„În zilele regelui Irod“

VRÂND să-l omoare pe copilaşul Isus, Irod cel Mare, regele Iudeii, a trimis soldaţi să-i ucidă pe toţi copilaşii de sex bărbătesc din Betleem. Istoria consemnează numeroase evenimente care au avut loc „în zilele regelui Irod“. Acestea ne ajută să înţelegem contextul cultural şi politic în care a trăit şi a predicat Isus (Matei 2:1–16).

De ce a încercat Irod să-l ucidă pe Isus? De ce când s-a născut Isus, iudeii aveau rege, dar când a murit, aveau un guvernator roman, cunoscut sub numele de Ponţiu Pilat? Pentru a ne face o imagine cât mai completă a rolului pe care l-a avut Irod în istorie şi pentru a înţelege de ce este el un personaj important pentru cititorii Bibliei, trebuie să ne întoarcem în timp cu câteva decenii înainte de naşterea lui Isus.

Lupte pentru putere în Iudeea

În prima jumătate a secolului al II-lea î.e.n., Iudeea se afla sub dominaţia seleucidă siriană, una dintre cele patru dinastii care au luat fiinţă după dezmembrarea imperiului lui Alexandru cel Mare. Totuşi, în jurul anului 168 î.e.n., când regele seleucid a încercat să înlocuiască închinarea la Iehova cu venerarea lui Zeus, profanând templul din Ierusalim, iudeii, conduşi de familia macabeilor, s-au răsculat. Macabeii, sau haşmoneii, s-au aflat la conducerea Iudeii între anii 142 î.e.n. şi 63 î.e.n.

În 66 î.e.n., doi prinţi haşmonei, Hircan al II-lea şi fratele său Aristobul, şi-au disputat poziţia de rege. A izbucnit un război civil şi amândoi au apelat la ajutorul lui Pompei, un general roman care se afla atunci în Siria. Pompei n-a vrut să piardă această ocazie şi a intervenit.

De fapt, la data aceea romanii îşi lărgeau sfera de influenţă spre est şi controlau o mare parte din Asia Mică. Însă, unii conducători sirieni slabi permiseseră ca în regiune să se instaleze anarhia, ceea ce reprezenta o ameninţare pentru pacea pe care romanii doreau s-o menţină în Orient. Drept urmare, Pompei mersese în Siria pentru a o anexa la Imperiul Roman.

Soluţia lui Pompei la cearta dintre cei doi prinţi haşmonei a fost să-i acorde sprijin lui Hircan, care, în 63 î.e.n. a fost numit rege, după ce romanii au luat cu asalt Ierusalimul. Însă Hircan nu avea să fie un conducător independent. Romanii reuşiseră să-şi impună controlul în zonă şi nu aveau de gând să-l piardă. Hircan a devenit etnarh, fiind învestit de romani şi păstrându-şi tronul prin bunăvoinţa şi sprijinul lor. El se putea ocupa de treburile interne aşa cum dorea, dar în relaţiile externe trebuia să respecte politica Romei.

Ascensiunea lui Irod

Hircan nu a fost un conducător puternic. Totuşi, el a avut sprijinul lui Antipater, un edomit care era tatăl celui ce avea să devină Irod cel Mare. Antipater a fost forţa din spatele tronului. El nu le-a permis grupărilor rivale de iudei să acapareze puterea şi, curând, controlul asupra Iudeii a ajuns în mâinile sale. Antipater l-a ajutat pe Iuliu Cezar să lupte împotriva duşmanilor săi din Egipt, iar romanii l-au răsplătit conferindu-i titlul de procurator, acesta fiindu-le subordonat direct lor. La rândul lui, Antipater i-a numit pe fiii săi, Fasael şi Irod, guvernatori ai Ierusalimului şi, respectiv, ai Galileii.

Antipater i-a învăţat pe fiii săi că nimic nu se putea realiza fără acordul Romei. Irod n-a uitat niciodată această lecţie. De-a lungul întregii lui cariere, el a încercat să-i mulţumească atât pe romani, de care depindea poziţia sa, cât şi pe supuşii săi iudei. Experienţa sa de general şi de organizator i-a fost de mare ajutor. La vârsta de 25 de ani, când a fost numit guvernator, Irod a câştigat imediat atât admiraţia iudeilor, cât şi a romanilor anihilând bandele de tâlhari din ţară.

În 43 î.e.n., după ce Antipater a fost otrăvit de rivalii săi, Irod a devenit cel mai puternic om din Iudeea. Însă avea şi duşmani. Considerându-l uzurpator, aristocraţia din Ierusalim a încercat să convingă Roma să-l înlăture. Dar această încercare a eşuat. Roma era loială memoriei lui Antipater şi aprecia calităţile fiului său.

Irod este numit rege al Iudeii

Soluţia la criza generată de succesiunea la tron a haşmoneilor, impusă de Pompei cu aproape 20 de ani mai înainte, trezise multă nemulţumire. Gruparea rivală a încercat în repetate rânduri să pună din nou mâna pe putere, iar în 40 î.e.n. a reuşit cu ajutorul parţilor, care erau duşmani ai Romei. Profitând de haosul creat la Roma de un război civil, parţii au invadat Siria şi Iudeea, l-au detronat pe Hircan şi au instalat un membru al familiei haşmoneilor, ostil Romei.

