Toţi creştinii adevăraţi trebuie să fie evanghelizatori
„Fă lucrarea unui evanghelizator [sau misionar].“ — 2 TIMOTEI 4:5, NW, nota de subsol.
1. Ce veste bună a fost predicată de evanghelizatorii din secolul întîi?
CE ÎNSEAMNĂ astăzi a fi un evanghelizator? Eşti şi tu unul? Cuvîntul „evanghelizator“ provine din termenul grecesc eu·ag·ge·li·stés, care înseamnă „un predicator al veştii bune“. De la înfiinţarea congregaţiei creştine în anul 33 e.n., vestea bună a evidenţiat mijlocul de salvare folosit de Dumnezeu şi a proclamat faptul că Isus Cristos urma să se întoarcă la o dată ulterioară pentru a inaugura domnia Regatului său asupra omenirii. — Matei 25:31, 32; 2 Timotei 4:1; Evrei 10:12, 13.
2. a) Cum a fost îmbogăţit conţinutul veştii bune în zilele noastre? b) Ce obligaţie le revine tuturor creştinilor adevăraţi de astăzi?
2 Începînd din 1914, au început să iasă la iveală tot mai multe dovezi care atestau faptul că semnul dat de Isus în legătură cu întoarcerea şi prezenţa sa invizibilă era în curs de împlinire (Matei 24:3–13, 33). Şi de data aceasta, vestea bună putea include expresia „[regatul, NW] lui Dumnezeu este aproape“ (Luca 21:7, 31; Marcu 1:14, 15). Într-adevăr, sosise timpul ca profeţia lui Isus consemnată la Matei 24:14 să cunoască o împlinire grandioasă: „[Această veste bună a regatului, NW] va fi predicată în toată lumea ca o mărturie pentru toate popoarele. Şi atunci va veni sfîrşitul“. Aşadar, evanghelizarea include în prezent anunţarea plină de zel a Regatului stabilit al lui Dumnezeu şi a binecuvîntărilor pe care le va aduce acesta în curînd omenirii ascultătoare. Toţi creştinii se află sub porunca de a efectua această lucrare şi de a ‘face discipoli’. — Matei 28:19, 20, NW; Apocalipsa 22:17.
3. a) Ce sens suplimentar are cuvîntul „evanghelizator“ (vezi Insight on the Scriptures, volumul 1, pagina 770, coloana 2, paragraful 2)? b) Ce întrebări ridică acest fapt?
3 Pe lîngă faptul de a predica vestea bună în general, Biblia întrebuinţează termenul „evanghelizator“ într-un sens special cu referire la cei care îşi părăsesc teritoriul în care locuiesc pentru a predica vestea bună în regiuni neparcurse. În secolul întîi, au existat mulţi evanghelizatori misionari, cum ar fi Filip, Pavel, Barnaba, Sila şi Timotei (Faptele 21:8; Efeseni 4:11). Dar cum stau lucrurile în perioada noastră deosebită care a început în 1914? S-au pus la dispoziţie membrii poporului lui Iehova din prezent în calitate de evanghelizatori atît locali, cît şi misionari?
Progresele înregistrate începînd din 1919
4, 5. Care erau perspectivele lucrării de evanghelizare la scurt timp după 1914?
4 În timp ce în 1918 primul război mondial se apropia de sfîrşit, slujitorii lui Dumnezeu treceau printr-o opoziţie crescîndă atît din partea apostaţilor, cît şi din partea clericilor creştinătăţii şi a aliaţilor lor politici. De fapt, autentica evanghelizare creştină a ajuns aproape să înceteze în iunie 1918, cînd unor reprezentanţi de frunte ai Watch Tower Society din Statele Unite li s-au adus acuzaţii false şi au fost condamnaţi la cîte 20 de ani închisoare. Au reuşit duşmanii lui Dumnezeu să pună capăt predicării veştii bune?
5 În mod neaşteptat, în martie 1919 reprezentanţii Watch Tower Society au fost eliberaţi şi mai tîrziu au fost disculpaţi de falsele acuzaţii care provocaseră aruncarea lor în închisoare. Odată ajunşi în posesia libertăţii nou-dobîndite, aceşti creştini unşi şi-au dat seama că era încă mult lucru de efectuat înainte ca ei să fie strînşi pentru a intra în posesia recompensei cereşti în calitate de comoştenitori în Regatul lui Dumnezeu. — Romani 8:17; 2 Timotei 2:12; 4:18.
6. Cum a progresat lucrarea de evanghelizare între 1919 şi 1939?
6 În 1919 existau mai puţin de 4 000 de vestitori care raportau participarea la răspîndirea veştii bune. Pe parcursul următoarelor două decenii, numeroşi bărbaţi s-au oferit să activeze ca evanghelizatori misionari, iar unii dintre ei au fost trimişi în ţări din Africa, Asia şi Europa. În 1939, după 20 de ani de predicare a Regatului, numărul Martorilor lui Iehova crescuse ajungînd la peste 73 000. Această creştere remarcabilă, realizată în pofida multor persecuţii, era asemănătoare cu aceea care a avut loc în primii ani ai congregaţiei creştine. — Faptele 6:7; 8:4, 14–17; 11:19–21.
7. Ce situaţie similară a existat în anii 47 e.n. şi 1939 cu privire la lucrarea de evanghelizare creştină?
7 Cu toate acestea, majoritatea Martorilor lui Iehova erau concentraţi la data aceea în ţări protestante anglofone. Astfel, peste 75% din cei 73 000 de proclamatori ai Regatului erau din Australia, Canada, Marea Britanie, Noua Zeelandă şi Statele Unite. Aşa cum a fost situaţia în anul 47 e.n., era nevoie de ceva care să-i încurajeze pe evanghelizatori să acorde mai multă atenţie ţărilor mai puţin parcurse de pe glob.
8. Ce a realizat Şcoala Galaad pînă în 1992?
8 Restricţiile şi persecuţiile din timpul războiului nu au putut opri puternicul spirit sfînt al lui Iehova să-i impulsioneze pe slujitorii săi să se pregătească în vederea unei mai mari extinderi. În 1943, în timp ce al doilea război mondial era în toi, organizaţia lui Dumnezeu a înfiinţat Şcoala Biblică Galaad a Watchtower în vederea răspîndirii veştii bune pe scară şi mai largă. Pînă în martie 1992, această şcoală a trimis 6 517 misionari în 171 de ţări diferite. În plus, au fost instruiţi bărbaţi pentru a se îngriji de filiale ale Watch Tower Society din ţări străine. Pînă în 1992, din cei 97 de coordonatori ai comitetelor de filială, 75 au fost instruiţi la Galaad.
9. Ce programe de instruire au avut un rol în progresul lucrării de evanghelizare şi facere de discipoli?
9 Pe lîngă Şcoala Galaad, şi alte programe de instruire i-au pregătit pe membrii poporului lui Iehova să-şi extindă şi să-şi îmbunătăţească lucrarea de evanghelizare. De exemplu, în congregaţiile Martorilor lui Iehova de pe întregul pămînt funcţionează Şcoala de minister teocratic. Acest aranjament, împreună cu întrunirea de serviciu săptămînală, a instruit milioane de vestitori ai Regatului pentru a fi eficienţi în ministerul public. Există, de asemenea, Şcoala pentru ministerul Regatului, care furnizează o instruire valoroasă bătrînilor şi slujitorilor ministeriali, astfel încît aceştia să se poată îngriji mai bine de congregaţiile aflate în creştere. Şcoala pentru serviciul de pionier i-a ajutat pe mulţi evanghelizatori cu timp integral să devină mai eficienţi în activitatea lor de predicare. Mai recent, Şcoala de instruire ministerială a funcţionat în diverse ţări pentru a-i ajuta pe unii bătrîni şi slujitori ministeriali necăsătoriţi să devină nişte corespondenţi moderni ai lui Timotei.
10. Ce rezultat s-a obţinut din toată această instruire excelentă furnizată prin intermediul organizaţiei lui Dumnezeu? (Includeţi şi informaţii din chenar.)
