Sfătuitori pricepuţi: o binecuvîntare pentru fraţii lor
„Voi readuce, într-adevăr, pentru tine judecători ca mai înainte şi sfătuitori pentru tine ca la început.“ — ISAIA 1:26.
1, 2. (a) Cum arată textele din Proverbe 12:15 şi Pr 19:20 valoarea sfaturilor? (b) Ce este necesar în primul rînd ca să putem accepta un sfat, şi ce întîmplare trăită ne dă răspunsul?
PĂRINŢII Terezei sînt creştini. La şcoală, una dintre prietenele ei era şi ea „în adevăr“. Dar, spre sfîrşitul şcolii primare, Tereza a observat că prietena ei nu mai manifesta faţă de credinţa creştină zelul pe care l-a avut la început. Pe parcursul şcolii medii, pe care o urmau împreună, prietena ei a început să nu mai asiste cu regularitate la întrunirile creştine, găsindu-le greşeli Societăţii Watch Tower şi congregaţiei. În pofida acestui fapt, Tereza se ruga mult pentru prietena ei şi îi dădea permanent sfaturi ca să se menţină tare ca şi creştină. În cele din urmă eforturile Terezei au fost răsplătite. Pe la vîrsta de 15 ani, prietena ei asista din nou cu regularitate la întruniri şi, în final, a fost botezată. Ce binecuvîntare a fost aceasta pentru ea! Şi ce răsplată pentru Tereza, fidela ei prietenă!
2 Nu le arată oare creştinilor, această întîmplare, că, din cînd în cînd, ei au nevoie de sfaturi pline de iubire? Biblia ne încurajează prin următoarele cuvinte: „Ascultă sfatul şi acceptă disciplina pentru a deveni înţelept în viitorul tău“ (Proverbe 19:20; 12:15). Tocmai lucrul acesta l-a făcut prietena Terezei. Dar ce s-ar fi întîmplat dacă Tereza nu ar fi continuat să-i ofere un ajutor plin de iubire, perseverenţă şi curaj de-a lungul acestor ani? De fapt, ca să putem ‘asculta sfatul’ trebuie să existe cineva ca să ni-l dea. Dar cui îi revine această sarcină?
Cine dă sfaturile?
3. Cine sînt cei pe care Iehova i-a prevăzut pentru a da sfaturi corespunzătoare în mijlocul congregaţiei creştine?
3 Iehova a promis poporului său că se va îngriji ca acesta să aibă sfătuitori în timpul nostru. El a declarat: „Voi readuce (. . .) sfătuitori pentru tine, ca la început“ (Isaia 1:26). Această promisiune s-a îndeplinit în principal în persoana bătrînilor din mijlocul congregaţiei creştine. Sfatul este o formă de predare a învăţăturii şi, în primul rînd, bătrînii sînt aceia care sînt ‘capabili să înveţe pe alţii’ (1 Timotei 3:2). Poate că apostolul Pavel se gîndea îndeosebi la bătrîni cînd a zis: „Chiar dacă un om face un pas greşit, înainte de a fi conştient de lucrul acesta, voi, care aveţi calităţile spirituale necesare, încercaţi să-l restabiliţi pe un asemenea om, în spiritul blîndeţii“ (Galateni 6:1). Dar oare numai bătrînii sînt în măsură să dea sfaturi?
4, 5. (a) Citează cîteva exemple extrase din Scripturi care arată că bătrînii nu sînt singurii care pot să dea sfaturi. (b) Citează cîteva situaţii tipice în care şi alţi creştini, în afară de bătrîni, pot să dea sfaturi.
4 Nu, bătrînii nu sînt singurii care pot să dea sfaturi. Lucrul acesta a fost demonstrat de Tereza, deoarece sfaturile ei au produs cu timpul rezultate bune. Amintiţi-vă şi de Naaman, conducătorul armatei siriene. El a ţinut cont de informaţia preţioasă pe care i-a furnizat-o o tînără israelită, apoi de sfaturile date de slujitorii săi. Fără sfatul oportun al lui Abigail, soţia lui Nabal, David s-ar fi încărcat de vină de sînge. Cît despre tînărul Elihu, el a dat sfaturi înţelepte lui Iov şi celor trei „consolatori“ ai acestuia. — 1 Samuel 25:23–35; 2 Regi 5:1–4, 13, 14; Iov 32:1–6.
