Speranţa — o protecţie vitală într-o lume deznădăjduită
Un băiat coreean a vrut să-şi ajute mama să o convingă pe o studentă la un colegiu de importanţa deosebită pe care o are faptul de a avea o speranţă referitoare la viitor. Amintindu-şi o ilustrare pe care o auzise la o întrunire creştină, el a întrebat-o pe studentă dacă nu ar vrea să-l ajute să rezolve o enigmă. Ea a fost de acord. El a spus: „Erau două familii. Amîndouă erau foarte sărace. Ploua tare şi apa curgea prin acoperişurile stricate ale celor două case. Una dintre familii era foarte necăjită şi membrii ei se plîngeau într-una de găurile din acoperiş. Dar cealaltă familie era fericită şi mulţumită în timp ce-şi cîrpea acoperişul. De ce exista o deosebire atît de mare între aceste două familii?“ Curioasă, tînăra a răspuns că nu ştia. „Ei bine, a spus băiatul, cea de-a doua familie era fericită deoarece tocmai primise o înştiinţare din partea primăriei oraşului prin care erau anunţaţi că urmau să primească o nouă locuinţă. Astfel, ei aveau o speranţă. În aceasta consta deosebirea!“
ENIGMA prezentată de băiat ilustrează un adevăr simplu: speranţa schimbă sentimentele pe care le-am putea avea cu privire la viaţă, deseori în pofida împrejurărilor în care ne aflăm. Asemenea celor două familii amintite, cei mai mulţi dintre noi trebuie să suportăm vitregiile vieţii — probleme de sănătate, dificultăţi financiare, situaţii tensionate în familie, delicte, precum şi nenumărate alte încercări şi abuzuri. Deseori, nu putem înlătura astfel de probleme, tot aşa cum nu putem îndepărta o furtună. De aceea, ne-am putea simţi dezamăgiţi, singuri — într-un cuvînt, neputincioşi. Pentru a înrăutăţi situaţia, s-ar putea ca la biserică să fi fost învăţaţi că, pentru majoritatea păcătoşilor, viitorul este sumbru şi că ar putea include faptul de a fi pedepsiţi pentru totdeauna.
S-a spus că neputinţa plus lipsa de speranţă constituie o reţetă pentru a deveni deprimat. Dar putem înlătura în mod categoric unul dintre aceste elemente; nici unul dintre noi nu trebuie să fie lipsit de speranţă. Iar speranţa însăşi ar putea fi cea mai bună armă pentru a contracara celălalt element — sentimentul neputinţei. Dacă avem speranţă, putem suporta încercările vieţii cu o anumită măsură de calm şi de mulţumire în loc să ne zbatem din greu într-o suferinţă jalnică. Da, speranţa constituie o protecţie vitală.
Oare această afirmaţie îţi inspiră un sentiment de scepticism? Este speranţa într-adevăr atît de puternică încît să schimbe atît de mult lucrurile? Şi este oare posibil să existe o speranţă demnă de încredere pentru fiecare dintre noi?
Asemenea unui coif
Puterea remarcabilă a speranţei a început să fie recunoscută în domeniul medical. Un supravieţuitor al Holocaustului nazist, Dr. Shlomo Breznitz, specialist în probleme de stres, afirma că în cazul majorităţii problemelor vieţii, „stresul provine nu din problemele ca atare, ci din interpretarea pe care o dăm noi dificultăţii lor. Speranţa reduce apăsarea pe care o exercită asupra noastră“. Un articol apărut în The Journal of the American Medical Association susţinea că speranţa este „un medicament puternic“. Revista American Health consemna: „Există multe exemple de pacienţi, îndeosebi pacienţi bolnavi de cancer, a căror stare se înrăutăţeşte brusc atunci cînd ceva îi face să-şi piardă speranţa — sau a căror stare se ameliorează brusc atunci cînd descoperă ceva nou pentru care să trăiască“. — Compară cu Proverbele 17:22.
Cercetătorii Bibliei cunosc de mult timp importanţa speranţei. În 1 Tesaloniceni 5:8, apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştini: „Să ne păstrăm echilibrul şi . . . să avem drept coif speranţa salvării“ (NW). Cum anume este „speranţa salvării“ asemenea unui coif?