10 Ce rezultat s-a obţinut din toată această instruire? În 1991, Martorii lui Iehova au atins un record de peste patru milioane de proclamatori activi ai Regatului în 212 ţări. Dar, spre deosebire de situaţia care exista în 1939, mai mult de 70% dintre aceştia sînt din ţări catolice, ortodoxe, necreştine sau alte ţări în care limba predominantă nu este engleza. — Vezi chenarul „Extindere începînd din 1939“.
De ce au succes
11. Cui i-a atribuit Pavel succesul său ca ministru?
11 Martorii lui Iehova nu-şi asumă meritul pentru această extindere. Dimpotrivă, ei îşi privesc lucrarea în felul în care o făcea apostolul Pavel, după cum a explicat el în scrisoarea sa către corinteni. „Cine este Apolo? Şi cine este Pavel? Nişte slujitori prin care aţi crezut, şi aşa cum a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Aşa că nici cel care sădeşte, nici cel care udă nu sînt nimic, ci Dumnezeu care dă creşterea. Căci noi sîntem împreună lucrători ai lui Dumnezeu; voi sînteţi cîmpul de lucru al lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.“ — 1 Corinteni 3:5–7, 9.
12. a) Ce rol are Cuvîntul lui Dumnezeu într-o evanghelizare creştină plină de succes? b) Cine a fost numit Cap al congregaţiei creştine, şi care este un mod important de a ne demonstra supunerea faţă de autoritatea sa?
12 Nu există nici o îndoială că fenomenala creştere pe care au cunoscut-o Martorii lui Iehova se datoreşte binecuvîntării lui Dumnezeu. Ea este lucrarea lui Dumnezeu. Dîndu-şi seama de lucrul acesta, ei continuă să depună eforturi pentru a studia cu regularitate Cuvîntul lui Dumnezeu. Tot ceea ce predau cu ocazia lucrării lor de evanghelizare se bazează pe Biblie (1 Corinteni 4:6; 2 Timotei 3:16). O altă cheie a succesului lor în evanghelizare constă în faptul că ei îl recunosc în mod deplin pe Cel care a fost numit de Dumnezeu în calitate de Cap al congregaţiei, Domnul Isus Cristos (Efeseni 5:23). Creştinii din secolul întîi au dovedit lucrul acesta cooperînd cu cei pe care Isus îi numise apostoli. Aceşti bărbaţi, împreună cu alţi bătrîni ai congregaţiei din Ierusalim, alcătuiau corpul de guvernare creştin din secolul întîi. Din cer, Domnul Isus Cristos s-a folosit de acest grup de creştini maturi pentru a reglementa unele probleme şi pentru a da directive cu referire la lucrarea de evanghelizare. Cooperarea plină de zel a lui Pavel cu acest aranjament divin a avut drept rezultat înregistrarea unor creşteri în congregaţiile pe care le-a vizitat (Faptele 16:4, 5; Galateni 2:9). La fel şi azi, stînd ferm ataşaţi de Cuvîntul lui Dumnezeu şi cooperînd în mod zelos cu îndrumarea care vine din partea Corpului de Guvernare, evanghelizatorii creştini sînt siguri de succes în ministerul lor. — Tit 1:9; Evrei 13:17.
Considerîndu-i pe alţii superiori
13, 14. a) Ce sfat a dat apostolul Pavel, aşa cum este consemnat la Filipeni 2:1–4? b) De ce este important să ne amintim acest sfat în timp ce participăm la lucrarea de evanghelizare?
13 Apostolul Pavel a dovedit o iubire sinceră pentru căutătorii adevărului şi nu a manifestat niciodată o atitudine rasistă sau de superioritate. Astfel, el i-a putut sfătui pe colaboratorii săi în credinţă ca „fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi“. — Filipeni 2:1–4.
14 În acelaşi mod, adevăraţii evanghelizatori creştini de astăzi nu adoptă o atitudine de superioritate atunci cînd au de-a face cu persoane de diferite rase şi pături sociale. O Martoră a lui Iehova din Statele Unite, repartizată să lucreze ca misionară în Africa, a declarat: „Ştiu bine că nu sîntem superiori. Poate că avem mai mulţi bani şi o aşa-zisă educaţie academică, dar ei [localnicii] au calităţi care le depăşesc pe ale noastre“.
15. Cum pot cei care au primit însărcinarea de a lucra în ţări străine să manifeste un respect sincer faţă de viitorii discipoli?
15 Este cert, dovedind respect sincer faţă de cei cărora le împărtăşim vestea bună, îi vom ajuta să accepte mai uşor mesajul Bibliei. Este încurajator, de asemenea, pentru ei atunci cînd un evanghelizator misionar arată că este fericit să trăiască în mijlocul oamenilor pe care a primit însărcinarea să-i ajute. Un misionar care s-a bucurat de succese petrecîndu-şi ultimii 38 de ani în Africa explică: „Simt în adîncul fiinţei mele că aceasta este locuinţa mea, iar membrii congregaţiei în care sînt repartizat sînt fraţii şi surorile mele. Cînd m-am întors în Canada, în vacanţă, nu m-am simţit cu adevărat acasă. Cam în ultimele şapte zile petrecute în Canada, am fost chiar nerăbdător să mă întorc înapoi. Totdeauna simt aşa. Le spun elevilor mei cu care studiez Biblia, precum şi fraţilor şi surorilor, cît de fericit sînt că mă întorc din nou, iar ei apreciază faptul că vreau să fiu împreună cu ei“. — 1 Tesaloniceni 2:8.
16, 17. a) Ce provocare au acceptat mulţi misionari şi evanghelizatori locali cu scopul de a fi mai eficienţi în ministerul lor? b) Ce experienţă a avut o misionară fiindcă a vorbit în limba locală?
16 Cînd în cadrul teritoriilor lor locale au găsit o mare enclavă în care se vorbea o limbă străină, unii misionari au depus eforturi pentru a învăţa limba, demonstrînd în felul acesta că îi consideră pe ceilalţi superiori. „În Africa de Sud, remarcă un misionar, există uneori un sentiment de neîncredere între populaţia de origine africană şi cea de origine europeană. Dar, vorbindu-le în limba locală, acest sentiment este înlăturat repede.“ Faptul de a vorbi limba persoanelor cărora le împărtăşim vestea bună constituie un mare ajutor în a le sensibiliza inima. Aceasta pretinde muncă grea şi perseverenţă umilă. Un misionar dintr-o ţară asiatică explică: „Faptul de a face mereu greşeli, în timp ce ceilalţi rîd de fiecare dată de greşelile tale, poate constitui un test. S-ar părea că este mai uşor să renunţi“. Totuşi, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni l-a ajutat pe acest misionar să persevereze. — Marcu 12:30, 31.
17 Se înţelege că sentimentele oamenilor sînt influenţate în mod pozitiv cînd un străin se străduieşte să le împărtăşească vestea bună în limba lor. Uneori aceasta duce la binecuvîntări neaşteptate. O misionară din Lesotho, o ţară africană, îi vorbea în limba seSotho unei alte femei care lucra într-un magazin de tapiţerii. Un reprezentant guvernamental dintr-o altă ţară africană vizita magazinul şi a surprins conversaţia. El a venit şi a felicitat-o cu căldură pe sora misionară, după care ea a început să-i vorbească reprezentantului guvernamental în propria lui limbă. „De ce nu veniţi [în ţara mea] şi să lucraţi printre membrii poporului nostru, de vreme ce ştiţi şi limba swahili?“, a întrebat el. Misionara a răspuns plină de tact: „Ar fi foarte frumos. Dar eu sînt Martoră a lui Iehova şi în prezent lucrarea noastră nu este recunoscută legal în ţara dumneavoastră“. „Vă rog să nu credeţi, a răspuns el, că toţi sîntem ostili lucrării dumneavoastră. Mulţi dintre noi sîntem în favoarea Martorilor lui Iehova. S-ar putea ca într-o zi să-i puteţi învăţa pe oameni în mod liber în mijlocul poporului nostru.“ Puţin mai tîrziu, misionara a fost emoţionată să afle că Martorilor lui Iehova li s-a acordat libertate de închinare chiar în acea ţară.
