Recunoscători pentru cel mai preţios dar de la Dumnezeu
1. De ce îi suntem în mod deosebit recunoscători lui Iehova?
1 Dintre multele ‘daruri bune’ pe care le-am primit de la Iehova, cel mai preţios este răscumpărarea oferită prin Fiul său iubit (Iac. 1:17). Aceasta ne aduce mari binecuvântări, inclusiv iertarea păcatelor, lucru pentru care suntem mereu recunoscători (Ef. 1:7). În special în perioada Comemorării ne rezervăm timp pentru a medita la acest dar preţios.
2. Cum ne putem spori aprecierea pentru răscumpărare în familie şi la nivel personal?
2 Să ne sporim aprecierea: Pentru ca întreaga familie să-şi sporească aprecierea pentru darul lui Iehova, în săptămânile dinaintea Comemorării din 30 martie, am putea analiza unele aspecte importante despre răscumpărare cu ocazia închinării în familie. De asemenea, am putea citi în fiecare zi împreună cu familia versetele din Biblie planificate în vederea Comemorării. Meditează personal la foloasele pe care ţi le aduce răscumpărarea şi la modul în care îţi influenţează atitudinea faţă de Iehova, faţă de propria persoană, faţă de alţii şi faţă de viitor. Te vei simţi încurajat şi dacă vei exersa cele două cântări noi pe care le vom cânta la Comemorare, şi anume 8 şi 109 (Ps. 77:12).
3. Cum putem să arătăm recunoştinţă pentru răscumpărare?
3 Să arătăm recunoştinţă: Aprecierea pentru răscumpărare ne îndeamnă să le vorbim şi altora despre Iehova şi despre marea sa iubire pe care a arătat-o trimiţându-l pe Fiul său în folosul omenirii (Ps. 145:2–7). În lunile martie, aprilie şi mai, unele familii îşi exprimă recunoştinţa organizându-se în aşa fel încât cel puţin un membru să facă pionierat auxiliar. Dacă nu poţi face pionierat auxiliar, ai putea ‘răscumpăra orice moment’ pentru a participa mai mult la lucrarea de predicare? (Ef. 5:16) Recunoştinţa ne va îndemna să-i ajutăm şi pe alţii să fie prezenţi la Comemorare (Rev. 22:17). Pentru început, fă-ţi o listă cu vizite ulterioare, studii biblice, rude, colegi de muncă şi vecini pe care să-i inviţi. Apoi, participă din plin la campania specială cu invitaţii.
4. Cum ne putem folosi cu înţelepciune timpul în perioada Comemorării?
4 Perioada Comemorării ne oferă noi ocazii de a ne demonstra aprecierea pentru darul pe care Iehova l-a oferit omenirii. Aşadar, să folosim acest timp pentru a ne spori şi a ne exprima recunoştinţa pentru răscumpărare şi pentru „bogăţia de nepătruns a lui Cristos“ (Ef. 3:8).