Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w86 1/11 pag. 3–4
  • Misterioşii călăreţi ai Apocalipsului

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Misterioşii călăreţi ai Apocalipsului
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1986
  • Materiale similare
  • Misterul călăreţilor este elucidat
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1986
  • Călăreţii Apocalipsului: cavalcada lor te afectează şi pe tine
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1986
  • Cei patru călăreți – Cine sunt ei?
    Turnul de veghe anunţă Regatul lui Iehova (public) — 2017
  • Cum te influențează viziunea despre cei patru călăreți
    Turnul de veghe anunţă Regatul lui Iehova (public) — 2017
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1986
w86 1/11 pag. 3–4

Misterioşii călăreţi ai Apocalipsului

FASCINAT‚ admiri cum calul‚ cu coama şi coada fluturînd în vînt‚ cu nările lărgite‚ coboară galopînd în tropotul copitelor panta stîncoasă. Călăreţul‚ un bărbat energic‚ pare a fi înfipt în şa; corpul său pare să fie una cu al animalului‚ într-o goană năvalnică.

Indiferent că te afli printre hergheliile din vastele şesuri australiene sau la celălalt capăt al pămîntului‚ în cîmpiile unei crescătorii de cai din America‚ nu poţi să nu te minunezi privind un călăreţ care îşi cunoaşte foarte bine animalul pe care îl călăreşte. Oricine este fermecat‚ de asemenea‚ urmărind cavalcada unor cai şi călăreţi perfect antrenaţi.

Dacă astfel de călăreţi şi astfel de cai pot lăsa pe cineva mut de uimire‚ cu atît mai impresionanţi sînt cei pe care i-a văzut scriitorul cărţii Revelaţia (Apocalips). Într-adevăr‚ aceşti cai şi călăreţii lor sînt pe cît de misterioşi‚ pe atît de înfricoşători. De altfel‚ aceşti călăreţi au devenit celebri sub numele de cei patru călăreţi ai Apocalipsului.

Imaginează-ţi această scenă: patru călăreţi abili‚ galopînd spre tine‚ unul dintre ei avînd chiar o spadă pe care o învîrte ameninţător deasupra capului. Dacă te uiţi cu atenţie la cai‚ vei remarca faptul că fiecare are o altă culoare. Unul este alb‚ altul roşu‚ un altul negru şi ultimul are o nuanţă bolnăvicioasă‚ galben-verzuie. Ei reprezintă unul dintre cele mai ciudate şi mai misterioase tablouri.

Scriitorul cărţii biblice Apocalips‚ apostolul Ioan‚ prezintă o relatare emoţionantă a imaginii pe care a contemplat-o. El istoriseşte: „Apoi‚ am văzut un cal alb‚ iar călăreţul său purta un arc. I s-a dat o coroană şi a ieşit învingător pentru a învinge (...) Şi a ieşit un alt cal‚ roşu intens‚ şi călăreţului său i s-a dat puterea să ia pacea de pe pămînt‚ şi să-i facă pe oameni să se măcelărească unii pe alţii; i s-a dat o spadă mare (...) Apoi am văzut un cal negru‚ al cărui călăreţ avea o balanţă în mînă şi am auzit o voce (...) care zicea: «Un litru de grîu pentru [salariul unei zile de muncă] şi trei litri de orz pentru [salariul unei zile de muncă]». (...) Şi am văzut un cal de culoare pală‚ şi numele călăreţului său era Moartea şi Hadesul îl urma. Li s-a dat putere asupra unei pătrimi a pămîntului‚ pentru a-i ucide pe oameni cu spada‚ cu foametea‚ cu moartea şi cu animalele sălbatice ale pămîntului.“ — Apocalips 6:2–8‚ An American Translation.

Din momentul cînd această viziune a fost aşternută în scris‚ ea a stîrnit nedumerirea unui mare număr de cititori. Ce reprezentau aceşti cai misterioşi şi călăreţii lor? Cînd a început cavalcada lor? Are această cavalcadă a lor vreo repercusiune asupra vieţii noastre din prezent? Pentru a defini ce anume simbolizează aceşti cai şi călăreţii lor‚ precum şi pentru a determina data care ar marca începutul cavalcadei lor‚ au fost lansate numeroase explicaţii.

Există o mulţime de interpretări‚ una mai diferită decît alta‚ cu privire la calul alb şi călăreţul său. De pildă‚ New Catholic Encyclopedia (Noua Enciclopedie catolică) arată că acest cal alb reprezintă ‘fie victoria evangheliei‚ fie cea a imperialismului’.

În lucrarea intitulată Daniel and the Revelation (Daniel şi Revelaţia) Uriah Smith propune următoarea interpretare: „Calul alb (...) este o imagine foarte adecvată a triumfului evangheliei în primul secol (...) Culoarea albă a calului evocă puritatea credinţei la acea dată.“

La rîndul său‚ The Expositor’s Bible declară: „Ceea ce se scoate în evidenţă prin trăsăturile primului călăreţ este mai degrabă cauza decît persoana lui Isus‚ în prima fază a cavalcadei sale victorioase‚ şi care lasă să se prevadă triumful său viitor (...) Reiese deci că această cauză este în lume‚ că acest regat este în mijlocul nostru şi că cei care i se opun vor suferi o înfrîngere zdrobitoare.“ Pe de altă parte‚ Woodrow Kroll‚ membru al Fundaţiei Evreieşti Creştine‚ consideră că acel călăreţ care galopează pe calul alb este anticristul.

După spusele unor comentatori‚ ar fi vorba de cinci cai şi călăreţi‚ nu numai de patru. Cum s-ar putea şti care dintre toate aceste interpretări este cea bună? Cum ar putea fi cineva sigur că există totuşi o interpretare exactă? Cine sînt‚ aşadar‚ aceşti misterioşi călăreţi ai Apocalipsului şi cînd a început cavalcada lor?

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează