Aristarh — un tovarăş loial
PRINTRE numeroşii colaboratori de încredere ai apostolului Pavel s-a numărat şi Aristarh. La ce vă gândiţi când auziţi numele lui? La ceva anume? Aţi putea spune care a fost aportul lui la desăvârşirea istoriei creştinismului din secolul I?Deşi poate că Aristarh este unul dintre personajele biblice pe care nu le cunoaştem foarte bine, el apare însă în mai multe episoade prezentate în Scripturile greceşti creştine.
Prin urmare, cine a fost Aristarh? Ce relaţii au existat între el şi Pavel? De ce se poate spune că Aristarh a fost un tovarăş loial? Şi ce putem învăţa din analizarea exemplului său?
Apariţia dramatică a lui Aristarh în cadrul relatării din cartea Faptelor se face în mijlocul strigătelor şi al învălmăşelii unei mulţimi isterice din oraşul Efes (Faptele 19:23–41). Confecţionarea altarelor de argint ale zeiţei false Diana era o meserie bănoasă pentru Dimitrie şi pentru alţi argintari efeseni. Astfel, când un mare număr de adoratori ai acestei zeiţe au abandonat închinarea lor necurată ca urmare a campaniei de predicare efectuată de Pavel în acest oraş, Dimitrie i-a întărâtat şi pe alţi argintari. El le-a spus că predicarea lui Pavel nu numai că punea în pericol siguranţa lor financiară, dar făcea posibil şi ca închinarea la Diana să ia sfârşit.
Neputând să-l găsească pe Pavel, mulţimea înfuriată i-a târât cu forţa în teatru pe tovarăşii acestuia, Aristarh şi Gaius. Întrucât cei doi se aflau într-un foarte mare pericol, prietenii lui Pavel au stăruit pe lângă el „să nu se ducă la teatru“.
Transpuneţi-vă în această situaţie. Timp de aproape două ore, mulţimea isterică a strigat fără încetare: „Mare este Diana efesenilor!“ Pentru Aristarh şi Gaius, faptul de a se afla la bunul plac al acelei gloate fanatice, fără să poată spune măcar un cuvânt de apărare, trebuie să fi fost o încercare cu adevărat înspăimântătoare. Probabil că se întrebau dacă vor reuşi să scape cu viaţă. Din fericire, aşa s-a şi întâmplat. Într-adevăr, stilul plin de viaţă al relatării lui Luca i-a determinat pe unii biblişti să avanseze ipoteza că acesta s-a folosit de mărturiile unor martori oculari, probabil chiar de cele ale lui Aristarh şi Gaius.
Judecătorul principal al oraşului a reuşit să potolească în cele din urmă vacarmul. Pentru Aristarh şi Gaius trebuie să fi fost o uşurare extraordinară să-l audă pe acesta recunoscând în mod obiectiv nevinovăţia lor, iar apoi să vadă mulţimea agitată din jurul lor împrăştiindu-se.
Cum v-aţi fi simţit după o întâmplare ca aceasta? Aţi fi ajuns la concluzia că era prea greu pentru voi să fiţi un tovarăş misionar al lui Pavel, că era prea periculos şi că ar fi fost mai bine să duceţi o viaţă mai liniştită? Nu aşa a gândit Aristarh! Fiind originar din Tesalonic, probabil că Aristarh cunoştea deja destul de bine pericolele legate de declararea veştii bune. Când Pavel a predicat în oraşul acestuia doar cu câţiva ani înainte, şi acolo a izbucnit o revoltă (Faptele 17:1–9; 20:4). Aristarh i-a rămas loial lui Pavel.
Din Grecia la Ierusalim
După câteva luni de la revolta argintarilor, Pavel se afla în Grecia şi era pe punctul de a se îmbarca pentru a ajunge la Ierusalim, via Siria, când „iudeii i-au întins curse“ (Faptele 20:2, 3). Pe cine găsim alături de Pavel în aceste împrejurări primejdioase? Pe Aristarh!
Din cauza acestei noi ameninţări, Pavel, Aristarh şi tovarăşii lor şi-au schimbat planurile, trecând mai întâi prin Macedonia, apoi oprindu-se de mai multe ori pe ţărmul Asiei Mici şi, în cele din urmă îmbarcându-se la Patara pentru Fenicia (Faptele 20:4, 5, 13–15; 21:1–3). Se pare că scopul acestei călătorii a fost acela de a le da fraţilor nevoiaşi din Ierusalim contribuţiile creştinilor din Macedonia şi Ahaia (Faptele 24:17; Romani 15:25, 26). Împreună cu ei au călătorit mulţi fraţi, probabil deoarece diferite congregaţii le încredinţaseră această responsabilitate. Fără îndoială că, datorită unui grup atât de mare, călătoria a fost mai sigură.
