Să manifestăm un spirit de sacrificiu!

ROLFa era un angajat apreciat. Cînd a decis să obţină un post cu jumătate de normă, astfel încît să–şi poată extinde participarea în ministerul creştin, patronul său a cooperat cu promptitudine la aceasta. Timp de ani de zile, Rolf a putut deci să se bucure în serviciul de pionier. Într-o zi însă, situaţia de la locul de muncă s-a schimbat. Rolf se dovedise atît de capabil în munca sa, încît i s-a oferit postul de director al firmei în probleme de marketing. Postul includea un salariu tentant şi mari perspective de avansare. Dar nu mai era posibil să lucreze cu jumătate de normă.

Rolf avea de întreţinut o soţie şi doi copii, iar aceşti bani în plus i-ar fi fost de folos. Totuşi el a refuzat oferta şi a făcut cerere pentru un alt post care să–i permită să–şi îndeplinească atît îndatoririle spirituale, cît şi cele de ordin financiar. Patronul lui Rolf a fost uimit de această decizie. Dîndu–şi seama că şi oferirea unui salariu mai mare ar fi fost în zadar, acesta a conchis: „Văd că nu pot concura cu convingerile tale“.

Da, Rolf avea convingeri. Dar el avea şi o altă calitate — spiritul de sacrificiu. Un astfel de spirit este ceva rar în lumea noastră înclinată spre exces. Dar el poate duce la un mod de viaţă benefic şi plin de satisfacţii. Ce este spiritul de sacrificiu? Ce implică el? Şi ce trebuie să facem pentru a-l păstra?

O cerinţă biblică

A sacrifica înseamnă a ceda sau a renunţa la ceva valoros. Sacrificiul a făcut parte din închinarea pură de pe timpul cînd primul martor fidel, Abel, a oferit „din oile întîi-născute ale turmei lui“ o jertfă lui Dumnezeu (Geneza 4:4). Bărbaţi ai credinţei, cum ar fi Noe şi Iacov, au făcut la fel (Geneza 8:20; 31:54). Jertfele de animale au constituit, de asemenea, un aspect important al Legii mozaice (Leviticul 1:2–4). Sub acea lege însă închinătorii erau îndemnaţi să ofere ce aveau mai bun. Lor nu le era permis să ofere ca jertfă vreun animal cu defect (Leviticul 22:19, 20; Deuteronomul 15:21). Cînd israeliţii apostaţi au violat această lege, Dumnezeu i-a mustrat, spunînd: „Cînd prezentaţi un animal şchiop [pentru jertfă, spuneţi]: «Nu este nimic rău». Du-l, te rog, în apropierea guvernatorului tău. Îşi va găsi el plăcerea în tine sau te va primi el cu bunăvoinţă? . . . Pot eu găsi plăcere în ceea ce provine din mîinile voastre?“ — Maleahi 1:8, 13, NW.

Principiul sacrificiului s-a transmis şi în închinarea creştină. Dar, întrucît Cristos a plătit preţul de răscumpărare deplin, în faţa lui Dumnezeu nu mai sînt plăcute jertfele de animale. Ce pot, aşadar, creştinii să sacrifice într-un mod plăcut lui Dumnezeu? Pavel scrie la Romani 12:1: „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă“. Ce schimbare uimitoare! În loc să sacrifice corpuri moarte de animale, creştinii trebuie să facă un sacrificiu de sine viu — energia, bunurile şi capacităţile lor. Şi, la fel ca în Israel, Iehova nu va accepta jertfe ‘şchioape’, sau aduse cu jumătate de inimă. El le pretinde închinătorilor săi să îi dea ce au mai bun, să îi slujească cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea lor. — Marcu 12:30.

Un spirit de sacrificiu implică astfel mult mai mult decît simplul fapt că cineva se conformează unui program de întruniri şi activităţi în ministerul creştin. Acesta înseamnă să fie hotărît să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu, indiferent cît l-ar costa. Înseamnă să fie gata să suporte greutăţi şi inconveniente. „Dacă vrea cineva să mă urmeze, a spus Isus, să se renege pe sine, să–şi ia stîlpul de tortură şi să mă urmeze încontinuu“ (Matei 16:24, NW). Un creştin nu permite ca nişte ambiţii personale sau obiective materialiste să constituie principala sa preocupare. Viaţa sa gravitează în jurul faptului de a căuta mai întîi Regatul lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6:33). Dacă este necesar, el este pregătit „să–şi ia stîlpul de tortură“, suferind persecuţii, ruşine, sau chiar moartea!

