DEMON

Creatură spirituală rea, invizibilă, înzestrată cu puteri supraomenești. Termenul grecesc pentru demon (daímōn) apare o singură dată în Scripturile grecești creștine, la Matei 8:31; în alte locuri apare cuvântul daimónion. Termenul grecesc pneúma, care înseamnă „spirit”, se folosește uneori cu referire la spiritele rele, sau demoni. (Mt 8:16) Apare și însoțit de atribute și expresii precum „rele”, „necurate”, „care l-a lăsat mut”, „care îi faci pe oameni muți și surzi”. (Lu 7:21; Mt 10:1; Mr 9:17, 25; vezi SPIRIT [Persoane spirituale].)

Dumnezeu nu i-a creat așa pe demoni. Primul care a devenit demon a fost Satan Diavolul (vezi SATAN); el a ajuns conducătorul altor fii spirituali ai lui Dumnezeu, care au devenit și ei demoni. (Mt 12:24, 26) În zilele lui Noe, îngerii neascultători s-au materializat, s-au căsătorit cu femei și li s-au născut copii hibrizi, cunoscuți drept nefilimi. (Vezi NEFILIM.) Când a venit Potopul, ei s-au dematerializat. (Ge 6:1-4) Totuși, când s-au întors în domeniul spiritual, nu și-au putut relua locul inițial, deoarece în Iuda 6 se spune: „Pe îngerii care nu și-au păstrat locul inițial, ci și-au părăsit locuința potrivită pentru ei, i-a păstrat pentru judecata zilei celei mari, cu lanțuri eterne, în întuneric dens”. (1Pe 3:19, 20) Așadar, activitatea lor e acum limitată la acest întuneric spiritual dens în care se află. (2Pe 2:4) Deși, evident, nu se mai pot materializa, ei au totuși o mare putere și influență asupra minții și a vieții oamenilor și chiar pot să posede oameni și animale, iar faptele arată că se folosesc și de lucruri inanimate, precum case, fetișuri și amulete. (Mt 12:43-45; Lu 8:27-33; vezi DEMONIZAT.)

Scopul acțiunilor demonice este să-i întoarcă pe oameni împotriva lui Iehova și a închinării curate aduse lui. De aceea, legea lui Iehova interzicea cu strictețe orice formă de demonism. (De 18:10-12) Însă încăpățânata națiune Israel a ajuns până acolo încât să-și sacrifice demonilor fiii și fiicele. (Ps 106:37; De 32:17; 2Cr 11:15) Când Isus a fost pe pământ, influența demonilor era foarte mare, iar unele dintre cele mai mari miracole ale sale au constat în expulzarea spiritelor rele din cei care căzuseră victimă acestora. (Mt 8:31, 32; 9:33, 34; Mr 1:39; 7:26-30; Lu 8:2; 13:32) Isus le-a dat această putere și celor 12 apostoli, ca de altfel și celor 70 de discipoli pe care i-a trimis să predice, pentru ca și ei să poată scoate demoni în numele său. (Mt 10:8; Mr 3:14, 15; 6:13; Lu 9:1; 10:17)

Și în zilele noastre influența demonică este evidentă pe pământ, putându-se spune că „lucrurile pe care le jertfesc națiunile le jertfesc demonilor”. (1Co 10:20) Ultima carte a Bibliei, „o revelație a lui Isus Cristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu ca să le arate sclavilor săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând”, conține avertismente profetice privitoare la intensificarea activității demonilor pe pământ. (Re 1:1) „Balaurul cel mare, șarpele cel vechi, cel numit Diavol și Satan, care induce în eroare întregul pământ locuit, a fost aruncat jos. A fost aruncat pe pământ, iar îngerii [demonii] lui au fost aruncați împreună cu el. De aceea, . . . vai de voi, pământ și mare, pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de o mânie mare, știind că nu mai are decât puțin timp!” (Re 12:9, 12) Declarațiile necurate, asemenea unor broaște, „sunt, de fapt, declarații inspirate de demoni și fac semne și se duc la regii întregului pământ locuit ca să-i adune pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic”. (Re 16:13, 14)

Prin urmare, creștinii trebuie să lupte din răsputeri împotriva acestor spirite rele invizibile. Arătând că nu e suficient să ai credință, Iacov a spus: „Tu crezi că există un singur Dumnezeu și bine faci. Dar și demonii cred și se cutremură”. (Iac 2:19) „În timpurile care vor veni”, a avertizat Pavel, „unii vor renunța la credință, dând atenție unor cuvinte inspirate care induc în eroare și unor învățături ale demonilor”. (1Ti 4:1) Nu putem mânca la masa lui Iehova și în același timp să ne hrănim și la masa demonilor. (1Co 10:21) Cei fideli trebuie să lupte din greu împotriva Diavolului și a demonilor, „împotriva conducătorilor mondiali ai acestui întuneric, împotriva forțelor spirituale rele din locurile cerești”. (Ef 6:12)

Ce însemnau demonii pentru grecii cărora le-a predicat Pavel?

Cuvântul „demon” are o arie semantică restrânsă, concretă, în comparație cu noțiunile filozofilor din Antichitate și cu accepțiile termenului în greaca clasică. Iată ce spune în această privință Theological Dictionary of the New Testament, editat de G. Kittel (vol. II, p. 8): „Semnificația adjectivului [daimónios] arată cu claritate particularitățile concepției grecești despre demoni; adjectivul denotă tot ceea ce transcende capacitățile umane și, prin urmare, trebuie atribuit intervenției unor puteri superioare, fie în bine, fie în rău. La scriitorii precreștini, [to daimóniōn] se întâlnește cu sensul de «divin»”. (Tradus în engl. și editat de G. Bromiley, 1971) Când au discutat în contradictoriu cu Pavel, unii filozofi epicurieni și stoici au spus despre el: „Pare să fie vestitorul unor zeități străine [gr. daimónion]”. (Fa 17:18)

Când li s-a adresat atenienilor, Pavel a folosit un compus al termenului grecesc daímōn: „După câte văd, . . . sunteți mai devotați zeităților [gr. deisidaimonestérous; Vg, ‘mai superstițioși’] decât alții”. (Fa 17:22) Referitor la acest cuvânt compus, F. F. Bruce face următoarea remarcă: „Contextul stabilește dacă termenul este folosit cu sensul lui pozitiv sau negativ. De fapt, e la fel de vag ca termenul «religios» . . ., iar aici sensul cel mai potrivit este: «foarte religios». Redarea în A[uthorized] V[ersion] prin «superstițioși» nu e întru totul greșită; pentru Pavel, religia lor era mai cu seamă superstiție, așa cum era și pentru epicurieni, deși din alte motive”. (The Acts of the Apostles, 1970, p. 335)

Vorbind cu regele Irod Agripa al II-lea, Festus a spus că iudeii avuseseră unele dispute cu Pavel privitoare la „închinarea lor la zeități [gr. deisidaimonías; Vg, ‘superstiție’]”. (Fa 25:19) F. F. Bruce a remarcat că acest termen grecesc „ar putea fi redat într-o manieră mai puțin elegantă prin «superstiție» (ca în AV). Adjectivul corespondent pare la fel de echivoc în [Faptele] 17:22”. (Commentary on the Book of the Acts, 1971, p. 483)

Vezi DEMONI CU CHIP DE ȚAP.