5 Tot aşa astăzi, privilegiul de a da sfaturi nu le este rezervat numai bătrînilor. Părinţii îşi sfătuiesc copiii cu regularitate. Tinerii, aşa ca Tereza, oferă deseori celor de vîrsta lor sfaturi care dau rod. Iar Biblia le încurajează îndeosebi pe surorile mature să fie ‘învăţătoare a ceea ce este bine’, mai ales pentru femeile tinere din congregaţie (Tit 2:3–5). Adevărul este că toţi avem obligaţia de a ne ajuta astfel unii pe alţii. Iată ce a spus apostolul Pavel: „Continuaţi să vă consolaţi reciproc şi să vă edificaţi unul pe altul, aşa cum de altfel, şi faceţi.“ — 1 Tesaloniceni 5:11.
Scopul sfaturilor pe care le dau creştinii
6. Care sînt unele dintre scopurile cu care un creştin dă sfaturi?
6 Cu ce scop dă un creştin sfaturi? El le dă cu scopul de a ajuta pe cineva să facă progrese şi să rămînă pe drumul drept, să rezolve probleme, să biruie dificultăţi şi, eventual, să îndrepte o comportare rea. Cînd Pavel l-a îndemnat pe Timotei să ‘mustre, să certe, să îndemne cu toată îndelunga răbdare şi cu arta de a învăţa pe alţii’ toate acestea au constituit forme de sfaturi pe care el l-a solicitat să le dea (2 Timotei 4:1, 2). Este într-adevăr o artă de a sfătui pe cineva în aşa fel încît acesta să înţeleagă fără să fie jignit.
7, 8. (a) În ce împrejurări ar fi de aşteptat să se dea sfaturi în sînul congregaţiei creştine? (b) În ce împrejurări are nevoie un creştin de sfaturi, chiar dacă nu se aşteaptă să le primească?
7 În ce împrejurări ar trebui să se dea sfaturi? Părinţii au cu regularitate ocazia de a face astfel, lucru la care copiii se aşteaptă mai mult sau mai puţin (Proverbe 6:20; Efeseni 6:4). În congregaţie, cursantul care prezintă o expunere la Şcoala de serviciu teocratic se aşteaptă să primească sfaturi. Un nou vestitor al Regatului speră să primească ajutor şi sfaturi pentru a fi un slujitor creştin care progresează spre maturitate (1 Timotei 4:15). Uneori, un frate sau o soră care are nevoie de ajutor sau de sfaturi va merge să discute cu un bătrîn sau cu un alt membru al congregaţiei.
8 În congregaţie, se poate însă întîmpla să trebuiască să se dea sfaturi unor membri ai acesteia care nu se aşteaptă să le primească sau nu le doresc. Poate că un creştin este pe cale să-şi piardă zelul în serviciul pentru Iehova, ‘mergînd în derivă’, ca în cazul prietenei Terezei (Evrei 2:1). Sau poate că s-a certat cu un alt membru al congregaţiei (Filipeni 4:2). Sau poate că el are nevoie de ajutor în ceea ce priveşte îmbrăcămintea sau înfăţişarea lui, alegerea prietenilor sau a muzicii pe care o ascultă. — 1 Corinteni 15:33; 1 Timotei 2:9.
9, 10. (a) De ce este uneori nevoie de curaj pentru a da sfaturi? (b) De ce trebuie, cu toate acestea, ca un creştin să dea sfaturi celui ce are nevoie de ele?
9 Cînd profetul Hanani i-a dat sfaturi regelui Asa din Iuda, acesta s-a simţit atît de jignit încît „l-a pus în casa butucilor“ (2 Cronici 16:7–10). Pe vremea aceea trebuia să fii curajos ca să dai sfaturi unui rege. La fel şi astăzi, trebuie să fii curajos ca să dai sfaturi, deoarece s-ar putea ca, la început, sfaturile să-i irite pe cei care le primesc. Deşi era om cu experienţă, un creştin s-a abţinut să dea sfaturi unuia dintre tovarăşii săi tineri, cu toate că acesta avea nevoie de ele. Motivul abţinerii sale ni-l explică el însuşi: „Sîntem buni prieteni şi ţin mult ca să rămînem astfel!“ Dar a te abţine să dai ajutor celui care are nevoie de el nu este o dovadă de prietenie. — Proverbe 27:6; compară Iacob 4:17.
10 De fapt, experienţa demonstrează că un sfătuitor priceput reduce de obicei riscurile unei reacţii negative şi deseori îşi atinge scopul. Dar cum ai putea deveni un sfătuitor priceput? Pentru a răspunde la această întrebare vom analiza două exemple: unul bun şi unul rău.
