Învăţarea ascultării prin acceptarea disciplinei
IMAGINEAZĂ-ŢI că stai în picioare pe vîrful înalt al unui pisc de munte, avînd senzaţia că te afli literalmente deasupra lumii. Ce sentiment fericit de libertate!
Totuşi, libertatea ta este în realitate foarte limitată. Legea gravitaţiei îţi restrînge cu stricteţe fiecare mişcare; un singur pas greşit ar putea duce la dezastru. Pe de altă parte, cît de plăcut este să ştii că aceeaşi lege a gravitaţiei face imposibil faptul de a fi purtat fără ţintă în spaţiul intersideral. Aşadar, legea respectivă acţionează în mod evident spre binele tău. Acceptarea limitelor pe care le impune ea mişcărilor tale în timp ce te afli acolo sus, pe acel vîrf de munte, este un lucru folositor, chiar salvator.
Da, uneori legile, precum şi ascultarea de ele ne pot limita libertatea, dar devine oare ascultarea, în felul acesta, un lucru nedorit?
Cum consideră Dumnezeu ascultarea
Iehova, în calitate de ‘Mare Creator’, este „sursa vieţii“. Din acest motiv toate creaturile sale îi datorează pe drept cuvînt ascultare. Manifestînd o atitudine potrivită, psalmistul scria: „Veniţi să adorăm, să ne plecăm şi să îngenunchem înaintea lui [Iehova, NW] care ne-a făcut. Căci el este Dumnezeul nostru şi noi sîntem poporul păşunii Lui, turma mîinii Lui“. — Eclesiastul 12:1, NW; Psalmii 36:9, NW; 95:6, 7.
De la început Iehova a pretins ascultare din partea creaturilor sale. Existenţa perpetuă a lui Adam şi Eva în Paradis era dependentă de ascultare (Geneza 2:16, 17). Tot la fel se pretindea ascultare şi din partea îngerilor, chiar dacă ei constituiau o formă de viaţă superioară oamenilor. Din cauză că unele dintre aceste creaturi spirituale „fuseseră neascultătoare altădată, cînd îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe“, ele au fost pedepsite fiind aruncate „în cel mai mare adînc de întunecime, păstraţi pentru judecată“. — 1 Petru 3:19, 20; 2 Petru 2:4.
Simplu spus, Dumnezeu consideră ascultarea drept o cerinţă în vederea dobîndirii aprobării sale. Este scris: „Îi plac [lui Iehova, NW] mai mult arderile-de-tot şi jertfele decît ascultarea de glasul lui [Iehova, NW]? Iată, ascultarea face mai mult decît jetfele şi luarea aminte mai mult decît grăsimea berbecilor“. — 1 Samuel 15:22.
Ascultarea trebuie învăţată — De ce şi cum
Ascultarea conduce la o poziţie dreaptă în faţa lui Dumnezeu, aşadar este neapărat necesar s-o învăţăm! La fel ca învăţarea unei limbi străine, deprinderea de a asculta poate fi învăţată cînd eşti tînăr. Iată de ce Biblia accentuează faptul ca instruirea copiilor să se facă din fragedă copilărie. — Iosua 8:35.
Unele persoane din timpurile moderne contrazic punctul de vedere biblic, spunînd că a pretinde ascultare din partea copiilor echivalează cu o violare a minţii. Ei susţin că ar trebui să li se permită copiilor să-şi dezvolte propriile lor idei şi norme de viaţă, fără vreun amestec exterior din partea adulţilor.
Dar în anii ’60, pe cînd mulţi părinţi susţineau acest punct de vedere, Wilhelm Hansen, conferenţiar, editor şi profesor de psihologie, nu era de acord cu acesta. El a scris: „Pentru un copil aflat în primele stadii de dezvoltare, într-un moment în care relaţia cu părinţii săi este încă decisivă, «rău» este ceea ce părinţii interzic, iar «bine» este ceea ce recomandă sau laudă ei. Aşadar, numai ascultarea îl îndrumă pe copil pe calea moralităţii şi a virtuţilor cardinale de a căror existenţă depinde atitudinea sa faţă de ordinea morală“. — Compară cu Proverbele 22:15.
Cuvîntul lui Dumnezeu scoate în evidenţă necesitatea de a învăţa ascultarea. Iată ce citim: „Ştiu bine, o, Iehova, că nu-i aparţine omului pămîntesc calea sa. Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“ (Ieremia 10:23, NW). Istoria este plină de exemple în care oamenii şi-au trasat propria lor linie de conduită în viaţă, în armonie cu normele lor personale, şi au ajuns în dificultăţi grave fiindcă au procedat aşa. De ce se întîmplă în mod atît de frecvent astfel? Deoarece oamenilor le lipseşte cunoştinţa, înţelepciunea şi înţelegerea pentru a-şi trasa linia de conduită în viaţă fără a fi ajutaţi. Ceea ce este şi mai rău, ei au o tendinţă ereditară de a lua decizii greşite. Imediat după potop, Iehova i-a spus omului: „Înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui“. — Geneza 8:21, NW.