Să analizăm ce rol are un coif. Soldatul din timpurile biblice purta un coif de aramă sau de fier, căptuşit cu pîslă, lînă sau piele. Acest coif îi proteja capul de săgeţile care zburau, de măciucile care se roteau şi de săbiile care loveau în dreapta şi stînga în bătălie. Aşadar, probabil că puţini soldaţi ezitau să poarte un coif, dacă-l aveau. Însă faptul de a purta coiful nu însemna că soldatul era invincibil sau că nu simţea nimic cînd era lovit cu ceva în cap; nu, ci coiful făcea doar ca majoritatea loviturilor, în loc să-i producă prejudicii fatale, să fie deviate.
Aşa cum un coif protejează capul, la fel speranţa protejează mintea. Poate că speranţa nu ne va face capabili să ignorăm orice situaţie critică sau orice inconvenient, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Dar speranţa amortizează astfel de lovituri şi ajută ca ele să nu se dovedească fatale pentru sănătatea noastră psihică, afectivă sau spirituală.
Este evident faptul că fidelul Avraam a purtat acest coif figurativ. Iehova i-a cerut să-l sacrifice pe iubitul său fiu, Isaac (Geneza 22:1, 2). Cît de uşor ar fi putut Avraam să cadă pradă unui sentiment de desperare, care l-ar fi condus la neascultare faţă de Dumnezeu. Ce anume i-a protejat inima de astfel de sentimente? Speranţa a avut un rol fundamental. Potrivit cu ceea ce se spune în Evrei 11:19, el a ‘socotit că Dumnezeu poate să-l învieze [pe Isaac] chiar şi dintre cei morţi’. Tot astfel, speranţa în înviere pe care o avea Iov a contribuit la protejarea minţii sale de pericolul indignării, care l-ar fi putut determina să-l blesteme pe Dumnezeu (Iov 2:9, 10; 14:13–15). Isus Cristos, cînd s-a aflat în faţa unei morţi chinuitoare, a găsit putere şi consolare în fericita sa speranţă referitoare la viitor (Evrei 12:2). Ceea ce constituie fundamentul unei speranţe adevărate este încrederea că Dumnezeu nu va comite niciodată ceva nedrept şi nu va eşua niciodată în împlinirea cuvîntului său. — Evrei 11:1.
Baza unei speranţe veritabile
Asemenea credinţei, o speranţă veritabilă se bazează pe fapte, pe realitate şi pe adevăr. S-ar putea ca acest lucru să-i surprindă pe unii. Aşa cum se exprima un scriitor, „se pare că majoritatea oamenilor consideră speranţa drept o formă stupidă de negare a adevărului“. Adevărata speranţă nu este însă o simplă dorinţă nerealistă, o convingere absurdă că vom obţine orice dorim sau că toate problemele noastre, chiar şi cele minore, vor fi rezolvate. Realitatea pune capăt unor asemenea iluzii fanteziste. — Eclesiastul 9:11.
O speranţă reală este cu totul altceva. Ea izvorăşte din cunoştinţă, nu din dorinţe. Să analizăm cazul celei de-a doua familii din enigma menţionată la început. Ce speranţă ar fi avut ei dacă primăria ar fi fost cunoscută pentru faptul că nu-şi ţine promisiunile? Desigur, promisiunea asociată cu dovada credibilităţii ei îi putea da familiei respective o bază solidă pentru speranţă.
În mod asemănător, Martorii lui Iehova au în prezent o speranţă aflată într-o strînsă legătură cu o guvernare — Regatul lui Dumnezeu. Acest Regat constituie chiar esenţa mesajului Bibliei. De mii de ani, el a constituit sursa speranţei pentru femei şi bărbaţi asemenea lui Avraam (Evrei 11:10). Dumnezeu promite că prin intermediul Regatului său va pune capăt acestui sistem mondial vechi şi corupt şi va instaura un sistem nou (Romani 8:20–22; 2 Petru 3:13). Această speranţă a Regatului este reală, nu este un vis. Izvorul ei — Iehova Dumnezeu, Suveranul Domn al universului — este, vorbind fără nici o exagerare, ireproşabil. Nu trebuie decît să examinăm creaţia fizică a lui Dumnezeu pentru a ne da seama că el există şi că are suficient de multă putere pentru a-şi îndeplini promisiunile (Romani 1:20). Nu trebuie decît să cercetăm cu atenţie consemnarea referitoare la modul său de a trata cu omenirea pentru a ne da seama că cuvîntul său nu rămîne niciodată neîmplinit. — Isaia 55:11.
