Întrebări de la cititori
◼ De ce a instituit Isus Comemorarea numai cu apostolii şi nu şi cu ceilalţi discipoli care urmau să fie incluşi în noul legămînt?
Această întrebare pare să se bazeze pe ideea greşită că Isus şi–a strîns în acea seară apostolii pentru a institui Cina Domnului împreună cu congregaţia creştină a celor unşi care se aflau deja în noul legămînt. Dimpotrivă, la 14 Nisan, 33 e.n., congregaţia creştină nu fusese formată încă, iar Isus s–a întrunit cu apostolii săi pentru Paştele evreiesc anual.
Fireşte, Isus mai avea şi alţi discipoli în afara celor 12 cunoscuţi ca apostoli. În anul dinaintea morţii sale, el a trimis 70 de discipoli într–un turneu de predicare. După învierea sa, „S–a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată“. Iar în ziua Penticostei erau strînşi „aproape o sută douăzeci“ de discipoli (1 Corinteni 15:6; Fapte 1:15, 16, 23; Luca 10:1-24). Dar să analizăm grupul care era cu Isus cînd el a instituit celebrarea anuală cunoscută sub denumirea de Cina Domnului.
Luca 22:7, 8 prezintă cadrul cronologic, spunînd: „Ziua sărbătorii Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştile, a venit. Şi Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicînd: «Duceţi–vă şi pregătiţi–ne Paştile, ca să le mîncăm.»“ Relatarea continuă: „Spuneţi stăpînului casei: «Învăţătorul îţi zice: „Unde este camera pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştile cu ucenicii Mei?“»“ Aşadar, în acea seară Isus s–a întîlnit cu cei 12 pentru celebrarea evreiască. El le–a spus: „Am dorit mult să mănînc Paştile acestea împreună cu voi înainte de a suferi.“ — Luca 22:11, 15.
De la începuturile lui, în Egipt, Paştele a fost o celebrare familială. Instituind Paştele, Dumnezeu i–a spus lui Moise că trebuia să fie tăiat un miel pentru fiecare familie. Dacă familia era prea mică pentru a consuma un miel întreg, putea fi invitată o familie învecinată pentru a lua parte la masă. Astfel, era logic ca, la Paştele din 33 e.n., majoritatea discipolilor lui Isus să stea, în mod normal, cu propriile lor familii pentru această masă.
Însă Isus «dorea mult» să ia parte împreună cu cei mai apropiaţi continuatori ai săi, care au călătorit cu el în cea mai mare parte a ministerului său, la ceea ce avea să fie ultimul Paşte valid şi ultima noapte dinaintea morţii sale. La sfîrşitul acelei mese de Paşte, Isus le–a vorbit despre o nouă celebrare care urma să fie ţinută în viitor de toţi continuatorii săi. Vinul de la acea viitoarea celebrare creştină avea să reprezinte sîngele «legămîntului celui nou» care trebuia să înlocuiască legămîntul Legii. — Luca 22:20.
În seara de 14 Nisan, 33 e.n. însă noul legămînt nu intrase în vigoare, deoarece jertfa care îl valida — Isus — nu fusese oferită. Legămîntul Legii era încă valabil. El nu fusese încă ţintuit pe stîlp. În plus, el nu avea să iasă în evidenţă pînă în ziua Penticostei, zi în care vechiul legămînt încheiat cu Israelul natural a fost înlocuit cu noul legămînt încheiat cu Israelul spiritual. — Galateni 6:16; Coloseni 2:14.
Aşadar, nici cei 11 apostoli fideli, nici vreunul dintre ceilalţi discipoli nu se aflau incluşi în noul legămînt în acea seară, iar Isus nu a manifestat nici o dezaprobare faţă de ceilalţi discipoli evrei prin faptul că i–a lăsat să stea cu familiile lor pentru a celebra Paştele.