Aşadar, nimeni nu moşteneşte tendinţa de a asculta de Iehova. Trebuie să o sădim în copiii noştri şi să continuăm s-o învăţăm de-a lungul vieţii noastre. Fiecare dintre noi trebuie să cultive starea inimii regelui David, care a scris: „Fă-mă să cunosc căile Tale, [Iehova, NW], învaţă-mă cărările Tale! Fă-mă să umblu în adevărul Tău şi învaţă-mă: căci Tu eşti Dumnezeul [salvării, NW] mele, Tu eşti nădejdea mea în fiecare zi“. — Psalmul 25:4, 5.
Să-i învăţăm pe copii ascultarea, fiind ascultători
Mama lui Isus şi tatăl său adoptiv au cunoscut bine împrejurările legate de naşterea lui Isus. Ei şi-au dat seama deci că el urma să aibă un rol important în împlinirea scopurilor lui Iehova (compară cu Luca 1:35, 46, 47). În cazul lor, cuvintele „iată, copiii sînt o moştenire de la [Iehova, NW]“ aveau o semnificaţie unică (Psalmul 127:3). Ei şi-au înţeles pe deplin responsabilitatea lor extraordinară şi, astfel, au fost gata să asculte directivele divine, de pildă, atunci cînd li s-a spus să fugă în Egipt sau, mai tîrziu, să se ducă în Galileea. — Matei 2:1–23.
Părinţii lui Isus şi-au înţeles, de asemenea, responsabilitatea cu privire la disciplinare. Este adevărat, în existenţa sa preumană, Isus fusese întotdeauna ascultător. Dar, în timp ce s-a aflat pe pămînt, el a învăţat să fie ascultător în împrejurări complet noi. Pe de o parte, el a trebuit să asculte de nişte părinţi imperfecţi, deoarece chiar şi un copil perfect are nevoie de disciplinare sub formă de instruire şi educaţie. Părinţii săi i-au furnizat acest lucru. Pe de altă parte, disciplinarea sub formă de pedeapsă nu a fost necesară. Isus a ascultat întotdeauna; lui nu a trebuit niciodată să i se spună ceva de două ori. Astfel, citim: „Apoi s-a coborît împreună cu ei [părinţii săi], a venit la Nazaret, şi [era ascultător faţă de ei, Phillips]“. — Luca 2:51.
Iosif şi Maria ştiau, de asemenea, cum să-l înveţe pe Isus prin metoda exemplului. Citim, de pildă, că „părinţii Lui se duceau la Ierusalim în fiecare an, la sărbătoarea Paştilor“ (Luca 2:41). Organizînd lucrurile astfel încît să-şi ia cu el familia, Iosif a demonstrat că era interesat de bunăstarea lor spirituală şi că privea cu seriozitate închinarea la Iehova. În mod similar, prin propria lor ascultare în ce priveşte închinarea, părinţii de astăzi îi pot învăţa pe copiii lor ascultarea.
Datorită excelentei disciplinări în dreptate acordate de Iosif şi Maria, „Isus creştea în înţelepciune, în statură şi în [favoare, NW] faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni“. Ce exemplu excelent pentru părinţii creştini de astăzi! — Luca 2:52.
„Ascultaţi . . . în toate“
„Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, căci lucrul acesta este plăcut în Domnul“ (Coloseni 3:20). Isus a putut asculta de părinţii săi în toate deoarece faptul că ei erau ascultători de Iehova excludea orice eventualitate de a-i cere lui Isus — sau fraţilor şi surorilor lui vitregi — vreun lucru contrar voinţei lui Iehova.
Mulţi părinţi din prezent reuşesc, de asemenea, să-şi înveţe copiii să fie ascultători în toate. Ascultaţi-i pe trei taţi care, după ce, cu cîtva timp în urmă, au crescut copii, slujesc în prezent la o filială a Watch Tower Society.
Theo relatează despre modul în care el şi soţia sa au crescut cinci fii. El spune: „Este important să-i faci pe copii să ştie de la bun început că şi noi, adulţii, facem greşeli. Din nefericire, chiar le repetăm şi trebuie să îi cerem în permanenţă Tatălui nostru ceresc iertare şi ajutor. Le-am permis în mod intenţionat copiilor noştri să observe că, exact la fel cum ei se luptau cu grijile tinereţii, şi noi luptam cu grijile vieţii de adult“.
