Rolul autorităţilor superioare

„Ea este slujitorul lui Dumnezeu spre binele tău. Dar dacă faci răul, teme–te.“ — ROMANI 13:4.

1, 2. Cum s–au implicat în activităţi revoluţionare numeroşi aderenţi ai creştinătăţii?

CU DOI ani în urmă, o întrunire a episcopilor la Londra a motivat apariţia în New York Post a unui editorial scris în termeni plini de indignare. Întrunirea amintită era Conferinţa Lambeth, la care au participat peste 500 de episcopi ai comunităţii anglicane. Ceea ce a stîrnit indignare a fost o rezoluţie supusă aprobării conferinţei, rezoluţie care exprima înţelegere faţă de oamenii „care, după ce au epuizat toate celelalte mijloace, au ales calea luptei armate, ca unic mijloc de a–şi face dreptate.“

² Post spunea că aceasta era, în realitate, o semnătură de aprobare a terorismului. Episcopii însă nu făceau nimic altceva decît să se pună de acord cu o tendinţă în creştere. Atitudinea lor nu era diferită de aceea a preotului catolic din Ghana, care recomanda războiul de gherilă drept cea mai rapidă, mai sigură şi mai garantată cale spre eliberarea Africii. Ea nu era diferită nici de aceea a episcopului metodist care a jurat să poarte „războiul de eliberare pînă la un sfîrşit amarnic“; şi nu era diferită nici de atitudinea multor misionari ai creştinătăţii, care au luptat alături de rebeli împotriva unor guverne de drept din Asia şi America de Sud.

Creştinii adevăraţi nu «se opun autorităţii»

3, 4. (a) Ce principii sînt violate de către aşa–numiţii creştini care promovează revoluţia? (b) Ce constatare a făcut un anumit bărbat cu privire la Martorii lui Iehova?

³ În primul secol Isus le–a spus continuatorilor săi: „Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici eu nu fac parte din lume“ (Ioan 17:14). Oricare ar fi aşa–numitul creştin care promovează revoluţia, el face întru totul parte din lume. El nu este un continuator al lui Isus şi nici nu este „supus autorităţilor superioare“ (Romani 13:1). El ar face bine să dea ascultare avertismentului apostolului Pavel, care a spus că „cel care se opune autorităţii s–a împotrivit aranjamentului lui Dumnezeu; cei care i s–au împotrivit îşi vor primi judecata“. — Romani 13:2.

⁴ Spre deosebire de mulţi aderenţi ai creştinătăţii, Martorii lui Iehova nu au nimic de–a face cu violenţa armată. Un bărbat din Europa a făcut o asemenea constatare şi a scris: „Văzînd ce roade au produs religia şi politica, m–am dedicat acţiunii de răsturnare a ordinii sociale stabilite. M–am alăturat unui grup de terorişti şi am fost instruit pentru a mînui diferite tipuri de arme; am participat la multe jafuri cu mînă armată. Viaţa îmi era într–un permanent pericol. Pe măsură ce timpul trecea, devenea evident că noi purtam o bătălie pierdută. Mă simţeam profund frustrat şi copleşit de lipsa oricărei speranţe în viaţă. Apoi o Martoră a bătut la uşa mea. Ea mi–a vorbit despre Regatul lui Dumnezeu. Fiind convins că asemenea lucruri însemnau o pierdere de vreme pentru mine, i–am sugerat soţiei mele să asculte. Ea a făcut–o şi a fost iniţiat un studiu biblic la domiciliu. În cele din urmă am acceptat să particip şi eu la studiu. Cuvintele nu pot exprima suficient de bine eliberarea pe care am simţit–o cînd am înţeles ce forţă îi împinge pe oameni spre rău. Minunata promisiune privitoare la Regat mi–a oferit o speranţă şi un scop în viaţă care mă susţin.“

