Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w08 1/1 pag. 13
  • Este Împărăţia lui Dumnezeu în inima noastră?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Este Împărăţia lui Dumnezeu în inima noastră?
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2008
  • Materiale similare
  • Este Regatul lui Dumnezeu în inima voastră?
    Răspunsuri la întrebări biblice
  • Este Regatul lui Dumnezeu o stare a inimii?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2011
  • Regatul lui Dumnezeu
    Treziți-vă! – 2013
  • Ce poate însemna pentru dumneavoastră Regatul lui Dumnezeu
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1992
Vedeți mai multe
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2008
w08 1/1 pag. 13

Cititorii întreabă

Este Împărăţia lui Dumnezeu în inima noastră?

Mulţi consideră că răspunsul la această întrebare este afirmativ. De exemplu, în The Catholic Encyclopedia se spune: „Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă . . . că Dumnezeu domneşte în inima noastră“. Clericii predau de obicei această idee. Însă învaţă în realitate Biblia că Împărăţia, sau Regatul, lui Dumnezeu se află în inima oamenilor?

Unii consideră că ideea potrivit căreia Regatul lui Dumnezeu este în inima oamenilor a fost predată de Isus. De fapt, Isus a spus: „Iată că regatul lui Dumnezeu este în mijlocul vostru“ (Luca 17:21). Unele traduceri redau aceste cuvinte: „Regatul lui Dumnezeu este în voi“ sau chiar „în lăuntrul vostru“. Dar sunt aceste redări exacte? A vrut oare Isus să spună că Regatul lui Dumnezeu este în inima oamenilor?

În primul rând, să ne gândim ce reprezintă inima. În Biblie, inima figurativă se referă la persoana lăuntrică, la sursa gândurilor, sentimentelor şi atitudinii unui om. Poate că ni se pare atrăgătoare ideea ca în inima omului să existe ceva atât de nobil precum Regatul lui Dumnezeu, gândindu-ne că acesta îl schimbă şi îl înnobilează pe om. Dar este logic să credem aşa?

Biblia afirmă: „Inima este mai trădătoare decât orice şi primejdioasă“ (Ieremia 17:9). Chiar Isus a spus: „Dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri dăunătoare: fornicaţii, furturi, omoruri, adultere, pofte, răutăţi“ (Marcu 7:20–22). Gândiţi-vă: oare nu din inima păcătoasă a oamenilor pornesc majoritatea nenorocirilor pe care le vedem astăzi în lume? Cum ar putea Regatul perfect al lui Dumnezeu să provină dintr-o astfel de sursă? Într-adevăr, Regatul lui Dumnezeu nu poate să apară din inima oamenilor, aşa cum smochinele nu pot să apară din mărăcini (Matei 7:16).

În al doilea rând, să ne gândim cui i se adresa Isus când a rostit cuvintele consemnate în Luca 17:21. În versetul anterior se spune: „Fiind întrebat de farisei când va veni regatul lui Dumnezeu, el le-a răspuns“ (Luca 17:20). Fariseii erau duşmanii lui Isus. El le-a spus acelor ipocriţi că nu vor intra în Regatul lui Dumnezeu (Matei 23:13). Dacă fariseii nu aveau să intre în Regatul lui Dumnezeu, putea să fie Regatul în inima lor? Imposibil! Aşadar, ce a vrut să spună Isus?

Mai multe traduceri exacte ale Bibliei redau aceste cuvinte prin expresii sinonime cu redarea din Traducerea lumii noi, cum ar fi „Regatul lui Dumnezeu este printre voi“. Dar în ce sens se afla Regatul lui Dumnezeu printre oamenii de atunci, inclusiv printre farisei? Isus era numit de Iehova Dumnezeu Rege al Regatului Său şi se afla în mijlocul acelor oameni ca rege desemnat. El i-a învăţat despre Regatul lui Dumnezeu şi chiar a înfăptuit miracole prin care le-a arătat ce va realiza Regatul în viitor. Prin urmare, Regatul se afla în mijlocul lor într-un sens cât se poate de real.

În mod clar, ideea că Regatul lui Dumnezeu este în inima oamenilor nu are niciun fundament biblic. Regatul este un guvern real care va aduce schimbări radicale pe pământ, aşa cum a fost profeţit (Isaia 9:6, 7; Daniel 2:44).

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează