Un popor liber, dar cu simţul răspunderii

„Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.“ — IOAN 8:32.

1, 2. a) Cum a fost descrisă libertatea în cadrul istoriei umane? b) Numai cine este cu adevărat liber? Explicaţi.

LIBERTATE. Ce cuvînt plin de putere! Omenirea a suportat nenumărate războaie şi revoluţii, precum şi un număr incalculabil de tulburări sociale din cauza dorinţei oamenilor de a fi liberi. Într-adevăr, The Encyclopedia Americana afirmă: ‘În evoluţia civilizaţiei, nici un concept nu a jucat un rol mai important decît conceptul de libertate’.

² Cu toate acestea, cîţi oameni sînt cu adevărat liberi? Cîţi anume ştiu efectiv ce este libertatea? The World Book Encyclopedia afirmă: „Pentru ca oamenii să aibă o libertate completă, nu trebuie să existe nici un fel de restricţii în ce priveşte modul în care gîndesc, vorbesc sau acţionează. Ei trebuie să fie conştienţi care sînt opţiunile lor şi trebuie să aibă puterea să decidă între aceste opţiuni“. Ţinînd cont de aceasta, cunoaşteţi pe cineva care este cu adevărat liber? Cine sînt cei care pot spune că nu au „nici un fel de restricţii în ce priveşte modul în care gîndesc, vorbesc sau acţionează“? Într-adevăr, numai o singură persoană din întregul univers corespunde acestei descrieri — Iehova Dumnezeu. Numai el dispune de libertate absolută. Numai el poate face orice alegere doreşte şi apoi o îndeplineşte în pofida oricăror opoziţii. El este „Cel Atotputernic“. — Apocalipsa 1:8; Isaia 55:11.

3. Cu ce condiţie se bucură oamenii, de obicei, de libertate?

³ Pentru simpli oameni, libertatea poate fi numai relativă. De obicei, ea este conferită sau garantată de o autoritate oarecare şi este legată de supunerea noastră faţă de acea autoritate. Într-adevăr, în aproape toate cazurile, o persoană nu poate fi liberă decît dacă recunoaşte autoritatea celui care îi garantează libertatea. De exemplu, persoanele care trăiesc în „lumea liberă“ se bucură de multe avantaje, cum ar fi libera circulaţie, libertate de exprimare şi libertate religioasă. Ce anume le garantează aceste libertăţi? Legea ţării. O persoană se poate bucura de ele numai atîta timp cît se supune legii. Dacă abuzează de libertatea sa şi violează legea, el este tras la răspundere de către autorităţi, iar libertatea sa poate fi restrînsă în mod drastic aplicîndu-i-se pedeapsa cu închisoarea. — Romani 13:1–4.

Libertate divină — însoţită de răspundere

4, 5. Care este libertatea de care se bucură închinătorii lui Iehova, şi pentru ce anume îi va face el răspunzători?

⁴ În secolul întîi, Isus a vorbit despre libertate. El le-a spus iudeilor: „Dacă rămîneţi în cuvîntul Meu, sînteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi“ (Ioan 8:31, 32). El nu se referea la libertatea de exprimare sau la cea religioasă. Cu certitudine, nu vorbea nici despre eliberarea de sub jugul Romei, după care tînjeau mulţi iudei. Nu, aceasta era ceva mult mai preţios, era o libertate garantată nu de legi omeneşti sau de capriciul vreunui conducător uman, ci de Suveranul suprem al universului, Iehova. Era vorba despre eliberarea de superstiţii, eliberare de ignoranţa religioasă şi chiar de mai mult. Libertatea conferită de Iehova este o libertate reală şi ea va dura pentru eternitate.

⁵ Apostolul Pavel a spus: „Iehova este Spiritul; şi unde este spiritul lui Iehova, acolo este libertate“ (2 Corinteni 3:17, NW). De-a lungul secolelor, Iehova a tratat cu omenirea astfel încît cei fideli să se bucure în cele din urmă de cel mai mare şi minunat gen de libertate umană, „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:21, NW). Între timp, Iehova ne conferă o măsură de libertate prin intermediul adevărului biblic şi ne trage la răspundere dacă abuzăm de această libertate. Apostolul Pavel a scris: „Nu există nici o creaţie care să nu fie descoperită privirii sale, ci totul este gol şi dezvăluit pentru ochii celui căruia trebuie să-i dăm socoteală“. — Evrei 4:13, NW.

6–8. a) De care libertăţi s-au bucurat Adam şi Eva, şi cu ce condiţie puteau ei să-şi păstreze aceste libertăţi? b) Ce anume au pierdut Adam şi Eva pentru ei şi descendenţii lor?

⁶ Răspunderea faţă de Iehova a fost scoasă în evidenţă atunci cînd primii noştri părinţi, Adam şi Eva, erau în viaţă. Iehova i-a creat cu darul preţios al voinţei libere. Atîta timp cît ei şi-au întrebuinţat cu responsabilitate această libertate, s-au bucurat şi de alte binecuvîntări; ei au fost liberi de teamă, liberi de boală, liberi de moarte şi liberi de a se apropia de Tatăl lor ceresc cu o conştiinţă curată. Dar atunci cînd au abuzat de voinţa lor liberă, toate acestea s-au schimbat.

⁷ Iehova i-a aşezat pe Adam şi Eva în grădina Eden şi, pentru bucuria lor, le-a dăruit fructul tuturor pomilor din grădină — cu excepţia unuia singur. Pe acela l-a păstrat pentru sine; acesta era „pomul cunoştinţei binelui şi răului“ (Geneza 2:16, 17). Reţinîndu-se să mănînce din fructul acelui pom, Adam şi Eva ar fi recunoscut faptul că numai Iehova era liber să stabilească normele referitoare la ce este bine şi ce este rău. Dacă ei acţionau cu responsabilitate şi se reţineau să mănînce din fructul interzis, Iehova ar fi continuat să le asigure celelalte libertăţi ale lor.

⁸ Din nefericire, Eva a ascultat de sugestia subtilă a Şarpelui că avea ‘să cunoască binele şi răul’ singură (Geneza 3:1–5). Întîi ea, apoi Adam, au mîncat din fructul interzis. Drept urmare, cînd Iehova Dumnezeu a venit să vorbească cu ei în grădina Eden, le-a fost ruşine şi s-au ascuns (Geneza 3:8, 9). Acum ei erau nişte păcătoşi care pierduseră libertatea de a se apropia de Dumnezeu, libertate care provine dintr-o conştiinţă curată. Din această cauză, nu au mai fost liberi de boală şi moarte nici ei şi nici descendenţii lor. Pavel a spus: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit“. — Romani 5:12; Geneza 3:16, 19.

9. Despre cine anume cunoaştem că şi-au întrebuinţat bine măsura de libertate de care s-au bucurat?

⁹ Cu toate acestea, omenirea dispunea încă de voinţă liberă şi, de-a lungul timpului, unii oameni imperfecţi şi-au întrebuinţat-o într-un mod plin de responsabilitate pentru a-i sluji lui Iehova. Numele unora dintre ei au fost păstrate din antichitate pentru noi. Bărbaţi cum ar fi Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac şi Iacov (numit şi Israel) sînt exemple de persoane care şi-au întrebuinţat măsura de libertate de care se bucurau încă pentru a înfăptui voinţa lui Dumnezeu. Iar ca urmare a acestui fapt, au avut succes. — Evrei 11:4–21.

Libertatea poporului ales al lui Dumnezeu

10. Care erau prevederile legămîntului pe care l-a încheiat Iehova cu poporul său special?

¹⁰ În zilele lui Moise, Iehova i-a eliberat pe fiii lui Israel — pe atunci milioane la număr — din sclavia egipteană şi a încheiat cu ei un legămînt în virtutea căruia să devină poporul său special. Sub acest legămînt, israeliţii aveau o preoţie şi un sistem de jertfe de animale care le acopereau în mod simbolic păcatele. Astfel, ei aveau libertatea de a se apropia de Dumnezeu în închinare. Ei aveau, de asemenea, un sistem de legi şi reglementări care să îi păstreze liberi de practici superstiţioase şi de falsa închinare. Mai tîrziu, ei aveau să primească moştenire Ţara Promisă, împreună cu asigurarea că li se va acorda ajutor divin împotriva duşmanilor lor. Participarea lor la legămînt îi obliga pe israeliţi să respecte Legea lui Iehova. Israeliţii au acceptat această condiţie, spunînd: „Vom face tot ce a zis [Iehova, NW]“. — Exodul 19:3–8; Deuteronomul 11:22–25.