Faptul de a-l însoţi pe Pavel din Grecia la Ierusalim a fost un mare privilegiu pentru Aristarh. Totuşi, în următoarea călătorie, ei urmau să străbată drumul lung de la Iudeea la Roma.
Călătoria la Roma
De data aceasta, situaţia a fost complet diferită. Pavel fusese închis timp de doi ani la Cezareea, apelase la Cezar şi urma să fie trimis în lanţuri la Roma (Faptele 24:27; 25:11, 12). Încercaţi să vă imaginaţi ce simţeau tovarăşii lui Pavel. Călătoria de la Cezareea la Roma urma să fie lungă şi tensionată, cu un deznodământ imprevizibil. Cine putea merge cu el pentru a-i oferi sprijin şi ajutor? Au fost aleşi sau s-au oferit voluntar doi bărbaţi. Aceştia erau Aristarh şi Luca, scriitorul cărţii Faptele. — Faptele 27:1, 2.
Cum au putut să se îmbarce Luca şi Aristarh la bordul aceleiaşi corăbii în prima parte a călătoriei lor la Roma? Istoricul Giuseppe Ricciotti sugerează: „Aceştia doi s-au îmbarcat ca pasageri particulari . . . sau, mai degrabă, li s-a îngăduit să urce la bordul vasului cu amabilitatea centurionului care s-a făcut că-i consideră sclavii lui Pavel, deoarece legea îi permitea unui cetăţean roman să fie ajutat de doi sclavi“. Cât de îmbărbătat trebuie să fi fost Pavel de prezenţa şi încurajarea lor!
Luca şi Aristarh şi-au demonstrat iubirea faţă de Pavel pe cheltuiala lor şi cu riscul vieţii. De fapt, ei s-au confruntat cu o situaţie care le-a pus viaţa în pericol atunci când, împreună cu tovarăşul lor deţinut, au naufragiat pe insula Malta. — Faptele 27:13 — 28:1.
‘Tovarăşul de detenţie’ al lui Pavel
În 60–61 e.n., când Pavel şi-a scris scrisorile adresate colosenilor şi lui Filimon, Aristarh şi Luca erau încă alături de el la Roma. Aristarh şi Epafras sunt numiţi ‘tovarăşii de detenţie’ (NW) ai lui Pavel (Coloseni 4:10, 14; Filimon 23, 24). Prin urmare, se pare că Aristarh a fost o bucată de vreme în lanţuri alături de Pavel.
Deşi Pavel a fost prizonier la Roma cel puţin doi ani, lui i s-a permis să fie păzit în propria casă pe care o închiriase, unde le-a putut declara vestea bună vizitatorilor (Faptele 28:16, 30). Aristarh, Epafras, Luca şi alţii i-au slujit atunci lui Pavel, ajutându-l şi susţinându-l.
„O mângâiere“
După ce am analizat diferitele episoade din relatarea biblică inspirată în care apare Aristarh, ce putem spune despre el? Potrivit scriitorului W. D. Thomas, Aristarh „se distinge ca un om care a putut face faţă opoziţiei şi a supravieţuit acesteia cu credinţa neştirbită şi cu hotărârea de a sluji cu aceeaşi intensitate. El se distinge ca un om care l-a iubit pe Dumnezeu nu numai în zilele bune, când soarele strălucea pe un cer senin, ci şi în timp de batjocuri şi furtuni“.
Pavel spune că Aristarh împreună cu alţii au fost „o mângâiere“ (greceşte, paregoría) pentru el, adică o sursă de alinare (Coloseni 4:10, 11). Astfel, mângâindu-l şi încurajându-l pe Pavel, Aristarh a fost un tovarăş loial în perioade dificile. Faptul că s-a bucurat timp de câţiva ani de compania şi prietenia apostolului trebuie să-i fi adus multe satisfacţii şi progres spiritual.
Probabil că noi nu ne aflăm în situaţii la fel de dramatice ca acelea prin care a trecut Aristarh. Cu toate acestea, toţi cei din congregaţia creştină de astăzi trebuie să dea dovadă de o loialitate asemănătoare faţă de fraţii spirituali ai lui Cristos şi faţă de organizaţia lui Iehova (compară cu Matei 25:34–40). S-ar putea ca, mai devreme sau mai târziu, colaboratorii în credinţă pe care îi cunoaştem să treacă prin necazuri sau suferinţe, probabil din cauza pierderii unei fiinţe dragi, din cauza bolii sau din cauza altor încercări. Rămânând alături de ei şi oferindu-le ajutor, consolare şi încurajare, putem găsi bucurie şi ne putem dovedi tovarăşi loiali. — Compară cu Proverbele 17:17; Faptele 20:35.