Perspective grandioase pentru oameni în paradisul plăcerii

„Dumnezeu i–a binecuvîntat şi Dumnezeu le–a zis: «Fiţi fecunzi şi deveniţi numeroşi şi umpleţi pămîntul şi supuneţi–l şi ţineţi în supunere peştii mării şi creaturile zburătoare ale cerurilor şi orice creatură vie care se mişcă pe pămînt.»“ — GENEZA 1:28.

1, 2. Cu ce scop lucrează Iehova în mod iubitor cu privire la oameni, şi ce sarcină de lucru i–a dat el lui Adam?

ÎN SFÎNTA Biblie ni se spune că „Dumnezeu este iubire“. El se interesează cu iubire şi în mod altruist de oameni şi lucrează neîncetat pentru ca ei să se poată bucura veşnic de o viaţă în deplină sănătate şi paşnică într–un paradis pămîntesc al plăcerii. (1 Ioan 4:16; compară Psalm 16:11.) Primul om, perfectul Adam, ducea o viaţă paşnică şi efectua o muncă plăcută şi interesantă. Creatorul omului l–a însărcinat să cultive încîntătoarea grădină a Edenului. Acum Creatorul omului i–a dat încă o sarcină, una specială şi care avea să–l solicite, după cum ne dezvăluie relatarea respectivă:

² „Acum Iehova Dumnezeu forma din pămînt orice fiară sălbatică a cîmpului şi orice creatură zburătoare a cerurilor şi a început să le aducă la om, ca să vadă cum le va numi pe fiecare; şi cum îl numea omul pe fiecare suflet viu, acela îi era numele. Astfel omul le dădea nume tuturor animalelor domestice şi creaturilor zburătoare ale cerurilor şi oricărei fiare sălbatice a cîmpului.“ — Geneza 2:19, 20.

3. De ce nu exista nici o teamă din partea lui Adam şi a creaturilor animale?

³ Omul a numit calul sus, taurul şor, oaia seh, capra ez, o pasăre of, turturica yonah, păunul tuki, leul aryèh sau ari, ursul dov, maimuţa qof, cîinele kèlev, şarpele nachàş şi aşa mai departe.a Cînd a trecut fluviul care uda grădina Edenului, a văzut peşti. Peştelui i–a dat numele dagàh. Omul neînarmat nu simţea teamă de aceste animale domestice şi sălbatice sau de păsări, iar acestea, la rîndul lor, nu simţeau teamă faţă de el, pe care, în mod instinctiv, îl recunoşteau ca superior lor, ca aparţinînd unei forme superioare de viaţă. Ele erau creaturile lui Dumnezeu, înzestrate cu viaţă de către El, iar omul nu avea nici o dorinţă sau înclinaţie de a le răni sau a le lua viaţa.

4. Ce am putea deduce referitor la faptul că Adam a dat nume tuturor animalelor şi păsărilor, şi ce fel de experienţă a fost, desigur aceasta?

⁴ Dar ce durată a avut timpul în care i–au fost arătate omului animalele domestice, animalele sălbatice şi creaturile zburătoare ale cerurilor, relatarea biblică nu ne spune. Totul se petrecea sub îndrumarea şi aranjamentul divin. Probabil că Adam a consacrat timp pentru a studia fiecare animal în parte sesizîndu–i conformaţia şi obiceiurile specifice; apoi a ales numele care i se potriveau cel mai bine. Aceasta înseamnă, probabil, că a fost nevoie de o considerabilă perioadă de timp. Oricum, pentru Adam, aceasta a fost o experienţă foarte interesantă, deoarece el s–a familiarizat astfel cu numeroasele feluri de vieţuitoare create pe acest pămînt. Pe de altă parte, au fost necesare din partea lui o mare capacitate intelectuală şi putere de exprimare pentru a putea să le caracterizeze pe fiecare dintre aceste creaturi vii printr–un nume potrivit.

5–7. (a) Ce întrebări s–au ivit fireşte? (b) Ce fel de răspunsuri s–au dat în relatarea despre creaţie consemnată în Geneza 1:1–25?

