Iehova este stânca mea

RELATARE DE EMMANUEL LIONOUDAKIS

Mama s-a uitat la mine încruntată şi mi-a spus: „Dacă nu îţi schimbi hotărârea, va trebui să pleci din casa asta“. Hotărâsem să predic cu timp integral despre Regatul lui Dumnezeu, însă familia mea nu putea suporta umilirea pe care o îndura din cauza arestărilor mele repetate.

PĂRINŢII mei erau oameni umili şi cu teamă de Dumnezeu. Ei locuiau în satul Douliana, în vestul insulei greceşti Creta, unde m-am născut în anul 1908. Încă din adolescenţă, ei mi-au insuflat teamă şi respect faţă de Dumnezeu. Iubeam Cuvântul lui Dumnezeu, deşi nu văzusem niciodată o Biblie în mâinile dascălilor mei de la şcoală sau ale preoţilor Bisericii Greco-Ortodoxe.

După ce unul dintre vecinii noştri a citit cele şase volume ale cărţii Studii în Scripturi, de C. T. Russell, şi cartea Harpa lui Dumnezeu, acesta a început să-mi împărtăşească cu entuziasm senzaţionalul lor conţinut scriptural. Aceste cărţi erau publicate de Studenţii în Biblie, cum se numeau pe atunci Martorii lui Iehova. Am fost nespus de bucuros când am primit de la biroul din Atena al Societăţii Watch Tower o Biblie şi nişte cărţi. Îmi amintesc şi acum cum stăteam până noaptea târziu cu acel vecin, rugându-ne la Iehova şi sorbind cu sete din Scripturi la lumina lumânării cu ajutorul acelor publicaţii.

Aveam 20 de ani şi eram învăţător într-un sat vecin când am început să le împărtăşesc şi altora din cunoştinţele mele biblice proaspăt dobândite. La puţin timp după aceea ţineam cu regularitate în Douliana întruniri pentru studierea Bibliei, la care participam patru persoane. Noi distribuiam, de asemenea, tracte, broşuri, cărţi şi Biblii cu scopul de a-i ajuta pe alţii să afle despre unica speranţă pentru omenire, şi anume, Regatul lui Dumnezeu.

În 1931 ne-am numărat printre miile de oameni de pe întreg pământul care au adoptat numele de Martori ai lui Iehova, nume bazat pe Biblie (Isaia 43:10). Pe parcursul anului următor am luat parte la o campanie de informare, explicându-le autorităţilor care era noul nostru nume şi semnificaţia acestuia. În cadrul acestei campanii i-am dat fiecărui preot, judecător, ofiţer de poliţie şi comerciant din zona noastră o broşură potrivită în acest sens.

După cum era de aşteptat, clerul a instigat la un val de persecuţii. Prima dată când am fost arestat, am primit o condamnare de 20 de zile închisoare. După puţin timp de la eliberarea mea am fost arestat din nou şi condamnat la o lună închisoare. Când un judecător ne-a ordonat să încetăm să predicăm, noi i-am răspuns cu cuvintele din Faptele 5:29: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“. Mai târziu, în 1932, un reprezentant al Societăţii Watch Tower a vizitat grupul nostru mic din Douliana, şi toţi patru am fost botezaţi.

Găsirea unei familii spirituale

În dorinţa de a face mai mult în lucrarea de predicare, am demisionat din funcţia de învăţător. Pentru mama, aceasta a fost picătura care a umplut paharul. Ea mi-a cerut să plec de acasă. Cu aprobarea biroului de filială din Atena al Societăţii Watch Tower, un frate creştin generos din oraşul Iráklion (Creta) m-a primit cu bucurie să locuiesc în casa lui. Aşadar, în august 1933, fraţii din satul meu natal, împreună cu câţiva simpatizanţi, au venit la staţia de autobuz pentru a-şi lua rămas-bun de la mine. A fost un moment cât se poate de emoţionant, când toţi am plâns pentru că nu ştiam precis când aveam să ne mai vedem.

În Iráklion am devenit membru al unei familii spirituale iubitoare. Acolo mai erau trei fraţi creştini şi o soră cu care ne întâlneam cu regularitate pentru studiu şi închinare. Am putut simţi personal împlinirea promisiunii lui Isus: „Nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame“ (Marcu 10:​29, 30). Primisem însărcinarea de a predica în acel oraş şi în satele dimprejur. După ce am parcurs tot oraşul, am început să lucrez în departamentele Iráklion şi Lasithion.

Un pionier singur

Petreceam multe ore mergând pe jos dintr-un sat în altul. Mai mult decât atât, trebuia să car câteva kilograme de material tipărit, întrucât literatura nu se primea cu regularitate. Pentru că nu aveam unde să dorm, intram într-o cafenea din sat, aşteptam până când pleca ultimul client — de obicei după miezul nopţii —, mă culcam pe o canapea, iar a doua zi dimineaţa mă trezeam foarte devreme, înainte ca patronul să înceapă să-i servească pe clienţi cu băutură. Canapelele pe care dormeam le împărţeam cu o puzderie de purici.

