1921 – Cu o sută de ani în urmă

„CE LUCRARE trebuie să înfăptuim în anul care ne stă în față?” Această întrebare, apărută în Turnul de veghe din 1 ianuarie 1921, le era adresată Studenților în Biblie zeloși din acea vreme. Răspunsul la întrebare a fost pasajul din Isaia 61:1, 2, care le reamintea de importanța lucrării de predicare: „Iehova m-a uns să le anunț vestea bună celor smeriți . . . , să vestesc anul de bunăvoință al lui Iehova și ziua de răzbunare a Dumnezeului nostru”.

PREDICATORI NEÎNFRICAȚI

Pentru a-și îndeplini misiunea, Studenții în Biblie trebuiau să aibă mult curaj. Ei trebuiau să le anunțe „vestea bună” celor smeriți, iar celor răi, „ziua de răzbunare”.

Fratele Hoskin, care locuia în Canada, a depus mărturie curajos, în pofida opoziției. În primăvara anului 1921, a întâlnit un pastor metodist. Fratele Hoskin i-a spus chiar de la început: „Ar trebui să avem o conversație plăcută pe marginea Scripturilor și, chiar dacă nu suntem de acord în toate privințele, suntem de acord că trebuie să fim calmi și să ne despărțim în termeni cordiali”. Ușor de zis, greu de făcut! Fratele Hoskin a povestit ce s-a întâmplat în continuare: „După numai câteva minute, pastorul a trântit ușa atât de tare, încât geamul ei era cât pe ce să se spargă”.

„Du-te și predică-le păgânilor, nu mie!”, a strigat pastorul. Fratele Hoskin nu a spus nimic, dar, în timp ce se îndepărta, a zis în sinea lui: „Cred că tocmai am vorbit cu unul”.

A doua zi, în timpul predicii, pastorul și-a întețit atacul. Fratele Hoskin a relatat: „Avertizându-și enoriașii, le-a spus că eram cel mai mare impostor care a pus vreodată piciorul în acel oraș și că ar trebui să fiu împușcat”. Fratele Hoskin nu s-a lăsat intimidat, ci a continuat să predice cu succes. „Discuțiile pe care le-am purtat în acea perioadă au fost extraordinare. Unii oameni chiar au spus: «Știm că ești un slujitor al lui Dumnezeu!» și m-au întrebat dacă mă puteau ajuta astfel încât să nu-mi lipsească nimic.”

STUDIUL PERSONAL ȘI ÎN FAMILIE

În revista Epoca de aur,a Studenții în Biblie au publicat programe de studiere a Bibliei pentru a-i ajuta pe cei interesați să progreseze. Unul dintre programe se intitula „Studiu biblic pentru tineri” și conținea întrebări pe care părinții le analizau împreună cu copiii. Părinții „le puneau copiilor aceste întrebări și îi ajutau să găsească răspunsurile în Biblie”. Unele întrebări, cum ar fi: „Câte cărți are Biblia?”, îi ajutau pe copii să înțeleagă adevăruri fundamentale. Altele, precum: „Va fi persecutat fiecare creștin într-un fel sau altul?”, îi pregăteau pe tineri să devină predicatori curajoși.

Programul „Studii avansate în planul divin al vârstelor” li se adresa Studenților în Biblie adulți și conținea întrebări profunde al căror răspuns se găsea în primul volum al Studiilor în Scripturi. Deși aceste programe au ajutat mii de cititori, în revista Epoca de aur din 21 decembrie 1921, s-a anunțat că ambele aveau să fie sistate. Ce a dus la această schimbare neașteptată?

O NOUĂ CARTE!

Cartea *Harfa lui Dumnezeu*

Semn de carte cu paginile repartizate pentru citire

Cartonașe cu întrebări

Cei aflați în fruntea lucrării au înțeles că oamenii trebuiau să se familiarizeze cu adevărurile biblice într-un mod sistematic. Prin urmare, în noiembrie 1921, a fost lansată cartea Harfa lui Dumnezeu. Persoanele interesate care primeau cartea erau incluse într-un curs de studiere a Bibliei pe baza acesteia. Ele studiau singure și erau ajutate să înțeleagă „ce plan avea Dumnezeu pentru a binecuvânta omenirea cu viață veșnică”. Cum decurgea acest curs?

Persoana care accepta o carte primea și un cartonaș cu paginile pe care trebuia să le citească. Săptămâna următoare, primea un alt cartonaș cu o serie de întrebări pe baza celor citite. La sfârșitul cartonașului, erau menționate paginile pe care persoana trebuia să le citească săptămâna următoare.

Timp de 12 săptămâni, elevul primea prin poștă săptămânal câte un cartonaș trimis de congregația locală. În general, cartonașele erau trimise de frații în vârstă sau de cei care nu puteau merge din casă în casă. Anna Gardner, din Millvale, Pennsylvania (SUA), a povestit: „Când a fost lansată cartea Harfa lui Dumnezeu, sora mea, Thayle, care era invalidă, și-a intensificat lucrarea, trimițând săptămânal cartonașe cu întrebări”. După terminarea cursului, elevul era vizitat acasă și ajutat să-și aprofundeze cunoștințele biblice.

