Cititorii întreabă
Acceptă Martorii lui Iehova Vechiul Testament?
Martorii lui Iehova consideră Biblia drept Cuvântul lui Dumnezeu şi acceptă atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament, socotindu-le cele două mari părţi ale ei. Dar, întrucât ebraica şi greaca au fost principalele limbi în care Vechiul şi Noul Testament au fost scrise, ei preferă denumirile Scripturile ebraice şi Scripturile greceşti creştine, care sunt mai potrivite.
Unii aşa-zişi creştini însă nu acceptă Vechiul Testament. Ei susţin că acesta înfăţişează un Dumnezeu mânios care aprobă războaie, crime şi acţiuni ce nu sunt proprii Dumnezeului iubitor, cu principii morale înalte, înfăţişat în paginile Noului Testament. Ei mai spun că, întrucât vorbeşte în mare parte despre religia iudaică, Vechiul Testament nu are importanţă pentru creştini. Totuşi, având în vedere porunca din Deuteronomul 12:32, de a nu adăuga nimic şi de a nu scoate nimic din Cuvântul lui Dumnezeu, suntem oare îndreptăţiţi să respingem trei sferturi din Biblie pe baza motivelor menţionate mai sus?
În 50 e.n., când a mers în Tesalonic (Grecia), apostolul creştin Pavel „a discutat cu [locuitorii] din Scripturi. El a explicat şi a dovedit cu citate că Cristosul trebuia să sufere şi să se scoale din morţi“ (Faptele 17:1–3). Unii dintre cei ce l-au ascultat au devenit creştini, iar mai târziu Pavel i-a lăudat, spunând: „Când aţi primit cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu“ (1 Tesaloniceni 2:13). Se pare că, pe atunci, dintre cele 27 de cărţi ale Scripturilor greceşti creştine, doar Evanghelia lui Matei era scrisă. Prin urmare, „Scripturile“ folosite de Pavel pentru a dovedi „cu citate“ erau, în realitate, versete din Scripturile ebraice.
De fapt, scriitorii Scripturilor greceşti creştine au citat din Scripturile ebraice de 320 de ori şi au făcut referire la ele de alte câteva sute de ori. De ce? „Căci tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverenţa noastră şi prin mângâierea din Scripturi să avem speranţă.“ (Romani 15:4) De aici reiese clar că cei care acceptă întreaga Biblie trag mari foloase.
Scripturile greceşti creştine, care se bazează pe Scripturile ebraice, sunt o continuare logică a Cuvântului lui Dumnezeu, fiind aşternute în scris pe măsură ce scopul lui Dumnezeu a fost dezvăluit. Ele nu umbresc în nici un caz valoarea Scripturilor ebraice. Herbert Farmer, profesor de teologie la Universitatea din Cambridge, afirmă că Evangheliile „nu pot fi înţelese dacă nu ştim ce s-a petrecut în istoria poporului aflat sub legământul Legii, istorie consemnată în Vechiul Testament“.
Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie de revizuiri. Cu toate acestea, „cărarea celor drepţi este ca lumina zorilor a cărei strălucire creşte până la miezul zilei“ (Proverbele 4:18). Când a adăugat Scripturile greceşti creştine la canonul biblic, Dumnezeu a revărsat mai multă lumină asupra împlinirii scopului său. În concluzie, Scripturile greceşti nu umbresc valoarea Scripturilor ebraice. Ambele părţi ale Bibliei constituie „cuvântul lui Iehova [care] dăinuie pentru totdeauna“ (1 Petru 1:24, 25).