Deşi oamenii erau, în general, indiferenţi, eu eram fericit că îi ofeream lui Iehova vigoarea mea tinerească. Când găseam o persoană care era interesată de adevărul biblic, acest lucru îmi reînnoia hotărârea de a continua acest minister salvator de vieţi. Un efect încurajator l-a avut şi asocierea cu fraţii mei spirituali. Obişnuiam să mă întâlnesc cu ei după o absenţă de 20 până la 50 de zile, în funcţie de cât de departe de Iráklion mergeam ca să predic.

Îmi amintesc şi acum foarte bine cât de singur m-am simţit într-o după-amiază, îndeosebi la gândul că surorile şi fraţii mei creştini din Iráklion urmau să aibă în acea seară întrunirea lor pe care o ţineau cu regularitate. Doream atât de mult să-i văd, încât m-am hotărât să parcurg pe jos cei peste 25 de kilometri care mă separau de ei. Nu am mai mers niciodată atât de repede ca atunci. Ce efect mângâietor a avut pentru mine faptul că m-am bucurat de calda asociere cu fraţii mei în acea seară şi mi-am reumplut, ca să spun aşa, rezervorul spiritual!

Nu peste mult timp au început să se vadă roadele laborioaselor mele eforturi în lucrarea de predicare. Ca în zilele apostolilor, Iehova „a adăugat . . . la numărul nostru, pe cei care trebuiau să fie mântuiţi“ (Faptele 2:47). În Creta, numărul închinătorilor lui Iehova începea să crească. Pe măsură ce mi se alăturau şi alţii în minister, nu mă mai simţeam deloc singur. Înduram greutăţi de ordin fizic şi opoziţie crâncenă. Mâncarea noastră consta zilnic din pâine, la care se adăugau ouăle, măslinele sau legumele pe care le primeam în schimbul literaturii de la cei cărora le predicam.

În oraşul Ierápetra, situat în sud-estul Cretei, i-am depus mărturie lui Minos Kokkinakis, un negustor de ţesături. Am depus eforturi persistente de a începe un studiu biblic cu el, însă avea puţin timp la dispoziţie din cauza vieţii sale pline de activităţi. Cu toate acestea, când în cele din urmă s-a hotărât să-şi ia în serios studiul, a făcut schimbări radicale în viaţă. El a devenit totodată un foarte zelos şi activ proclamator al veştii bune. Emmanuel Paterakis, un angajat în vârstă de 18 ani al lui Kokkinakis, a fost impresionat de schimbările făcute de patronul său, şi la puţin timp a cerut literatură biblică. Cât de bucuros am fost să-l văd cum făcea progrese spirituale constante, devenind în cele din urmă misionar!a

Între timp, congregaţia din satul meu a continuat să crească, iar acum era formată din 14 vestitori. Nu voi uita niciodată ziua când am citit o scrisoare din partea surorii mele de sânge Despina, care mă anunţa că ea şi părinţii mei acceptaseră adevărul şi că acum erau închinători botezaţi ai lui Iehova!

Îndur persecuţii şi exil

Biserica Greco-Ortodoxă a început să considere activitatea noastră de predicare drept o invazie de lăcuste devastatoare, fiind hotărâtă să ne zdrobească. În martie 1938 am fost adus înaintea procurorului, care mi-a ordonat să părăsesc imediat zona. I-am răspuns că activitatea noastră de predicare era de fapt folositoare şi că lucrarea noastră era condusă de o autoritate superioară, Regele nostru Isus Cristos. — Matei 28:​19, 20; Faptele 1:8.

În ziua următoare am fost chemat la secţia locală de poliţie. Acolo mi s-a spus că fusesem declarat persona non grata, şi am fost condamnat la un an de exil pe insula egeeană Amorgos. Cu cătuşe la mâini, am fost dus după câteva zile cu barca pe această insulă. La Amorgos nu era nici un alt Martor al lui Iehova. Imaginaţi-vă cât de plăcut surprins am fost când, după şase luni, am aflat că mai fusese exilat un Martor pe această insulă! Cine era oare? Nimeni altul decât Minos Kokkinakis, elevul meu cu care studiasem Biblia în Creta. Cât de bucuros eram că aveam un prieten spiritual! După câtva timp am avut privilegiul de a-l boteza în apele Amorgosului.b

Imediat după ce m-am întors în Creta am fost din nou arestat, iar de data asta am fost exilat pentru şase luni în orăşelul Neapolis, situat pe această insulă. După satisfacerea celor şase luni de exil am fost arestat şi închis zece zile, iar apoi trimis pentru patru luni pe o insulă rezervată pentru comuniştii exilaţi. Mi-am dat seama cât de adevărate erau cuvintele apostolului Pavel: „Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi“. — 2 Timotei 3:12.

Progres în pofida opoziţiei

În timpul ocupaţiei germane, în perioada 1940–1944, în Grecia activitatea noastră de predicare aproape că a încetat. Cu toate acestea, poporul lui Iehova din Grecia a fost imediat reorganizat, iar noi ne-am început din nou activitatea de predicare. Încercând să recuperăm timpul pierdut, am fost şi mai activi în lucrarea Regatului, predicând cu şi mai mult zel.

După cum era de aşteptat, opoziţia religioasă a izbucnit din nou. De foarte multe ori, preoţii Bisericii Greco-Ortodoxe au acţionat în mod ilegal, urmărindu-şi propriile interese. Într-un sat, un preot a instigat o gloată împotriva noastră. Însuşi preotul a început să mă bată, în timp ce fiul său făcea acelaşi lucru din spate. Eu am dat buzna într-o casă aflată în apropiere pentru a mă apăra, iar partenerul meu de predicare a fost târât în piaţa publică a satului. Acolo, agitatorii i-au rupt în bucăţi literatura, iar o femeie a început să strige de la balcon „Ucideţi-l!“. În cele din urmă ne-au venit în ajutor un doctor şi un poliţist aflat în trecere pe acolo.

Mai târziu, în 1952, am fost din nou arestat şi condamnat la patru luni de exil la Kastelli Kissamos (Creta). Imediat după aceea am primit instruire pentru a vizita congregaţiile şi a le întări din punct de vedere spiritual. După ce am petrecut doi ani efectuând acest gen de lucrare itinerantă, m-am căsătorit cu o soră creştină fidelă pe nume Despina, cum se numea şi sora mea de sânge, care de atunci încoace s-a dovedit a fi o închinătoare loială a lui Iehova. După căsătorie am fost numit pionier special în oraşul Hania (Creta), unde slujesc şi în prezent.

De-a lungul a aproximativ 70 de ani de serviciu cu timp integral am parcurs aproape toată Creta — o insulă cu o suprafaţă de 8 300 de kilometri pătraţi, care se întinde pe o lungime de aproximativ 250 de kilometri. Cea mai mare bucurie a mea este să văd cum acel grup mic de Martori care se aflau pe această insulă în 1930 a crescut la număr, ajungând în prezent la peste 1 100 de proclamatori activi ai Regatului lui Dumnezeu. Îi mulţumesc lui Iehova că mi-a oferit ocazia de a le ajuta pe multe dintre aceste persoane să dobândească cunoştinţă exactă din Biblie şi o minunată speranţă de viitor.

Iehova, „salvatorul“

Am învăţat din experienţă că pentru a-i ajuta pe oameni să ajungă să-l cunoască pe adevăratul Dumnezeu este nevoie de perseverenţă şi răbdare. Iehova furnizează cu generozitate aceste calităţi foarte necesare. Pe parcursul celor 67 de ani de serviciu cu timp integral am reflectat de repetate ori la cuvintele apostolului Pavel: „În toate privinţele, arătăm că suntem nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în închisori, în răscoale, în munci obositoare, în vegheri, în posturi“ (2 Corinteni 6:​4, 5). Îndeosebi în timpul primilor ani de serviciu, situaţia mea financiară a fost foarte grea. Cu toate acestea, Iehova nu ne-a abandonat niciodată, nici pe mine, nici familia mea. El s-a dovedit a fi un Ajutor consecvent şi puternic (Evrei 13:​5, 6). Întotdeauna am văzut mâna sa iubitoare atât în ce priveşte strângerea oilor sale, cât şi în ce priveşte satisfacerea necesităţilor noastre.

Când privesc în urmă şi văd cum, în sens spiritual, deşertul a înflorit, sunt convins că munca mea nu a fost zadarnică. Mi-am folosit vigoarea tinereţii în cel mai folositor mod. Cariera mea de ministru cu timp integral a fost şi este mai plină de sens decât orice altă preocupare. Acum, la o vârstă înaintată, îi pot îndemna din toată inima pe cei tineri să-şi „aducă aminte de Creatorul lor în zilele tinereţii“. — Eclesiastul 12:1.

Deşi am 91 de ani, pot încă să petrec peste 120 de ore lunar în lucrarea de predicare. În fiecare zi mă scol la 7,30 şi le depun mărturie oamenilor pe stradă, în magazine sau în parcuri. În fiecare lună ofer în medie 150 de reviste. Problemele cu auzul şi cu memoria îmi îngreunează acum viaţa, însă surorile şi fraţii mei spirituali plini de iubire — numeroasa mea familie spirituală —, precum şi familiile celor două fiice ale mele, sunt de un real ajutor pentru mine.

Mai presus de toate, am învăţat să-mi pun încrederea în Iehova. El s-a dovedit a fi tot timpul „stânca mea, cetăţuia mea, salvatorul meu“. — Psalmul 18:2.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 26 şi 27]

Jos: cu soţia mea; stânga: în 1927; pe pagina alăturată: cu Minos Kokkinakis (în stânga) şi cu un alt Martor, la Acropole, în 1939, la puţin timp după întoarcerea din exil