Ei se puteau bucura în continuare de viaţă numai dacă acceptau îndrumarea Sa. Iehova i-a arătat clar lucrul acesta lui Adam încă dinainte de a fi creată Eva. Cum anume? „Iehova Dumnezeu i-a dat omului următoarea poruncă: «Din orice pom din grădină poţi să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri».” (Gen. 2:16, 17)

⁴ „Pomul cunoaşterii binelui şi răului” reprezenta dreptul lui Dumnezeu de a stabili ce este bine şi ce este rău. Desigur, Adam avea deja simţul binelui şi al răului; el era creat după chipul lui Dumnezeu şi avea conştiinţă. Pomul urma să le amintească lui Adam şi Evei că aveau mereu nevoie de îndrumarea lui Iehova. Dacă mâncau din acel pom, ei ar fi arătat că doreau să fie independenţi din punct de vedere moral. Iar acest lucru ar fi avut consecinţe grave atât asupra lor, cât şi asupra urmaşilor lor. Aşa cum îi avertizase Dumnezeu, ei aveau să moară.

⁷ Dumnezeu îi spusese lui Adam: „În ziua în care vei mânca din [pomul cunoaşterii binelui şi răului], în mod sigur vei muri”. Adam s-a gândit, probabil, că aceasta era o „zi” de 24 de ore şi că avea să moară înainte de apusul soarelui. Însă, mai târziu în acea zi, Iehova a vorbit cu Adam şi cu Eva (Gen. 3:8). Ca Judecător drept, el a ascultat mai întâi ce aveau de spus (Gen. 3:9-13). Apoi a pronunţat sentinţa împotriva celor doi păcătoşi (Gen. 3:14-19). Dacă i-ar fi executat pe loc, scopul său cu privire la Adam şi Eva şi la urmaşii lor nu s-ar mai fi îndeplinit (Is. 55:11). Cu toate că a confirmat pedeapsa cu moartea, iar efectele păcatului au început să se vadă imediat, Iehova a permis ca Adam şi Eva să aibă copii. Aceştia din urmă puteau să se bucure de măsurile pe care Iehova avea să le ia mai târziu. Astfel, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Adam şi Eva au murit în ziua în care au păcătuit. Şi, întrucât la Iehova o mie de ani sunt ca o zi, ei chiar au murit în decursul unei ‘zile’ (2 Pet. 3:8).