească prietenilor săi despre ceea ce învăţa.
Într-un timp, studiam Biblia cu patru gangsteri, dintre care unul nu vorbea prea mult, dar asculta cu atenţie. Numele lui era Pierre. Într-o noapte, pe la ora două, soţul meu şi cu mine am auzit o bătaie în uşă. Imaginaţi-vă scena: Patru gangsteri stăteau la uşă, dorind să-mi pună întrebări. Din fericire, Rosaire nu s-a plâns niciodată de astfel de vizite inoportune.
La început, toţi cei patru bărbaţi au asistat la întruniri. Însă numai André şi Pierre au perseverat. Ei şi-au conformat viaţa normelor lui Dumnezeu şi s-au botezat. Acum sunt peste douăzeci de ani de când aceşti doi bărbaţi îl slujesc cu fidelitate pe Iehova. Când au început să studieze, ei erau renumiţi pentru activitatea lor de delincvenţi şi erau urmăriţi de poliţie. Uneori, poliţia venea să îi caute după studiul biblic sau în timpul unei întruniri a congregaţiei. Sunt fericită că am predicat la „orice fel de oameni“ şi, astfel, am văzut cu ochii mei modul în care Cuvântul lui Dumnezeu efectuează schimbări care par cu adevărat miraculoase. — 1 Timotei 2:4, NW.
Dacă cineva mi-ar fi spus la începutul ministerului meu că în Cap-de-la-Madeleine va fi cândva o Sală a Regatului şi că aceasta va fi plină cu oameni din poporul lui Iehova, nu aş fi crezut. Spre delectarea mea, micuţa congregaţie din oraşul vecin Trois-Rivières a ajuns să formeze şase congregaţii înfloritoare, care se întrunesc în trei Săli ale Regatului, dintre care una este în Cap-de-la-Madeleine.
Am avut personal bucuria de a ajuta în jur de 30 de persoane să ajungă la pasul dedicării şi al botezului. Acum, la 78 de ani, pot spune într-adevăr că sunt fericită pentru că mi-am dedicat viaţa lui Iehova. Trebuie să recunosc totuşi că am avut perioade de descurajare. Pentru a depăşi cu bine astfel de perioade îmi deschid întotdeauna Biblia şi citesc câteva pasaje care mă înviorează foarte mult. Mi se pare de neconceput să las să treacă o zi fără să citesc din Cuvântul lui Dumnezeu. Deosebit de încurajator este textul din Ioan 15:7, care spune: „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da“.
Am speranţa să-l întâlnesc pe Rosaire în lumea nouă care este atât de aproape (2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:3, 4). Chiar înainte de moartea sa, survenită în 1975, el progresa frumos spre botez. În prezent sunt hotărâtă să perseverez în ministerul cu timp integral şi să continuu să mă bucur în lucrarea lui Iehova.