5. De ce se supun creştinii în mod paşnic autorităţilor superioare, şi pînă cînd va fi cazul să facă aceasta?

⁵ Creştinii sînt ambasadori sau trimişi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos (Isaia 61:1, 2; 2 Corinteni 5:20; Efeseni 6:19, 20). Ca atare, ei rămîn neutri în conflictele acestei lumi. Chiar dacă anumite sisteme politice par a se bucura din punct de vedere economic de mai mult succes decît altele şi chiar dacă unele acordă mai multe libertăţi decît altele, creştinii nu susţin vreun sistem şi nici nu consideră că vreunul dintre ele ar fi superior altuia. Ei ştiu că toate aceste sisteme sînt imperfecte. Pînă cînd Regatul lui Dumnezeu va prelua problemele de guvernare, este «aranjamentul Său» ca ele să continue să existe (Daniel 2:44). Prin urmare, creştinii se supun în mod paşnic autorităţilor superioare, în timp ce promovează prosperitatea şi binele etern al altora prin predicarea veştii bune a Regatului. — Matei 24:14; 1 Petru 3:11, 12.

Ascultarea de lege

6. Din ce motiv multe legi omeneşti sînt bune, cu toate că „întreaga lume zace în puterea celui rău“?

⁶ Guvernele naţionale elaborează sisteme de legi, iar majoritatea acestor legi sînt bune. Ar trebui să ne surprindă oare o asemenea afirmaţie, avînd în vedere că „întreaga lume zace în puterea celui rău“? (1 Ioan 5:19). Nu, deoarece Iehova i–a dat părintelui nostru iniţial, Adam, o conştiinţă, iar acest înnăscut simţ de a face distincţie între ceea ce este corect şi ceea ce este greşit se reflectă în multe feluri în legile omeneşti (Romani 2:13–16). Hammurabi, un legiuitor din Babilonul antic, şi–a prefaţat în felul următor codul său de legi: „În timpul acela [ei] m–au numit pe mine să promovez bunăstarea poporului, pe mine, Hammurabi, prinţul evlavios şi temător de zei, ca să fac să domnească în ţară justiţia, ca să–l nimicesc pe cel rău şi dăunător şi pentru ca cel puternic să nu îl asuprească pe cel slab.“

7. Dacă cineva încalcă legea, cine are dreptul să îl pedepsească, şi de ce?

⁷ Cele mai multe guverne vor afirma că scopul legilor lor este asemănător: acela de a promova bunăstarea cetăţenilor şi de a stabili o bună orînduială în societate. De aceea, ele pedepsesc actele antisociale, cum sînt omuciderea şi furtul, şi stabilesc reguli, cum sînt acelea care limitează viteza de circulaţie a vehiculelor şi reglementează modul lor de parcare. Oricine încalcă în mod deliberat legile lor se împotriveşte autorităţii şi «îşi va primi judecata». Judecată din partea cui? Nu neapărat de la Dumnezeu. Cuvîntul grecesc tradus aici prin judecată se poate referi mai degrabă la procedurile juridice civile, decît la sentinţe din partea lui Iehova. (Vezi 1 Corinteni 6:7.) Dacă cineva acţionează împotriva legii, autoritatea superioară are dreptul să–l pedepsească.

8. Cum va reacţiona congregaţia, dacă un membru al ei comite un delict grav?

⁸ Martorii lui Iehova şi–au cîştigat o bună reputaţie prin faptul că ei nu se opun autorităţilor omeneşti. Dacă se întîmplă ca o persoană din congregaţie să încalce legea, congregaţia nu–l va ajuta să scape de pedeapsa prevăzută de lege. Dacă cineva fură, ucide, calomniază, se sustrage prin înşelăciune de la plata impozitelor, comite viol, recurge la fraudă, utilizează în mod ilicit droguri sau se opune în orice alt fel autorităţii legitime, el va suferi o severă disciplinare din partea congregaţiei,​—şi nu va trebui să aibă sentimentul că este persecutat atunci cînd este pedepsit de autoritatea laică. — 1 Corinteni 5:12, 13; 1 Petru 2:13–17, 20.

Un obiect de teamă

9. La cine pot apela creştinii în mod corect în caz că se află în primejdie din partea unor elemente nelegiuite?

⁹ Pavel îşi continuă expunerea privitoare la autorităţile superioare, spunînd: „Fiindcă aceia care guvernează sînt un obiect de teamă nu pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei deci să nu–ţi fie teamă de autoritate? Continuă să faci binele şi vei avea laudă de la ea“ (Romani 13:3). Nu creştinii loiali sînt aceia care trebuie să se teamă de autoritate, ci răufăcătorii, aceia care comit «fapte rele», acte criminale. Cînd sînt în primejdie din partea unor asemenea elemente nelegiuite, este corect ca Martorii lui Iehova să accepte protecţie poliţienească sau militară din partea autorităţilor. — Fapte 23:12–22.

10. În ce fel «primesc laudă» Martorii lui Iehova de la autorităţi?

¹⁰ Creştinului care respectă legea autorităţii superioare Pavel îi spune: „Vei avea laudă de la ea.“ Ca un exemplu în acest sens, reflectaţi asupra conţinutului unor scrisori primite de Martorii lui Iehova din Brazilia, după congresele lor de district. Iată una din partea consilierului unui departament sportiv municipal: „Meritaţi toate laudele pentru conduita voastră paşnică. Este atît de reconfortant să ştii că în lumea nenorocită de astăzi atît de mulţi oameni mai cred încă în Dumnezeu şi i se închină.“ Din partea directorului unui stadion municipal: „Cu toate că numărul participanţilor a fost atît de mare, nu s–a consemnat nici un incident care să umbrească evenimentul, graţie unei impecabile organizări.“ Din partea biroului unei primării: „Vrem să ne folosim de această ocazie ca să vă felicităm pentru ordinea şi pentru minunata disciplină spontană de care aţi dat dovadă, şi vă dorim mult succes şi pe viitor în asemenea evenimente.“

11. De ce nu se poate spune nicidecum că lucrarea noastră de predicare ar fi o faptă rea?

¹¹ Termenul „faptă bună“ se referă la acţiuni făcute în ascultare faţă de legile autorităţilor superioare. În plus, lucrarea noastră de predicare, lucrare poruncită de Dumnezeu şi nu de oameni, nu este o faptă rea​—chestiune pe care autorităţile politice ar trebui să o recunoască. Ea constituie un serviciu public ce ridică nivelul moral al acelora care reacţionează pozitiv. De aceea, noi avem speranţa că autorităţile superioare vor apăra dreptul nostru de a le predica altora. Pavel a apelat la autorităţi pentru a stabili legal predicarea veştii bune (Fapte 16:35–40; 25:8–12; Filipeni 1:7). De curînd, Martorii lui Iehova au căutat în mod similar şi au obţinut recunoaşterea legală a lucrării lor în Germania de Est, Ungaria, Polonia, România, Benin şi Myanmar (Birmania).

„Ea este slujitorul lui Dumnezeu“

12–14. În ce fel au acţionat autorităţile superioare în calitate de slujitor al lui Dumnezeu (a) în timpurile biblice? (b) în timpurile moderne?

¹² Vorbind despre autoritatea laică, Pavel continuă prin cuvintele: „Ea este slujitorul lui Dumnezeu spre binele tău. Dar dacă faci răul, teme–te, căci nu fără scop poartă sabia; căci ea este slujitorul lui Dumnezeu, un răzbunător, pentru a exprima mînia împotriva celui ce practică răul.“ — Romani 13:4.

¹³ Autorităţile naţionale au avut uneori misiunea de slujitor al lui Dumnezeu în anumite moduri concrete. Cirus a făcut aceasta atunci cînd i–a invitat pe iudei să se reîntoarcă din Babilon, pentru a rezidi casa lui Dumnezeu (Ezra 1:1–4; Isaia 44:28). Artaxerxes a fost slujitorul lui Dumnezeu atunci cînd l–a trimis pe Ezra cu o contribuţie pentru rezidirea acelei case şi tot la fel şi mai tîrziu, cînd l–a însărcinat pe Neemia să refacă zidurile Ierusalimului (Ezra 7:11–26; 8:25–30; Neemia 2:1–8). Autoritatea superioară romană a slujit ca atare atunci cînd l–a eliberat pe Pavel din mîinile agresorilor săi din Ierusalim, l–a ocrotit în timpul naufragiului şi a luat măsuri ca să aibă propria sa casă la Roma. — Fapte 21:31, 32; 28:7–10, 30, 31.

¹⁴ În mod asemănător, autorităţile laice au fost folosite ca slujitor al lui Dumnezeu şi în timpurile moderne. De exemplu, în 1959 Curtea Supremă de Justiţie din Canada a acţionat în vederea scoaterii de sub acuzare a unui Martor al lui Iehova învinuit în Quebec de răspîndirea unor scrieri sediţioase şi defăimătoare, contracarînd prin aceasta prejudecăţile şi bigotismul premierului de atunci al Quebecului, Maurice Duplessis.

15. În ce mod general acţionează autorităţile ca slujitori ai lui Dumnezeu, şi ce drept le conferă faptul acesta?

¹⁵ În plus, în general guvernele naţionale se află în slujba lui Dumnezeu prin menţinerea ordinii publice pînă în momentul cînd Regatul lui Dumnezeu îşi va asuma această responsabilitate. Potrivit celor spuse de Pavel, tocmai în acest scop autorităţile „poartă sabia“, aceasta simbolizînd dreptul lor de–a aplica pedeapsa. În mod obişnuit aceasta implică închisoarea sau aplicarea unor amenzi. În unele ţări aceasta poate implica şi pedeapsa cu moartea.a Pe de altă parte, multe naţiuni au preferat să nu aplice pedeapsa cu moartea, şi acesta este, de asemenea, dreptul lor.

16. (a) Deoarece autoritatea este slujitorul lui Dumnezeu, ce au considerat unii slujitori ai lui Dumnezeu că era corect să facă? (b) Ce fel de servicii sau de funcţii nu ar accepta creştinii, şi de ce nu?

¹⁶ Faptul că autorităţile superioare sînt slujitor al lui Dumnezeu explică de ce Daniel, cei trei tineri evrei, Neemia şi Mardoheu au putut să accepte poziţii de răspundere în guvernul babilonean şi respectiv persan. Ei au putut astfel să apeleze la autoritatea de stat pentru binele poporului lui Dumnezeu (Neemia 1:11; Estera 10:3; Daniel 2:48, 49; 6:1, 2). Şi astăzi unii creştini lucrează în servicii guvernamentale. Dar deoarece sînt separaţi de această lume, ei nu aderă la partide politice, nu caută funcţii politice şi nu acceptă poziţii politice în organizaţii politice.

Nevoia de credinţă

17. Ce fel de situaţii i–ar putea determina pe unii care nu sînt creştini să se împotrivească autorităţii?

¹⁷ Ce putem spune însă despre faptul că autorităţile tolerează corupţia sau chiar opresiunea? Ei bine, injustiţia şi corupţia la nivel guvernamental nu sînt deloc un lucru nou. În primul secol, Imperiul Roman încuviinţa asemenea manifestări ale injustiţiei cum era sclavajul. El tolera totodată corupţia funcţionarilor. Biblia vorbeşte despre perceptori care înşelau, despre un judecător nedrept şi despre un guvernator de provincie care aştepta să primească mită. — Luca 3:12, 13; 18:2–5; Fapte 24:26, 27.

18, 19. (a) Cum reacţionează creştinii dacă există abuzuri sau corupţie din partea unor funcţionari guvernamentali? (b) Cum au îmbunătăţit creştinii viaţa unor persoane, după cum arată un istoric, precum şi caseta de mai jos?

¹⁸ Creştinii ar fi putut încerca să pună capăt unor asemenea abuzuri existente pe atunci, dar ei nu au făcut lucrul acesta. De exemplu, Pavel nu a predicat în favoarea încetării sclavajului şi nici nu le–a spus creştinilor care erau proprietari de sclavi să îşi elibereze sclavii. El i–a sfătuit însă pe sclavi şi pe stăpînii de sclavi să manifeste compasiune creştină atunci cînd aveau de a face unii cu alţii. (1 Corinteni 7:20–24; Efeseni 6:1–9; Filimon 10–16; vezi şi 1 Petru 2:18.) În mod asemănător, creştinii nu se implicau nici în activităţi revoluţionare. Ei erau ocupaţi din plin să predice „vestea bună a păcii“ (Fapte 10:36). În anul 66 e.n., o armată romană a asediat Ierusalimul, iar apoi s–a retras. În loc să rămînă cu apărătorii rebeli ai oraşului, creştinii evrei «au fugit la munţi», în ascultare de îndrumarea pe care le–o dăduse Isus. — Luca 21:20, 21.

¹⁹ Primii creştini acceptau viaţa aşa cum era şi căutau să îmbunătăţească viaţa oamenilor ajutîndu–i să respecte principiile biblice. Istoricul John Lord, în cartea sa The Old Roman World (Vechea lume romană), a scris: „Adevăratul triumf al creştinismului s–a putut observa în faptul că el a făcut oameni buni din aceia care îi îmbrăţişau doctrinele şi nu prin faptul că ar fi schimbat instituţiile care în aparenţă se bucurau de popularitate şi nici sistemul de guvernare sau legile.“ Ar trebui să acţioneze oare creştinii de astăzi într–un mod diferit?

În caz că statul nu ar da ajutor

20, 21. (a) În ce fel nu şi–a îndeplinit o autoritate laică datoria ei de–a acţiona spre bine, ca slujitor al lui Dumnezeu? (b) Cum ar trebui să reacţioneze Martorii lui Iehova cînd sînt persecutaţi cu complicitatea statului?

²⁰ În septembrie 1972 a izbucnit o cruntă persecuţie împotriva Martorilor lui Iehova dintr–o ţară africană. Mii dintre ei au fost jefuiţi de toate bunurile lor şi supuşi altor atrocităţi, inclusiv bătăilor şi torturilor, unii fiind chiar omorîţi. Şi–au îndeplinit atunci autorităţile superioare datoria lor de a–i apăra pe Martori? Nu! Dimpotrivă, ele au încurajat violenţa, silindu–i pe aceşti creştini inofensivi să fugă în alte ţări pentru a–şi găsi refugiu.

²¹ Nu ar trebui oare ca Martorii lui Iehova să se ridice cu mînie împotriva unor asemenea călăi? Nu. Creştinii trebuie să îndure cu răbdare asemenea tratamente nedemne, imitîndu–l pe Isus în ce priveşte un mod de acţiune plin de umilinţă: „Cînd suferea, nu ameninţa, ci continua să se supună celui care judecă cu dreptate“ (1 Petru 2:23) Ei îşi aduc aminte că atunci cînd Isus a fost arestat în grădina Ghetsimani, el l–a dojenit pe discipolul care a venit să–l apere cu o sabie, iar mai tîrziu i–a zis lui Pontius Pilat: „Regatul meu nu face parte din această lume. Dacă regatul meu ar face parte din această lume, subordonaţii mei ar fi luptat să nu fiu predat iudeilor. Dar acum, regatul meu nu este de aici. — Ioan 18:36; Matei 26:52; Luca 22:50, 51.

22. Ce excelent exemplu au dat unii Martori din Africa atunci cînd au suferit persecuţii crunte?

²² Avînd exemplul lui Isus în minte, acei Martori africani au avut curajul de–a urma sfatul lui Pavel: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Îngrijiţi–vă de lucruri excelente în faţa tuturor oamenilor. Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, fiţi paşnici cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi voi înşivă, iubiţilor, ci faceţi loc mîniei; căci este scris: «Răzbunarea este a mea; eu voi răsplăti, zice Iehova.»“ (Romani 12:17–19; vezi pentru comparaţie Evrei 10:32–34.) Ce stimulator exemplu sînt fraţii noştri africani pentru noi toţi cei de astăzi! Chiar şi atunci cînd autorităţile refuză să acţioneze într–un mod onorabil, adevăraţii creştini nu abandonează principiile Bibliei.

23. Ce întrebări mai rămîn de discutat?

²³ Ce pot aştepta însă autorităţile din partea creştinilor? Şi există oare limite în privinţa a ceea ce ne pot ele cere în mod legitim? Aceste lucruri vor fi discutate în articolul următor.

[Notă de subsol]

Poţi să explici?

◻ În ce moduri ar putea cineva «să se opună» autorităţilor superioare?

◻ Care este «aranjamentul lui Dumnezeu» cu privire la autoritatea guvernamentală?

◻ În ce fel sînt autorităţile „un obiect de teamă“?

◻ Cum îndeplinesc guvernele omeneşti misiunea de «slujitor al lui Dumnezeu»?

[Chenarul de la pagina 21]

O scrisoare de la un şef de poliţie

LA BIROUL de filială din Brazilia al Societăţii Watch Tower a sosit o scrisoare purtînd antetul: „Serviciul public pentru statul Minas Gerais“. Ea era de la şeful de poliţie al oraşului Conquista. Era ceva în neregulă? Să lăsăm să ne explice scrisoarea. Ea declară:

„Dragă domnule,

Am plăcerea de a mă prezenta prin intermediul acestei scrisori. Sînt şef al poliţiei din oraşul Conquista, statul Minas Gerais, de aproximativ trei ani de zile. Am căutat întotdeauna să–mi îndeplinesc în mod conştiincios îndatoririle la locul meu de muncă, dar am avut tot mereu probleme cu menţinerea liniştii în închisoare. Deţinuţii, deşi sînt pregătiţi pentru anumite profesii, provocau tot mereu tulburări.

Acum cîteva luni, a venit în oraşul nostru Senhor O — şi s–a prezentat drept unul dintre Martorii lui Iehova. El a început să le predice Biblia unora dintre deţinuţi, învăţîndu–i să citească şi să scrie şi iniţiindu–i în lucrurile de bază privitoare la igienă şi deprinderi sociale, precum şi vorbindu–le despre Sfintele Scripturi. Modul în care lucra acest predicator dovedea dedicare, iubire şi spirit de sacrificiu. Conduita deţinuţilor s–a schimbat în curînd în mod vizibil în bine, spre marea surprindere şi apreciere a celor care o urmăreau.

Avînd în vedere cele întîmplate în închisoarea din oraşul nostru, doresc să aduc în mod oficial la cunoştinţa Societăţii Watch Tower Bible and Tract aprecierea noastră pentru excelenta muncă depusă în comunitatea noastră de către acest merituos predicator.“

Apostolul Pavel a spus despre autoritatea guvernamentală: „Continuă să faci binele şi vei avea laudă de la ea“ (Romani 13:3). Lucrul acesta s–a dovedit, desigur, valabil şi în cazul de mai sus. Ce admirabilă mărturie despre putere transformatoare a Cuvîntului lui Dumnezeu este faptul că vestea bună a realizat în doar cîteva luni ceea ce un sistem penal nu a reuşit în ani de zile! — Psalm 19:7–9.