Să ne străduim să le oferim ajutor partenerilor necredincioşi ai fraţilor şi surorilor noastre
1. De ce nu numai creştinii care trăiesc într-un cămin divizat pe plan religios sunt interesaţi să-i ajute pe partenerii lor necredincioşi să accepte adevărul?
1 Există în congregaţia voastră vestitori al căror partener conjugal este necredincios? Dacă da, fără îndoială că aceşti vestitori doresc ca soţul sau soţia lor să li se alăture în închinarea adevărată. Dar nu numai ei doresc acest lucru. Asemenea lui Dumnezeu, toţi membrii congregaţiei vor „ca orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului“ (1 Tim. 2:4). Cum le putem oferi ajutor partenerilor necredincioşi ai vestitorilor din congregaţia noastră?
2. Cum îi putem oferi ajutor unui partener conjugal necredincios manifestând perspicacitate?
2 În primul rând, ar trebui să încercăm să vedem lucrurile din punctul de vedere al celui necredincios. Mulţi soţi necredincioşi îşi iubesc familia şi încearcă să fie parteneri conjugali şi părinţi buni, dar au, probabil, convingeri religioase diferite de ale noastre. Poate că, în afară de ceea ce le-au spus unii prieteni dezinformaţi şi plini de prejudecăţi, ei ştiu puţine lucruri despre Martorii lui Iehova. Pe unii îi deranjează faptul că soţul sau soţia lor foloseşte pentru închinare o parte din timpul pe care înainte îl petrecea cu familia. Perspicacitatea ne va ajuta să manifestăm respect şi amabilitate faţă de cel necredincios şi să ne purtăm cât mai natural în prezenţa lui (Prov. 16:20–23).
3. Care ar putea fi cea mai bună modalitate de a-l câştiga pe un partener necredincios?
3 Interes personal: Cea mai bună modalitate de a-l câştiga pe un partener necredincios de partea adevărului poate fi, cel puţin la început, purtarea noastră, nu o discuţie bazată pe Biblie (1 Pet. 3:1, 2). În acest sens, este important să manifestăm interes personal. Surorile din congregaţie pot arăta interes faţă de o soţie necredincioasă, iar fraţii pot proceda la fel cu un soţ necredincios. Cum?
4. Cum putem manifesta interes personal?
4 Dacă încă nu ai vorbit cu partenerul necredincios al unei surori sau al unui frate din congregaţie, ai putea să faci acest lucru după ce te consulţi cu sora sau cu fratele respectiv. Nu trebuie să fii dezamăgit dacă la început cel necredincios pare indiferent. S-ar putea ca atitudinea noastră prietenoasă şi interesul personal să-l determine să-şi schimbe părerea despre Martorii lui Iehova (Rom. 12:20). Unii creştini maturi i-au invitat pe cel necredincios şi familia sa la masă pentru ca acesta să-i cunoască mai bine şi să-şi învingă eventualele prejudecăţi. Ei au vorbit despre ceea ce-l interesează pe el, fără să îndrepte discuţia spre lucruri spirituale. Mai târziu, când cel necredincios se va simţi în largul lui, ar putea avea loc o discuţie pe teme biblice. Sau s-ar putea ca el să accepte invitaţia de a participa la una dintre întrunirile noastre pentru a vedea ce învaţă soţia lui, mai ales că îi cunoaşte deja pe unii membri ai congregaţiei. Chiar dacă nu este pregătit să studieze adevărul, el poate fi lăudat pentru sprijinul pe care i-l acordă partenerului credincios.
5. Cum pot bătrânii să îi ofere ajutor unui necredincios?
5 În special bătrânii ar trebui să le ofere ajutor partenerilor necredincioşi ai membrilor congregaţiei şi să profite de orice ocazie care se iveşte pentru a le depune mărturie. O persoană necredincioasă care nu a acceptat o discuţie bazată pe Scripturi ar putea da atenţie unui verset biblic încurajator atunci când se află în spital sau are probleme grave de sănătate. Dacă familia divizată pe plan religios trece prin momente grele, cum ar fi moartea unui membru al familiei, bătrânii l-ar putea invita şi pe cel necredincios să fie prezent când le oferă încurajare celorlalţi membri ai familiei.
6. Ce motive avem să le oferim ajutor partenerilor necredincioşi ai fraţilor noştri?
6 Să ne imaginăm bucuria pe care o va simţi un creştin din congregaţia noastră dacă soţul sau soţia lui va reacţiona favorabil şi va accepta adevărul! Un moment atât de fericit le aduce multă bucurie lui Iehova, îngerilor şi tuturor membrilor congregaţiei (Luca 15:7, 10). Totuşi, chiar dacă cel necredincios nu reacţionează pozitiv la început, putem fi bucuroşi că eforturile noastre neobosite sunt apreciate de Iehova, care „nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Pet. 3:9).
[Text generic pe pagina 6]
Cea mai bună modalitate de a-l câştiga pe un partener necredincios de partea adevărului poate fi, cel puţin la început, purtarea noastră, nu o discuţie bazată pe Biblie