⁵ Dar în ce ordine au fost create toate vietăţile? Au fost oare animalele terestre create înaintea păsărilor sau nu? Şi ce poziţie ocupa omul în ceea ce priveşte timpul şi ordinea creării în raport cu toate creaturile vii de rang inferior? Cum a pregătit Dumnezeu suprafaţa pămîntului în vederea unei atît de mari varietăţi de vieţuitoare, cum a produs el aerul în care păsările pot zbura la înălţimi atît de mari, cum a furnizat el apa de băut şi vegetaţia care să servească drept hrană, cum a făcut el un mare luminător care să strălucească ziua şi să–i dea omului posibilitatea de a vedea şi cum a făcut el un luminător mai mic care să înfrumuseţeze noaptea? De ce era clima atît de blîndă şi caldă încît omul putea să umble, să lucreze şi să doarmă fără adăpost şi gol?

⁶ Omul nu a fost lăsat să bîjbîie după răspunsuri. Mintea lui iscoditoare merita răspunsuri inteligente din partea unei surse autoritare care cunoştea lucrurile cu exactitate. Ca fiu al lui Dumnezeu, el nu a fost lăsat pradă ignoranţei, ci datorită înaltului grad de inteligenţă de care se bucura i s–a dat fără îndoială onoarea de a afla minunata istorie a creaţiei pe care o găsim consemnată în Geneza 1:1–25.

⁷ Pentru această relatare emoţionantă a creaţiei, Adam avea să fie foarte recunoscător. Ea explica multe lucruri. Din modul în care era formulată el a înţeles că au existat pînă atunci trei lungi perioade de timp pe care Dumnezeu le–a denumit zile, în conformitate cu sistemul său de măsurare a timpului, care perioade au fost urmate de o a patra perioadă creativă în care Dumnezeu a făcut să apară pe întinderea cerului cei doi mari luminători care să delimiteze mult mai scurtele zile umane de 24 de ore. Adam a devenit conştient şi de faptul că timpul pentru el avea să fie socotit în ani, astfel că a început, desigur, imediat să–şi numere anii vieţii. Lucrul acesta îi era înlesnit de marele luminător din întinderea cerurilor. În ceea ce priveşte însă zilele de creaţie ale lui Dumnezeu, zile care erau mai lungi, primul om şi–a dat seama că trăia în a şasea zi a lucrării de creaţie pămîntească efectuate de Dumnezeu. Lui încă nu i se comunicase că această a şasea zi, în care au fost create toate animalele terestre şi, apoi, separat, omul, s–a încheiat. Acum el înţelegea, fără îndoială, că ordinea creaţiei era viaţa vegetală, vieţuitoarele marine, păsările zburătoare şi animalele terestre. Dar, fiind singur în grădina Edenului, Adam nu constituia expresia deplină, desăvîrşită a scopului iubitor al lui Dumnezeu cu privire la om în paradisul său pămîntesc.

Crearea primei femei

8, 9. (a) Ce a observat omul perfect cu privire la creaţia animală, dar ce concluzie a tras el referitor la sine? (b) De ce a fost potrivit ca omul perfect să nu–i ceară lui Dumnezeu un tovarăş de viaţă? (c) Cum descrie Biblia crearea primei soţii umane?

⁸ Cu mintea sa perfectă şi cu capacitatea sa de observaţie, primul om a văzut că în lumea păsărilor şi a animalelor existau masculi şi femele şi că între acestea avea loc reproducerea speciei lor. Dar cu privire la el, lucrurile nu stăteau aşa. Dacă ceea ce observa în jurul lui îl făcea să se gîndească la posibilitatea de a avea un tovarăş de viaţă, el nu a găsit în lumea animală ceva corespunzător în acest sens, nici chiar printre maimuţe. Adam a tras concluzia că nu exista nici un partener pentru el, fiindcă dacă ar fi existat vreunul, nu l–ar fi adus oare Dumnezeu pentru a i–l prezenta? Omul fusese creat separat de toate aceste rase de animale şi fusese conceput spre a fi ceva deosebit! El nu avea tendinţa să hotărască singur şi nici să devină necuviincios şi să–i ceară lui Dumnezeu, Creatorului său, să–i dea un partener. Se cuvenea ca omul perfect să lase întreaga problemă în seama lui Dumnezeu, fiindcă la scurtă vreme după aceea el a aflat că Dumnezeu hotărîse deja el însuşi în această privinţă. Referitor la aceasta şi la ceea ce s–a întîmplat acum relatarea biblică ne spune următoarele:

⁹ „Dar omului nu i s–a găsit un ajutor ca întregire a lui. Prin urmare, Iehova Dumnezeu a făcut să cadă peste om un somn adînc şi, în timp ce acesta dormea, a luat una dintre coastele sale şi apoi a închis carnea peste locul ei. Şi din coasta pe care o luase din om, Iehova Dumnezeu o alcătuit o femeie şi a adus–o omului. Atunci omul a spus: «Aceasta este, în sfîrşit, os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta va fi numită femeie, deoarece a fost luată din om.» Iată de ce omul va părăsi pe tatăl său şi pe mama sa şi trebuie să se alipească de soţia sa şi ei trebuie să devină o singură carne. Şi amîndoi erau în continuare goi, bărbatul şi soţia sa şi totuşi ei nu se ruşinau.“ — Geneza 2:20–25.

10. Cum a reacţionat omul perfect cînd i–a fost prezentată femeia perfectă, şi ce pare să fi indicat cuvintele lui?

¹⁰ Cînd femeia perfectă i–a fost prezentată omului ca întregire şi ca ajutor al său, acesta a simţit o mulţumire deplină exprimată prin cuvintele: „Aceasta este în sfîrşit os din oasele mele şi carne din carnea mea.“ Avînd în vedere aceste cuvinte rostite de om cînd a văzut–o în final pe soţia sa recent creată, s–ar părea că el a aşteptat un anumit timp pînă a primit–o pe încîntătoarea sa parteneră. Descriindu–şi întregirea, Adam a numit–o pe soţia sa „Femeie“ (işşá’h sau literalmente, „bărbată“), „deoarece a fost luată din om“ (Geneza 2:23, nota de subsol, New World Translation Reference Bible). Adam nu a simţit nici un fel de înrudire carnală cu creaturile zburătoare şi cu animalele terestre pe care Dumnezeu le supusese atenţiei acestuia pentru care omul să le dea nume la fiecare. Carnea sa era deosebită de a lor. Dar această femeie făcea într–adevăr parte din specia sa carnală. Coasta luată dintr–o latură a sa fabrica acelaşi fel de sînge care era în corpul său. (Vezi Matei 19:4–6.) Acum el avea pe cineva faţă de care putea acţiona ca profet al lui Dumnezeu şi căreia putea să–i împărtăşească minunata relatare despre creaţie.

11–13. (a) Ce întrebări putea să genereze faptul că Adam a primit o soţie? (b) Care era scopul lui Dumnezeu cu privire la prima pereche umană? (c) Ce urma să servească drept hrană pentru familia umană perfectă?

¹¹ Cu ce intenţie îi dăduse însă Creatorul său o soţie? Era aceasta doar o modalitate de a–i furniza un ajutor şi o întregire, o tovarăşă din specia lui pentru a–l împiedica să devină un însingurat? Relatarea biblică ne explică scopul lui Dumnezeu atunci cînd ne dezvăluie binecuvîntarea pe care Dumnezeu a pronunţat–o asupra căsătoriei lor.

¹² „Apoi Dumnezeu a spus: «Să facem omul după imaginea noastră, potrivit cu asemănarea noastră şi să ţină în supunere peştii mării şi creaturile zburătoare ale cerurilor şi animalele domestice şi tot pămîntul şi orice animal care se mişcă pe pămînt. Şi Dumnezeu a procedat la crearea omului după imaginea sa, l–a creat după imaginea lui Dumnezeu; i–a creat de sex bărbătesc şi de sex femeiesc. Pe lîngă aceasta, Dumnezeu i–a binecuvîntat şi Dumnezeu le–a zis: «Fiţi fecunzi şi deveniţi numeroşi şi umpleţi pămîntul şi supuneţi–l şi ţineţi în supunere peştii mării şi creaturile zburătoare ale cerurilor şi orice creatură vie care se mişcă pe pămînt.»“

¹³ Şi Dumnezeu a spus în continuare: «Iată că v–am dat toată vegetaţia care produce sămînţă, care este pe suprafaţa întregului pămînt, şi orice pom în care există fructul unui pom care produce sămînţă să vă servească drept hrană. Şi oricărei fiare sălbatice a pămîntului şi oricărei creaturi zburătoare a cerurilor şi la tot ce se mişcă pe pămînt, în care există viaţă ca suflet, le–am dat ca hrană toată vegetaţia verde.» Şi aşa a ajuns să fie.“ — Geneza 1:26–30.

Perspectivele primei perechi umane

14. Avînd în vedere binecuvîntarea lui Dumnezeu, ce viitor se deschidea în faţa bărbatului perfect şi a femeii perfecte şi ce îşi puteau ei imagina pe bună dreptate?

