Ai o minte iscoditoare?
CURIOZITATEA este „dorinţa de a cunoaşte“. O persoană foarte curioasă are dorinţa vie de a învăţa, de a cerceta să vadă cum stau lucrurile. Iehova este cel care a implantat în noi acest interes în aşa fel încît, de cînd ne naştem sîntem determinaţi să explorăm lumea care ne înconjoară. Însăşi existenţa noastră este o continuă activitate de învăţare. Pentru a deveni persoane mature şi echilibrate, avem nevoie să ne satisfacem curiozitatea, dorinţa de a cunoaşte.
Acest lucru este cu deosebire adevărat în domeniul spiritual, căci viaţa noastră eternă depinde de cunoştinţele pe care le avem despre Iehova Dumnezeu (Ioan 17:3). Biblia ne spune că Dumnezeu vrea ca noi să căutăm să-l cunoaştem ‘să bîjbîim după el şi să-l găsim cu adevărat’ (Fapte 17:23, 24, 27). Dacă nu ne vom satisface curiozitatea sau dacă nu o exersăm, progresele noastre vor fi foarte lente. Lipsa de interes pentru lucrurile spirituale poate fi fatală. — Psalm 119:33, 34; Osea 4:6.
De aceea, din antichitate, Iehova i-a amintit mereu poporului său necesitatea de instruire şi de învăţare pentru a-şi satisface dorinţa legitimă de a cunoaşte (Deuteronom 6:6, 7; 31:12; 2 Cronici 17:9). Isus, Mesia, este cel mai mare învăţător care a existat vreodată pe pămînt (Matei 9:35). Discipolii săi i-au urmat exemplul. Chiar şi în faţa opoziţiei „ei continuau fără încetare să dea învăţătură şi să anunţe vestea bună“ (Fapte 5:42). Această învăţătură trezea interesul persoanelor care-şi punea întrebări. Mulţi erau asemenea bereenilor care au primit cuvîntul cu „cea mai mare promptitudine, examinînd cu atenţie Scripturile, în fiecare zi, pentru a vedea dacă aceste lucruri erau aşa.“ — Fapte 17:11.
În mod asemănător astăzi, numeroase activităţi în congregaţia creştină sînt legate de activitatea de învăţare. În acest mod, congregaţia împlineşte una dintre sarcinile cele mai importante pentru care a fost creată: aceea de a încuraja şi a satisface dorinţa de a-l cunoaşte pe Iehova şi scopurile sale. Această curiozitate este salutară şi aduce numeroase foloase.
Curiozitatea are limite
Totuşi, uneori trebuie să-i protejăm pe copiii noştri de propria lor curiozitate. Dacă un copil mic întinde mîna pentru a atinge ceva fierbinte sau, din curiozitate duce la gură un obiect de sticlă, să vadă ce gust are, poate să-şi facă rău. Nu-i vom împiedica cu nimic dezvoltarea dacă îi vom tempera curiozitatea în acest domeniu.
Cînd copiii cresc, curiozitatea poate să le aducă numeroase neplăceri. De exemplu: ca un adolescent să fie curios să vadă ce se găseşte într-o revistă pornografică; sau ca o adolescentă să încerce din curiozitate să fumeze sau să ia droguri; sau, de asemenea, ca un grup de tineri să se adune pentru a se îmbăta beînd bere — şi asta numai pentru a vedea ce efect are acest lucru! Trebuie să ştim că nu vom frîna dezvoltarea naturală a unui adolescent dacă îi vom abate curiozitatea de la aceste lucruri.
Există oare domenii în care curiozitatea poate aduce prejudicii unui creştin matur? Cu siguranţă da! De aceea Pavel l-a pus în gardă pe Timotei împotriva celor care aţîţă curiozitatea unui creştin cu scopul de a-i submina credinţa. „O Timotei, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat spre păstrare, evitînd vorbele goale care violează ceea ce este sfînt şi contradicţiile a ceea ce în mod fals este numit «cunoştinţă». Etalînd o asemenea cunoştinţă, unii au deviat de la credinţă.“ — 1 Timotei 6:20, 21.
