Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w96 15/11 pag. 25–27
  • Îl imitaţi pe Dumnezeul nostru imparţial?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Îl imitaţi pe Dumnezeul nostru imparţial?
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1996
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Dovezi ale imparţialităţii lui Iehova
  • Să învăţăm din imparţialitatea lui Iehova
  • Să ne sporim aprecierea pentru calităţile lui Iehova
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2013
  • Să imităm imparțialitatea lui Iehova
    Caiet pentru întrunirea Viața creștină și predicarea – 2021
  • Să-l imităm pe Iehova, Dumnezeul nostru imparţial
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2003
  • Să imităm imparţialitatea lui Iehova
    Serviciul pentru Regat – 1999
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1996
w96 15/11 pag. 25–27

Îl imitaţi pe Dumnezeul nostru imparţial?

IMPARŢIALITATEA: Unde se poate găsi? Există Cineva care este complet imparţial, liber de prejudecăţi, de favoritisme şi de discriminare. Este vorba despre Iehova Dumnezeu, Creatorul omenirii. Însă, în ce-i priveşte pe oameni, Charles Lamb, scriitor englez din secolul al XIX-lea, a scris cu francheţe: „Simplu spus, eu sunt un mănunchi de prejudecăţi, format din preferinţe şi antipatii“.

Când este vorba de imparţialitate, relaţiile umane lasă mult de dorit. Cu multe secole în urmă, înţeleptul rege Solomon al Israelului a observat că „un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“ (Eclesiastul 8:9). Ura rasială, conflictele naţionale şi certurile familiale continuă să se amplifice. Prin urmare, este realist să credem că oamenii pot crea cu propriile lor puteri o societate imparţială?

Este nevoie de un efort conştient pentru a ne ţine sub control atitudinile şi pentru a smulge din noi orice prejudecată adânc înrădăcinată (Efeseni 4:22–24). Chiar fără să ne dăm seama, putem avea unele atitudini formate de mediul nostru social şi educaţional, atitudini care erau înrădăcinate în mediul nostru familial, rasial şi naţional. Aceste înclinaţii aparent nesemnificative sunt deseori adânc înrădăcinate şi promovează atitudini care conduc la părtinire. Lordul Francis Jeffrey, jurist şi editor, a recunoscut chiar: „Nu există nimic de care omul să fie atât de mult timp inconştient, cum sunt amploarea şi puterea prejudecăţilor lui“.

Lenaa este o persoană care recunoaşte că, pentru a lupta împotriva înclinaţiei spre părtinire, este nevoie de eforturi conştiente. Faptul de a-ţi înăbuşi înclinaţia spre prejudecăţi, spune ea, „pretinde multă muncă, pentru că educaţia primită exercită o influenţă foarte puternică“. Lena recunoaşte totodată că este necesar să ni se amintească în permanenţă aceste lucruri.

Dovezi ale imparţialităţii lui Iehova

Iehova este un exemplu perfect de imparţialitate. Încă din primele pagini ale Bibliei citim cum şi-a manifestat el imparţialitatea atunci când a tratat cu oamenii. Putem învăţa multe lucruri din aceste excelente exemple şi aduceri aminte.

Iehova a dovedit imparţialitate când a dirijat lucrurile în aşa fel încât, în anul 36 e.n., apostolul evreu Petru să le declare vestea bună lui Corneliu şi altor păgâni. Atunci Petru a spus: „Dumnezeu nu este părtinitor ci . . . în orice popor, cine se teme de El şi practică dreptatea este primit de El“. — Faptele 10:34, 35.

Iehova şi-a demonstrat cu consecvenţă imparţialitatea în tot ce a întreprins faţă de familia umană. Cristos Isus a spus despre Tatăl său: „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5:45). Preamărindu-l în continuare pe Iehova ca Dumnezeu imparţial, Petru a afirmat: „[El] are o îndelungă răbdare faţă de voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă“. — 2 Petru 3:9.

În zilele lui Noe, când „răutatea omului era mare pe pământ şi . . . toată imaginaţia gândurilor din inima lui era în fiecare zi numai răutate“, Iehova a decretat distrugerea acelei lumi a omenirii (Geneza 6:5–7, 11, 12). Totuşi, la porunca lui Dumnezeu şi în văzul contemporanilor săi, Noe a construit o arcă. În timp ce el şi fiii lui construiau arca, Noe a fost şi „un propovăduitor al dreptăţii“ (2 Petru 2:5). Deşi cunoştea înclinaţia rea a inimii acelei generaţii, Iehova a trimis cu imparţialitate un mesaj clar. El a apelat la mintea şi la inima lor prin lucrarea de construire şi de predicare a lui Noe. Li s-au oferit toate posibilităţile să reacţioneze favorabil, însă, în loc să o facă, ei „nu au luat nimic în seamă până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi“. — Matei 24:39, NW.

Ce excelent exemplu de imparţialitate din partea lui Iehova! În aceste zile critice din urmă, exemplul lui Dumnezeu îi îndeamnă pe slujitorii săi să proclame vestea bună a Regatului cu aceeaşi imparţialitate. Mai mult, ei nu se reţin să anunţe ziua răzbunării lui Iehova. Ei prezintă mesajul lui Iehova în văzul tuturor, în mod imparţial, astfel încât fiecare să-l audă. — Isaia 61:1, 2.

