AVRAAM

[„Tatăl unei mulțimi”, „Tatăl multora”].

Numele pe care Iehova i l-a dat lui Avram (însemnând „Tatăl este înălțat”) când acesta avea 99 de ani și când Dumnezeu și-a confirmat promisiunea că urmașii lui Avraam aveau să fie numeroși. (Ge 17:5)

Originea și prima parte a vieții sale. Avraam s-a născut în jurul anului 2018 î.e.n., la 352 de ani după Potop, făcând parte din cea de-a zecea generație după Noe, prin linia genealogică a lui Sem. Deși în Geneza 11:26, primul menționat în rândul celor trei fii ai lui Terah este Avraam, el nu a fost de fapt întâiul născut. Scripturile arată că Terah era în vârstă de 70 de ani când i s-a născut primul fiu și că Avraam s-a născut 60 de ani mai târziu, când tatăl său Terah avea 130 de ani. (Ge 11:32; 12:4) Cu siguranță, Avraam apare primul în lista fiilor tatălui său datorită credinței sale remarcabile și a rolului important pe care îl ocupă în Scripturi, ca și în cazul câtorva altor persoane cu o credință remarcabilă precum Sem și Isaac. (Ge 5:32; 11:10; 1Cr 1:28)

Avraam s-a născut în orașul caldeean Ur, o metropolă înfloritoare situată în ținutul Șinearului, aproape de locul unde în prezent se unesc fluviile Eufrat și Tigru. Orașul Ur se afla la aproximativ 240 de km sud-est de Babel, sau Babilon, cândva orașul regal al lui Nimrod, renumit datorită Turnului Babel rămas neterminat.

În timpul lui Avraam, orașul Ur era cufundat în idolatria babiloniană, locuitorii orașului practicând închinarea la zeul-lună Sin, protector al orașului Ur. (Ios 24:2, 14, 15) Cu toate acestea, Avraam a dat dovadă de credință în Iehova Dumnezeu, la fel ca strămoșii săi Sem și Noe și, prin urmare, el a devenit cunoscut drept „tatăl tuturor celor care au credință, deși sunt necircumciși”. (Ro 4:11) Întrucât o credință autentică se bazează pe cunoștință exactă, probabil că Avraam a învățat despre Iehova direct de la Sem cu care a fost contemporan aproximativ 150 de ani. Avraam cunoștea și folosea numele lui Iehova; el a spus: „Iehova, Dumnezeul Preaînalt, Cel care a făcut cerul și pământul”, „Iehova, Dumnezeul cerurilor și Dumnezeul pământului”. (Ge 14:22; 24:3)

În timp ce Avraam încă locuia în Ur, „înainte să se stabilească în Haran”, Iehova i-a poruncit să se mute într-o țară străină, lăsându-și în urmă prietenii și rudele. (Fa 7:2-4; Ge 15:7; Ne 9:7) Acolo, în acea țară unde îl conducea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam că urma să facă din el o națiune mare. La acea dată, Avraam era căsătorit cu Sara, sora lui vitregă, însă nu aveau copii și ambii erau înaintați în vârstă. Așadar era nevoie de o mare credință pentru a se supune acestei porunci, dar el a ascultat.

Terah, care avea pe atunci în jur de 200 de ani și încă îndeplinea rolul de cap al familiei, a fost de acord să îi însoțească pe Avraam și Sara în această lungă călătorie. Din acest motiv, Terah, în calitate de tată, este menționat drept cel care a inițiat plecarea spre țara Canaanului. (Ge 11:31) Se pare că Lot, nepotul orfan al lui Avraam, a fost adoptat de unchiul și mătușa lui care nu aveau copii, astfel că el i-a însoțit în această călătorie. Caravana s-a deplasat spre nord-vest, parcurgând o distanță de aproximativ 960 de km, până când a ajuns în Haran, un nod important al rutelor comerciale între est și vest. Actualul Haran este situat la punctul de întâlnire a două ueduri care se unesc și formează un torent care ajunge iarna până la râul Balikh, orașul aflându-se la circa 110 km de gura de vărsare a acestui râu în fluviul Eufrat. Avraam a rămas în Haran până la moartea tatălui său Terah. (HARTĂ, vol. 1, p. 330, engl.)

Șederea în Canaan. Când avea 75 de ani, Avraam a început să-și mute tabăra din Haran în țara Canaanului unde și-a trăit ultimii o sută de ani în corturi ca străin și locuitor temporar. (Ge 12:4) Avraam a părăsit Haranul abia după moartea tatălui său Terah, în 1943 î.e.n., și a traversat fluviul Eufrat, din câte se pare în a paisprezecea zi a lunii cunoscută mai târziu drept Nisan. (Ge 11:32; Ex 12:40-43) Acel moment a marcat intrarea în vigoare a legământului încheiat de Iehova cu Avraam, precum și începutul perioadei de 430 de ani pe parcursul cărora urmașii lui Avraam aveau să fie locuitori temporari. Această perioadă a durat până la încheierea legământului Legii cu Israelul. (Ex 12:40-42; Ga 3:17)

Apoi, Avraam a călătorit cu turmele și cirezile sale traversând Damascul până la Sihem (situat la 48 de km nord de Ierusalim), lângă copacii mari ai lui More. (Ge 12:6) Aici Iehova i s-a arătat din nou lui Avraam repetându-i legământul făcut și totodată detaliindu-l prin cuvintele: „Această țară o voi da descendenței tale”. (Ge 12:7) Avraam a construit acolo un altar, iar pe măsură ce a călătorit prin țară, spre sud, a ridicat și alte altare, chemând numele lui Iehova. (Ge 12:8, 9) La un moment dat, din cauza unei foamete, Avraam a ajuns să se mute temporar în Egipt unde, pentru a-și ocroti viața, a prezentat-o pe Sara drept sora lui. Ca urmare, faraonul a dus-o în casa lui pe frumoasa Sara pentru a o lua de soție. Însă Iehova a intervenit pentru a-i fi înapoiată soțului ei, înainte ca faraonul să aibă relații cu ea. După aceea, Avraam s-a întors în Canaan, a campat între Betel și Ai și „a chemat [din nou] numele lui Iehova”. (Ge 12:10–13:4)

Acolo, din cauza numărului mare de cirezi și de turme, Avraam și Lot au trebuit să se despartă unul de celălalt. Lot și-a ales bazinul inferior al Iordanului, o regiune bine udată ca „grădina lui Iehova”, iar după un timp, și-a așezat tabăra lângă Sodoma. (Ge 13:5-13) În schimb, Avraam, după ce Iehova i-a spus să străbată țara în lung și-n lat, a ajuns să locuiască lângă copacii mari din Mamre, în Hebron, la 30 de km sud-sud-vest de Ierusalim. (Ge 13:14-18)

Când Chedorlaomer, regele Elamului, și alți patru regi aliați au reușit să înăbușe revolta a cinci regi canaaniți, Sodoma și Gomora au fost jefuite iar Lot a fost luat captiv împreună cu toate bunurile lui. Aflând aceasta, Avraam a mobilizat repede 318 slujitori dintre oamenii instruiți în casa lui. Apoi, împreună cu aliații săi Aner, Eșcol și Mamre, au pornit într-un marș forțat parcurgând aproximativ 300 de km spre nord până dincolo de Damasc și, cu ajutorul lui Iehova, au învins o forță net superioară. Lot a fost astfel salvat, iar bunurile jefuite au fost recuperate. (Ge 14:1-16, 23, 24) În timp ce Avraam se întorcea victorios, Melchisedec, „preot al Dumnezeului Preaînalt” și totodată rege al Salemului, i-a ieșit în întâmpinare și l-a binecuvântat, iar Avraam „i-a dat a zecea parte din toate”. (Ge 14:17-20)

Apariția descendenței promise. Întrucât Sara continua să fie sterilă, se părea că Eliezer din Damasc, administratorul fidel al casei lui Avraam, urma să fie moștenitorul acestuia. Totuși, Iehova l-a asigurat încă o dată pe Avraam că proprii săi urmași aveau să devină numeroși ca stelele de pe cer; astfel, Avraam „a avut credință în Iehova și, de aceea, El l-a considerat drept” deși încă nu era circumcis. (Ge 15:1-6; Ro 4:9, 10) Apoi, Iehova a încheiat cu Avraam un legământ validat pe baza jertfelor de animale și totodată a dezvăluit că descendenții săi urmau să fie asupriți timp de 400 de ani, și chiar transformați în sclavi. (Ge 15:7-21; vezi LEGĂMÂNT)

Timpul trecea. Ei se aflau deja de aproape zece ani în Canaan, dar Sara tot nu avea copii. Prin urmare, Sara i-a propus lui Avraam să-i ofere un fiu prin slujitoarea sa egipteancă, Agar, iar Avraam a acceptat. Astfel, în 1932 î.e.n., când Avraam avea 86 de ani, s-a născut Ismael. (Ge 16:3, 15, 16) A mai trecut câtva timp, iar în 1919 î.e.n., când Avraam avea 99 de ani, Iehova a poruncit ca toți bărbații din casa lui Avraam să fie circumciși, ca semn sau pecete a relației speciale dintre Iehova și Avraam, existente în virtutea legământului încheiat. În același timp, Iehova i-a schimbat acestuia numele din Avram în Avraam declarând: „te voi face tatăl multor națiuni”. (Ge 17:5, 9-27; Ro 4:11) La scurt timp după aceea, trei îngeri materializați, cărora Avraam le-a oferit ospitalitate în numele lui Iehova, au promis că Sara avea să conceapă și să dea naștere unui fiu chiar în anul următor! (Ge 18:1-15)