Pavel, un sfătuitor priceput
11. De ce majoritatea corintenilor au acceptat sfaturile lui Pavel, cu toate că el le vorbea fără ocolişuri?
11 Apostolul Pavel a avut numeroase ocazii de a da sfaturi şi, uneori, el a trebuit să spună cuvinte aspre (1 Corinteni 1:10–13; 3:1–4; Galateni 1:6; 3:1). Cu toate acestea, sfaturile lui au fost urmate, deoarece toţi aceia cărora li s-a adresat ştiau că Pavel îi iubea. După cum a spus el corintenilor, „v-am scris cu multe lacrimi, în mult necaz şi îngrijorare a inimii, nu pentru a vă întrista, ci pentru a vă face cunoscută iubirea pe care o am în mod mai deosebit pentru voi“ (2 Corinteni 2:4). Cei mai mulţi dintre corinteni au acceptat sfaturile lui Pavel, deoarece ştiau că acestea nu aveau drept motiv egoismul; de fapt, „iubirea (. . .) nu îşi caută propriile interese“. De asemenea, ei aveau asigurarea că vorbele sale nu erau cauzate de iritare, deoarece „iubirea (. . .) nu se irită. Ea nu ţine cont de răul suferit“. — 1 Corinteni 13:4, 5.
12. Ce calitate îl va ajuta pe creştinul care dă sfaturi să obţină rezultate bune? Ilustrează răspunsul.
12 Tot aşa azi, este mult mai uşor să acceptăm un sfat, fie el chiar mai energic, dacă ştim că vine de la cineva care ne iubeşte, şi care nu vorbeşte fiindcă l-am enervat, şi ale cărui motive nu sînt egoiste. De exemplu, dacă un bătrîn nu vorbeşte adolescenţilor congregaţiei decît pentru a le adresa reproşuri, aceştia vor ajunge repede să se simtă vizaţi. Dar ce se va întîmpla dacă, dimpotrivă, acest bătrîn se află în relaţii bune cu ei? Dacă el îi ia cu sine în predicare, dacă el este uşor de abordat la Sala Regatului, dacă el îi încurajează să îi vorbească despre problemele lor, despre speranţele şi îndoielile lor, dacă, poate, îi invită din cînd în cînd la el acasă — cu acordul părinţilor lor? Astfel, cînd el va avea să le dea un sfat, este mult mai probabil că ei îl vor accepta, ştiind că acesta vine de la un prieten.
Blîndeţe şi umilinţă
13. (a) Pe ce trebuie să se bazeze întotdeauna sfaturile pe care le dau creştinii? (b) Aşadar, ce nu trebuie nicidecum să facă cei care dau sfaturi în congregaţia creştină?
13 Sfaturile lui Pavel erau eficiente şi dintr-o altă cauză: el se sprijinea pe înţelepciunea divină şi nu pe opiniile lui. Aşa cum i-a amintit el lui Timotei, un alt creştin solicitat să dea sfaturi: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă pentru a instrui, pentru a mustra, pentru a îndrepta lucrurile, pentru a disciplina în dreptate.“ (2 Timotei 3:16; compară 1 Corinteni 2:1, 2.) În acelaşi mod astăzi, creştinii care dau sfaturi îşi întemeiază vorbirea pe Scripturi. Este adevărat că, în familie, creştinii nu citează din Biblie ori de cîte ori dau sfaturi copiilor lor; totuşi, pentru a-i încuraja să fie ascultători sau curaţi, să se îngrijească de alţii, să fie punctuali sau să facă orice altă faptă frumoasă, cuvintele lor trebuie să aibă întotdeauna o bază biblică (Efeseni 6:1; 2 Corinteni 7:1; Matei 7:12; Ecleziast 3:1–8). În mijlocul congregaţiei, va trebui să avem grijă ca să nu impunem nicidecum altora părerile sau gusturile noastre. În ceea ce îi priveşte pe bătrîni, ei nu trebuie să modifice sensul Scripturilor pentru a susţine o idee la care ţin foarte mult. (Compară Matei 4:5, 6.) Trebuie să existe întotdeauna un motiv biblic sincer pentru sfatul pe care îl oferă. — Psalm 119:105.
14, 15. (a) Citează o altă calitate care face ca sfatul să fie mai uşor de acceptat. (b) De ce este important ca cei care dau sfaturi să cultive această calitate?