SECERIȘUL CONTINUĂ

La sfârșitul anului, fratele Rutherford a trimis o scrisoare către toate congregațiile. El spunea: „În acest an, secerișul a luat o amploare fără precedent”. Apoi, referindu-se la lucrarea ce le stătea înainte, a adăugat: „Mai sunt multe de făcut. Îndemnați-i și pe alții să ni se alăture în acest serviciu binecuvântat”. După cum era de așteptat, Studenții în Biblie au reacționat imediat la acest îndemn. Anul 1922 avea să-i găsească predicând curajoși Regatul într-o măsură și mai mare.

Prieteni neînfricați

Studenții în Biblie și-au arătat iubirea ajutându-se unii pe alții. Ei au fost prieteni neînfricați, ‘născuți pentru ziua necazului’, așa cum vom vedea în continuare. (Prov. 17:17)

Ziua de marți, 31 mai 1921, a devenit o zi întunecată din istoria orașului Tulsa, Oklahoma (SUA). În acea zi, un bărbat de culoare a fost închis și acuzat de atacarea unei femei albe. Acest incident a declanșat Masacrul Rasial din Tulsa. O mulțime de peste 1 000 de bărbați albi s-au luptat cu un grup mai mic de bărbați de culoare. În scurt timp, conflictul s-a extins în cartierul Greenwood, în care populația majoritară era de culoare. Peste 1 400 de case și de magazine au fost jefuite și incendiate. Numărul oficial al morților a fost de 36, însă este posibil ca, în realitate, să fi fost de ordinul sutelor.

Fratele Richard Hill, un Student în Biblie de culoare, care locuia în Greenwood, a povestit ce s-a întâmplat: „În seara aceea, aveam întrunirea congregației, ca de obicei. După ce aceasta s-a încheiat, am auzit împușcături în centrul orașului. Am mers la culcare în sunetul focurilor de armă”. Miercuri dimineață, 1 iunie, situația se agravase. „Câțiva oameni au venit și ne-au spus că, pentru a fi în siguranță, trebuia să ne ducem imediat la Sala de Conferințe a orașului.” Așadar, fratele Hill împreună cu soția și cu cei cinci copii ai lor au plecat într-acolo. În incintă, se aflau 3 000 de bărbați și de femei de culoare, păziți de Garda Națională, care fusese chemată pentru a restabili ordinea.

În acest timp, Arthur Claus, un frate alb, a acționat plin de curaj. El a relatat: „Când am auzit că gloatele intraseră în Greenwood, jefuind și incendiind case, am decis să merg la prietenul meu drag, fratele Hill, ca să văd dacă era bine”.

Folosind cartea Harfa lui Dumnezeu, Arthur Claus a studiat Biblia cu o clasă de 14 copii

Când a ajuns la locuința fratelui Hill, a fost întâmpinat de un vecin al acestuia, un bărbat alb, care avea în mână o pușcă. Vecinul, și el un prieten al fratelui Hill, a crezut că Arthur era un atacator. „Ce cauți aici?”, a strigat la mine.

„Dacă nu dădeam răspunsul potrivit, riscam să fiu împușcat”, a povestit Arthur. „L-am asigurat că eram un prieten al fratelui Hill și că nu era prima dată când îl vizitam.” După aceea, Arthur și vecinul fratelui Hill au păzit împreună proprietatea de jefuitori.

În scurt timp, Arthur a aflat că fratele Hill și familia acestuia erau la Sala de Conferințe. Lui Arthur i s-a comunicat că cei de culoare nu puteau părăsi clădirea fără un ordin semnat de generalul Barrett. „Nu a fost deloc ușor să obțin o întrevedere cu generalul. După ce i-am zis ce intenționam să fac, m-a întrebat: «Te angajezi să ai grijă de familia aceasta?».” Am consimțit bucuros.

Cu ordinul în mână, Arthur s-a îndreptat în grabă spre Sala de Conferințe și i l-a înmânat unui ofițer de acolo. Acesta a exclamat: „Nu pot să cred! Are chiar semnătura generalului. Sunteți prima persoană care poate lua pe cineva de aici”. După puțin timp, fratele Hill și familia sa au fost găsiți printre cei care se adăposteau în clădire. Toți s-au urcat în mașina fratelui Arthur și s-au îndreptat spre casă.

Arthur a avut grijă ca fratele Hill și familia lui să fie în siguranță. Exemplul de iubire și de curaj al lui Arthur nu a trecut neobservat de alții. Arthur a relatat: „Vecinul împreună cu care am păzit proprietatea fratelui Hill a început să-i aprecieze mai mult pe Studenții în Biblie. Mulți oameni au devenit interesați de mesajul despre Regat deoarece au văzut că între noi nu există bariere rasiale și că, în poporul lui Dumnezeu, toți suntem egali”.

a Din 1937, revista Epoca de aur s-a intitulat Mângâiere, iar din 1946, Treziți-vă!.