¹⁴ Ce lucru minunat era pentru omul perfect şi pentru soţia sa perfectă să audă glasul lui Dumnezeu vorbindu–le, spunîndu–le ce să facă şi binecuvîntîndu–i! Bucurîndu–se de binecuvîntarea lui Dumnezeu, ei nu urmau să aibă o viaţă deşartă, ci erau făcuţi apţi să realizeze ceea ce li se spunea să realizeze. Ce viitor minunat li se deschidea în faţă! În timp ce fericita pereche căsătorită stătea în locuinţa ei — grădina Edenului — probabil că amîndoi meditau la ce se va ajunge pe măsură ce îndeplineau voinţa lui Dumnezeu cu privire le ei. În timp ce scrutau cu ochii minţii viitorul îndepărtat, ei vedeau nu numai acea „grădină în Eden, spre răsărit“, ci întregul pămînt plin de bărbaţi şi femei cu feţe radioase (Geneza 2:8). Inima bărbatului şi a femeii sălta de bucurie la gîndul că toţi aceştia erau copiii lor, descendenţii lor. Toţi perfecţi, impecabili ca formă şi structură fizică, bucurîndu–se de o tinereţe neîntreruptă, beneficiind din abundenţă de o sănătate excelentă şi de bucuria vieţii, dînd cu toţii expresie iubirii perfecte reciproce şi închinîndu–se cu toţii în unitate, alături de primii lor părinţi umani, marelui Creator, Tatălui lor ceresc. Cu siguranţă că inima primului bărbat şi inima primei femei au crescut de bucurie la gîndul de a avea o asemenea familie.

15, 16. (a) De ce urma să fie hrană din abundenţă pentru familia umană? (b) Pe măsură ce fericita familie creştea numeric, ce lucrare urma să efectueze ea în afara grădinii Edenului?

¹⁵ Urma să fie hrană din abundenţă pentru toţi membrii acestei familii umane care urma să umple pămîntul. Abundenţa hranei a început chiar din grădina Edenului. Dumnezeu le procurase şi le dăduse ca să le servească drept hrană sănătoasă pentru întreţinerea vieţii, toată vegetaţia care făcea sămînţă şi pomii care făceau rod. (Compară Psalm 104:24.)

¹⁶ Pe măsură ce familia lor fericită ar fi crescut la număr, ei urmau să extindă grădina spre ţinuturile din afara limitelor Edenului, deoarece cuvintele lui Dumnezeu arătau că în afara grădinii Edenului pămîntul era neamenajat. Cel puţin nu era îngrijit şi nu cunoştea acelaşi înalt nivel de cultivare care caracteriza grădina Edenului. Iată de ce Creatorul lor le spusese să ’supună‘ pămîntul pe măsură ce aveau să–l umple. — Geneza 1:28.

17. De ce urma să fie belşug de hrană pentru populaţia în continuă creştere, şi ce urma să capete, în final, un caracter predominant pe măsură ce grădina se mărea?

¹⁷ Pe măsură ce grădina ar fi fost extinsă de către cultivatori şi îngrijitori perfecţi, pămîntul supus urma să producă din belşug pentru populaţia mereu crescîndă. În final, grădina în continuă creştere avea să acopere tot pămîntul pentru ca acesta să devină un paradis care să prospere ca locuinţă veşnică a omenirii. Urma ca acesta să devină un loc de mare frumuseţe chiar şi pentru cei ce îl priveau din cer astfel încît Creatorul ceresc să–l poată declara drept foarte bun. — Compară Iov 38:7.

18. De ce avea să fie lipsită de tulburări grădina de proporţii mondiale a Edenului, şi care pace ar fi urmat să aibă un caracter predominant?

¹⁸ Totul urma să fie la fel de paşnic şi lipsit de tulburări ca grădina Edenului în care se găseau bărbatul şi femeia recent căsătoriţi. Nu avea să existe nici o teamă că ei vor fi atacaţi sau răniţi de vreunul dintre toate acele animale sau de vreuna dintre creaturile zburătoare pe care primul om, Adam, le trecuse în revistă şi le dăduse nume. Asemenea primilor lor părinţi umani, oamenii perfecţi care aveau să locuiască în Paradisul mondial urmau să ţină în supunere peştii mării, creaturile zburătoare ale cerurilor şi orice animal care se mişcă pe pămînt, ba chiar şi fiarele sălbatice care trăiesc pe cîmp. Fiind dotate cu un instinctiv simţ al supunerii faţă de omul care fusese creat „după imaginea lui Dumnezeu“, aceste creaturi vii de rang inferior urmau să trăiască în pace cu el. Stăpînii lor, oameni perfecţi şi tandri, faţă de care aceste creaturi vii de rang inferior aveau să manifeste supunere, aveau să cultive un climat de pace în regnul animal. Influenţa paşnică a acestor stăpîni umani cu calităţi divine urma să se extindă în mod ocrotitor asupra acestor mulţumite creaturi inferioare, ale regnului animal. Mai presus de toate, omenirea perfectă avea să fie în pace cu Dumnezeu care nu avea să îşi retragă niciodată binecuvîntarea de la ei. — Compară Isaia 11:9.