Din nefericire însă, majoritatea celor care pretind că sînt creştini au scăpat din vedere adevărata speranţă. Teologul Paul Tillich spunea într-o predică publicată recent: „Primii creştini învăţau să aştepte sfîrşitul. Dar, încetul cu încetul, ei au încetat să aştepte . . . Aşteptarea instaurării unor stări noi de lucruri pe pămînt a slăbit, chiar dacă cineva se ruga pentru acest lucru ori de cîte ori rostea rugăciunea Tatăl nostru — «Facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pămînt»“.
Ce tragedie! Milioane, chiar miliarde de oameni, care au o nevoie imperioasă de speranţă, nu au nici una, cu toate că o pot găsi uşor chiar în propria lor Biblie. Uitaţi-vă la roadele deznădejdii! Fără o speranţă solidă care să le protejeze mintea, este oare surprinzător faptul că ‘mintea lor reprobată’, deznădăjduită i-a determinat pe atît de mulţi oameni să polueze lumea cu o imoralitate nestăpînită şi cu violenţă (Romani 1:28, nota de subsol)? Este esenţial ca niciodată să nu cădem în această capcană. În loc să dăm la o parte coiful speranţei, este necesar să-l consolidăm mereu.
Cum să ne edificăm speranţa
Cel mai bun mod de a ne edifica speranţa este să luăm în considerare izvorul ei, pe Iehova Dumnezeu. Să studiem cu asiduitate Cuvîntul său, Biblia. În Romani 15:4 se spune: „Şi toate cîte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde“.
Apoi, trebuie să ne asigurăm că speranţa noastră referitoare la viitor nu constă doar într-o vagă idee abstractă. Trebuie să o facem să fie reală în mintea noastră. Speri să trăieşti pentru totdeauna în paradis pe pămînt? Ţi-ar face plăcere să-i întîlneşti pe cei dragi ai tăi dispăruţi, atunci cînd vor fi înviaţi pe pămînt? Dacă da, îţi poţi imagina că eşti prezent acolo în acele momente? De exemplu, în Isaia 65:21, 22 se spune că fiecare îşi va construi propria lui casă şi o va locui. Poţi închide ochii şi să te vezi lucrînd pe acoperişul noii tale case, fixînd în cuie ultima şindrilă? Gîndeşte-te chiar că priveşti în jurul tău la ceea ce a rezultat din tot proiectul şi munca ta. Zgomotele vesele din timpul lucrărilor de construcţie s-au liniştit; contempli peisajul în timp ce umbrele serii îl învăluie treptat. O adiere de vînt leagănă uşor copacii şi te răcoreşte după ce în timpul lucrului te-ai încălzit. Asculţi rîsul copiilor care se îmbină cu cîntecul păsărilor. De sus, îi auzi discutînd pe cei dragi ai tăi din casă.
Faptul de a-ţi imagina un astfel de moment fericit nu constituie o speculaţie deşartă; dimpotrivă, aceasta înseamnă să meditezi asupra unei profeţii a cărei împlinire este sigură (2 Corinteni 4:18). Cu cît acea perspectivă este mai reală pentru tine, cu atît mai puternică este speranţa că te vei afla acolo. O astfel de speranţă fermă, palpabilă te va proteja de un eventual sentiment de „ruşine de Evanghelie“, care te-ar putea determina să-ţi neglijezi însărcinarea de a le vorbi altora despre vestea bună (Romani 1:16). Dimpotrivă, vei dori ‘să te lauzi cu privire la speranţă’, aşa cum a făcut apostolul Pavel prin faptul că le-a împărtăşit-o cu încredere şi altora. — Evrei 3:6, NW.
Nu numai viitorul etern ne oferă speranţă. Chiar şi în prezent există surse de speranţă. Cum este posibil? Un politician roman din secolul al V-lea e.n., pe nume Casiodor, a afirmat: „Cel care apreciază o binefacere care deja s-a înfăptuit, primeşte speranţa unor binefaceri viitoare“. Cît de înţelepte sînt aceste cuvinte! Ce mîngîiere am putea găsi în promisiunile referitoare la binecuvîntările viitoare dacă nu putem aprecia binecuvîntările prezente?