14 Un sfat este, de asemenea, mai eficient dacă este dat în spiritul blîndeţii. Pavel cunoştea bine lucrul acesta. Iată de ce, vorbind despre cel care face un pas greşit înainte de a fi conştient de aceasta, el i-a îndemnat pe cei care aveau calităţile necesare să ‘încerce să-l restabilească pe un asemenea om în spiritul blîndeţii’ (Galateni 6:1). El l-a sfătuit, de asemenea, pe Tit să le aducă aminte tovarăşilor săi „să nu vorbească despre nimeni de rău, să nu fie bătăuşi, să fie raţionali, manifestînd toată blîndeţea faţă de toţi oamenii“. — Tit 3:1, 2; 1 Timotei 6:11.
15 De ce este nevoie de blîndeţe? Deoarece mînia este transmisibilă. Cuvintele exprimate sub impulsul mîniei generează alte cuvinte, iar cînd iritaţia atinge punctul culminant, este greu să gîndeşti calm. Chiar dacă cel care îţi dă sfaturi se enervează, nu ai motive ca să-i urmezi atitudinea. Dimpotrivă, se poate ca blîndeţea ta să contribuie la calmarea atmosferei. „Un răspuns, cînd este blînd, îndepărtează mînia“ (Proverbe 15:1). Lucrul acesta este valabil fie că este vorba de părinţi, fie că e vorba de bătrîni sau de orice altă persoană care dă sfaturi.
16. Pentru ce ar trebui ca întotdeauna cineva să fie sfătuit cu respect?
16 În sfîrşit, să analizăm cuvintele pe care Pavel le-a adresat tînărului supraveghetor Timotei: „Nu-l critica aspru pe un vîrstnic. Dimpotrivă, imploră-l ca pe un tată, pe cei tineri ca pe nişte fraţi, pe femeile în vîrstă ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe nişte surori, cu toată castitatea“ (1 Timotei 5:1, 2). Ce sfat excelent! Gîndeşte-te cum s-ar simţi o soră în vîrstă dacă un supraveghetor tînăr — care uneori ar putea să-i fie chiar fiu — ar sfătui-o într-un mod nerespectuos, făcîndu-i reproşuri severe. Ar fi mai bine ca acest creştin să stea o clipă şi să reflecteze astfel: ‘Avînd în vedere vîrsta şi personalitatea acestei surori, cum aş putea să-i dau acest sfat cu mai multă iubire şi eficacitate? Dacă aş fi în locul ei, cum aş dori să mi se vorbească?’ — Luca 6:31; Coloseni 4:6.
Sfatul fariseilor
17, 18. Expune motivele pentru care sfaturile fariseilor erau nefolositoare?
17 După ce am văzut exemplul bun pe care ni-l dă Pavel, să analizăm exemplul rău al conducătorilor religioşi iudei din timpul lui Isus Cristos. Ei dădeau multe sfaturi, dar în mod obişnuit naţiunea nu trăgea folos din ele. De ce oare?
18 Din mai multe motive. Vă amintiţi de ziua în care fariseii l-au acuzat pe Isus de faptul că discipolii săi nu şi-au spălat mîinile înainte de a se aşeza la masă? Cu siguranţă că majoritatea mamelor îşi sfătuiesc copiii să-şi spele mîinile înainte de a mînca, iar aici era vorba de un principiu foarte lăudabil. Însă fariseii nu aveau cîtuşi de puţin în vedere igiena. Pentru ei spălatul mîinilor era o tradiţie, şi ei erau contrariaţi că discipolii lui Isus nu o respectau. Pe de altă parte, aşa cum le-a arătat Isus, în Israel erau chestiuni mult mai importante care ar fi trebuit să le reţină atenţia. De exemplu, unii se foloseau de tradiţia fariseilor pentru a nu asculta de a 5-a poruncă: „Onorează-l pe tatăl tău şi pe mama ta“ (Exod 20:12; Matei 15:1–11). Este regretabil că scribii şi fariseii s-au lăsat atît de mult absorbiţi de amănunte, încît au neglijat „lucrurile mai importante ale Legii şi anume: dreptatea, mila şi fidelitatea“. — Matei 23:23.
19. Ce trebuie să facă creştinii de azi pentru a nu cădea în capcana care constă în a insista asupra amănuntelor?
19 Cei care dau sfaturi astăzi trebuie să fie plini de grijă să nu comită aceeaşi greşeală. Cînd dau sfaturi ei nu ar trebui să insiste atît de mult asupra greşelilor şi defectelor minore ale fraţilor lor încît să uite „lucrurile mai importante“. În ce priveşte chestiunile de amănunt, sîntem îndemnaţi să ‘continuăm să ne suportăm unii pe alţii’ cu iubire (Coloseni 3:12, 13). Aptitudinea de a discerne cazurile în care este mai bine să te abţii să faci un munte dintr-un muşuroi, sau acelea în care un sfat este cu adevărat necesar, face parte dintre „calităţile spirituale necesare“. — Galateni 6:1.