Dispuşi să renunţe la unele drepturi
18, 19. a) În ce mod important s-a străduit Pavel să-l imite pe Stăpînul său, Isus Cristos? b) Relataţi o experienţă (cea din paragraf sau una proprie) pentru a demonstra importanţa faptului de a evita orice prilej de a-i poticni pe cei cărora le împărtăşim vestea bună.
18 Cînd apostolul Pavel a scris „călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos“, el tocmai discutase despre necesitatea de a nu-i poticni pe alţii, spunînd: „Fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre slava lui Dumnezeu. Să nu fiţi pricină de poticnire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru [congregaţia, NW] lui Dumnezeu, după cum şi eu plac tuturor în toate, căutînd nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie [salvaţi, NW]“. — 1 Corinteni 10:31–33; 11:1.
19 Evanghelizatorii care, asemenea lui Pavel, sînt dispuşi să facă sacrificii în folosul celor cărora le predică, seceră binecuvîntări. De exemplu, într-o ţară africană, un cuplu de misionari s-a dus la un hotel-restaurant din localitate pentru a celebra aniversarea căsătoriei lor. La început ei au intenţionat să comande vin la masă, dat fiind că întrebuinţarea moderată a băuturilor alcoolice nu este condamnată în Biblie (Psalmul 104:15). Apoi însă, acest cuplu a decis să nu mai comande vin, gîndindu-se că aceasta îi putea afecta pe localnici. „Cîtva timp mai tîrziu, îşi aminteşte soţul, am întîlnit un bărbat care era bucătar-şef la acel hotel şi am început un studiu biblic cu el. Mult mai tîrziu, el ne-a spus: «Vă amintiţi cînd aţi venit la hotelul-restaurant? Noi eram toţi în spatele uşii de la bucătărie şi vă urmăream. Ştiţi, misionarii bisericilor ne-au spus că este greşit să bem. Dar, cînd veneau la restaurant, ei comandau din abundenţă vin. Aşadar, am hotărît că, dacă dvs. veţi comanda ceva de băut, nu vă vom asculta atunci cînd veţi veni să ne predicaţi».“ Astăzi, acel bucătar-şef şi alţi cîţiva lucrători de la restaurantul respectiv sînt Martori botezaţi.
Mai este mult de făcut
20. De ce este vital să perseverăm în calitate de evanghelizatori plini de zel, şi ce privilegiu îmbucurător îşi însuşesc mulţi?
20 În timp ce sfîrşitul acestui sistem rău se apropie vertiginos, multe persoane tînjesc încă să audă vestea bună şi este mai urgent decît oricînd ca fiecare creştin să persevereze în calitate de evanghelizator fidel (Matei 24:13). Nu ai putea să îţi extinzi participarea în această lucrare devenind evanghelizator într-un sens special, asemenea lui Filip, Pavel, Barnaba, Sila şi Timotei? Mulţi fac ceva asemănător intrînd în rîndurile pionierilor şi punîndu-se la dispoziţie pentru a sluji în locuri unde este nevoia mai mare.
21. În ce fel i-a fost deschisă poporului lui Iehova „o poartă largă care duce la activitate“?
21 Recent, s-au deschis terenuri vaste pentru evanghelizare în unele ţări din Africa, Asia şi Europa Răsăriteană, ţări în care lucrarea Martorilor lui Iehova era altădată interzisă. Aşa cum s-a întîmplat în cazul apostolului Pavel, poporului lui Iehova i-a „fost deschisă o poartă largă care duce la activitate“ (1 Corinteni 16:9, NW). De exemplu, evanghelizatorii misionari care au sosit recent în Mozambic, o ţară din Africa, nu pot face faţă numărului de persoane care doresc să studieze Biblia. Cît de fericiţi putem fi că, la 11 februarie 1991, lucrarea Martorilor lui Iehova a fost legalizată în această ţară!
22. Indiferent că teritoriul nostru este bine parcurs sau nu, ce trebuie să fim hotărîţi cu toţii să facem?
22 În ţări în care am avut întotdeauna libertate de închinare, fraţii noştri se bucură, de asemenea, de creşteri permanente. Da, indiferent unde trăim, mai este mult de făcut „în lucrul Domnului“ (1 Corinteni 15:58). Aşa stînd lucrurile, să continuăm să ne întrebuinţăm în mod înţelept timpul care a rămas în timp ce cu toţii ‘facem lucrarea unui evanghelizator, efectuîndu-ne pe deplin ministerul’. — 2 Timotei 4:5, NW; Efeseni 5:15, 16.
Puteţi explica?
◻ Ce este un evanghelizator?
◻ Cum a fost îmbogăţit conţinutul veştii bune după 1914?
◻ Cum a progresat lucrarea de evanghelizare începînd din 1919?
◻ Ce factori-cheie au contribuit la succesul lucrării de evanghelizare?
[Chenarul de la pagina 19]
EXTINDERE ÎNCEPÎND DIN 1939
Să examinăm cîteva exemple de pe trei continente unde au fost trimişi misionari instruiţi la Şcoala Galaad. În 1939 existau numai 639 de proclamatori ai Regatului care raportau din vestul Africii. Pînă în 1991 acest număr a crescut la peste 200 000 în 12 ţări din vestul Africii. Misionarii au contribuit totodată la creşterile fenomenale din unele ţări ale Americii de Sud. Una dintre ele este Brazilia, care a crescut de la 114 proclamatori ai Regatului în 1939, la o cifră record de 335 039 în aprilie 1992. Creşteri similare au urmat după sosirea misionarilor în unele ţări din Asia. În timpul celui de-al doilea război mondial, puţinii Martori ai lui Iehova din Japonia au fost aspru persecutaţi, şi lucrarea lor aproape a încetat. Apoi, în 1949, au sosit 13 misionari pentru a ajuta la reorganizarea lucrării. În anul acela de serviciu, mai puţin de 10 vestitori autohtoni din întreaga Japonie dădeau raport de activitate în serviciul de teren, în timp ce în aprilie 1992, totalul general al vestitorilor a atins cifra de 167 370.
[Chenarul de la pagina 21]
CREŞTINĂTATEA ŞI PROBLEMA LIMBII
Unii misionari ai creştinătăţii au depus eforturi asidue pentru a învăţa o limbă străină, dar mulţi au aşteptat ca populaţia locală să vorbească limba lor europeană. Geoffrey Moorhouse explică în acest sens în cartea sa The Missionaries:
„Problema era că învăţarea unei limbi indigene a fost considerată extrem de frecvent drept un simplu mijloc de a traduce Scriptura. S-a depus relativ puţin efort, atît din partea unor persoane individuale, cît şi a societăţilor care se foloseau de ele, pentru a asigura faptul ca un misionar să îi poată vorbi unui indigen în propria sa limbă cu acea cursivitate care poate realiza o înţelegere profundă între două fiinţe umane. Fiecare misionar învăţa cîteva firimituri de vocabular local . . . În rest, comunicarea se făcea, în general, în cadenţele îngrozitoare şi absurde ale aşa-zisei engleze-pidgin, ceea ce presupunea, implicit, că africanul indigen trebuia să se supună normelor musafirului european în ce priveşte limba. Lucrul cel mai rău este că aceasta constituia o altă manifestare a superiorităţii rasiale“.
În 1922 Şcoala de studii orientale şi africane din Londra a publicat un raport în problema limbii. „Sîntem de părere, spunea raportul, că nivelul mediu de competenţă atins de misionari în ce priveşte limba vorbită de popor a ţării . . . este regretabil şi chiar periculos de scăzut.“
Misionarii trimişi de Watch Tower Society au considerat întotdeauna învăţarea limbii locale drept o necesitate, fapt care ne ajută să ne explicăm succesul lor pe terenul misionar.