Şi rugăciunea ne edifică încă de pe acum speranţa. Pe lîngă faptul că ne rugăm pentru viitorul îndepărtat, trebuie să ne rugăm pentru necesităţile noastre din prezent. Am putea spera şi ne-am putea ruga să avem relaţii mai bune cu membrii familiei noastre, precum şi cu colaboratorii noştri creştini, ne-am putea ruga pentru viitoarea noastră hrană spirituală, ba chiar pentru satisfacerea necesităţilor noastre materiale (Psalmul 25:4; Matei 6:11). Încredinţîndu-ne aceste speranţe în mîna lui Iehova vom fi ajutaţi să perseverăm în fiecare zi (Psalmul 55:22). În timp ce perseverăm, coiful speranţei va fi consolidat chiar de perseverenţa noastră. — Romani 5:3–5.
Să adoptăm un punct de vedere plin de speranţă cu privire la oameni
O gîndire negativă este comparabilă cu rugina apărută pe coiful speranţei. Ea este corozivă şi, treptat, ar putea face coiful inutilizabil. Ai învăţat să identifici un mod de gîndire negativ şi să-l combaţi? Nu te lăsa înşelat de concepţia greşită conform căreia o atitudine cinică, critică sau pesimistă echivalează cu inteligenţa. În realitate, gîndirea negativă solicită prea puţin intelectul.
Este mult prea uşor să manifestăm o atitudine lipsită de speranţă faţă de semenii noştri. Unii, din cauza unor experienţe dureroase din trecut, nu mai speră să primească vreodată ajutor sau mîngîiere din partea oamenilor. Zicala „Cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt“ este motto-ul lor. S-ar putea chiar ca ei să ezite să meargă la bătrînii creştini pentru a primi ajutor în scopul rezolvării problemelor lor.
Biblia ne ajută să adoptăm un punct de vedere mai echilibrat faţă de oameni. Este adevărat că nu este înţelept să ne punem toate speranţele în oameni (Psalmul 146:3, 4). Dar bătrînii din cadrul congregaţiei creştine slujesc ca „daruri sub formă de oameni“ din partea lui Iehova (Efeseni 4:8, 11, NW). Ei sînt creştini conştiincioşi şi cu experienţă care doresc în mod sincer să fie „ca un adăpost împotriva vîntului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii“. — Isaia 32:2.
De asemenea, numeroşi alţi membri ai congregaţiei creştine sînt profund preocupaţi să fie o sursă de speranţă. Gîndeşte-te puţin, cîte sute de mii din rîndurile lor se comportă chiar în prezent ca mame, taţi, surori, fraţi şi copii pentru cei care şi-au pierdut propria lor familie; gîndeşte-te la acei creştini, şi mai mulţi la număr, care se comportă ca prieteni, ‘mai ataşaţi decît un frate’, pentru cei care se află în suferinţă! — Proverbele 18:24, NW; Marcu 10:30.
Dacă te-ai rugat lui Iehova pentru ajutor, nu-ţi pierde speranţa. Poate că el ţi-a răspuns deja; poate că există un bătrîn sau un alt creştin matur care este dispus să te ajute de îndată ce îi vei face cunoscută dificultatea cu care te confrunţi. Faptul de a avea o încredere echilibrată în oameni ne protejează de pericolul de a ne retrage şi izola de semeni, ceea ce poate avea drept rezultat o conduită egoistă, lipsită de înţelepciune. — Proverbele 18:1.
În plus, dacă avem o problemă cu un colaborator creştin, nu trebuie să-l abordăm cu o atitudine lipsită de speranţă, sau negativă. La urma urmei, „dragostea . . . nădăjduieşte toate“ (1 Corinteni 13:4–7). Încearcă să-i priveşti pe fraţii şi surorile tale creştine aşa cum o face Iehova — cu speranţă. Concentrează-ţi atenţia asupra calităţilor lor bune, în loc să fii suspicios, ai încredere în ei şi îndreaptă-ţi eforturile spre soluţionarea problemelor. O astfel de speranţă ne protejează de pericolul unor certuri şi neînţelegeri, din care nimeni nu trage folos.
Nu ceda niciodată în faţa deznădejdii acestei lumi vechi şi muribunde. Speranţa ne este la îndemînă — atît pentru viitorul nostru etern, cît şi pentru soluţionarea problemelor noastre prezente. Vei ţine tu la speranţă? Nici un slujitor al lui Iehova nu este în realitate neputincios — indiferent cît de critică ar fi situaţia — atîta timp cît poartă drept coif protector speranţa salvării. Nimic din cer sau de pe pămînt nu ne poate smulge speranţa pe care ne-a dăruit-o Iehova, numai în cazul în care noi înşine vom renunţa la ea. — Compară cu Romani 8:38, 39.