Pregătiţi-vă propriile prezentări de reviste
1 Noi apreciem revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! pentru articolele lor oportune şi informative, care cuprind o gamă largă de subiecte, de la chestiuni importante din lume la „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu“ (1 Cor. 2:10). Toţi ne amintim multe lucruri noi şi ziditoare pe care le-am citit în aceste reviste şi pe care Iehova le foloseşte în dezvăluirea progresivă a adevărului (Prov. 4:18). Ar trebui să fim nerăbdători să le distribuim oriunde este posibil.
2 Analizaţi-vă teritoriul: Ce fel de oameni locuiesc în zona voastră? Dacă ritmul lor de viaţă este alert, trebuie să pregătiţi o prezentare scurtă şi la obiect. Dacă lucraţi într-un teritoriu în care ritmul de viaţă este mai lent, aţi putea face o prezentare mai amplă. Dacă majoritatea locatarilor lucrează în decursul zilei, aţi putea avea mai mult succes vizitându-i la domiciliu la sfârşitul după-amiezei sau la începutul serii. I-aţi putea aborda pe unii în timpul zilei în lucrarea stradală sau lucrând din magazin în magazin. Unii vestitori au rezultate bune când îi abordează pe oameni în mod informal în locurile de parcare sau în parcuri.
3 Familiarizaţi-vă cu revistele: Citiţi fiecare număr de îndată ce îl primiţi. Selectaţi articolele despre care credeţi că ar putea stârni interesul oamenilor din teritoriu. Ce subiecte îi interesează? Căutaţi o idee concretă pe care o puteţi cita din articolul pe care intenţionaţi să-l prezentaţi. Gândiţi-vă la o întrebare pe care o puteţi pune pentru a stârni interesul. Alegeţi un verset potrivit ca să-l citiţi locatarului, dacă vi se oferă ocazia. Gândiţi-vă la modul în care i-aţi putea menţiona principiul referitor la donaţii şi cum aţi putea pune bazele unei vizite ulterioare.
4 Pregătiţi-vă cuvintele introductive: Alegeţi-vă cu grijă cuvintele pe care intenţionaţi să le folosiţi pentru a vă prezenta şi pentru a începe discuţia. Unii au avut succes spunând aceste cuvinte introductive: „Am citit un articol fascinant în această revistă şi doresc să-l împărtăşesc şi altora“. Mulţi încep cu o întrebare care se axează pe ideea pe care intenţionează să o folosească în discuţie. De exemplu:
5 Dacă scoateţi în evidenţă un articol despre prevalenţa crimei, aţi putea întreba:
◼ „Ce ar fi necesar ca să putem dormi liniştiţi noaptea, fără teama de a fi jefuiţi sau răniţi?“ Explicaţi-i că aveţi informaţii despre un remediu al acestei probleme. Remediul va elimina în curând şi orice altfel de dezordine socială. Faceţi referire la ceva anume din revistă care oferă o astfel de speranţă. Când reveniţi, aţi putea îndrepta atenţia locatarului asupra capitolului 1 din cartea Cunoştinţa.
6 Când prezentaţi un articol pe tema vieţii de familie, aţi putea spune următoarele:
◼ „Majoritatea părinţilor consideră o adevărată provocare să crească o familie în aceste timpuri. Pe această temă s-au scris multe cărţi, însă nici experţii nu împărtăşesc aceleaşi păreri. Există oare cineva care ne poate oferi o îndrumare demnă de încredere?“ Arătaţi-i din revistă ceva ce demonstrează înţelepciunea sfaturilor consemnate în Biblie. Când faceţi vizita ulterioară discutaţi ideile scripturale referitoare la creşterea copiilor, dezbătute la paginile 145–148 ale cărţii Cunoştinţa.
7 Când prezentaţi un articol despre un subiect de natură socială, aţi putea spune:
◼ „Mulţi oameni se simt apăsaţi sub povara timpurilor stresante în care trăim. Credeţi că Dumnezeu a vrut ca noi să trăim astfel?“ Îndreptaţi-i atenţia spre un articol care arată cum se pot înfrunta problemele de astăzi sau care oferă motive de a aştepta cu nerăbdare un viitor liber de orice îngrijorare. La următoarea vizită, discutaţi pe marginea ilustraţiei şi a legendei de la paginile 4 şi 5 ale cărţii Cunoştinţa, după care îndreptaţi discuţia direct spre un studiu biblic la domiciliu.
8 Adaptaţi-vă locatarului: Veţi întâlni oameni cu interese diferite şi din medii culturale diferite. Pregătiţi o prezentare elementară pe care să o puteţi adapta la fiecare locatar. Nu scăpaţi din vedere modul în care aţi putea adapta ceea ce spuneţi la un bărbat, la o femeie, la o persoană în vârstă sau la un tânăr. Nu există reguli rigide cu privire la ceea ce trebuie să spuneţi. Spuneţi ceva ce vă face să vă simţiţi bine şi ceva ce dă roade. Însă fiţi entuziaşti, vorbiţi din inimă şi fiţi buni ascultători. Cei care au o „dispoziţie corectă“ vor sesiza sinceritatea voastră şi vor reacţiona în mod favorabil. — Fap. 13:48, NW.
9 Ajutaţi-vă unii pe alţii: Împărtăşind idei unii cu alţii, învăţăm noi modalităţi de a ne exprima. Exersarea prezentărilor împreună cu alţii ne ajută să dobândim experienţă şi încredere (Prov. 27:17). Dacă repetaţi ceea ce veţi spune, vă veţi simţi mai relaxaţi la uşa locatarului. Este foarte important ca părinţii să dedice timp pentru a-şi ajuta copiii să exerseze prezentările şi pentru a le oferi sugestii ca să facă îmbunătăţiri. Cei noi pot trage foloase dacă lucrează cu vestitori cu mai multă experienţă.
10 Nu ar trebui să vă fie greu să pregătiţi propriile prezentări pentru reviste. Este vorba pur şi simplu să aveţi în minte un subiect concret şi apoi să-l prezentaţi într-o manieră atrăgătoare. Cu spirit de iniţiativă şi prevedere, vă puteţi alcătui o prezentare excelentă care să dea rezultate bune.
11 Distribuirea revistelor este una dintre principalele modalităţi de a răspândi mesajul Regatului pretutindeni. Dacă puteţi plasa Turnul de veghere şi Treziţi-vă! în mâinile oamenilor sinceri, revistele pot vorbi de la sine. Amintiţi-vă întotdeauna de valoarea lor şi de faptul că mesajul lor poate salva vieţi. Acest fel de ‘binefacere şi dărnicie’ îi procură lui Iehova foarte multă plăcere. — Evr. 13:16.