Să ne interesăm sincer de semeni predicând fără părtinire
1 Într-o viziune, apostolul Ioan a observat un înger care zbura în mijlocul cerului anunţând vestea bună veşnică oamenilor din „orice naţiune şi trib şi limbă şi popor“ (Rev. 14:6). Îl imităm pe înger predicând fără părtinire? Fără să ne dăm seama, am putea avea prejudecăţi. Atitudinea pe care o avem faţă de oamenii cu care vorbim poate influenţa modul în care le predicăm vestea bună. Prin urmare, trebuie să dovedim iubire şi interes sincer faţă de oamenii de diferite categorii sociale cărora le predicăm.
2 Analizează-ţi teritoriul: Ai în teritoriul tău imigranţi sau refugiaţi? Aceste persoane ar putea fi cu uşurinţă trecute cu vederea. Propune-ţi să-i cauţi şi încearcă să-i cunoşti mai bine. Ce necesităţi au? Ce anume îi preocupă? Ce le place şi ce nu? Ce temeri au? Au prejudecăţi? Apoi străduieşte-te să-ţi adaptezi prezentarea mesajului despre Regat (1 Cor. 9:19–23). Şi noi, asemenea apostolului Pavel, trebuie să considerăm că avem obligaţia de a le împărtăşi vestea bună tuturor oamenilor din teritoriu, inclusiv celor care sunt dintr-o altă ţară, care au o altă cultură, care vorbesc o altă limbă şi care sunt foarte bogaţi. — Rom. 1:14.
3 Însă cum îi poţi depune mărturie cuiva care vorbeşte altă limbă? Foloseşte broşura O veste bună pentru oameni din toate naţiunile. În plus, ai putea să iei la tine tracte sau broşuri în limbile care se vorbesc în teritoriul tău. (Vezi Ministerul pentru Regat din iulie 2003, pag. 4, par. 2 şi 3.) Mai mult, unii vestitori au depus eforturi să înveţe o formulă de salut şi o prezentare simplă în alte limbi. Oamenii sunt deseori impresionaţi când aud pe cineva care se străduieşte să vorbească în limba lor, chiar dacă o face cu greu, iar aceasta le poate stârni interesul faţă de vestea bună.
4 Imită-l pe Iehova: Discutând cu oameni de diferite culturi, îl imităm pe Dumnezeul nostru imparţial, Iehova, „care vrea ca orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la o cunoştinţă exactă a adevărului“. — 1 Tim. 2:3, 4.