În cea de-a doua scrisoare, Pavel îl avertizează din nou pe Timotei: „Aceşti oameni au deviat de la adevăr, spunînd că învierea ar fi avut deja loc; şi subminează credinţa unora“ (2 Timotei 2:18). Ne imaginăm ce curiozitate au putut trezi cuvintele acestor oameni. Cei creduli s-au întrebat poate: „Ce înseamnă aceste cuvinte? Ce-i determină pe aceşti oameni să creadă că învierea a avut deja loc?“ Intrigate poate, aceste persoane i-au ascultat, şi în felul acesta credinţa unora a fost răsturnată. Era la fel de periculos atunci să asculţi, din curiozitate, un asemenea discurs, ca şi astăzi să iei droguri sau să citeşti publicaţii pornografice.
Înseamnă aceasta că creştinii sînt înguşti la minte şi că sînt nereceptivi la ceea ce gîndesc alţii? Nu, nu esta aşa. Spunem mai degrabă că Scripturile îi sfătuiesc să nu se intereseze de lucrurile care le-ar putea cauza mai tîrziu suferinţe. Imaginează-ţi cum ar fi fost istoria dacă Eva ar fi refuzat să-şi satisfacă curiozitatea de-a asculta cuvintele odioase ale lui Satan Diavolul. Ce diferită ar fi fost istoria faţă de ceea ce au cunoscut oamenii (Geneza 3:1–6). Apostolul Pavel i-a avertizat pe bătrînii din Efes împotriva ‘lupilor’ care aveau să dea dovadă de acelaşi spirit pe care Satan l-a manifestat faţă de Eva, ‘vorbind lucruri deformate pentru a-i atrage pe discipoli după ei’ (Fapte 20:29, 30). Aceşti oameni folosesc ‘cuvinte prefăcute’, destinate să ne „exploateze“; iar gîndurile pe care ei le exprimă otrăvesc spiritualitatea creştină. — 2 Petru 2:3.
Dacă ai şti că o băutură este otrăvitoare, ai lua-o din simplă curiozitate, pentru a vedea ce gust are sau pentru a vedea dacă corpul tău este suficient de rezistent la otrava pe care o conţine? Fără îndoială că nu! Tot la fel, este oare înţelept să-ţi deschizi mintea în faţa cuvintelor care nu au altă destinaţie decît să înşele şi să devieze de la adevăr? Fireşte că nu!
Păzeşte-te de filozofiile lumeşti
Curiozitatea poate, de asemenea, să ne fie dăunătoare dacă ne determină să ne interesăm de filozofiile acestei lumi. Filozofia poate fi definită astfel: „Eforturi pe care omul le face pentru a înţelege şi interpreta cu ajutorul raţiunii şi speculaţiei ansamblul experienţei umane, cauzele primare şi principiile realităţii.“ Însă în ultimă instanţă apărătorii filozofiei omeneşti se arată a fi asemănători celor care „învaţă mereu şi totuşi nu sînt în stare niciodată să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului“ (2 Timotei 3:7). Eşecul lor se datorează unei greşeli de principiu: ei se bazează pe înţelepciunea omenească mai degrabă decît pe înţelepciunea care vine de la Dumnezeu.
Apostolul Pavel denunţă fără ocolişuri această greşeală cînd vorbeşte corintenilor despre ‘înţelepciunea lumii’ care este „neghiobie în faţa lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 3:19); şi cînd îi previne pe romani împotriva celor care „şi-au pierdut orice judecat în raţionamentele lor“ (Romani 1:21, 22). Iehova este sursa a tot ce avem. Noi am face bine dacă ne-am întoarce către el, pentru „ca el să ne dea o cunoştinţă exactă şi un discernămînt deplin“, şi să ne arate „lucrurile profunde ale lui Dumnezeu“ (Filipeni 1:9; 1 Corinteni 2:10). Principalul izvor al înţelepciunii lui Dumnezeu este Cuvîntul său, Biblia.
