Iehova s-a îngrijit mult de mine

AM ÎNCEPUT să-i slujesc lui Iehova într-un mod neobişnuit, ca să nu spun mai mult. Am crescut într-o zonă rurală încîntătoare din nordul îndepărtat al Noii Zeelande, locuită în principal de populaţia maori, din care fac parte şi eu. Într-o zi, în timp ce mergeam călare, s-a apropiat de mine pe drum vărul meu, Ben. Era în 1942, toamna (în emisfera sudică, primăvara în emisfera nordică). Aveam 27 de ani şi la data aceea eram membru activ al Bisericii anglicane.

De mulţi ani, Ben citea cărţile judecătorului Rutherford, preşedintele de atunci al Watch Tower Bible and Tract Society, iar acum avea în mînă o scrisoare primită de la Biroul principal al Watch Tower Society din Noua Zeelandă care îl ruga să-i invite pe localnici într-un loc unde să poată celebra împreună Cina Domnului. În plus, Ben urma să ia măsuri ca cineva să conducă serviciul religios. Uitîndu-se la mine, Ben a zis: „Tu eşti persoana potrivită“. Mîndru că eram considerat calificat — şi fiindcă la biserică mă împărtăşeam din pîine şi vin — am fost de acord.

În seara respectivă, aproximativ 40 de persoane s-au strîns în locuinţa lui Ben pentru celebrarea morţii Domnului nostru, fără ca vreuna dintre ele să fie Martor al lui Iehova. Cînd am sosit, vărul meu mi-a înmînat schiţa cuvîntării. Am lăsat la o parte cîntarea sugerată şi l-am invitat pe cumnatul lui Ben să deschidă cu rugăciune. Apoi am început să prezint materialul din schiţă, care consta dintr-o serie de întrebări însoţite de răspunsuri bazate pe Scripturi. Un cleric local, care era prezent, întrerupea cu obiecţii, dar acestea primeau răspuns prin citirea referinţelor scripturale date în schiţă.

Îmi aduc aminte că una din întrebările aflate pe schiţă se referea la momentul anului cînd trebuia celebrat evenimentul. Cît de satisfăcuţi au fost toţi cei prezenţi cînd s-au uitat pe fereastră şi au văzut că afară era lună plină. În mod clar, data era 14 Nisan.

Ce noapte extraordinară! Celebrarea noastră a durat patru ore! S-au ridicat multe întrebări şi li s-a dat răspuns din Scripturi în schiţa furnizată de Watch Tower Society. Privind în urmă, îmi dau seama că nu aş fi putut trece cu bine peste această experienţă fără grija iubitoare a lui Iehova — cu toate că pe atunci nu eram Martor dedicat al său. Însă, în acea noapte a Comemorării din 1942, mi-am descoperit scopul în viaţă.

Începuturile vieţii

M-am născut în 1914. Tatăl meu murise cu aproximativ patru luni înainte de naşterea mea şi, copil fiind, îmi amintesc că eram invidios pe alţi copii care aveau un tată care să-i iubească. Acest lucru mi-a lipsit foarte mult. Pentru mama, viaţa fără soţ a fost o luptă grea, iar efectele copleşitoare ale primului război mondial au făcut ca aceasta să fie şi mai dificilă.

Ajuns tînăr, m-am căsătorit cu o tînără domnişoară pe nume Agnes Cope, şi ea a fost partenera mea de viaţă timp de peste 58 de ani. La început ne-am străduit împreună să realizăm ceva în viaţă. Am eşuat ca fermier din cauza unei secete cumplite. Mi-am găsit o oarecare uşurare în sport, dar, pînă la experienţa Comemorării din 1942, nu am avut nici un scop real în viaţă.

Le depun mărturie rudelor

După acea Comemorare, am studiat cu seriozitate Biblia dezbătînd cu cîţiva dintre verişorii mei literatura biblică publicată de Watch Tower Society. În septembrie 1943, cîţiva Martori ai lui Iehova dintr-o altă regiune au venit să viziteze comunitatea noastră izolată. Am avut o dezbatere intensivă de patru ore. Apoi, cînd am auzit că ei urmau să plece în dimineaţa următoare, am întrebat: „Ce mă împiedică să fiu botezat acum?“ Doi dintre verişorii mei şi cu mine am fost scufundaţi în apă la ora unu şi jumătate noaptea.

După aceea, am călătorit mult pentru a le depune mărturie rudelor mele. Unele erau receptive şi pentru acestea am folosit ca bază pentru discuţie Matei capitolul 24. Altele nu erau receptive, iar în aceste cazuri am utilizat cuvintele adresate de Isus fariseilor, consemnate în Matei capitolul 23. Cu timpul, am învăţat să procedez cu mai mult tact, imitîndu-l pe iubitorul şi binevoitorul nostru Tată ceresc. — Matei 5:43–45.

La început soţia mea s-a împotrivit dorinţei mele de a-i sluji lui Iehova. Dar, în scurt timp, ea mi s-a alăturat şi, în decembrie 1943, ea a ajuns să fie o parteneră conjugală dedicată şi botezată. Alături de ea au fost botezate în ziua aceea memorabilă alte cinci persoane din satul Waima, numărul total al vestitorilor Regatului din acea localitate ajungînd la nouă.

Binecuvîntări în pofida opoziţiei

Pe parcursul anului 1944 am fost vizitaţi din nou de fraţi dintr-o altă regiune, iar de data aceasta, ei ne-au furnizat instruirea de care aveam nevoie în ministerul formal din casă în casă. Pe măsură ce prezenţa noastră în comunitate devenea mai evidentă, opoziţia din partea reprezentanţilor creştinătăţii creştea (Ioan 15:20). Au avut loc repetate confruntări cu clericii locali care duceau la lungi dezbateri doctrinale. Dar Iehova ne-a dat victoria, şi alţi membri ai comunităţii, inclusiv sora mea, au venit sub îngrijirea iubitoare a lui Iehova.

În iunie 1944 a fost înfiinţată o congregaţie în Waima. Persecuţia şi ura religioasă creşteau. Martorilor lui Iehova li s-a interzis să fie înmormîntaţi în cimitirul local. Cîteodată opoziţia devenea violentă. Au existat confruntări de ordin fizic. Maşina mea şi garajul au fost arse complet. Dar, cu binecuvîntarea lui Iehova, în mai puţin de trei luni am putut să cumpăr un camion. Iar pentru a-mi duce la întruniri familia care devenea tot mai numeroasă, am utilizat o căruţă.

Numărul crescînd al asociaţilor demonstra că aveam o nevoie urgentă de un loc mai spaţios pentru întruniri, aşa că ne-am hotărît să construim o Sală a Regatului în Waima. Aceasta era prima Sală a Regatului care se construia în Noua Zeelandă. La patru luni după doborîrea primilor copaci la 1 decembrie 1949, în noua sală cu 260 de locuri a avut loc atît inaugurarea, cît şi o adunare. Pentru acel timp, aceasta a fost o realizare remarcabilă, înfăptuită cu ajutorul lui Iehova.

Alte dovezi ale îngrijirii lui Iehova

Întrucît numărul proclamatorilor Regatului din nordul îndepărtat al Noii Zeelande continua să crească, supraveghetorii itineranţi care ne vizitau ne-au încurajat să slujim acolo unde este nevoia mai mare. Drept răspuns, în 1956 m-am mutat cu familia la Pukekohe, exact la sud de Auckland. Am slujit aici timp de 13 ani. — Compară cu Faptele 16:9.

Două exemple de îngrijire din partea lui Iehova pe parcursul acestei perioade îmi sînt prezente în memorie. Pe cînd lucram în cadrul consiliului regional ca şofer de camion şi mecanic, am fost invitat pentru un curs de patru săptămîni la Şcoala pentru ministerul Regatului care se ţinea la Biroul filialei Watch Tower Society din Auckland. Am cerut un concediu fără plată de o lună în acest scop, iar inginerul-şef a spus: „Desigur. Doresc să am mai mulţi oameni ca d-ta. Cînd te vei întoarce, vino la mine la birou“. Cînd l-am vizitat ulterior la birou, am primit salariu pentru cele patru săptămîni cît fusesem plecat. Astfel, necesităţile materiale ale familiei mele au fost satisfăcute. — Matei 6:33.

Acesta a fost primul exemplu. Al doilea se referă la ceva ce s-a petrecut după ce eu şi soţia mea am intrat în serviciul de pionier regular în 1968. Din nou, ne-am bizuit pe Iehova pentru sprijin şi el ne-a răsplătit. Într-o dimineaţă, după micul dejun, soţia mea a deschis frigiderul şi nu a găsit în el nimic altceva decît circa un sfert de kilogram de unt. „Sarn, a spus ea, nu mai avem nimic de mîncare. Mai mergem astăzi în serviciul de teren?“ Care a fost răspunsul meu? „Da!“

La prima noastră vizită, locatarul a acceptat literatura pe care i-am oferit-o şi ne-a dat în mod binevoitor drept donaţie cîteva zeci de ouă. A doua persoană pe care am vizitat-o ne-a dat în dar nişte legume — kumaras (cartofi dulci), conopidă şi morcovi. Alte produse alimentare cu care ne-am întors acasă în ziua aceea au fost carne şi unt. Cît de adevărate s-au dovedit a fi în cazul nostru cuvintele lui Isus: „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strîng nimic în grînare; şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?“ — Matei 6:26.

O misiune în străinătate

Rarotonga din Insulele Cook! Acesta a fost locul unde am fost repartizaţi ca pionieri speciali în 1970. Aceasta urma să fie locuinţa noastră pentru următorii patru ani. Prima încercare de aici a fost învăţarea unei limbi noi. Însă, datorită asemănărilor dintre limba maori din Noua Zeelandă şi limba maori din Insulele Cook, am reuşit să-mi susţin prima cuvîntare publică la cinci săptămîni de la sosire.

În Insulele Cook existau puţini vestitori şi nu aveam unde să ne întrunim. Din nou, răspunzînd rugăciunilor, Iehova a satisfăcut necesităţile noastre. O conversaţie întîmplătoare cu proprietarul unui magazin a avut drept rezultat închirierea unui teren corespunzător şi, în decurs de un an, am avut o mică locuinţă şi o Sală a Regatului cu 140 de locuri. De atunci am primit binecuvîntare peste binecuvîntare, spre lauda lui Iehova.

Deosebit de preţioasă a fost ospitalitatea pe care ne-au arătat-o locuitorii insulei. De multe ori, în timp ce ne aflam în minister, ni se ofereau băuturi răcoritoare — foarte binevenite în climatul cald şi umed. Adeseori, cînd soseam acasă găseam banane, papaia, mango şi portocale, lăsate în mod anonim în pragul uşii noastre.

În 1971, soţia mea şi cu mine, însoţiţi de alţi trei vestitori din Rarotonga, am făcut o călătorie în insula Aitutaki, renumită pentru frumoasele ei lagune. Printre locuitorii ei ospitalieri am găsit iubitori ai Cuvîntului lui Dumnezeu şi am iniţiat patru studii biblice, pe care le-am continuat prin corespondenţă, după întoarcerea noastră în Rarotonga. Cu timpul, aceste persoane din Aitutaki au fost botezate şi a fost formată o congregaţie. În 1978 a fost construită acolo a doua Sală a Regatului din Insulele Cook. Iehova a continuat să dea creştere ca răspuns la faptul că noi am plantat şi am udat. — 1 Corinteni 3:6, 7.

Am avut privilegiul să vizitez zece insule din arhipelagul Insulelor Cook, uneori în împrejurări critice. O călătorie cu vaporul la Atiu, la 180 de kilometri distanţă, a pretins mai mult de şase zile din cauza vînturilor puternice şi a mării agitate (compară cu 2 Corinteni 11:26). Cu toate că rezervele de hrană erau limitate şi mulţi în jurul meu sufereau de rău de mare, i-am fost recunoscător lui Iehova pentru îngrijirea sa, datorită căreia am ajuns teafăr la destinaţie.

În 1974 ne-a fost refuzată viza de şedere în Insulele Cook şi astfel a trebuit să ne întoarcem în Noua Zeelandă. La data aceea, existau trei congregaţii în insule.

Alte privilegii de serviciu — şi un test

Reveniţi în Noua Zeelandă, ni s-au deschis noi ocazii (1 Corinteni 16:9). Watch Tower Society avea nevoie de cineva care să poată traduce Turnul de veghere şi altă literatură biblică în limba maori din Insulele Cook. Mi s-a acordat acest privilegiu şi continui să mă bucur de el şi în prezent. Apoi, am primit privilegiul să fac cu regularitate vizite ulterioare la fraţii mei din Insulele Cook, mai întîi ca supraveghetor de circumscripţie, apoi ca locţiitor al supraveghetorului de district.

Cu ocazia uneia dintre aceste vizite, fratele Alex Napa, un pionier special din Rarotonga, m-a însoţit într-o călătorie de 23 de zile pe ocean în urma căreia am ajuns la Rakahanga şi Penrhyn — insule aflate în nordul arhipelagului Cook. Pe fiecare insulă, Iehova a mişcat inima ospitalierei populaţii locale ca să ne furnizeze cazare şi să accepte multă literatură biblică (compară cu Faptele 16:15). În aceste insule se găsesc din abundenţă stridii care produc perle şi, în multe ocazii, oamenii ne-au oferit perle în loc de contribuţii, pentru susţinerea lucrării mondiale de predicare. Astfel, în timp ce ofeream perle spirituale, am primit cîteva perle naturale. — Compară cu Matei 13:45, 46.