Pentru ca un copil să înveţe ascultarea, este esenţială o relaţie iubitoare între el şi părinţii săi. Hermann spune despre soţia sa: „Ea a fost nu numai mama băieţilor, ci şi prietena lor. Ei au apreciat acest lucru, aşa că nu le-a fost greu să fie ascultători“. Apoi, adăugînd un sfat util referitor la modul în care se poate ameliora relaţia părinte-copil, el a spus: „Timp de mai mulţi ani, în mod intenţionat, noi nu am folosit o maşină de spălat vase, astfel încît a trebuit ca vasele să fie spălate şi şterse cu mîna. Fiii noştri erau repartizaţi să efectueze, pe rînd, ştergerea lor. Nu exista un timp mai bun pentru comunicarea informală“.
O relaţie plină de iubire între părinte şi copil serveşte ca model pentru relaţia pe care trebuie să o aibă un creştin cu Iehova. Rudolf explică modul în care el şi soţia sa au încercat să-i ajute pe cei doi băieţi ai lor să-şi întemeieze o astfel de relaţie: „Baza noastră a fost un studiu familial efectuat cu regularitate. Le repartizam copiilor cîteva subiecte de cercetare potrivite. De asemenea, citeam împreună din Biblie şi apoi discutam materialul. Fiii noştri au putut observa că Iehova pretinde ascultare şi din partea părinţilor, nu numai din partea copiilor“.
Părinţii creştini îşi dau seama că textul inspirat care afirmă că „mustrările disciplinei sînt calea vieţii“ li se aplică atît lor, cît şi copiilor lor. Astfel, în timp ce copiii au obligaţia să fie ascultători faţă de părinţii lor în toate, părinţii trebuie, şi ei, să fie ascultători în tot ce le cere Iehova. Pe lîngă faptul de a întări relaţia părinte-copil, părinţii şi copiii vor dori să-şi întărească relaţia lor cu Dumnezeu. — Proverbele 6:23, NW.
Priveşte în mod pozitiv ascultarea
Cît de recunoscători putem fi că Cuvîntul lui Dumnezeu ne furnizează asemenea sfaturi practice cu referire la creşterea copiilor! (Vezi chenarul.) Copiii care învaţă ascultarea de la părinţi care îi disciplinează în dreptate sînt o reală sursă de bucurie pentru întreaga comunitate creştină.
Întrucît ascultarea de Dumnezeu înseamnă viaţă, trebuie să evităm chiar şi să ne gîndim la ideea de a suspenda restricţiile impuse de poruncile lui Dumnezeu asupra libertăţii noastre — fie chiar şi pentru un moment. Să ne imaginăm, de exemplu, că am putea suspenda pentru scurt timp legea gravitaţiei. Cît de emoţionantă ar fi bucuria de a ne avînta în zbor de pe un vîrf de munte spre cer, fără nimic care să ne stînjenească libertatea! Dar ce s-ar întîmpla odată ce lucrurile ar reveni la normal? Să ne gîndim la căderea care ne-ar aştepta!
Învăţarea ascultării prin acceptarea disciplinei contribuie la dezvoltarea unei personalităţi echilibrate şi ne ajută să ne cunoaştem limitele. Ne ajută să evităm să fim pretenţioşi şi insensibili în ce priveşte drepturile şi necesităţile altora. Ne ajută să evităm momentele critice de nesiguranţă. Pe scurt, din aceasta rezultă fericire.
Aşadar, indiferent că eşti adult sau copil, învaţă ascultarea acceptînd disciplina astfel încît „să fii fericit“ şi „să trăieşti mulţi ani pe pămînt“ (Efeseni 6:1–3). Cine ar dori să-şi pericliteze perspectiva de a trăi pentru totdeauna neînvăţînd ascultarea, prin neacceptarea disciplinei? — Ioan 11:26.
[Chenarul de la pagina 29]
PĂRINŢI, ÎNVĂŢAŢI-I PE COPII ASCULTAREA, DISCIPLINÎNDU-I ÎN DREPTATE
1. Disciplinaţi pe baza unor legi şi principii scripturale.
2. Disciplinaţi nu doar pretinzînd ascultare, ci explicînd de ce ascultarea este calea înţelepciunii. — Matei 11:19b.
3. Nu disciplinaţi cu mînie sau strigînd. — Efeseni 4:31, 32.
4. Disciplinaţi în ambianţa caldă a unei relaţii iubitoare şi pline de grijă. — Coloseni 3:21; 1 Tesaloniceni 2:7, 8; Evrei 12:5–8.
5. Disciplinaţi-i pe copii din fragedă copilărie. — 2 Timotei 3:14, 15.
6. Disciplinaţi în mod repetat şi consecvent. — Deuteronomul 6:6–9; 1 Tesaloniceni 2:11, 12.
7. Disciplinaţi-vă în primul rînd pe voi şi astfel învăţaţi-i pe copii prin metoda exemplului. — Ioan 13:15; compară cu Matei 23:2, 3.
8. Disciplinaţi bazîndu-vă totalmente pe Iehova, cerînd ajutorul său în rugăciune. — Judecătorii 13:8–10.
[Legenda fotografiei de la pagina 28]
„Mustrările disciplinei sînt calea vieţii“