Promisiunile pe care Iehova li le-a făcut patriarhilor Avraam, Isaac şi Iacov au demonstrat clar că el este un Dumnezeu imparţial. Chiar prin linia lor genealogică avea să vină Cel desemnat prin care „toate popoarele pământului [aveau să fie] binecuvântate“ (Geneza 22:18; 26:4; 28:14). Cristos Isus s-a dovedit a fi Cel desemnat în acest scop. Prin intermediul morţii şi al învierii lui Isus, Iehova a pregătit calea de salvare a întregii omeniri ascultătoare. Da, foloasele jertfei de răscumpărare a lui Cristos sunt disponibile fără părtinire.

În zilele lui Moise, imparţialitatea lui Iehova s-a manifestat într-un mod deosebit de interesant în legătură cu fiicele lui Ţelofhad. Aceste cinci femei erau în dilemă cu privire la o problemă legată de moştenirea pe care o avea tatăl lor în Ţara Promisă. Problema se iscase din cauza obiceiului din Israel ca moştenirea pământului să fie transmisă fiilor unui bărbat. Însă Ţelofhad murise fără să lase vreun fiu care să-l moştenească. Prin urmare, cele cinci fete ale lui Ţelofhad i-au cerut lui Moise să fie tratate în mod imparţial, spunând: „Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne şi nouă deci o moştenire între fraţii tatălui nostru“. Iehova le-a ascultat cererea şi i-a dat lui Moise următoarea instrucţiune: „Când un om va muri fără să lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fiicei lui“. — Numeri 27:1–11.

Ce precedent imparţial şi iubitor! Pentru ca moştenirea tribală să nu treacă la un alt trib atunci când fetele se căsătoreau, acestora li s-a cerut să se căsătorească numai „într-o familie din seminţia părinţilor lor“. — Numeri 36:5–12.

O înţelegere suplimentară a imparţialităţii lui Iehova a fost oferită în zilele judecătorului şi profetului Samuel. Iehova l-a însărcinat să ungă un nou rege din tribul lui Iuda, din familia lui Isai, betleemitul. Însă Isai avea opt fii. Care avea să fie uns ca rege? Samuel a fost impresionat de statura lui Eliab. Însă Iehova nu se lasă influenţat de aspectul exterior. El i-a spus lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui . . . DOMNUL nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochiul, dar DOMNUL Se uită la inimă“. A fost ales David, cel mai tânăr fiu al lui Isai. — 1 Samuel 16:1, 6–13.

Să învăţăm din imparţialitatea lui Iehova

Este bine ca bătrânii creştini să-l imite pe Iehova luând în considerare calităţile spirituale ale unui colaborator de credinţă. Este uşor să judecăm o persoană după propriile noastre criterii, lăsând ca sentimentele personale să ne întunece judecata. Un bătrân a spus: „Încerc să-i tratez pe alţii într-un mod care îi place lui Iehova, nu potrivit ideilor mele preconcepute“. Cât de benefic este pentru toţi slujitorii lui Iehova să folosească Cuvântul său ca standard!

Exemplele biblice menţionate ne ajută să ne opunem înclinaţiilor persistente spre prejudecăţi rasiale sau naţionaliste. Imitând imparţialitatea lui Iehova, noi ocrotim congregaţia creştină de prejudecăţi, discriminare şi favoritisme.

Apostolul Petru a învăţat că „Dumnezeu nu este părtinitor“ (Faptele 10:34). Favoritismul este un duşman al imparţialităţii şi violează principiile iubirii şi unităţii. Isus i-a atras pe cei săraci, pe cei slabi şi pe cei umili şi le-a uşurat sarcina (Matei 11:28–30). Ce contrast puternic era între el şi conducătorii religioşi evrei, care stăpâneau peste oameni, împovărându-i cu o grea sarcină de reguli (Luca 11:45, 46)! Faptul de a proceda astfel şi de a-i favoriza pe cei bogaţi şi proeminenţi nu era, în mod cert, în armonie cu învăţăturile lui Cristos. — Iacov 2:1–4, 9.

În prezent, bătrânii creştini se supun autorităţii lui Cristos şi manifestă imparţialitate faţă de toţi membrii dedicaţi ai poporului lui Iehova. În timp ce ‘păstoresc turma lui Dumnezeu care este în grija lor’, ei se reţin de la favoritismul bazat pe statutul economic, diferenţele de personalitate sau legăturile de familie (1 Petru 5:2). Imitându-l pe Dumnezeul imparţial şi dând ascultare avertismentului său împotriva favoritismelor, bătrânii creştini promovează în congregaţie spiritul de imparţialitate.

Congregaţia creştină a Martorilor lui Iehova este o fraternitate internaţională. Ea este o dovadă vie a faptului că, sub conducerea lui Isus Cristos, poate exista o societate liberă de prejudecăţi şi imparţială. Martorii au îmbrăcat „noua personalitate, care a fost creată conform voinţei lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate“ (Efeseni 4:24, NW). Da, ei învaţă din exemplul perfect al Dumnezeului imparţial, Iehova, şi au perspectiva vieţii veşnice în lumea nouă, liberă de orice parţialitate. — 2 Petru 3:13.

[Notă de subsol]

a Numele a fost schimbat.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Apostolul Petru a învăţat că Dumnezeu nu este părtinitor.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează