‘Iubiţi pe Iehova, toţi sfinţii Săi!’
Vom comemora moartea lui Isus pe 4 aprilie
1 Cu ani în urmă, când Ucraina se afla sub regimul comunist, autorităţile îi supravegheau îndeaproape pe fraţi, mai ales cu ocazia Cinei Domnului, pentru a le descoperi locul de întrunire. Fraţii s-au confruntat mereu cu această problemă, întrucât autorităţile cunoşteau cu aproximaţie data Comemorării. Ce puteau face? Subsolul casei unei surori era mereu inundat. Prin urmare, deoarece autorităţile nu se aşteptau ca acolo să se ţină întruniri, fraţii au construit o platformă peste apa care ajungea până la genunchi. Însă tavanul era jos, astfel că ei au trebuit să stea ghemuiţi pe platformă. Autorităţile însă nu i-au descoperit, iar congregaţia a reuşit să celebreze cu bucurie Comemorarea.
2 Hotărârea cu care fraţii noştri ucraineni au respectat porunca de a comemora moartea lui Isus a fost o dovadă extraordinară a iubirii lor pentru Dumnezeu (Luca 22:19; 1 Ioan 5:3). Indiferent de problemele cu care ne confruntăm, exemplele de acest fel ne încurajează şi ne întăresc hotărârea de a celebra şi noi Cina Domnului în data de 4 aprilie. Procedând astfel, vom împărtăşi sentimentele psalmistului care a cântat: ‘Iubiţi pe Iehova, toţi sfinţii Săi!’ — Ps. 31:23.
3 Să ne ajutăm semenii să-l iubească mai mult pe Dumnezeu: Iubirea pentru Dumnezeu ne îndeamnă să ne invităm semenii să celebreze Comemorarea alături de noi. Anexa Ministerului nostru pentru Regat din luna februarie ne încuraja să ne alcătuim o listă cu cei pe care dorim să-i invităm la Comemorare. Aţi depus eforturi sârguincioase pentru a-i invita pe toţi aceştia? Rezervaţi-vă timp să le explicaţi semnificaţia acestui eveniment. Readucându-le aminte cu amabilitate de ziua şi ora la care se va ţine Comemorarea şi, dacă este potrivit, oferindu-vă să-i însoţiţi la sală, aceştia s-ar putea simţi îndemnaţi să asiste.
4 Când veţi ţine Comemorarea, străduiţi-vă să-i întâmpinaţi cu căldură pe cei care au acceptat invitaţia noastră şi faceţi-i să se simtă bineveniţi. Cum îi puteţi ajuta să-l iubească mai mult pe Iehova? Fiţi gata să le răspundeţi la întrebări. Dacă situaţia permite, propuneţi-le imediat un studiu biblic. Invitaţi-i la întrunirile săptămânale ale congregaţiei. Bătrânii le vor acorda o atenţie deosebită creştinilor inactivi care vor fi prezenţi. Ei îi pot vizita şi încuraja să-şi reînceapă activitatea, discutând mai detaliat cu ei chiar unele idei din cuvântarea de Comemorare. — Rom. 5:6–8.
5 Să-l iubim şi mai mult pe Iehova: Meditând la darul răscumpărării, ne vom putea adânci iubirea pentru Iehova şi pentru Fiul său (2 Cor. 5:14, 15). O soră care asistă de mult timp la Comemorare a spus următoarele: „Aşteptăm cu nerăbdare Comemorarea. În fiecare an ea devine mai preţioasă. Îmi aduc aminte cum în urmă cu 20 de ani stăteam în capela serviciului de pompe funebre şi priveam la iubitul meu tată defunct, fiind cuprinsă de o adâncă recunoştinţă pentru răscumpărare. Până atunci, răscumpărarea fusese doar o chestiune de logică. O, cât de bine ştiam toate versetele şi explicaţia lor! Dar, numai când am simţit ce realitate crudă este moartea mi-a săltat inima de bucurie gândindu-mă la ceea ce se va realiza pentru noi prin intermediul acestei preţioase răscumpărări“. — Ioan 5:28, 29.
6 Pe măsură ce Comemorarea se apropie, pregătiţi-vă inima pentru această ocazie deosebită (2 Cron. 19:3). Meditaţi la versetele incluse în citirea Bibliei în vederea Comemorării, recomandate în broşura Să examinăm Scripturile în fiecare zi — 2004 şi în Calendarul pe 2004. Când ţin studiul familial, unii citesc cu plăcere capitolele 112–116 din cartea Cel mai mare om. Alţi fraţi fac cercetări suplimentare folosind unul din auxiliarele de studiu puse la dispoziţie de clasa sclavului fidel şi prevăzător (Mat. 24:45–47). În plus, cu toţii ne putem ruga cu sinceritate pentru darul răscumpărării (Ps. 50:14, 23). Fie ca în această perioadă a Comemorării să continuăm să reflectăm la iubirea pe care Iehova o are faţă de noi şi să căutăm modalităţi practice de a manifesta şi noi iubire faţă de el. — Mar. 12:30; 1 Ioan 4:10.