◼ Unii biblişti susţin că în textul: „Este mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechea unui ac“, din Matei 19:24, cuvîntul „cămilă“ ar trebui înlocuit cu „frînghie“. Care dintre aceşti doi termeni este cel corect?

Anumiţi biblişti consideră în mod greşit că iniţial aceste cuvinte ale lui Isus ar fi fost scrise în aramaică, iar cuvîntul aramaic folosit într–o asemenea traducere (gamlá’) poate însemna „cămilă“. În funcţie de context însă el ar putea fi redat prin „frînghie groasă sau bîrnă“. Dar după părerea lui Papias din Hierapolis, care a fost probabil un contemporan al apostolului Ioan, Matei şi–a scris Evanghelia sa iniţial în ebraică şi nu în aramaică, iar după aceea şi–a tradus–o în greacă. Cuvîntul ebraic pentru cămilă (gamál) este total deosebit de cuvintele care s–ar putea traduce prin frînghie (chével) sau sfoară groasă (‘avóth), iar Matei, fără îndoială a ales termenul corect.

Manuscrisele greceşti cele mai vechi şi cele mai demne de încredere (Sinaitic şi Vatican 1209) conţin cuvîntul kámelos, care înseamnă cămilă. Acelaşi cuvînt este utilizat şi la Matei 23:24, unde nu există nici o îndoială că este vorba de o „cămilă“.

În cursul secolelor, unii au încercat să atenueze biciuitoarea hiperbolăb a lui Isus. Unii şi–au permis chiar unele libertăţi faţă de textul sacru. De prin secolul al cincilea, în anumite manuscrise greceşti se găseşte în acest verset un cuvînt asemănător, kámilos. Acest cuvînt rar înseamnă „frînghie, odgon“. Conform lucrării A Greek–English Lexicon of the New Testament de Arndt şi Gingrich, acest cuvînt „nu are nimic de a face cu NT [Noul Testament]“. Savanţii elenişti Westcott şi Hort condamnă această substituire pe care i–o atribuie lui Cyril din Alexandria. Acest aşa–zis creştin din secolul al V–lea afirma că termenul utilizat de Matei (kámelos) putea însemna odgon. El a declarat: „Navigatorii cu experienţă au obiceiul să le spună «cămile» odgoanelor.“ Dar Westcott şi Hort spun cu privire la această afirmaţie: „Ea este absolut falsă.“

Potrivit unei lucrări de referinţă, evocarea unei enorme cămile încercînd să treacă prin urechea unui ac fin şi subţire de cusut, „dă savoare exagerării orientale“. De altfel, iată ce se poate citi în Talmudul babilonian cu privire la oamenii care aveau reputaţia de–a avea o asemenea perspicacitate încît părea că reuşesc imposibilul: „Ei fac să treacă elefantul prin urechea unui ac.“ Isus a recurs deci la o imagine tipic orientală pentru a sublinia o imposibilitate cu ajutorul unui contrast izbitor. În realitate, ar fi imposibil să faci să treacă un oarecare obiect voluminos, fie el odgon sau cămilă sau elefant, prin urechea unui ac!

Isus nu a zis că i–ar fi cu neputinţă unui bogat să obţină viaţa; în realitate, unii oameni bogaţi au devenit discipoli ai săi (Matei 27:57; Luca 19:2, 9; Ioan 19:38, 39). Dar chiar înainte de–a fi rostit Isus aceste cuvinte energice, un tînăr bogat a respins mari privilegii spirituale, fiindcă ţinea mai mult la ‘numeroasele sale proprietăţi’ (Matei 19:16–22). Nici un bogat cu o asemenea mentalitate nu va putea moşteni viaţa eternă. Numai beneficiind de un ajutor deosebit din partea lui Dumnezeu s–ar putea schimba o asemenea persoană astfel încît să obţină salvarea pe care numai puterea lui Dumnezeu o poate face posibilă. — Matei 19:25, 26.

Logodna: un contract?

Tînăra braziliană şi logodnicul ei, tocmai terminaseră de mobilat noua lor casă. Invitaţiile erau deja expediate şi totul părea să fie gata în vederea căsătoriei care urma să fie celebrată peste trei zile. În urma perspectivei noului mod de viaţă tînăra şi–a părăsit locul de muncă. După toate acestea, împotriva tuturor aşteptărilor, logodnicul a rupt logodna. Uluită şi extrem de decepţionată tînăra l–a dat în judecată. Avocatul ei a susţinut că ‘logodna este un contract preliminar şi dacă se rupe fără motive obiective, partea nevinovată trebuie despăgubită pentru eventuale pagube suferite’. Tribunalul a fost de aceeaşi părere condamnîndu–l pe bărbatul respectiv să–i plătească fostei sale logodnice o ’sumă de bani care este fixată de lege; precum şi avocatul şi cheltuielile de judecată‘. Comentînd hotărîrea tribunalului, avocatul Nereu Mello a scris în Jornal da Lapa, un cotidian din São Paulo: „Logodna este un contract foarte serios şi legea nu rămîne pasivă în faţa ruperii acesteia.“

Considerarea logodnei drept un lucru serios nu este o noutate. Sub Legea mozaică, o femeie logodită care comitea fornicaţie era supusă aceleaşi pedepse ca o femeie căsătorită vinovată de adulter. Ea suferea un tratament deosebit de al unei fete care a comis fornicaţie fără a fi logodită (Deuteronom 22:23, 24, 28, 29). Pe vremea aceea logodna era considerată ca un angajament, ca şi cînd perechea ar fi căsătorită (Matei 1:19). Logodna este considerată şi de către creştinii de azi ca fiind un pas serios. Ei nu o privesc în mod uşuratic. — Compară Matei 5:37.