11. Care a fost rezultatul atunci cînd Israelul nu şi-a respectat partea sa în cadrul legămîntului cu Iehova?

¹¹ Timp de peste 1 500 de ani, israeliţii s-au aflat în această relaţie specială cu Iehova. Dar ei nu şi-au respectat legămîntul de nenumărate ori. În mod repetat, au fost seduşi de închinarea falsă şi au ajuns sclavi ai idolatriei şi ai superstiţiei, astfel încît Dumnezeu a permis să fie înrobiţi în sens fizic de duşmanii lor (Judecătorii 2:11–19). În loc să se bucure de binecuvîntările eliberatoare care decurgeau din respectarea legămîntului, ei erau pedepsiţi din cauza violării acestuia (Deuteronomul 28:1, 2, 15). În cele din urmă, în 607 î.e.n., Iehova a permis ca naţiunea să ajungă în sclavia babiloneană. — 2 Cronici 36:15–21.

12. Ce anume a devenit evident în cele din urmă cu privire la legămîntul Legii mozaice?

¹² Aceasta a fost o lecţie aspră. Din ea, ei trebuiau să înveţe importanţa faptului de a respecta Legea. Totuşi, cînd, după 70 de ani, israeliţii s-au întors în propria lor ţară, ei tot nu au reuşit să respecte Legea în mod corespunzător. La aproape o sută de ani după întoarcerea lor, Iehova le-a spus preoţilor Israelului: „Voi v-aţi depărtat de pe cale, aţi făcut din lege un prilej de cădere pentru mulţi şi aţi călcat legămîntul lui Levi“ (Maleahi 2:8). Într-adevăr, chiar cei mai sinceri israeliţi nu corespundeau cerinţelor Legii perfecte. În loc să fie o binecuvîntare, ea a devenit, potrivit cuvintelor lui Pavel, ‘un blestem’ (Galateni 3:13). Era limpede faptul că era nevoie de ceva mai mult decît de legămîntul Legii mozaice pentru a-i aduce pe oamenii imperfecţi, dar fideli la glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu.

Natura libertăţii creştine

13. Ce bază mai bună pentru libertate a fost furnizată în cele din urmă?

¹³ Acest ceva mai mult era jertfa răscumpărătoare a lui Isus Cristos. În jurul anului 50 e.n. Pavel i-a scris congregaţiei creştinilor unşi din Galatia. El a descris modul în care Iehova i-a eliberat din sclavia legămîntului Legii, iar apoi a spus: „Pentru o asemenea libertate ne-a făcut Cristos liberi. Staţi, aşadar, tari şi nu vă lăsaţi să fiţi prinşi iarăşi într-un jug al sclaviei“ (Galateni 5:1, NW). În ce moduri i-a făcut Cristos liberi pe oameni?

14, 15. În ce moduri minunate i-a făcut Isus liberi pe credincioşii iudei şi neiudei?

¹⁴ După moartea lui Isus, iudeii care l-au acceptat ca Mesia şi au devenit discipolii săi au intrat într-un nou legămînt, care a luat locul vechiului legămînt al Legii (Ieremia 31:31–34; Evrei 8:7–13). Sub acest nou legămînt, ei — şi neiudeii credincioşi care li s-au alăturat mai tîrziu — au devenit o parte a unei naţiuni noi, spirituale care a înlocuit Israelul carnal ca popor special al lui Dumnezeu (Romani 9:25, 26; Galateni 6:16). În această calitate, ei s-au bucurat de libertatea pe care a promis-o Isus cînd a spus: „Adevărul vă va face liberi“. Pe lîngă faptul că i-a eliberat de sub blestemul Legii lui Moise, adevărul i-a eliberat pe iudeii creştini de toate tradiţiile împovărătoare care le fuseseră impuse de către conducătorii religioşi. Iar pe creştinii neiudei i-a eliberat de idolatria şi superstiţiile vechii lor închinări (Matei 15:3, 6; 23:4; Faptele 14:11–13; 17:16). Ba încă era vorba de mai mult decît atît.

