26. (a) Care a fost „locul său potrivit“ pentru Cristos în ce priveşte învierea? (b) Cum arată 1 Tesaloniceni 4:16 că va exista şi o învire a altora în ordinea sau după rangul sau conform gradului de importanţă?

²⁶ Astfel trebuia să aibă loc mai întîi moartea şi învierea „răscumpărătorului“ pentru ca să poată avea loc după aceea o înviere a omenirii care avea nevoie să fie răscumpărată. Astfel învierea răscumpărătorului Isus Cristos s-a dovedit a fi de cel mai înalt ordin. El a fost înviat „la locul său potrivit“ în ce priveşte importanţa sau rangul. În afară de aceasta, înainte de învierea lui Iov, a copiilor ucişi din Betleem şi ai altor membri ai omenirii moarte, va exista o înviere a altora în ordinea, după rangul sau conform gradului de importanţă. Asupra acestui fapt ni se atrage atenţia prin cuvintele inspirate din 1 Tesaloniceni 4:16 unde citim: „Întîi vor învia cei morţi în Cristos.“ (Traducerea nouă Romănească).

2. Cum arată 1 Corint. 15:22, 23 că Dumnezeu respectă ordinea cu privire la înviere?

² Iehova Dumnezeu urmează o anumită ordine cu privire la învierea morţilor. Cel care ne atrage atenţia asupra acestui fapt este apostolul Pavel care a văzut personal gloria înviatului Isus şi a stat de vorbă cu el. Cu vreo optsprezece ani mai tîrziu Pavel a scris adunării creştine din Corint, Grecia şi a pus aceasta întrebare: „Acum, dacă se predică faptul că Cristos a înviat din morţi, cum se face că unii dintre voi spun că nu există o înviere a morţilor?“ (1 Cor. 15:12). Imediat după această întrebare, Pavel continuă să dezvolte răspunsul inspirat. Urmîndu-şi firul, el spune: „Aşa cum toţi mor în Adam, tot la fel vor fi făcuţi toţi vii în Cristos. Dar fiecare conform propriului său rang: Cristos, cel dintîi rod, apoi cei care-i aparţin lui Cristos, în cursul prezenţei sale [greceşte: parousia]“ (1 Cor. 15:22, 23). Răspunderea pentru ca învierea lui Isus să devină un fapt îi revenea numai lui Dumnezeu.

3. Cum a devenit Isus „cel dintîi“ în chestiunea învierii?

³ Isus Cristos a fost înviat la 16 Nisan, anul 33 e.n., în ziua în care marele preot evreu aducea ca jertfă întîiul rod al secerişului de orz. Faptul acesta coincide în mod exact cu faptul că Isus a fost „cel dintîi rod“ în învierea oamenilor morţi (1 Cor. 15:20). Faptul acesta îl pune pe Isus în cel dintîi ordin sau „rang.“ Şi aşa cum secerişul orzului la iudei presupune strîngerea şi a celorlalte roade, ulterioare, tot aşa trebuie strînse şi în învierea morţilor roadele ulterioare. Însă pentru că Isus Cristos este primul în rang, Pavel l-a numit „cel dintîi născut din morţi ca să poată deveni cel care are întîietatea în toate lucrurile.“ — Col. 1:18.

4. Pînă la survenirea cărui eveniment oficial trebuie să aştepte actul învierii chiar şi a celor dintîi dintre oamenii morţi şi cînd a avut loc acest eveniment?

⁴ Prin moartea sa de jertfă, Isus Cristos a răscumpărat întreaga familie umană care moare „în Adam.“ În consecinţă, ea îi aparţine în întregime lui Cristos. Însă învierea chiar şi a celor dintîi dintre oamenii morţi trebuia să aştepte pînă după ce avea să înceapă „prezenţa“ sau parousia lui Isus Cristos. Această prezenţă oficială începe odată cu a doua sa venire. Potrivit „semnului“ pe vare l-a prezis Isus precum şi conform anumitor calcule sau măsurători biblice ale timpului, „prezenţa“ sau parousia sa invizibilă a început în toamna anului 1914 e.n. — Mat. 24:3.*a

5, 6. Cum arată 1 Tesaloniceni 4:13–17 că Dumnezeu va respecta ordinea sau „rangul“ în secerişul acelora care mor „în Adam“?

⁵ Iehova Dumnezeu va respecta ordinea sau „rangul“ cu privire la învierea celor care mor „în Adam“ şi care sînt adunaţi ca roade ulterioare ale învierii. Pentru a-i mîngîia mai ales pe creştinii din primul secol cărora le-au fost răpiţi „cei care au adormit în moarte prin Cristos,“ apostolul a scris:

⁶ „Iată ce vă spun prin cuvîntul lui Iehova, că noi, cei vii, [creştinii născuţi de spirit] care supravieţuim pînă la prezenţa Domnului nu-i vom preceda nicidecum pe aceia [dintre creştinii născuţi de spirit] care au adormit în moarte; căci însuşi Domnul va coborî din cer cu un strigăt poruncitor [cu o poruncă rostită cu voce puternică, New International Version], cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, iar cei care sînt morţi în comuniune cu Cristos vor învia cei dintîi. După aceea, noi, cei vii, care vom supravieţui, vom fi luaţi împreună cu ei în nori, ca să-l întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel noi vom fi întotdeauna cu Domnul.“ — 1 Tes. 4:13–17.

7. Despre care morţi anume vorbea Pavel acolo, şi cum arată Apocalips 14:12, 13 un timp special în care să fie ei înviaţi?

⁷ Aici apostolul vorbeşte nu despre morţii omenirii, în general, ci despre „aceia care au adormit în moarte“ prin Cristos, despre „cei care sînt morţi în comuniune cu Cristos.“ În ultima carte a Bibliei apostolul Ioan ne dă unele informaţii cu privire la timpul în care creştinii care au murit vor fi treziţi din somnul lor în moarte. La Apocalips 14:12, 13 Ioan scrie: „Aici [în legătură cu organizaţia mondială pentru pace şi securitate internaţională] înseamnă răbdare pentru cei sfinţi, pentru cei care respectă poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Şi am auzit un glas din cer care spunea: ‘Scrie: Fericiţi sînt cei care mor în comuniune cu Domnul din acest moment înainte. Da, spune spiritul, să se odihnească de truda lor, pentru că lucrările pe care le-au făcut îi însoţesc numaidecît.’“ Astfel, deci, care este timpul numit aici „din acest moment înainte?“

8. De ce expresia „din acest moment înainte“ înseamnă un timp în cursul prezenţei Domnului în spirit? Pune oare atunci moartea lor un capăt faptelor lor?

⁸ În lumina a ceea ce scrie apostolul Pavel la 1 Tesaloniceni 4:16, 17, el trebuie să fie un timp din cursul „prezenţei“ sau parousiei lui Isus Cristos, nu înainte de a începe aceasta, ci după aceea. Chiar şi în cursul prezenţei invizibile al lui Cristos, vor exista pe pămînt creştini născuţi de spirit care vor „muri în comuniune cu Domnul.“ Mai ales aceştia urmează să fie „fericiţi“ murind în cursul „prezenţei“ sale. Moartea lor în carne nu pune capăt faptelor lor pentru un interval oarecare de timp. De ce nu? Pentru că „lucrările pe care le-au făcut îi însoţesc numaidecît,“ sau literalmente, conform textului grecesc, îi urmează (în acelaşi moment).

9. În conformitate cu Apocalips 14:13 de ce sînt „fericiţi“ aşadar, „cei sfinţi“ care mor în acel timp?

⁹ Aceasta pretinde un transfer de operaţiuni, de la lucrările efectuate în carne, pe pămînt, la lucrările efectuate în spirit, în domeniul ceresc. Cu privire la cei „care mor în comuniune cu Domnul“ apostolul Pavel spune: „Tot aşa este şi cu învierea morţilor. Este semănat în descompunere, [dar] este înviat în nedescompunere. Este semănat în dezonoare, [dar] este înviat în glorie. Este semănat în slăbiciune, [dar] este înviat în putere. Este semănat un corp fizic, [dar] este înviat un corp spiritual. Dacă există un corp fizic, există şi unul spiritual.“ (1 Cor. 15:42–44). Astfel aceşti „fericiţi“ înviaţi îşi continuă sau îşi întregesc „truda“ lor pămîntească prin lucrări efectuate în corpuri spirituale, în domeniul spiritual. Ei nu mai trebuie să doarmă în moarte, aşteptînd prezenţa lui Cristos.