o altă modalitate de a nu arăta respect. Jean, o infirmieră, a spus: „Ar fi atît de frumos dacă ni s-ar cere părerea înainte de a ni se schimba locul de muncă. Lucrul acesta ar avea, desigur, un efect pozitiv. Femeile au nevoie de înţelegere şi au nevoie să simtă că sînt apreciate şi stimate“.

O altă chestiune legată de respectul la locul de muncă este bariera pe care unele femei o numesc „tavan de sticlă“, prin aceasta înţelegîndu-se „prejudecăţile instituţionale care le împiedică pe femei să obţină posturi importante de conducere în sectorul privat“ (The New York Times, 3 ianuarie 1992). De fapt, un studiu recent efectuat în Statele Unite a arătat că procentul funcţiilor înalte ocupate de femei este mic, acesta urcînd de la 14% în Hawaii şi 18% în Utah la 39% în Louisiana. Dacă se manifestă respect, promovarea la locul de muncă nu va depinde de sexul persoanelor, ci de capacitatea şi experienţa lor. Directoarea programului de cercetare, Sharon Harlan a spus: „Situaţia se ameliorează, însă . . . femeile au încă o mulţime de obstacole de depăşit“.

Respectarea femeilor în congregaţie

BIBLIA stabileşte pentru creştini o ordine teocratică a autorităţii: Cristos este supus lui Dumnezeu, bărbatul este supus lui Cristos, iar femeia este supusă soţului ei (1 Corinteni 11:3). Însă, această supunere nu autorizează dictatura. Autoritatea în familie nu este stabilită niciodată prin violenţă, fie ea fizică, psihică sau verbală. În plus, autoritatea creştină este relativă şi nu-l autorizează pe soţ să fie un despot care se crede infailibil.a Multe căsătorii ar putea fi durabile şi ar putea constitui un izvor de înviorare reciprocă dacă partenerii ar şti cum şi cînd să spună: „Iartă-mă, tu ai avut dreptate“. Din nefericire, deseori aceste expresii de umilinţă pot ieşi greu din gură! — Coloseni 3:12–14, 18.

În recomandările lor privitoare la căsătorie, apostolii creştini Pavel şi Petru ne atrag în mod constant atenţia asupra exemplului lui Cristos. Un soţ este demn de respect în măsura în care este un exemplu reconfortant, asemenea lui Cristos; de fapt, „soţul este capul soţiei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mîntuitorul trupului“. — Efeseni 5:23.

Sfatul lui Petru adresat soţilor este clar: „Voi, soţilor, locuiţi cu ele [soţiile voastre] potrivit cunoştinţei“ (1 Petru 3:7). O traducere spaniolă modernă parafrazează această idee, spunînd: „Cît despre soţi: arătaţi tact în viaţa voastră comună, manifestînd consideraţie faţă de soţie“. Aceste cuvinte implică mulţi factori, inclusiv sensibilitate în domeniul relaţiilor conjugale. Un soţ nu ar trebui să-şi considere soţia drept un simplu obiect destinat satisfacerii necesităţilor sale sexuale. O soţie care în copilărie a suferit abuzuri sexuale, a scris: „Aş dori, dacă aţi putea, să vorbiţi mai mult despre sprijinul pe care un soţ poate să-l dea unei soţii care a avut această experienţă. Noi, femeile, avem în general nevoie să ne simţim cu adevărat iubite şi protejate şi să ştim că nu existăm doar pentru a satisface anumite dorinţe fizice sau pentru a îngriji de casă, fără să fie implicată vreo legătură afectivă“.b Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu pentru ca partenerii să se bucure de companie şi ajutor reciproc. Este nevoie de colaborare şi de respect reciproc. — Geneza 2:18; Proverbele 31:28, 29.

„Un vas mai slab“ — în ce sens?

Petru îi sfătuieşte, de asemenea, pe soţi să le acorde onoare soţiilor lor „ca unui vas mai slab, cel feminin“ (1 Petru 3:7, NW). Ce voia să zică Petru spunînd că femeia este „un vas mai slab“? Este adevărat că, în general, femeia este mai slabă din punct de vedere fizic decît bărbatul. Aceasta datorită structurii scheletice şi musculare diferite. Dar dacă vorbim despre forţa morală interioară, femeia nu este deloc mai slabă decît bărbatul. Unele femei au suportat ani de zile situaţii pe care probabil majoritatea bărbaţilor nu le-ar fi suportat nici măcar pentru scurt timp — de exemplu, maltratarea din partea unui partener violent sau alcoolic. Şi să ne gîndim prin ce trebuie să treacă o femeie pentru a aduce pe lume un copil, inclusiv orele de travaliu! Orice soţ sensibil care a asistat la miracolul naşterii trebuie să înveţe din aceasta să-şi respecte mai mult soţia şi forţa ei morală interioară.

Referitor la această forţă morală interioară, Hannah Levy-Haas, o evreică deţinută în lagărul de concentrare nazist din Ravensbrück a scris în jurnalul ei în 1944: „Există aici un lucru care mă tulbură teribil, şi anume să văd că bărbaţii sînt cu mult mai slabi şi mai puţin capabili decît femeile să suporte suferinţe pe plan fizic, şi adesea şi moral. Incapabili să se controleze, ei dau dovadă de o atît de mare lipsă de forţă morală încît nu poţi decît să le plîngi de milă“. — Mothers in the Fatherland, de Claudia Koonz.

Această experienţă serveşte la ilustrarea faptului că nu există nici un motiv valid pentru discriminarea femeilor doar pentru că s-ar putea ca ele să fie mai slabe din punct de vedere fizic. Edwin Reischauer a scris: „Astăzi, se recunoaşte în general că femeile au mai multă voinţă şi rezistenţă psihică decît bărbaţii“ (The Japanese). Această forţă poate fi utilă în congregaţia creştină atunci cînd femeile mature pot fi în măsură să le ajute pe alte femei care se confruntă cu serioase probleme afective. Desigur, în unele situaţii este mai uşor pentru o femeie maltratată să se îndrepte spre o femeie matură decît spre un bărbat pentru a găsi o uşurare imediată. În caz de nevoie, ar putea fi apoi consultat un bătrîn creştin pentru îndrumare. — 1 Timotei 5:9, 10; Iacov 5:14, 15.

Multe femei se irită pentru faptul că reacţiile lor sînt considerate automat stări emotive legate de ciclul menstrual. Betty, o creştină activă, a afirmat: „Ştim că sub anumite aspecte, după cum a scris apostolul Petru, sîntem ‘vasul mai slab’, cel feminin, cu o constituţie biologică mai delicată. Dar aceasta nu înseamnă că un bărbat cu funcţie de conducere trebuie să fie condescendent