Și ce an plin de evenimente s-a dovedit a fi anul 1919 î.e.n.! Sodoma și Gomora au fost distruse, iar nepotul lui Avraam și cele două fiice ale lui de-abia au scăpat cu viață. Avraam și Sara s-au mutat în Gherar, unde regele acelui oraș filistean a luat-o pe Sara în haremul lui. Iehova a intervenit, iar Sara a fost eliberată. Apoi, la momentul fixat, adică în 1918 î.e.n., când Avraam avea 100 de ani și Sara 90, s-a născut Isaac, moștenitorul promis cu mult timp în urmă. (Ge 18:16–21:7) Cinci ani mai târziu, când Ismael, fratele vitreg al lui Isaac, în vârstă de 19 ani, și-a bătut joc de acesta, Avraam a fost nevoit să-i alunge pe Ismael și pe Agar, mama acestuia. Tot în acel an, în 1913 î.e.n., a început și perioada de 400 de ani de asuprire a descendenței lui Avraam. (Ge 21:8-21; 15:13; Ga 4:29)

Testul suprem al credinței lui Avraam a venit după aproximativ 20 de ani când, potrivit tradiției iudaice, Isaac avea 25 de ani. (Antichități iudaice, de F. Josephus, I, XIII, 2) Ascultând de instrucțiunile lui Iehova, Avraam l-a luat pe Isaac și au călătorit spre nord, din Beer-Șeba, aflată în Neghev, până la muntele Moria, situat la nord de Salem. Acolo, Avraam a construit un altar și s-a pregătit să-l ofere drept ofrandă arsă pe Isaac, descendența promisă. Și într-adevăr „l-a oferit drept jertfă, ca să spunem așa, pe Isaac” întrucât „știa că Dumnezeu putea chiar să-l scoale din morți”. Iehova a intervenit doar în ultimul moment furnizându-i un berbec pentru a-l aduce drept jertfă în locul lui Isaac. Prin urmare, credința absolută a lui Avraam în Iehova, manifestată printr-o ascultare deplină, a fost cea care l-a determinat pe Iehova să întărească legământul său cu Avraam jurând pe sine însuși, ca o garanție legală specială. (Ge 22:1-18; Ev 6:13-18; 11:17-19)

Când Sara a murit la Hebron în 1881 î.e.n. la vârsta de 127 de ani, a fost necesar ca Avraam să cumpere un loc de înmormântare întrucât era doar un locuitor străin și nu deținea nicio proprietate în Canaan. Astfel, el a cumpărat de la fiii lui Het un teren pe care se afla o peșteră, la Macpela, lângă Mamre. (Ge 23:1-20; vezi RĂSCUMPĂRARE) Trei ani mai târziu, când Isaac a împlinit vârsta de 40 de ani, Avraam l-a trimis în Mesopotamia pe Eliezer, cel mai în vârstă slujitor al său, pentru a găsi o soție potrivită pentru Isaac, o femeie care să se închine și ea adevăratului Dumnezeu, Iehova. Rebeca, nepoata lui Avraam, s-a dovedit a fi alegerea lui Iehova. (Ge 24:1-67)

Mai târziu, „Avraam și-a luat din nou o soție”, pe Chetura, și a devenit tatăl a încă șase fii, astfel că din Avraam au descins nu doar israeliții, ismaeliții și edomiții, ci și medaniții, madianiții și alții. (Ge 25:1, 2; 1Cr 1:28, 32, 34) În acest fel s-a împlinit cuvântul profetic al lui Iehova cu privire la Avraam: „te voi face tatăl multor națiuni”. (Ge 17:5) În cele din urmă, Avraam a murit la vârsta înaintată de 175 de ani, în 1843 î.e.n., și a fost înmormântat de fiii săi Isaac și Ismael în peștera Macpela. (Ge 25:7-10) Înainte de moartea sa, Avraam le-a oferit daruri fiilor concubinelor sale și i-a trimis departe, astfel încât Isaac să fie singurul moștenitor a „tot ce avea”. (Ge 25:5, 6)

Patriarh și profet. Avraam era un om foarte bogat, el avea multe turme de oi și cirezi de vite, mult argint și aur și o gospodărie mare care includea sute de slujitori. (Ge 12:5, 16; 13:2, 6, 7; 17:23, 27; 20:14; 24:35) Prin urmare, regii canaaniți l-au considerat o „căpetenie” puternică cu care era bine să încheie alianțe de pace. (Ge 23:6; 14:13; 21:22, 23) Totuși, Avraam nu a lăsat niciodată ca materialismul să-i slăbească încrederea în Iehova și în promisiunile sale sau să-l determine să devină mândru, îngâmfat sau egoist. (Ge 13:9; 14:21-23)

În Scripturile ebraice, termenul „profet” este folosit pentru prima dată cu referire la Avraam, cu toate că și alți închinători ai lui Iehova, precum Enoh, mai profețiseră înaintea lui. (Ge 20:7; Iuda 14) De asemenea, și termenul „evreu” este folosit în Scripturi pentru prima oară tot cu privire la Avraam. (Ge 14:13) Avraam a fost un om al credinței la fel ca Abel, Enoh și Noe. (Ev 11:4-9) Totuși, Avraam este primul despre care se spune că „a avut credință în Iehova”. (Ge 15:6)

Într-adevăr, acest om cu o credință extraordinară a umblat cu Dumnezeu, a primit mesaje de la El prin viziuni și vise și i-a primit cu ospitalitate pe îngerii trimiși de Dumnezeu. (Ge 12:1-3, 7; 15:1-8, 12-21; 18:1-15; 22:11, 12, 15-18) Avraam cunoștea bine numele lui Iehova deși, la acel moment, Iehova nu își dezvăluise în totalitate semnificația numelui său. (Ex 6:2, 3) În numeroase ocazii, Avraam a construit altare și a oferit jertfe în numele și spre lauda și gloria Dumnezeului său, Iehova. (Ge 12:8; 13:4, 18; 21:33; 24:40; 48:15)

Ca și cap de familie, Avraam nu a tolerat idolatria sau păcatul în casa lui, ci și-a învățat în permanență fiii și slujitorii „să respecte calea lui Iehova, făcând ce este drept și corect”. (Ge 18:19) Toți bărbații din casa lui Avraam trebuiau să respecte legea lui Iehova cu privire la circumcizie. Servitoarea egipteancă Agar a chemat numele lui Iehova în rugăciune. Și cel mai în vârstă slujitor al lui Avraam și-a demonstrat propria credință în Dumnezeul lui Avraam printr-o rugăciune emoționantă adresată lui Iehova. De asemenea, Isaac, în tinerețea sa, și-a dovedit credința și ascultarea în Iehova lăsându-se legat de mâini și de picioare și oferindu-se ca jertfă pe altar. (Ge 17:10-14, 23-27; 16:13; 24:2-56)

Istoricitatea lui Avraam. Isus și discipolii săi l-au menționat pe Avraam de peste 70 de ori în conversațiile și scrierile lor. În ilustrarea sa despre omul bogat și Lazăr, Isus a vorbit despre Avraam în sens figurat. (Lu 16:19-31) Când împotrivitorii lui Isus s-au lăudat că erau urmașii lui Avraam, Isus le-a demascat repede ipocrizia spunând: „Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam”. (Ioa 8:31-58; Mt 3:9, 10) În mod evident, nu descendența conform cărnii e cea care contează, ci, așa cum a spus apostolul Pavel, o persoană e declarată dreaptă mai degrabă pe baza unei credințe asemenea celei a lui Avraam. (Ro 9:6-8; 4:1-12) În plus, apostolul Pavel l-a identificat pe Cristos ca fiind adevărata descendență a lui Avraam, împreună cu cei care îi aparțin lui Cristos în calitate de „moștenitori potrivit promisiunii”. (Ga 3:16, 29) De asemenea, apostolul Pavel a vorbit despre bunătatea și ospitalitatea pe care Avraam le-a manifestat față de străini, astfel că în lunga listă de martori fideli menționați în Evrei capitolul 11, Pavel l-a inclus și pe Avraam. Apoi, vorbind despre Sara, soția lui Avraam, și despre Agar, servitoarea acesteia, Pavel a evidențiat rolul simbolic al acestor femei în cele două legăminte ale lui Iehova. (Ga 4:22-31; Ev 11:8) Potrivit lui Iacov, un alt scriitor biblic, Avraam și-a dovedit credința prin lucrări drepte, motiv pentru care a ajuns să fie cunoscut ca „prietenul lui Iehova”. (Iac 2:21-23)

Și descoperirile arheologice au confirmat anumite aspecte menționate în relatarea biblică despre Avraam, cum ar fi amplasarea geografică a multor locuri sau unele obiceiuri ale vremii precum achiziționarea terenului de la hetiți, alegerea lui Eliezer ca moștenitor și modul în care a fost tratată Agar.