Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • km 7/01 pag. 4
  • Puteţi sluji unde este o mai mare nevoie?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Puteţi sluji unde este o mai mare nevoie?
  • Serviciul pentru Regat – 2001
  • Materiale similare
  • Avraam — un exemplu de credinţă
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 2001
  • „Tatăl tuturor celor ce au credinţă“
    Imitați-le credința
  • Credinţa l-a îndemnat la acţiune!
    Treziți-vă! – 1989
  • Să avem o credinţă ca a lui Avraam!
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 2001
Vedeți mai multe
Serviciul pentru Regat – 2001
km 7/01 pag. 4

Puteţi sluji unde este o mai mare nevoie?

1 V-aţi gândit vreodată să vă mutaţi unde este o mai mare nevoie de proclamatori ai Regatului? Dacă aţi fi invitaţi să ‘treceţi’ în altă parte pentru a oferi o mână de ajutor, aţi răspunde la fel ca apostolul Pavel (Fap. 16:9, 10)? În multe congregaţii este nevoie de familii mature spiritualiceşte, de pionieri care să ajute la parcurgerea teritoriului sau de bătrâni şi de slujitori ministeriali care să fie în fruntea lucrării. Poate că teritoriul acestor congregaţii este alcătuit din orăşele izolate, răspândite în zone rurale întinse ca suprafaţă. Poate că cea mai apropiată Sală a Regatului se află la o distanţă foarte mare. Poate că este greu de găsit un loc de muncă. Nici vremea poate că nu este întotdeauna prea bună. Aţi fi dispuşi să acceptaţi o astfel de provocare? Cum este posibil să aveţi succes?

2 Este nevoie de credinţă şi încredere în Iehova: La îndrumarea lui Iehova, Avram şi-a părăsit oraşul natal, Ur, şi a călătorit 1 000 de kilometri până în Haran împreună cu soţia lui, nepotul său şi vârstnicul lui tată, Terah (Gen. 11:31, 32; Neem. 9:7). După moartea lui Terah, Iehova i-a poruncit lui Avram, care acum era în vârstă de 75 de ani, să plece din Haran, să-şi lase rudele şi să se îndrepte spre ţara pe care el însuşi avea să i-o arate. Avram, Sara şi Lot „au plecat“ (Gen. 12:1, 4, 5). Bineînţeles, Avram nu s-a mutat pentru a sluji unde era o mai mare nevoie de miniştri. Dar plecarea a pretins ceva din partea lui. Ce anume?

3 Avram trebuia să aibă credinţă şi încredere pentru a putea duce la bun sfârşit o astfel de sarcină. El trebuia să-şi schimbe modul de gândire şi stilul de viaţă. A trebuit să renunţe la sentimentul de siguranţă pe care îl încerca în mijlocul rudelor. Însă a avut încredere că Iehova avea să le poarte de grijă lui şi alor săi. În prezent, multe persoane îşi manifestă încrederea în Iehova într-un mod asemănător.

4 Repartiţiile pe termen scurt: V-aţi bucurat vreodată de bogatele binecuvântări pe care le aduce cu sine lucrarea unui teritoriu nerepartizat? Pe parcursul anului de serviciu 2000, în 25 de judeţe din România s-au lucrat 89 de teritorii dintre cele 1 904, care erau nerepartizate încă. Unii au trebuit să parcurgă distanţe mari. S-a meritat efortul?

5 Trei surori din Timişoara care au lucrat un teritoriu nerepartizat oferind câte un studiu biblic la fiecare uşă au spus pline de entuziasm: „Am început multe studii biblice, aproape la fiecare uşă. . . . A fost o mare bucurie pentru noi. . . . Vă mulţumim că ne-aţi îndemnat să luăm parte la această activitate“. Bătrânii dintr-o congregaţie din Oradea au scris: „Întrucât obţin vizite şi studii biblice, fraţii sunt bucuroşi şi doresc să lucreze în continuare în aceste localităţi. Cinci dintre aceşti vestitori au depus cerere pentru serviciul de pionier regular“. Un frate din statul California (S.U.A.) care s-a dus în statul Utah (S.U.A.) a scris: „Când mi s-a cerut prima dată să merg cu o grupă într-un teritoriu lucrat mai rar, am ezitat. Dar m-am hotărât să accept această sarcină. Nu numai că nu am regretat niciodată, dar această decizie mi-a schimbat şi viaţa. Îi mulţumesc în fiecare zi lui Iehova de privilegiul de a fi făcut şi eu acest pas“. Majoritatea vestitorilor sunt de acord că faptul de a sluji unde este o mai mare nevoie, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, le sporeşte aprecierea faţă de minister. Vorbiţi cu cei care au trecut printr-o astfel de experienţă. Veţi vedea că au fost întăriţi spiritualiceşte şi că le-ar plăcea să încerce din nou, dacă li s-ar oferi posibilitatea.

6 Acceptarea unei repartiţii temporare de a sluji unde este mai mare nevoie poate servi şi unui alt scop. Cei ce fac acest pas pot obţine informaţii utile, care să-i ajute ‘să calculeze cheltuiala’ necesară pentru a se muta într-o altă parte a ţării. — Luca 14:28.

7 Iehova vrea ca, înainte de venirea sfârşitului, vestea bună să fie proclamată „pe tot pământul locuit“ (Mat. 24:14). Aşa stând lucrurile, dacă împrejurările vă permit, aţi fi dispuşi să vă mutaţi unde este o mai mare nevoie? Această necesitate există în multe zone.

8 Puteţi să vă mutaţi unde este o mai mare nevoie? Sunteţi la pensie? Aveţi un venit sigur? Dacă nu, aţi putea lucra pe cont propriu? Dacă nu vă puteţi muta, nu aţi putea să-l ajutaţi pe un membru al familiei voastre să slujească în altă parte?

9 Dacă, după ce aţi analizat situaţia sub rugăciune, vă simţiţi în stare să acceptaţi provocarea de a vă muta unde este o mai mare nevoie, discutaţi problema în familie şi cu bătrânii din congregaţia voastră. Apoi, pregătiţi o scrisoare şi înmânaţi-o bătrânilor pentru ca şi ei să poată nota observaţiile şi recomandările lor înainte de a o trimite la Filială.

10 Ce ar trebui să menţionaţi în scrisoare? Vârsta, data botezului, responsabilităţile pe care le aveţi în congregaţie, starea civilă şi dacă aveţi copii minori. Menţionaţi judeţul în care aţi prefera să slujiţi, în funcţie de necesităţile voastre personale. De exemplu, aţi putea locui într-o zonă cu climă caldă şi umedă? Puteţi suporta iernile geroase? Puteţi trăi în locuri aflate la mare altitudine? Vorbiţi o limbă străină?

11 Aveţi zel şi iniţiativă? Vă permite situaţia să slujiţi unde este o mai mare nevoie? Dacă da, fie ca şi voi să vă bucuraţi de bogatele binecuvântări pe care Iehova le revarsă încontinuu asupra celor care se încred în el şi manifestă spirit de sacrificiu! — Ps. 34:8; Mal. 3:10.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează