Eusebiu de Cezareea

Eusebiu (c. 260 – c. 340 e.n.) a fost istoric, erudit și teolog, născut, din câte se pare, în Cezareea, Israel. Eusebiu a ajuns cunoscut ca părintele istoriei bisericești.

Eusebiu de Cezareea a fost numit și Eusebiu al lui Pamfil, după Pamfil, un prezbiter din Cezareea. Eusebiu a devenit episcop al Cezareei în jurul anului 313 e.n.

Scrierile lui prezintă interes pentru cei care studiază Biblia deoarece contribuie la identificarea unor locuri geografie menționate în Biblie și conțin informații despre unele cărți biblice. Istoria bisericească a lui Eusebiu, publicată în aproximativ 324 e.n., este considerată cea mai importantă istorie a bisericii scrisă în Antichitate. Această lucrare bine-cunoscută prezintă în ordine cronologică istoria primilor creștini din timpul apostolilor până în zilele lui Eusebiu. În Istoria bisericească (III, V, 3), Eusebiu menționează că, înainte de distrugerea Ierusalimului în 70 e.n., creștinii au fugit din oraș și din ținutul Iudeei într-un oraș din Pereea (pe celălalt mal al Iordanului), numit Pella. Relatarea sa confirmă că, atunci când au văzut Ierusalimul înconjurat de armatele romane, creștinii au acționat în armonie cu avertismentul dat de Isus și au fugit din oraș. (Lu 21:20-22)

Eusebiu a fost excomunicat deoarece a susținut că Cristos era inferior Tatălui. Totuși, la Conciliul de la Niceea din 325 e.n., el a trecut de partea celor care susțineau contrariul și a fost exonerat. Acolo, în calitate de consilier teologic al lui Constantin cel Mare, Eusebiu a elogiat eforturile împăratului de a unifica doctrina creștină. După moartea lui Constantin, el a redactat o scriere panegirică, intitulată Viața lui Constantin cel Mare.

Compromisul pe care l-a făcut Eusebiu la Niceea a dezvăluit, din câte se pare, că era interesat mai mult de propria poziție decât de adevărul biblic.