Să sporim interesul pentru Regatul aducător de pace al lui Dumnezeu
1 Pe parcursul lunii februarie vom prezenta cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pămînt. Obiectivul nostru trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oamenii sinceri să manifeste apreciere faţă de Regatul lui Dumnezeu şi faţă de ceea ce va realiza acesta. În acest sens ne sunt utile întrebările care ne permit să aflăm punctul de vedere al locatarului.
2 După un salut cordial, am putea spune ceva de genul:
◼ „Pretutindeni au loc uluitoare schimbări în guvernare, iar pacea este un deziderat deseori menţionat. Consideraţi că vreodată se va obţine o pace reală? [Permiteţi-i să răspundă.] Deşi mulţi privesc la conducătorii umani sperând că aceştia vor putea realiza pacea, observaţi care este pacea pe care o promite Dumnezeu, aşa cum este menţionat în Psalmul 46:9. [Citiţi.] Ce schimbări credeţi că va efectua Dumnezeu pe pământ? [Ascultaţi răspunsul locatarului, apoi prezentaţi-i tractul O viaţă paşnică într-o lume nouă.] Puteţi să vă imaginaţi ceea ce este prezentat aici?“ Analizaţi ideile prezentate la subtitlul „Viaţa în lumea nouă a lui Dumnezeu“. Dacă împrejurările permit, pot fi analizate alte idei din cartea Argumente, paginile 285–290, de la întrebarea „Ce anume va înfăptui Regatul lui Dumnezeu?“ În încheierea discuţiei, putem întreba: „Consideraţi că un guvern care provine de la Dumnezeu ar putea înfăptui aceste schimbări?“ Dacă locatarul manifestă interes, trebuie făcute aranjamente în vederea unei vizite ulterioare.
3 Sau am putea spune:
◼ „Datorită problemelor neliniştitoare cu care ne confruntăm zilnic, mulţi sunt îngrijoraţi. Consideraţi că avem vreo şansă să scăpăm vreodată de aceste probleme? [Permiteţi-i să răspundă.] Poate că unii consideră că lui Dumnezeu îi este indiferent în ce situaţie ne aflăm. Observaţi însă ce ne promite el în Apocalipsa 21:3, 4“. Citiţi versetele. Acum puteţi oferi cartea Paradisul, o revistă curentă, sau tractul Va supravieţui această lume? În cazul în care oferiţi tractul, puteţi îndrepta atenţia spre materialul de la paginile 2 şi 3, de la subtitlul „Viitorul acestei lumi“. Dacă se manifestă interes, puteţi decide ce altă publicaţie din literatura noastră să-i oferiţi. În cazul în care, îi oferiţi broşura „Care este scopul vieţii? Cum îl puteţi afla?“, întrebarea care se poate ridica este: „De ce a permis Dumnezeu suferinţa?“ Acordaţi o atenţie deosebită părţii a şasea din broşură şi faceţi demersurile necesare pentru a discuta despre aceasta cu ocazia următoarei vizite.
4 Puteţi alege să prezentaţi un articol dintr-o revistă curentă, făcând un comentariu pe marginea unei anumite idei din articolul ales.
Dacă locatarul manifestă interes, prezentaţi-i revista, spunând de exemplu:
◼ „Acest articol pătrunde mai adânc în subiect. [Citiţi o frază sau două dinainte alese.] Articolul conţine alte idei care pot constitui o sursă de încurajare pentru dumneavoastră şi pentru familia dumneavoastră. Fiindcă păreţi a fi interesat de acest subiect, ne face plăcere să vă lăsăm această publicaţie împreună cu revista asociată ei“. Dacă locatarul acceptă revistele, ar fi potrivit să-i facem cunoscut aranjamentul donaţiilor.
5 În prezent, oamenii sunt deseori derutaţi atunci când caută pe cineva de la care să afle soluţii la problemele cu care se confruntă omenirea. Noi avem privilegiul să le împărtăşim şi lor o speranţă sigură de viitor (Fap. 17:27). Să ne străduim, deci, să le îndreptăm oamenilor atenţia spre Regatul lui Dumnezeu, adevărata sursă a păcii.