Să folosim cu dibăcie Biblia
1. Cum ne putem pregăti pentru minister?
1 Indiferent ce publicaţii intenţionăm să oferim în minister, este practic să le citim interlocutorilor noştri un verset care îndeamnă la reflecţie (Evr. 4:12). Dacă versetul pe care îl alegem apare în publicaţia respectivă, ne va fi mai uşor să o prezentăm. Vestitorii din unele zone au observat că este util să ţină Biblia în mână când abordează o persoană sau când se află în lucrarea din casă-n casă.
2. a) Cum puteţi începe discuţia cu un verset? b) Ce subiecte biblice îi interesează pe oamenii din teritoriu?
2 Începeţi discuţia citind un verset: Unii vestitori încep discuţia punându-i locatarului o întrebare de opinie simplă pe marginea unui verset pe care apoi îl citesc. Astfel, ei îndreaptă imediat atenţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Ar putea fi eficiente şi în teritoriul vostru unele dintre aceste introduceri?
◼ „Dacă aţi avea putere, aţi face aceste schimbări?“ Citiţi Revelaţia 21:4.
◼ „De ce timpurile în care trăim sunt atât de grele?“ Citiţi 2 Timotei 3:1–5.
◼ „Ce părere aveţi, ar fi comunitatea noastră mai bună dacă toţi oamenii ar respecta acest sfat?“ Citiţi Matei 7:12.
◼ „Ce credeţi, se vor bucura vreodată copiii noştri de condiţiile descrise aici?“ Citiţi Psalmul 37:10, 11.
◼ „Va veni vreodată timpul când aceste cuvinte se vor adeveri?“ Citiţi Isaia 33:24.
◼ „Aţi auzit de schimbarea de guvern despre care se vorbeşte aici?“ Citiţi Daniel 2:44.
◼ „V-aţi dorit vreodată să-i puneţi lui Dumnezeu această întrebare?“ Citiţi Iov 21:7.
◼ „Este posibil să-i mai vedem vreodată pe cei dragi care au murit?“ Citiţi Ioan 5:28, 29.
◼ „Ştiu morţii ce fac cei vii?“ Citiţi Eclesiastul 9:5.
3. Cum îi putem ajuta pe oameni să înţeleagă versetele pe care le citim?
3 Explicaţi, ilustraţi, aplicaţi: Dacă cineva este dispus să converseze, nu vă grăbiţi să încheiaţi discuţia, ci explicaţi, ilustraţi şi aplicaţi versetul citit pentru ca interlocutorul să-l înţeleagă (Neem. 8:8). Oamenii care înţeleg şi aplică învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu reuşesc să facă schimbări impresionante în viaţă. — 1 Tes. 2:13.
4. Cum puteţi folosi cu dibăcie Biblia la vizitele ulterioare?
4 Continuaţi să folosiţi cu dibăcie Biblia pe măsură ce cultivaţi interesul! La vizitele ulterioare puteţi aplica aceeaşi metodă. 1) Alegeţi un verset potrivit. 2) Puneţi o întrebare de opinie simplă pe marginea versetului. Citiţi apoi versetul. 3) Explicaţi-l, ilustraţi-l şi aplicaţi-l. Când efectuaţi o vizită ulterioară, ajutaţi persoana să dobândească mai multe cunoştinţe din Cuvântul lui Dumnezeu. În scurt timp, poate veţi reuşi să conduceţi un studiu biblic!