20. De ce exemplul personal este foarte important atunci cînd e vorba de a da sfaturi?
20 Un alt motiv pentru care aceşti conducători religioşi din secolul I dădeau sfaturi ineficace rezidă în deviza pe care se pare că o adoptaseră: „Faceţi ceea ce spun, nu ceea ce fac.“ Împotriva lor Isus a declarat următoarele: „Vai de voi care sînteţi versaţi în Lege, fiindcă voi îi încărcaţi pe oameni cu poveri greu de purtat, în timp ce voi înşivă nu atingeţi poverile nici măcar cu unul dintre degetele voastre!“ (Luca 11:46). Cîtă lipsă de iubire! Astăzi părinţii, bătrînii şi toţi cei care dau sfaturi ar trebui să aibă certitudinea că fac ei înşişi într-adevăr ceea ce spun altora să facă. Cum am putea să-i îndemnăm pe tovarăşii noştri să activeze în predicare, dacă noi înşine nu dăm un exemplu în acest domeniu? Sau cum am putea să-i avertizăm de pericolul pe care îl reprezintă materialismul, dacă lucrurile materiale au întîietate în viaţa noastră? — Romani 2:21, 22; Evrei 13:7.
21. (a) De ce se poate spune că fariseii repezeau poporul? (b) Cum anume trebuie ca metodele fariseilor să servească drept avertisment creştinilor care dau sfaturi?
21 Un alt motiv pentru care sfaturile conducătorilor religioşi iudei nu dădeau roade, este faptul că ei recurgeau la intimidare. Într-o zi ei au trimis oameni care să-l aresteze pe Isus. Cînd aceşti oameni, impresionaţi foarte mult de modul lui Isus de a da învăţătură, s-au întors fără el, fariseii le-au făcut reproşuri. Ei au spus: „Şi voi v-aţi lăsat rătăciţi? Are vreunul dintre conducători sau dintre farisei credinţă în el? Dar această mulţime care nu cunoaşte Legea e un popor blestemat“ (Ioan 7:45–49). Folosirea tiranică a autorităţii şi injuriile aduse poporului constituiau oare o bună bază pentru a face mustrări? Fie ca cei care dau sfaturi în congregaţie să nu se facă niciodată vinovaţi de o asemenea faptă! În nici un caz ei nu ar trebui să-i repeadă pe tovarăşii lor sau să le dea impresia că gîndesc astfel: ‘Tu trebuie să mă asculţi fiindcă eu sînt bătrîn!’ Sau cînd se adresează unei surori: ‘Tu trebuie să mă asculţi, fiindcă îţi vorbeşte un frate.’
22. (a) De ce şi cum ar trebui să dea creştinii sfaturi? (b) Ce altă chestiune este necesar să analizăm?
22 Într-adevăr, a da sfaturi este o dovadă de iubire, şi fiecare dintre noi — în special bătrînii — trebuie, din cînd în cînd, să manifeste această iubire faţă de tovarăşii lor creştini. Nu trebuie să se dea sfaturi pentru orice motiv. Totuşi, cînd acest lucru este necesar, el trebuie să fie făcut în mod curajos. Un sfat trebuie să se sprijine întotdeauna pe Scripturi şi să fie dat în spiritul blîndeţii. Pe lîngă aceasta, ne este mult mai uşor să acceptăm un sfat care vine de la cineva care ne iubeşte. Uneori totuşi poate că este greu să ştim ceea ce trebuie să spunem cînd avem de dat un sfat. Aşadar, cum putem să facem în aşa fel încît sfatul să fie eficace? Tocmai acest lucru îl vom analiza în articolul următor.
Explică următoarele
◻ Cine are privilegiul şi responsabilitatea de a da sfaturi în rîndul creştinilor?
◻ De ce, uneori, este nevoie de curaj pentru a da sfaturi?
◻ De ce iubirea pe care Pavel o purta creştinilor din Corint îi făcea să accepte mai uşor sfaturile sale?
◻ De ce un creştin care dă sfaturi ar trebui să fie atît blînd cît şi umil?
◻ Cum poate un creştin să evite postura de tiran cînd dă sfaturi?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]
Pavel l-a îndemnat pe Tit să le amintească tovarăşilor săi „să fie raţionali, manifestînd toată blîndeţea faţă de toţi oamenii“