Binecuvîntările care decurg din sacrificiul de sine

În faţa unor astfel de perspective serioase, cineva s-ar putea întreba, fireşte, dacă merită să manifeşti sacrificiu de sine. Pentru cei care îl iubesc pe Iehova Dumnezeu şi doresc să vadă numele său onorat, cu certitudine, merită (Matei 22:37). Să observăm exemplul perfect pe care l-a dat Isus Cristos. Înainte de a veni pe pămînt, el s-a bucurat de o poziţie extrem de înaltă în ceruri, în calitate de creatură spirituală. Dar, aşa cum le-a spus discipolilor săi, el nu a căutat ‘voia sa, ci voia Celui care l-a trimis’ (Ioan 5:30). Astfel, de bună voie, el „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce [pe stîlpul de tortură, NW]“. — Filipeni 2:7, 8.

Aceste sacrificii nu s-au dovedit lipsite de rod. Dat fiind că Isus a fost dispus „să renunţe la sufletul său în favoarea prietenilor săi“, el a putut plăti preţul de răscumpărare, făcînd posibil ca oameni imperfecţi să dobîndească fie nemurire în ceruri, fie viaţă veşnică pe pămînt (Ioan 3:16; 15:13, NW; 1 Ioan 2:2). Păstrîndu–şi în mod perfect integritatea, el a făcut ca numele lui Iehova să fie nespus de lăudat (Proverbele 27:11). Nu este de mirare că Iehova l-a binecuvîntat pentru conduita sa plină de sacrificiu de sine! „Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.“ — Filipeni 2:9.

Desigur, Isus era Fiul unic-născut al lui Dumnezeu. Mai răsplăteşte Dumnezeu şi pe alţii care fac sacrificii pentru el? Da, şi acest lucru reiese din multe exemple atît din timpurile antice, cît şi din cele moderne. Să examinăm relatarea biblică despre Rut moabita. După cît se pare, ea învăţase despre Iehova de la soţul ei israelit. După ce el a murit, ea a trebuit să ia o decizie. Avea să rămînă în ţara păgînă în care se născuse, sau avea să călătorească în Ţara Promisă împreună cu bătrîna ei soacră, Naomi? Rut a ales ultima alternativă, chiar dacă aceasta însemna să sacrifice relaţia cu părinţii ei şi, probabil, chiar perspectiva de a se recăsători. Dar Rut ajunsese să–l cunoască pe Iehova, iar dorinţa de a-i aduce închinare în mijlocul poporului său ales a îndemnat-o să se ataşeze de Naomi.

A fost Rut răsplătită pentru acest sacrificiu de sine? Da, a fost! După un timp, un proprietar de teren, pe nume Boaz, a luat-o de soţie, iar Rut a devenit mama lui Obed, fapt care a făcut din ea o strămoaşă a lui Isus Cristos. — Matei 1:5, 16.

La fel s-au bucurat de binecuvîntări, datorită sacrificiului de sine, şi slujitori ai lui Dumnezeu din timpurile moderne. De exemplu, în 1923, William R. Brown, cunoscut mai bine sub numele Brown „Biblie“, şi-a părăsit locuinţa sa din Indiile de Vest pentru a fi în avangarda lucrării de predicare în Africa de Vest. El a fost însoţit de soţia şi de fiica sa. În cele din urmă, el s-a mutat în Nigeria, unde lucrarea de predicare abia începea să aducă roade. Împreună cu Vincent Samuel, un negru american, şi cu un alt martor din Indiile de Vest, pe nume Claude Brown, Brown „Biblie“ a avut un rol important în primele etape ale lucrării din Africa de Vest.

Astăzi, peste 187 000 de vestitori slujesc în Sierra Leone, Liberia, Ghana şi Nigeria, teritorii în care Brown „Biblie“ şi asociaţii săi au fost deschizători de drum. Înainte de moartea sa, survenită în 1967, Brown „Biblie“ a spus: „Ce bucurie este să vezi bărbaţi şi femei devenind ascultători ai veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu!“ Da, el a fost bogat binecuvîntat pentru conduita sa plină de sacrificiu de sine.

Modalităţi de a manifesta sacrificiu de sine

Care sînt cîteva modalităţi prin care şi astăzi putem dovedi acelaşi spirit? Una dintre ele este să avem o participare săptămînală regulată în ministerul din casă în casă (Faptele 20:20). Poate că nu este uşor să facem acest lucru, îndeosebi după ce am petrecut o săptămînă obositoare în munca laică. S-ar putea să avem nevoie de disciplină şi de o bună planificare. Dar bucuriile depăşesc orice inconveniente suferite. Într-adevăr, ai putea avea privilegiul să ajuţi pe cineva să devină „epistola lui Hristos, scrisă . . . nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii“. — 2 Corinteni 3:3.

Fiind atenţi să ‘cumpere timpul oportun’, probabil din munca laică sau destindere, unii şi-au sporit participarea în lucrarea de predicare (Efeseni 5:16). Mulţi şi-au aranjat programul în aşa fel încît să se poată bucura de serviciul de pionier auxiliar cel puţin o dată pe an. Alţii reuşesc să aibă o participare continuă în serviciul de pionier auxiliar sau să slujească în calitate de pionieri regulari. Un alt sacrificiu demn de luat în considerare este mutarea în regiuni în care este nevoie de mai mulţi vestitori ai Regatului. Acest lucru presupune adesea schimbări drastice în stilul de viaţă, confruntarea cu inconveniente, acomodarea la o cultură nouă şi la obiceiuri noi. Dar binecuvîntările ce decurg din faptul de a avea o participare mai mare în a-i ajuta pe alţii să dobîndească viaţă fac ca aceste sacrificii să merite efortul.

John Cutforth, canadian de origine, a constatat personal acest lucru. După absolvirea Şcolii biblice Galaad a Watchtower, el a fost repartizat ca misionar în Australia. „Cît de departe era de casă!“ îşi aminteşte fratele Cutforth. „Oare mă voi întoarce vreodată în Canada să–mi văd din nou părinţii şi prietenii înainte de Armaghedon? Singurul mod de a afla acest lucru era să plec.“ Fratele Cutforth a plecat şi nu a regretat sacrificiile pe care le-a făcut. În anii care au urmat el a fost în avangarda lucrării de mărturie din Papua Noua Guinee, unde slujeşte şi acum în mod zelos, avînd 50 de ani efectuaţi în serviciul cu timp integral. Odată el a spus: „Căutînd întotdeauna să urmezi conducerea lui Iehova, acceptînd orice însărcinare pe care consideră el potrivit să ţi-o acorde, aceasta îţi aduce bucurie, fericire, mulţumire şi nenumăraţi prieteni“.

Bineînţeles că unele împrejurări cum ar fi sănătatea, situaţia financiară şi obligaţiile familiale ar putea să–ţi limiteze posibilităţile; nu toţi putem sluji ca pionieri şi misionari. Fii hotărît totuşi să ai o participare cît mai deplină posibil atît la întruniri, cît şi în serviciul de teren, nepermiţînd ca inconveniente minore, cum ar fi vremea aspră, să te descurajeze (Evrei 10:24, 25). Ai putea totodată încerca să sacrifici mai mult timp pentru studiul individual din Cuvîntul lui Dumnezeu. Unele familii reuşesc acest lucru reducînd timpul petrecut în vizionarea programelor TV, avînd, probabil, seri „fără telelvizor“ în fiecare săptămînă, sau chiar renunţînd complet la televizor. Făcîndu–ţi timp pentru studiul individual, „jertfa de laudă“ prin care faci „o declaraţie publică pentru numele său“ la întruniri şi în serviciul de teren va fi, foarte probabil, o jertă de calitate superioară. — Evrei 13:15, NW.

Să nu uităm că lucrarea de predicare este acum în etapele ei finale. În curînd Dumnezeu va aduce judecata sa asupra acestei lumi lacome şi înclinate spre exces (Ţefania 2:3). Pentru a păstra favoarea lui Dumnezeu nu putem fi indulgenţi cu noi înşine. Trebuie ‘să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu’ (Romani 12:1). Un astfel de spirit ne va aduce o mare fericire şi mulţumire. El ne va ajuta să avem bucurii mai mari în ministerul nostru. Şi va face să se bucure inima lui Iehova. — Proverbele 27:11.

Aşadar, să păstrăm un spirit de sacrificiu! Să nu ezităm să facem totul pentru a-i ajuta pe alţii şi pentru a sprijini interesele Regatului. Pavel îndeamnă: „Nu uitaţi să faceţi binele şi să împărţiţi cu alţii, deoarece lui Dumnezeu asemenea jertfe îi sînt plăcute“. — Evrei 13:16, NW.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

A–ţi face timp pentru studiul individual şi serviciul de teren poate implica sacrificiu, dar aduce recompense

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

W. R. Brown şi John Cutforth au fost bogat binecuvîntaţi pentru conduita lor plină de sacrificiu de sine