¹⁵ Cînd le-a vorbit despre adevărul care îi va face liberi, Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun . . . că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului“ (Ioan 8:34). Întrucît Adam şi Eva au păcătuit, orice om care a trăit vreodată a fost un păcătos şi astfel un sclav al păcatului. Singura excepţie a fost Isus însuşi, iar jertfa lui Isus i-a eliberat pe cei credincioşi din această sclavie. Este adevărat, ei erau încă oameni imperfecţi şi păcătoşi prin natura lor. Dar acum, ei se puteau căi de păcatele lor şi puteau cere iertare pe baza jertfei lui Isus, încrezători că implorările lor vor fi auzite (1 Ioan 2:1, 2). Pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus, Dumnezeu i-a declarat drepţi şi ei se puteau apropia de el cu o conştiinţă curată (Romani 8:33). În plus, întrucît preţul de răscumpărare a deschis perspectiva unei învieri la viaţă fără sfîrşit, adevărul i-a eliberat chiar şi de frica de moarte. — Matei 10:28; Evrei 2:15.

16. Cum era libertatea creştină mai cuprinzătoare decît orice libertate oferită de lume?

¹⁶ Într-un mod minunat, calea libertăţii creştine a fost deschisă atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei, indiferent care era situaţia lor, vorbind din punct de vedere uman. Oameni săraci, prizonieri, chiar sclavi, puteau fi liberi. Pe de altă parte, persoanele de rang înalt dintre naţiuni, care au respins mesajul despre Cristos, erau încă în sclavia superstiţiei, a păcatului şi a fricii de moarte. Ar trebui să nu încetăm niciodată să-i mulţumim lui Iehova pentru această libertate de care ne bucurăm. Nimic din ceea ce oferă lumea nu poate, nici măcar pe departe, să o egaleze.

Liberi, dar cu simţul răspunderii

17. a) Cum şi-au pierdut libertatea creştină unele persoane din secolul întîi? b) De ce nu trebuie să fim înşelaţi de aparenta libertate din lumea lui Satan?

¹⁷ În secolul întîi probabil că majoritatea creştinilor unşi s-au bucurat de libertatea lor şi şi-au păstrat integritatea, indiferent care a fost preţul. Din nefericire însă, unii au gustat din libertatea creştină cu toate binecuvîntările ei şi apoi au respins-o, întorcîndu-se la sclavia existentă în lume. Din ce motiv? Fără îndoială, mulţi au slăbit în credinţă şi ‘au mers în derivă’ (Evrei 2:1, NW). Alţii ‘au lepădat credinţa şi o conştiinţă bună şi au naufragiat în ce priveşte credinţa’ (1 Timotei 1:19). Probabil au alunecat în materialism sau într-un stil de viaţă imoral. Cît de important este să ne păzim credinţa şi să o consolidăm menţinîndu-ne ocupaţi cu studiul individual, cu rugăciunea, cu asocierea şi activităţile creştine (2 Petru 1:5–8)! Să nu încetăm niciodată să apreciem libertatea creştină! Este adevărat, unii ar putea fi tentaţi de laxismul pe care îl observă în afara congregaţiei, gîndindu-se că cei din lume sînt mai liberi decît noi. În realitate însă, ceea ce pare a fi libertate în lume nu este, de obicei, decît iresponsabilitate. Dacă nu sîntem sclavi ai lui Dumnezeu, sîntem sclavi ai păcatului, iar această sclavie are un preţ amar. — Romani 6:23; Galateni 6:7, 8.

18–20. a) Cum au devenit unii „duşmani ai stîlpului de tortură“? b) Cum ‘şi-au păstrat unii libertatea ca pe un paravan pentru răutate“?

¹⁸ În continuare, în scrisoarea către filipeni, Pavel a scris: „Sînt mulţi — eu i-am menţionat deseori, dar acum îi menţionez de asemenea plîngînd — care umblă ca duşmani ai stîlpului de tortură al lui Cristos“ (Filipeni 3:18, NW). Da, existau foşti creştini care deveniseră duşmani ai credinţei, devenind, probabil, apostaţi. Cît de vital este să nu le urmăm niciodată conduita! În plus, Petru a scris: „Fiţi ca nişte oameni liberi, păstrîndu-vă însă libertatea nu ca pe un paravan pentru răutate, ci ca sclavi ai lui Dumnezeu“ (1 Petru 2:16, NW). Cum ar putea cineva să-şi păstreze libertatea ca pe un paravan pentru răutate? Comiţînd unele păcate grave — probabil în secret — în timp ce se asociază încă cu congregaţia.

¹⁹ Amintiţi-vă de Diotref. Ioan a spus despre el: „Diotref, căruia îi place să aibă primul loc [în congregaţie], nu primeşte în mod respectuos nimic din partea noastră. . . . Nici nu-i primeşte pe fraţi în mod respectuos, iar pe aceia care vor să-i primească, el caută să-i împiedice şi să-i expulzeze din congregaţie“ (3 Ioan 9, 10, NW). Diotref îşi utiliza libertatea ca pe un paravan pentru propria sa ambiţie egoistă.

²⁰ Discipolul Iuda a scris: „S-au infiltrat printre voi anumiţi oameni demult destinaţi de Scripturi pentru această judecată, oameni lipsiţi de pietate, care schimbă favoarea nemeritată a Dumnezeului nostru într-un pretext pentru o conduită libertină şi care se dovedesc falşi faţă de singurul nostru Proprietar şi Domn, Isus Cristos“ (Iuda 4, NW). În timp ce se asociau cu congregaţia, aceste persoane aveau o influenţă corupătoare (Iuda 8–10, 16). În Apocalipsa citim că în congregaţiile din Pergam şi Tiatira exista sectarism, idolatrie şi imoralitate (Apocalipsa 2:14, 15, 20–23). Ce întrebuinţare greşită a libertăţii creştine!

21. Ce îi aşteaptă pe cei care abuzează de libertatea lor creştină?

²¹ Ce îi aşteaptă pe cei care abuzează în felul acesta de libertatea lor creştină? Amintiţi-vă ce i s-a întîmplat Israelului. Israelul era naţiunea aleasă a lui Dumnezeu, dar, în cele din urmă, Iehova a respins-o. De ce? Deoarece israeliţii şi-au întrebuinţat relaţia lor cu Dumnezeu ca pe un paravan pentru răutate. Ei se lăudau că erau fii ai lui Avraam, dar l-au respins pe Isus, Sămînţa lui Avraam şi Mesia ales de Iehova (Matei 23:37–39; Ioan 8:39–47; Faptele 2:36; Galateni 3:16). „Israelul lui Dumnezeu“ ca întreg nu se va dovedi la fel de infidel (Galateni 6:16). Dar orice creştin care cauzează o poluare spirituală sau morală se va confrunta în cele din urmă cu o disciplinare, ba chiar cu o judecată nefavorabilă. Toţi sîntem răspunzători de modul în care ne întrebuinţăm libertatea creştină.

22. Ce bucurii le revin celor care îşi întrebuinţează libertatea creştină pentru a-i sluji lui Dumnezeu ca sclavi?

²² Este mult mai bine să-i slujim lui Dumnezeu ca sclavi şi astfel să fim cu adevărat liberi. Numai Iehova ne acordă libertatea care are realmente valoare. Proverbul spune: „Fiul meu, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima, ca să am cu ce să răspund celui ce mă batjocoreşte“ (Proverbele 27:11). Să ne întrebuinţăm libertatea creştină pentru justificarea lui Iehova. Dacă vom face aşa, viaţa noastră va avea un sens, îi va aduce plăcere Tatălui nostru ceresc şi, în cele din urmă, vom fi printre cei care se vor bucura de glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu.

Puteţi explica?

◻ Numai cine este cu adevărat liber?

◻ De care libertăţi s-au bucurat Adam şi Eva, şi de ce le-au pierdut?

◻ De care libertăţi s-au bucurat israeliţii atunci cînd au respectat legămîntul lor cu Iehova?

◻ Ce libertăţi le-au revenit celor care l-au acceptat pe Isus?

◻ Cum şi-au pierdut libertatea creştină sau au abuzat de ea unele persoane din secolul întîi?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Libertatea pe care a acordat-o Isus era mult mai bună decît orice libertate pe care o poate conferi omul