Cît de încîntătoare este această regiune izolată a lumii! Imaginaţi-vă uriaşul rechin înotînd în pace împreună cu copiii în lagună! Ce spectacol grandios oferă cerul înstelat al nopţii! Cît de adevărate sînt cuvintele psalmistului: „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopţi“. — Psalmul 19:2.

Apoi, în urmă cu nouă ani, a venit un adevărat test al integrităţii. Soţia mea a fost internată în spital cu hemoragie cerebrală. Era necesară o intervenţie chirurgicală, dar medicul nu a fost de acord să o efectueze fără transfuzie de sînge. Din motive de conştiinţă, soţia mea şi cu mine nu puteam fi de acord cu o procedură care viola legea lui Dumnezeu. Dar medicului, conştiinţa îi dicta că trebuie folosit orice mijloc posibil, inclusiv sîngele, pentru salvarea vieţii.

Starea sănătăţii soţiei mele s-a înrăutăţit şi a fost dusă într-o secţie de îngrijiri intensive în care vizitele erau permise doar în mod limitat. Ea şi-a pierdut auzul din cauza presiunii exercitate asupra timpanului. Situaţia devenise critică. După o vizită, un medic m-a însoţit pînă la maşină, arătîndu-mi în mod insistent că singura şansă a soţiei mele era o intervenţie chirurgicală cu transfuzie de sînge şi rugîndu-mă să accept. Cu toate acestea, eu şi soţia mea aveam încredere în Iehova — chiar dacă ascultarea de legile lui însemna pierderea cîtorva ani din această viaţă prezentă.

Pe neaşteptate, a avut loc o îmbunătăţire evidentă în starea sănătăţii soţiei mele. Am ajuns într-o zi să o găsesc şezînd pe pat şi citind. În zilele următoare ea a început să le depună mărturie pacienţilor şi infirmierelor. Atunci am fost chemat de urgenţă la biroul chirurgului. „Domnule Wharerau, a spus el, sînteţi cu adevărat un om norocos!“ Pe neaşteptate, presiunea ei sanguină se stabilizase. Eu şi soţia mea i-am mulţumit împreună lui Iehova şi ne-am reînnoit hotărîrea de a face tot ce putem în serviciul său.

În prezent am fost repartizat din nou în Insulele Cook şi slujesc din nou în Rarotonga. Ce privilegiu binecuvîntat! Privind în urmă, soţia mea şi cu mine îi sîntem recunoscători lui Iehova pentru îngrijirea acordată timp de aproape cinci decenii petrecute în serviciul său. Din punct de vedere material, nu am fost niciodată lipsiţi de lucrurile necesare vieţii. În sens spiritual, binecuvîntările au fost prea multe ca să le pot număra. O binecuvîntare remarcabilă este numărul rudelor mele de corp care au îmbrăţişat adevărul. Pot număra mai bine de 200 care sînt în prezent botezate ca Martori ai lui Iehova, dintre care 65 sînt descendenţi direcţi. Un nepot este membru al familiei Betel din Noua Zeelandă, în timp ce una dintre fiice împreună cu soţul ei şi doi fii ai lor efectuează lucrări de construcţie în cadrul filialelor. — 3 Ioan 4.

Privind înainte, îmi este scumpă perspectiva de a trăi într-un paradis care, la nivelul întregului pămînt, va depăşi în frumuseţe încîntătoarea vale înverzită în care m-am născut. Ce privilegiu va fi să-i întîmpin pe mama şi pe tatăl meu cu ocazia învierii şi să-i informez în legătură cu răscumpărarea, cu Regatul şi cu celelalte dovezi ale îngrijirii lui Iehova.

Hotărîrea mea, susţinută de faptul că ştiu că Iehova se îngrijeşte de mine, este la fel ca aceea exprimată de psalmist la Psalmul 104:33: „Voi cînta [lui Iehova, NW] cît voi trăi, voi cînta psalmi Dumnezeului meu cît voi fi“. — Relatată de Sarn Wharerau.

[Sarn Wharerau în fotografie la pagina 26]

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Prima Sală a Regatului construită în Noua Zeelandă, 1950