1:14

Cuvântul a devenit carne: De la naștere până la moarte, Isus a fost întru totul om. El a explicat de ce a devenit carne când a zis: „Pâinea pe care o voi da eu este carnea mea, pe care o voi oferi pentru viața lumii”. (Ioa 6:51) În plus, doar pentru că a fost întru totul om a putut să simtă ceea ce simt oamenii în carne și oase și astfel să devină un Mare Preot plin de empatie. (Ev 4:15) Isus nu putea să fie și ființă umană, și ființă divină în același timp; Scripturile spun că el „a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii”. (Ev 2:9; Ps 8:4, 5; vezi nota de studiu de la carne, din acest verset) Însă nu toți au recunoscut că Isus venise în carne. Un exemplu în acest sens au fost gnosticii, în opinia cărora cunoștința (în greacă, gnṓsis) putea fi dobândită pe cale mistică. Ei au amestecat filozofia greacă și misticismul oriental cu învățături creștine apostate. Gnosticii considerau că tot ce ține de lumea materială este rău. De aceea, predau învățătura că Isus nu venise în carne, ci avusese doar în aparență un corp uman. Se pare că, la sfârșitul secolului I e.n., se răspândise deja o formă timpurie de gnosticism. Prin urmare, este posibil ca Ioan să fi avut în vedere această concepție când a scris: „Cuvântul a devenit carne”. În scrisorile sale, Ioan avertizează cu privire la învățătura falsă potrivit căreia Isus nu a venit „în carne”. (1Io 4:2, 3; 2Io 7)

carne: Sau „o ființă umană”. Termenul grecesc sarx are aici sensul de ființă materială, ființă din carne. Când s-a născut ca om, Isus nu a mai fost spirit. El nu și-a luat pur și simplu un corp de carne, așa cum făcuseră îngerii în trecut. (Ge 18:1-3; 19:1; Ios 5:13-15) Prin urmare, Isus a putut spune pe bună dreptate despre sine că era „Fiul omului”. (Ioa 1:51; 3:14; vezi nota de studiu de la Mt 8:20)

a locuit: Lit. „și-a întins cortul” (în greacă, skēnóō). În opinia unora, afirmația potrivit căreia Cuvântul „a locuit [sau și-a întins cortul] printre noi” ar însemna că Isus nu a fost un om în adevăratul sens al cuvântului, ci o întrupare. Totuși, este interesant că apostolul Petru a folosit substantivul înrudit, care este tradus prin „tabernacol”, sau „cort”, când a vorbit despre corpul său de carne. (2Pe 1:13, n.s.) În mod evident, Petru nu sugera că el ar fi fost o întrupare. Mai degrabă, și-a comparat corpul cu un cort, o locuință temporară, deoarece știa că moartea sa era iminentă și că avea să fie înviat în spirit, nu în carne. (2Pe 1:13-15; vezi și 1Co 15:35-38, 42-44; 1Io 3:2)

noi am văzut gloria sa: În timpul vieții și al serviciului pământesc al lui Isus, Ioan și ceilalți apostoli au văzut o glorie, o splendoare și o măreție ce nu-i puteau aparține decât unei ființe care reflecta în mod perfect calitățile lui Iehova. În plus, apostolul Ioan, precum și Iacov și Petru au fost martori la transfigurarea lui Isus. (Mt 17:1-9; Mr 9:1-9; Lu 9:28-36) Deci este posibil ca Ioan să fi făcut referire aici nu doar la faptul că Isus a reflectat calitățile lui Dumnezeu, ci și la transfigurare, care avusese loc cu peste 60 de ani înainte. Acest eveniment a lăsat o impresie de neșters și asupra apostolului Petru, care și-a redactat scrisorile cu circa 30 de ani înainte ca Ioan să-și scrie evanghelia. Pentru Petru, transfigurarea a fost o confirmare minunată a ʻcuvântului profeticʼ. (2Pe 1:17-19)

un fiu unic-născut: Termenul grecesc monogenḗs, redat în mod obișnuit prin „unic-născut”, înseamnă „singurul de felul lui”, „unul singur”, „unic”. Biblia folosește acest termen pentru a descrie legătura dintre un fiu sau o fiică și părinții săi. (Vezi notele de studiu de la Lu 7:12; 8:42; 9:38.) În scrierile apostolului Ioan, termenul este folosit exclusiv cu referire la Isus (Ioa 3:16, 18; 1Io 4:9), însă niciodată cu privire la nașterea sa ca om sau la existența sa umană. Ioan folosește termenul cu referire la Isus în existența sa preumană ca Logos, sau Cuvânt, cel care „era la început cu Dumnezeu”, „înainte de a fi lumea”. (Ioa 1:1, 2; 17:5, 24) Isus este ʻfiul unic-născutʼ deoarece este Întâiul născut al lui Iehova și singurul creat direct de Dumnezeu. Chiar dacă și alte ființe spirituale sunt numite „fiii adevăratului Dumnezeu” sau „fiii lui Dumnezeu” (Ge 6:2, 4; Iov 1:6; 2:1; 38:4-7), toți au fost creați de Iehova prin acest Fiu întâi născut (Col 1:15, 16). În concluzie, termenul monogenḗs se referă atât la faptul că Isus este „singurul de felul lui”, „unic”, „incomparabil”, cât și la faptul că este singurul fiu creat direct și exclusiv de Dumnezeu. (1Io 5:18; vezi nota de studiu de la Ev 11:17)

plin de favoare divină și de adevăr: „Cuvântul”, Isus Cristos, s-a bucurat de favoarea lui Dumnezeu și a spus întotdeauna adevărul. Dar contextul arată că această expresie înseamnă mai mult decât atât: Iehova l-a ales în mod special pe Fiul său pentru a explica și reflecta în mod deplin bunătatea nemeritată și adevărul Tatălui. (Ioa 1:16, 17) Aceste calități ale lui Dumnezeu au fost atât de evidente la Isus, încât el a putut spune: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut și pe Tatăl”. (Ioa 14:9) Isus a fost mijlocul prin care Iehova le-a acordat bunătate nemeritată și le-a dezvăluit adevărul tuturor celor care erau dornici să le accepte.

favoare divină: Sau „bunătate nemeritată”. Termenul grecesc kháris apare de peste 150 de ori în Scripturile grecești creștine și are sensuri diferite în funcție de context. Când se referă la bunătatea nemeritată pe care Dumnezeu o arată față de oameni, termenul descrie un dar pe care el îl oferă cu generozitate fără să aștepte nimic în schimb. Acest dar este o expresie a extraordinarei sale generozități și a imensei sale iubiri și bunăvoințe față de cineva care n-a făcut nimic ca să le merite sau să le câștige; darul este oferit doar datorită generozității sale. (Ro 4:4; 11:6) Termenul nu înseamnă neapărat că acela care primește această bunătate este nedemn de ea. Acesta este și motivul pentru care a putut fi folosit cu referire la favoarea, sau bunătatea, pe care Dumnezeu i-a arătat-o lui Isus. În contextele în care este vorba despre Isus, termenul a fost redat în mod potrivit prin „favoare divină”, ca în acest verset, sau prin „favoare”. (Lu 2:40, 52) În alte contexte, termenul grecesc a fost redat prin „favoare” și „dar generos”. (Lu 1:30; Fa 7:46; 1Co 16:3; 2Co 8:19)