relativ „de o clipă“ (2 Corinteni 4:16–18). Preţioasa noastră speranţă se bazează ferm pe promisiunea lui Iehova cu privire la un moment din viitorul apropiat, când „El va şterge orice lacrimă din ochii [noştri]. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plîns, nici ţipăt, nici durere“ (Apocalipsa 21:3, 4). Această speranţă, care „nu dezamăgeşte“, trebuie să ne păzească gândirea (Romani 5:4, 5; 1 Tesaloniceni 5:8). Ea trebuie să fie reală pentru noi — atât de reală, încât, prin ochii credinţei, să ne putem imagina că suntem în lumea nouă, unde nu ne vom mai lupta cu boala şi cu depresia, ci ne vom scula în fiecare dimineaţă sănătoşi şi cu mintea limpede; unde nu ne vom mai îngrijora cu privire la dificultăţile financiare grave, ci vom trăi în siguranţă; unde nu vom mai jeli moartea celor dragi, ci vom trăi emoţia vie de a-i vedea înviaţi (Evrei 11:1). Fără o asemenea speranţă, încercările actuale prin care trecem ne pot copleşi în aşa măsură încât să cedăm. Speranţa noastră este un extraordinar stimulent pentru a continua să luptăm, pentru a continua să perseverăm până la sfârşit!

17. a) Ce încercări a suportat Isus? b) Din ce anume se poate sesiza suferinţa cumplită pe care a suportat-o Isus (vezi nota de subsol)?

¹⁷ Biblia ne îndeamnă să ‘privim ţintă’ la Isus şi ‘să ne uităm bine la el’. Ce încercări a suportat el? Unele dintre ele au fost rezulatul păcatului şi al imperfecţiunii altora. Isus a suportat nu numai ‘împotrivire [vorbire contradictorie, NW] din partea păcătoşilor’, ci şi probleme care au apărut între discipolii săi, inclusiv certurile lor repetate cu privire la cine era cel mai mare dintre ei. Mai mult decât atât, el a fost supus unui incomparabil test de credinţă. El „a suferit crucea [stâlpul de tortură, NW]“ (Evrei 12:1–3; Luca 9:46; 22:24). Este greu chiar şi să ne imaginăm suferinţa psihică şi fizică pe care o implica durerea pironirii pe stâlp şi ruşinea de a fi executat ca blasfemator.a

18. Conform apostolului Pavel, care sunt cele două lucruri care l-au susţinut pe Isus?

¹⁸ Ce anume l-a făcut capabil pe Isus să persevereze până la sfârşit? Apostolul Pavel menţionează două lucruri care l-au susţinut pe Isus: ‘rugăciuni şi cereri’, precum şi „bucuria care-I era pusă înainte“. Lui Isus, Fiul perfect al lui Dumnezeu, nu i-a fost ruşine să ceară ajutor „cu strigăte mari şi cu lacrimi“ (Evrei 5:7; 12:2). Îndeosebi în preajma încercării supreme el a constatat că este necesar să se roage neîncetat şi cu ardoare (Luca 22:39–44). Ca răspuns la implorările lui Isus, Iehova nu a îndepărtat încercarea, ci l-a întărit efectiv ca s-o poată suporta. Isus a suportat şi pentru că a privit dincolo de stâlpul de tortură, la răsplata sa — bucuria de a fi contribuit la sfinţirea numelui lui Iehova şi la răscumpărarea rasei umane din moarte. — Matei 6:9; 20:28.

19, 20. Cum ne ajută exemplul lui Isus să avem o concepţie realistă despre ce anume implică perseverenţa?

¹⁹ Din exemplul lui Isus învăţăm o serie de lucruri care ne ajută să avem o concepţie realistă despre ceea ce implică perseverenţa. Perseverenţa nu este o cale uşoară. În cazul în care constatăm că este greu să suportăm o anumită încercare, găsim mângâiere în faptul de a şti că acelaşi lucru i s-a întâmplat chiar şi lui Isus. Pentru a persevera până la sfârşit, trebuie să ne rugăm neîncetat pentru putere. Poate că atunci când ne aflăm în încercări, ne simţim, uneori, nedemni de a ne ruga. Dar Iehova ne invită să ne descărcăm inima la el, ‘căci el se îngrijeşte de noi’ (1 Petru 5:7). Şi în virtutea a ceea ce Iehova a promis în Cuvântul său, el s-a angajat să le dea celor care îl cheamă în credinţă „puterea care depăşeşte normalul“. — 2 Corinteni 4:7–9, NW.

²⁰ Uneori trebuie să perseverăm printre lacrimi. Pentru Isus, durerea cauzată de stâlpul de tortură nu era în sine un motiv de bucurie. Bucuria se afla mai curând în răsplata care-i era pusă înainte. În cazul nostru, nu este realist să credem că întotdeauna vom exulta de bucurie când vom fi în încercări (compară cu Evrei 12:11). Privind însă înainte, la răsplată, putem să ‘considerăm ca o mare bucurie’ chiar şi faptul de a ne confrunta cu cele mai grele situaţii (Iacov 1:2–4, NW; Faptele 5:41). Important este să rămânem fermi — chiar dacă trebuie să facem aceasta vărsând lacrimi. În definitiv, Isus nu a zis ‘cine varsă cît de puţine lacrimi va fi salvat’, ci „cine va răbda [va fi perseverat, NW] pînă la sfîrşit, va fi mîntuit“. — Matei 24:13.

21. a) Ce suntem îndemnaţi în 2 Petru 1:5, 6 să adăugăm la perseverenţa noastră? b) Ce lucruri vor fi analizate în articolul următor?

²¹ Aşadar, perseverenţa este esenţială în vederea salvării. Totuşi, în 2 Petru 1:5, 6, suntem îndemnaţi să adăugăm la perseverenţa noastră devoţiunea sfântă. Ce este devoţiunea sfântă? Ce legătură este între ea şi perseverenţă, şi cum o putem dobândi? Aceste lucruri vor fi analizate în articolul următor.

Adăugaţi la perseverenţa voastră devoţiunea sfântă!

„Adăugaţi la credinţa voastră . . . perseverenţa, la perseverenţa voastră devoţiunea sfântă.“ — 2 PETRU 1:5, 6, NW.

1, 2. a) Ce li s-a-ntâmplat, începînd din 1934, Martorilor din ţările aflate sub stăpânirea nazistă, şi de ce? b) Ce a făcut poporul lui Iehova sub acest tratament crud?

ÎN ISTORIA secolului al XX-lea a existat o perioadă întunecată. Începând din 1934, mii de Martori ai lui Iehova din ţările aflate sub stăpânirea nazistă au fost pe nedrept arestaţi şi aruncaţi în lagăre de concentrare. De ce? Deoarece ei cutezau să rămână neutri şi refuzau să spună „Heil Hitler!“ Cum erau ei trataţi? „Nici un alt grup de deţinuţi . . . nu a fost expus într-un asemenea mod sadismului SS-iştilor ca Studenţii în Biblie [Martorii lui Iehova]. Era un sadism caracterizat printr-un lanţ nesfârşit de torturi fizice şi psihice pe care nici o limbă din lume nu le poate descrie.“ — Karl Wittig, fost înalt funcţionar al Germaniei.

² Ce au făcut Martorii? În cartea sa The Nazi State and the New Religions: Five Case Studies in Non-Conformity, istoricul Christine E. King