-
Mânie sau sănătate?Turnul de veghe – 1993 | 15 decembrie
-
-
Mânie sau sănătate?
CINE nu se mânie? Tuturor ni se întâmplă acest lucru. Uneori, mânierea într-o oarecare măsură poate fi justificată. Dar să fim sinceri: Nu este adevărat că, deseori, mânia noastră (sau intensitatea ei) este nejustificată?
Iată ce ne spune Biblia: „Lasă mînia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci aceasta duce numai la rău“ (Psalmul 37:8). Cât de înţelept este sfatul acesta? Ar putea el să-ţi influenţeze sănătatea pe termen lung?
Iată ce era scris la rubrica „Sănătate“ din ziarul The New York Times:
„Se pare că oamenii care, deseori, explodează de furie sau se îmbufnează pentru orice fleac nu numai că devin dezagreabili, dar se şi distrug singuri.
În ultima vreme, cercetătorii au cules o mulţime de date din care reiese că mânia cronică este atât de dăunătoare corpului, încât ea se află pe picior de egalitate cu, ba chiar depăşeşte — ca puternic factor de risc pentru o moarte prematură — fumatul, obezitatea şi alimentaţia cu un ridicat conţinut de grăsimi.
«Studiile noastre arată că mânia însoţită de suspiciune şi duşmănie este similară cu toate celelalte lucruri cunoscute ca fiind nocive pentru sănătate», a spus medicul Redford Williams, cercetător în medicina comportamentului, de la Centrul Medical al Universităţii Duke“.
Studiile arată că persoanele care reacţionează în mod exagerat la problemele obişnuite ale vieţii cotidiene produc mai mulţi hormoni de stres. Frecventele lor izbucniri de mânie pot cauza un dezechilibru între formele de colesterol protectoare şi cele agresive, ceea ce favorizează riscul contractării unei boli cardiovasculare.
Unii ar putea răspunde: ‘Dar ăsta-i felul meu’ sau ‘Aşa am crescut’. Totuşi, aceasta nu înseamnă că nu vă puteţi schimba, încercând să aplicaţi cu seriozitate sfaturile lui Dumnezeu. Verificaţi în propria dumneavoastră Biblie sfaturile sale cu privire la mânie şi furie, sfaturi consemnate în Proverbele 14:29, 30; 22:24, 25; Efeseni 4:26; Iacov 1:19, 20.
Aplicarea acestei înţelepciuni divine vă poate ameliora sănătatea şi prelungi viaţa. Times nota următoarele: „Mulţi cercetători au spus că persoanele mânioase ar putea reduce pericolul unui deces timpuriu dacă ar renunţa să răspundă cu duşmănie şi impulsivitate“.
-
-
V-ar face plăcere să primiţi o vizită?Turnul de veghe – 1993 | 15 decembrie
-
-
V-ar face plăcere să primiţi o vizită?
Chiar şi în această lume agitată puteţi găsi fericirea printr-o cunoştinţă biblică exactă despre Dumnezeu, Regatul său şi scopul său minunat referitor la omenire. Dacă v-ar face plăcere să primiţi informaţii suplimentare sau ca cineva să efectueze cu dvs. un studiu biblic gratuit la domiciliu, vă rugăm să scrieţi la cea mai apropiată adresă de la pagina 2.
-