Pentru că nu ţin cont de Biblie, filozofiile umane prezintă un pericol pe care nu trebuie să-l subestimăm. Gîndirea filozofică modernă i-a determinat pe numeroşi învăţători ai creştinătăţii să accepte doctrina evoluţiei; ei au abandonat chiar şi credinţa în caracterul inspirat al Bibliei, în favoarea înaltei critici, în efortul de a-şi cîştiga respectul intelectualităţii. Filozofiile politice şi sociale care pun accentul pe libertatea individuală au generat o epidemie de avorturi, în timp ce imoralitatea sexuală, toxicomania şi alte practici nefaste se răspîndesc peste tot. Astăzi, gîndirea materialistă îi determină pe cei mai mulţi oameni să-şi măsoare bunăstarea şi reuşita în funcţie de cantitatea de bunuri materiale pe care le posedă.
În toate aceste filozofii vedem eforturile pe care oamenii le depun pentru a face faţă dificultăţilor sau pentru a găsi fericirea prin propria lor raţiune, fără ajutorul lui Dumnezeu. Nici unul din aceste sisteme filozofice nu ţine cont de adevărul fundamental pe care-l recunoştea Ieremia: „Ştiu bine, o Iehova, că nu-i aparţine omului pămîntean calea sa. Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“ (Ieremia 10:23). Fericirea şi salvarea noastră depind de ascultarea faţă de Iehova şi de încrederea pe care o avem în el. Aşadar, trebuie să dăm dovadă de înţelepciune ca să rezistăm tentaţiei de a da curs liber curiozităţii noastre, şi de a ne expune mintea la ideile omeneşti care o pot corupe pînă într-atît încît să ne facă să ne pierdem speranţa.
Apropiatul sfîrşit aţîţă curiozitatea
După ce Iehova a anunţat în Eden, că avea intenţia să înlăture consecinţele nefaste ale rebeliunii lui Satan, servitorii săi fideli au fost întotdeauna curioşi să ştie cum se va realiza proiectul divin. De fapt chiar şi îngerii se interesează de acest lucru (1 Petru 1:12). În epoca lui Isus mulţi aveau dorinţa vie de a şti momentul exact în care va veni Regatul. Totuşi, Isus le-a repetat că nu era voia lui Iehova ca ei să ştie acest lucru (Matei 25:13; Marcu 13:32; Fapte 1:6, 7). Toate tentativele de a fixa o anumită dată au fost zadarnice. În loc de aceasta, el i-a îndemnat să se ocupe de responsabilităţile creştine şi să vegheze mereu. — Luca 21:34–36.
Astăzi evenimentele mondiale dovedesc într-un mod zdrobitor că sfîrşitul este aproape, astfel că sîntem din ce în ce mai curioşi să ştim la ce dată se va produce acest eveniment. Se poate că unele evenimente să-i fi convins pe unii că au descoperit ziua şi ceasul. Totuşi, cînd au văzut că previziunile lor nu s-au realizat, au avut o profundă dezamăgire, pînă acolo încît poate au abandonat serviciul lui Dumnezeu. Este mai bine să lăsăm lucrurile în mîinile lui Iehova, avînd încrederea că el va aduce sfîrşitul la momentul oportun. Tot, de ce avem nevoie pentru a fi pregătiţi, ni s-a dat.
Necesitatea de a fi echilibrat
Prin urmare, ca multe alte tendinţe din viaţa noastră, curiozitatea poate să fie cel mai bun sau cel mai rău lucru. Bine dirijată, ea poate să ne facă să descoperim o cunoştinţă preţioasă care aduce bucurie şi reconfortare. Dorinţa de a-l cunoaşte pe Creatorul nostru, voinţa şi proiectele sale, poate fi bine venită şi folositoare. Pe de altă parte, o curiozitate morbidă, neînfrînată, poate să ne ţină captivi teoriilor abstracte omeneşti, printre care credinţa adevărată şi devoţiunea sfîntă nu ar supravieţui. Iată de ce, cînd curiozitatea noastră ameninţă să ne atragă pe drumuri îndoielnice, ‘să ne păzim, ca să nu ne lăsăm antrenaţi împreună cu ei [. . .] şi să nu cădem de la propria noastră statornicie.’ — 2 Petru 3:17.