Dumnezeu se odihneşte de lucrările sale de creaţie

19. (a) De ce anume şi–au dat seama, cu siguranţă, primul bărbat şi prima femeie cu privire la scopul lui Dumnezeu? (b) Ce a arătat Dumnezeu cu privire la timp?

¹⁹ În timp ce perechea de oameni perfecţi privea la tabloul pămîntesc terminat conform scopului lui Dumnezeu, ei îşi dădeau seama de un lucru: Pentru ca ei să îndeplinească minunata însărcinare primită de la Dumnezeu era nevoie de timp. De cît timp? Creatorul şi Tatăl lor ceresc ştia. El le–a arătat că lunga serie a zilelor de creaţie cunoscuse acum încă o încheiere şi că ei se aflau în pragul „serii“ — punctul de începere a unei noi zile, potrivit modului propriu al lui Dumnezeu de a delimita zilele de creaţie. Ea trebuia să fie o zi binecuvîntată şi sfinţită pentru scopul drept, curat şi personal al lui Dumnezeu. Omul perfect, profet al lui Dumnezeu, a observat acest lucru. Iată ce ne spune naraţiunea inspirată:

20. Ce spune relatarea biblică referitor la „ziua a şaptea“?

²⁰ „După aceea Dumnezeu a văzut tot ce făcuse şi iată că totul era foarte bun! Şi a ajuns să fie seară şi a ajuns să fie dimineaţă: ziua a şasea. Astfel au fost terminate cerurile şi pămîntul şi toată armata lor. Şi spre ziua a şaptea, Dumnezeu a ajuns la terminarea lucrării sale pe care o făcuse şi el a început să se odihnească în ziua a şaptea de toată lucrarea sa pe care o făcuse. Şi Dumnezeu a început să binecuvînteze ziua a şaptea şi să o facă sacră, deoarece în ea el se odihneşte de toată lucrarea sa pe care Dumnezeu a creat–o cu scopul de–a o face. Aceasta este istoria cerurilor şi a pămîntului în timpul creării lor în ziua în care Iehova Dumnezeu a făcut pămîntul şi cerul.“ — Geneza 1:31—2:4.

21. (a) Se spune în Biblie că Dumnezeu şi–a terminat ziua de odihnă şi că aceasta era foarte bună? Explicaţi. (b) Ce întrebări apar?

²¹ Relatarea nu spune că Dumnezeu şi–a încheiat ziua de odihnă şi că a văzut că era foarte bună, nici că a ajuns să fie seară şi dimineaţă, o a şaptea zi. Pentru a corespunde cu cele şase zile de creaţie precedente, trebuie că şi a şaptea zi să fie declarată foarte bună, deoarece ea nu s–a terminat încă. Poate Iehova Dumnezeu să declare deja foarte bună această zi? A fost această zi pînă în prezent o zi de odihnă liniştită pentru el? Ce s–a întîmplat cu acea încîntătoare perspectivă pe care primul bărbat şi prima femeie şi–au imaginat–o pentru ei în ziua căsătoriei lor, în Paradis? Să vedem în următorul articol cum au evoluat lucrurile.

[Notă de subsol]

Cum aţi răspunde?

◼ În afară de îngrijirea grădinii, ce altă însărcinare i–a dat Dumnezeu lui Adam, şi ce implica aceasta?

◼ Ce ne dezvăluie relatarea despre creaţie din Geneza 1:1–25?

◼ Cum a fost creată prima soţie, şi cum a reacţionat Adam la aceasta în ziua căsătoriei lor?

◼ Ce perspective se deschideau în faţa primei perechi umane?

◼ Cum a arătat Dumnezeu că lunga serie a zilelor de creaţie cunoscuse încă o încheiere?