V-a hotărît Dumnezeu soarta?
MULŢI oameni sînt convinşi că Dumnezeu determină dinainte soarta fiecăruia. Ba mai mult, ei cred cu toată sinceritatea că punctul lor de vedere este fundamentat pe Scripturi.
Unii dau ca exemplu cazul lui Iacob şi Esau. Aceştia se aflau încă în pîntecele mamei lor cînd Dumnezeu a prezis: „Cel mai în vîrstă îl va sluji pe cel mai tînăr“ (Geneza 25:23). În mod similar, Dumnezeu a ştiut dinainte că Samson, Ieremia şi Ioan Botezătorul vor efectua lucrări grandioase în serviciul său (Judecători 13:3–5; Ieremia 1:5; Luca 1:13–17). Înseamnă însă aceasta că ei au fost predestinaţi pentru salvarea eternă?
Dar ce se poate spune despre Iuda Iscarioteanul? Cu mult timp înainte de naşterea lui, profeţiile Scripturale au vorbit despre trădarea lui Mesia (Psalmi 41:9; 55:12, 13). Biblia spune chiar că „de la început“ Isus Cristos a ştiut cine îl va trăda. — Ioan 6:64.
În lumina celor de mai sus, ce părere aveţi? Ne învaţă Biblia că Dumnezeu i-a predestinat pe unii pentru salvare eternă, iar pe alţii pentru condamnare? A decis Dumnezeu şi soarta noastră, a fiecăruia?
Predestinaţia şi implicaţiile ei
Înainte de a răspunde la aceste întrebări, să analizăm care ar fi consecinţele predestinaţiei. Dacă această doctrină ar fi adevărată, ar însemna că Dumnezeu a ştiut dinainte tot ceea ce va decurge din lucrarea de creare a omului — abaterea comisă de Adam şi Eva, războaiele, infracţiunile, imoralitatea, oprimarea, minciuna, ipocrizia, boala. Deci cînd a spus cuvintele „Să facem om“, Dumnezeu a declanşat în mod deliberat întregul cortegiu de suferinţe ale omenirii! (Geneza 1:26). Prin urmare, faptul că Dumnezeu a pus în faţa lui Adam şi a Evei perspectiva vieţii veşnice nu ar fi fost decît un truc. Înseamnă atunci că şi invitaţia: „Oricine vrea să ia gratuit apa vieţii“ nu ar fi altceva decît o iluzie. — Apocalips 22:17.
Dar Biblia spune că Iehova este un Dumnezeu „abundent în bunătate iubitoare şi adevăr“ (Exod 34:6). El nu ar pronunţa niciodată un lucru despre care ar şti că omul nu poate să-l obţină. Isus Cristos a întrebat: „De fapt, dacă unui om dintre voi fiul său îi cere pîine — îi va da el oare o piatră? (. . .) Aşadar, dacă voi, cu toate că sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor care i le cer“ (Matei 7:9–11). Pe lîngă aceasta, dacă Dumnezeu, cu mult timp în urmă, a predestinat cu precizie cine va obţine salvarea eternă şi cine va fi nimicit pe veşnicie, de ce spune Biblia că „Iehova (. . .) este răbdător cu voi deoarece el nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“? — 2 Petru 3:9.
Aşadar, predestinaţia contrazice ceea ce şi Biblia ne învaţă în realitate despre Dumnezeu. „Dar, nu este oare infirmată atotputernicia lui prin faptul că îşi limitează cunoştinţa despre viitor?“ ai putea întreba. Absolut deloc. De exemplu, în Tit 1:2 aflăm că „Dumnezeu (. . .) nu poate să mintă“. Această afirmaţie nu-i umbreşte cîtuşi de puţin atotputernicia. Dimpotrivă, ea scoate în evidenţă veridicitatea cuvintelor lui Dumnezeu.
Iată ce i-a sfătuit Pavel pe creştinii înzestraţi cu darul profeţiei: „Darurile spiritului profeţilor trebuie să fie sub stăpînirea profeţilor. Fiindcă Dumnezeu nu este un Dumnezeu au dezordinii, ci al păcii“ (1 Corinteni 14:32, 33). Aceşti profeţi nu vorbeau oricum, la întîmplare, ci vesteau mesajele lor profetice în mod ordonat. Pentru a face aceasta era necesară stăpînirea de sine. Cu siguranţă deci, Dumnezeu poate, de asemenea, să-şi folosească preştiinţa în mod selectiv adică numai atunci cînd are un motiv sau un scop să facă lucrul acesta. — Vezi Geneza 22:1, 12.
Preştiinţa lui Dumnezeu
La numai 40 de ani după ce i-a organizat pe israeliţi ca naţiune, Dumnezeu a profeţit că ei vor încălca legămîntul pe care el l-a încheiat cu ei. Totuşi, această preştiinţă nu era neîntemeiată, întrucît neascultarea şi răzvrătirea se manifestaseră deja la scară naţională. De aceea Dumnezeu a spus: „Deoarece le cunosc bine înclinaţia pe care o dezvoltă astăzi, înainte de a-i aduce în ţara cu privire la care am jurat“ (Deuteronom 31:20, 21). Aşa cum un constructor competent ar putea prezice prăbuşirea unui edificiu construit din materiale necorespunzătoare, tot aşa Iehova a putut să vadă dinainte direcţia în care se îndrepta naţiunea. În mod individual însă, israeliţii aveau posibilitatea să asculte sfaturile profeţilor lui Dumnezeu şi să tragă foloase din aceastea. Lucru pe care, de altfel, unii l-au şi făcut. — Ieremia 21:8, 9; Ezechiel 33:1–20.
De asemenea, Isus Cristos a profeţit distrugerea conducătorilor religioşi cunoscuţi ca scribi şi farisei (Matei 23:15, 33). Totuşi, aceasta nu a însemnat că fiecare fariseu şi fiecare scrib era destinat pentru Gheenă. Doar şi apostolul Pavel însuşi a fost un fariseu zelos! — Fapte 26:4, 5.
Este adevărat că Dumnezeu a prezis realmente drumul pe care îl vor urma anumite persoane, ca în cazul lui Iacob şi Esau, dar aceasta nu a fost predestinaţie. În cazul lui Iacob şi Esau Dumnezeu a ştiut pur şi simplu care dintre grupurile naţionale care descindeau din ei va pune stăpînire asupra celuilalt (Geneza 25:23–26). Totuşi nu există nici un indiciu că Dumnezeu hotărîse destinele veşnice ale celor doi copii. De altfel, atitudinea predominantă şi caracterul unui copil par să fie în mare măsură determinate de factorii genetici. Este posibil deci ca Iehova să fi analizat zestrea ereditară a celor doi, înainte chiar de naşterea lor, în scopul de a stabili care anume să aibă întîietate. — Vezi Psalm 139:14–16.
În mod asemănător Iehova şi-a folosit preştiinţa cu privire la Samson, Ieremia şi Ioan Botezătorul. Totuşi, această preştiinţă nu a garantat că ei vor rămîne fideli pînă la moarte. Dumnezeu a prezis de asemenea, că unul dintre fiii David va fi numit Solomon şi că Solomon va construi templul (1 Cronici 22:9, 10). Cu toate acestea, Solomon a căzut în apostazie în perioada tîrzie a vieţii lui. — 1 Regi 11:4, 9–13.
Dar ce se poate spune de Iuda Iscarioteanul? Nu a fost clar profeţită în Biblie calea trădătoare pe care avea să apuce unul dintre discipolii lui Isus? Ba da, însă profeţiile nu au specificat care dintre discipoli va fi trădătorul. Pe de altă parte, dacă Isus ar fi ştiut de la începutul începutului că Iuda va fi trădător, el ar fi fost „părtaş“ la păcatele acestuia de vreme ce l-a numit apostol. (Vezi 1 Timotei 5:22.) Pe de altă parte, şi Dumnezeu însuşi ar fi fost complice, deoarece înainte de a-l alege pe Iuda, Isus a adresat o rugăciune fierbinte lui Iehova. — Luca 6:12–16.
Însă Iehova nu a fost în necunoştinţă de cauză cu privire la planurile lui Satan. (Vezi 2 Corinteni 2:11.) El ştia că Satan Diavolul mai folosise ca trădător pe prietenul apropiat al unui om, aşa cum s-a întîmplat în cazul lui Ahitofel, prietenul lui David. De aceea, nu Dumnezeu, ci Satan a fost acela care „pusese deja în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, să-l trădeze“ pe Isus (Ioan 13:2; 2 Samuel 15:31). În loc să se împotrivească influenţei lui Satan, Iuda a lăsat ca păcatul să pună stăpînire pe el, iar după un timp Isus a putut să citească în inima lui Iuda şi, astfel, să prezică trădarea pe care urma s-o comită acesta (Ioan 13:10, 11). În sensul acesta a ştiut Isus despre trădarea lui Iuda „de la început“ — nu de la începutul legăturii sale cu Iuda, ci de la „începutul“ acţiunii trădătoare a acestuia. — Ioan 6:64.
Predestinaţi de Dumnezeu
Faptul că Dumnezeu îşi întrebuinţează preştiinţa nu se datoreşte unui capriciu. Apostolul Pavel le-a spus fraţilor creştini unşi: „Am fost predestinaţi în conformitate cu scopul aceluia (Iehova Dumnezeu) care acţionează în toate lucrurile după sfatul voinţei sale“ (Efeseni 1:11). De cînd omul a căzut în păcat, scopul lui Dumnezeu este de a-şi justifica numele prin intermediul Regatului Său. Pentru a îndeplini acest scop, Dumnezeu îşi foloseşte uneori capacitatea de a prevedea viitorul. De exemplu, el a predestinat a clasă de comoştenitori cu Isus Cristos, în acest Regat, cu toate că fiecare dintre aceşti comoştenitori trebuie să-şi dovedească fidelitatea, ca să facă parte din această clasă. — 2 Petru 1:10, 11.
Cunoaşterea învăţăturii clare pe care Biblia o expune cu privire la această problemă ne poate ajuta să ne însuşim o concepţie sănătoasă cu privire la viitor. Dumnezeu nu stabileşte dinainte soarta nimănui, dar fiecare om poate să-şi exercite libera voinţă cu care Iehova Dumnezeu le-a înzestrat pe toate creaturile făcute „după chipul său“ (Geneza 1:27). Aşadar, puteţi face o alegere înţeleaptă, răspunzînd cu sinceritate la darul vieţii veşnice pe care vi-l oferă Iehova Dumnezeu. — Ioan 17:3.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]
Dacă Dumnezeu ar fi ştiut că Adam şi Eva erau sortiţi eşecului, înseamnă că perspectiva vieţii veşnice pe care el le-a oferit-o nu ar fi fost decît o farsă crudă.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]
Cînd şi-a dat Isus seama că Iuda îl va trăda?