Irod a fugit la Roma, unde a fost primit cu braţele deschise. Romanii doreau să-i înlăture pe parţi din Iudeea şi să preia din nou controlul asupra acestui teritoriu printr-un conducător ales de ei. Aveau nevoie de un aliat de încredere şi au văzut în Irod omul potrivit. Drept urmare, Senatul de la Roma l-a numit pe Irod rege al Iudeii. El a condus o procesiune de la Senat la templul lui Jupiter, unde a adus jertfe zeilor păgâni, gest ce a simbolizat numeroasele compromisuri pe care urma să le facă pentru a rămâne la putere.

Ajutat de legiunile romane, Irod i-a înfrânt pe duşmanii săi din Iudeea şi a revendicat tronul. El s-a răzbunat cu cruzime pe toţi cei ce i se împotriviseră. I-a înlăturat pe haşmonei şi pe aristocraţii iudei care îi sprijiniseră, precum şi pe toţi cei ce detestau să fie conduşi de un prieten al Romei.

Irod îşi consolidează puterea

În 31 î.e.n., când, în urma bătăliei de la Actium, Octavian (cunoscut mai târziu sub numele de Cezar August) l-a învins pe Marc Antoniu şi a devenit stăpânul absolut al romanilor, Irod a înţeles că îndelungata sa prietenie cu Marc Antoniu nu va fi privită cu ochi buni. De aceea, s-a grăbit să-l asigure pe Octavian de loialitatea sa. La rândul lui, noul conducător roman l-a confirmat pe Irod rege al Iudeii şi a extins graniţele teritoriului aflat în stăpânirea acestuia.

În anii care au urmat, Irod a consolidat şi a înfrumuseţat regatul, transformând Ierusalimul într-un centru al culturii elenistice. El a fost iniţiatorul unor proiecte ambiţioase: a construit palate, oraşul-port Cezareea şi noi edificii grandioase pentru templul din Ierusalim. În tot acest timp, politica lui Irod s-a bazat pe prietenia cu Roma, care era şi sursa puterii sale.

Controlul pe care îl deţinea asupra Iudeii era total, iar autoritatea sa absolută. De asemenea, Irod învestea pe cine dorea ca mare preot, controlând astfel şi instituţia preoţească.

Asasinate din gelozie

Viaţa personală a lui Irod a fost tumultuoasă. Multe dintre cele zece soţii ale sale au dorit ca unul dintre fiii lor să-i succeadă la tron. Intrigile de la curte i-au alimentat suspiciunile şi cruzimea. Într-un acces de gelozie, Irod a poruncit ca soţia sa favorită, Mariamne, să fie ucisă, iar mai târziu a dat ordin ca doi dintre fiii ei să fie strangulaţi din cauza unor presupuse comploturi împotriva lui. Relatarea lui Matei despre masacrul din Betleem se armonizează întru totul cu ceea ce se ştie despre firea lui Irod şi despre înverşunarea cu care voia să-i elimine pe posibilii rivali.

Se spune că, ştiindu-se urât de popor, Irod dorea ca la moartea lui să fie doliu naţional, nu bucurie. În acest scop, el i-a arestat pe cetăţenii de vază ai Iudeii şi a poruncit ca aceştia să fie executaţi în ziua în care avea să se anunţe moartea lui. Însă ordinul său n-a fost dus niciodată la îndeplinire.

Moştenirea lăsată de Irod cel Mare

Când a murit Irod, Roma a decretat ca Arhelau să-l succeadă pe tatăl său la conducerea Iudeii şi ca alţi doi fii ai lui Irod să devină prinţi independenţi, sau tetrahi: Antipa peste Galileea şi Pereea, iar Filip peste Ituria şi Trahonita. Însă Arhelau nu a fost pe placul stăpânilor săi şi nici al supuşilor. După o domnie ineficientă de zece ani, romanii l-au înlocuit cu un guvernator roman, care a fost predecesorul lui Ponţiu Pilat. Între timp, Antipa, cel pe care Luca îl numeşte doar Irod, şi Filip au continuat să guverneze propriile tetrarhii. Aceasta era situaţia politică atunci când şi-a început Isus lucrarea (Luca 3:1).

Irod cel Mare a fost un politician abil şi un ucigaş nemilos, cel mai odios act al său fiind probabil încercarea de a-l ucide pe copilaşul Isus. Analiza rolului pe care l-a avut Irod în istorie este de interes pentru cititorii Bibliei. Ea aruncă lumină asupra celor mai importante evenimente din acea perioadă, arată cum au ajuns romanii să stăpânească peste iudei şi ne ajută să înţelegem contextul în care a trăit şi a predicat Isus.

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Palestina şi împrejurimile ei în timpul lui Irod

SIRIA

ITURIA

GALILEEA

TRAHONITA

Marea Galileii

Râul Iordan

Cezareea

SAMARIA

PEREEA

Ierusalim

Betleem

IUDEEA

Marea Moartă

IDUMEEA

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 13]

Irod a fost doar unul dintr-o succesiune de conducători care au stăpânit peste Iudeea în cele două secole care au precedat lucrarea lui Isus