Să trăim manifestând credinţă în promisiunile lui Dumnezeu
„Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul ca Mine, spunând sfârşitul de la început şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.“ — ISAIA 46:9, 10.
1, 2. Care sunt câteva păreri referitoare la modul în care ia parte Dumnezeu la treburile de pe pământ?
ÎN CE măsură ia parte Dumnezeu la treburile de pe pământ? Părerile diferă. Potrivit unei păreri, el nu ia parte deloc la ele; el l-a creat pe om, însă fie nu doreşte, fie nu poate să acţioneze spre binele lui. Conform acestei păreri, Dumnezeu este asemenea unui tată care îşi aşază fiul pe o bicicletă nouă, susţinând-o şi împingând-o pentru ca fiul său să înceapă să meargă pe stradă. După aceea, tatăl pleacă. Băiatul rămâne singur; el poate să cadă sau să nu cadă. În fiecare dintre aceste cazuri, situaţia nu se află sub controlul tatălui.
2 Alt punct de vedere este acela că Dumnezeu dirijează în mod activ fiecare aspect al vieţii noastre şi că ia parte în mod direct la tot ceea ce se întâmplă în cadrul creaţiei sale. Totuşi, dacă aşa stau lucrurile, atunci unii ar putea trage concluzia că Dumnezeu se află nu numai în spatele lucrurilor bune, ci şi în spatele crimelor şi a tragediilor care chinuie omenirea. Cunoaşterea adevărului în legătură cu modul în care acţionează Dumnezeu ne va ajuta să ştim ce putem aştepta de la el. De asemenea, acest lucru ne va întări încrederea că promisiunile sale se vor împlini în mod sigur. — Evrei 11:1.
3. a) De unde ştim că Iehova este un Dumnezeu al scopului? b) De ce se spune despre Iehova că îşi ‘formează’ sau îşi modelează scopul?
3 În ce priveşte chestiunea referitoare la modul în care Dumnezeu ia parte la treburile oamenilor, deosebit de important este faptul că Iehova este un Dumnezeu al scopului. Acest lucru reiese chiar din numele său. „Iehova“ înseamnă „El face să devină“. În mod progresiv, Iehova devine Împlinitorul tuturor promisiunilor sale. În consecinţă, despre Iehova se spune că îşi ‘formează’, sau îşi modelează, scopul privind evenimentele şi acţiunile viitoare (2 Împăraţi 19:25, NW; Isaia 46:11, NW). Aceşti termeni provin din cuvântul ebraic yatsár, înrudit cu termenul care înseamnă „olar“ (Ieremia 18:4). Aşa cum un olar iscusit poate să modeleze dintr-o masă de lut un frumos vas, Iehova poate modela, sau dirija, lucrurile pentru a-şi duce la îndeplinire voinţa. — Efeseni 1:11.
4. Cum a pregătit Dumnezeu pământul pentru a fi locuit de oameni?
4 De exemplu, Dumnezeu şi-a propus ca pământul să fie un loc de o rară frumuseţe, populat de oameni ascultători şi perfecţi (Isaia 45:18). Cu mult înainte de a crea primul bărbat şi prima femeie, Iehova a făcut pregătiri pline de iubire în folosul lor. În capitolele introductive ale cărţii Geneza este descris modul în care Iehova a creat ziua şi noaptea, uscatul şi marea. Apoi el a creat viaţa vegetală şi cea animală. Această lucrare de pregătire a pământului pentru a fi locuit de oameni a necesitat mii de ani. Proiectul a fost realizat cu succes. Primul bărbat şi prima femeie şi-au început viaţa în Eden, un paradis încântător din care nu lipsea nimic, ei putând să guste din plin din bucuriile vieţii (Geneza 1:31). În acest fel, Iehova a luat în mod direct parte la treburile pământului, modelându-şi în mod progresiv lucrarea mâinilor sale potrivit scopului său măreţ. A influenţat oare extinderea familiei umane măsura în care Dumnezeu ia parte la treburile pământului?
Iehova îşi limitează relaţiile cu oamenii
5, 6. De ce îşi limitează Dumnezeu relaţiile cu oamenii?
5 Iehova nu dirijează şi nici nu controlează fiecare detaliu al activităţii oamenilor, deşi are puterea să facă acest lucru. El are motive să procedeze astfel. Unul dintre ele este acela că oamenii au fost creaţi după imaginea lui Dumnezeu, fiind creaturi dotate cu liber arbitru, adică cu capacitatea de a alege. Iehova nu ne forţează să-i respectăm poruncile; iar noi nu suntem nişte roboţi (Deuteronomul 30:19, 20; Iosua 24:15). Deşi ne consideră răspunzători de acţiunile noastre, Dumnezeu ne-a acordat în mod iubitor o mare măsură de libertate de a decide cum să ne trăim viaţa. — Romani 14:12; Evrei 4:13.
6 Alt motiv pentru care Dumnezeu nu dirijează tot ceea ce se întâmplă se referă la controversa pe care Satan a iscat-o în Eden. Satan a contestat suveranitatea lui Dumnezeu. El i-a oferit Evei ceea ce părea să fie o posibilitate ca ea să devină independentă — o ofertă pe care mai întâi ea, apoi soţul ei, Adam, au acceptat-o (Geneza 3:1–6). Ca urmare a acestui fapt, Dumnezeu le-a permis oamenilor să se guverneze singuri o perioadă de timp pentru a dovedi dacă provocarea lui Satan fusese justificată. Din acest motiv, Dumnezeu nu poate fi învinuit pentru lucrurile rele pe care oamenii le fac în prezent. Moise a scris despre oamenii rebeli: „Ei s-au corupt înaintea Lui, Purtarea lor nu este cea a fiilor Săi [ai lui Dumnezeu]“. — Deuteronomul 32:5.
7. Care este scopul lui Iehova cu privire la pământ şi oameni?
7 Cu toate acestea, deşi le-a permis oamenilor să aleagă în mod liber şi să experimenteze guvernarea independentă, Iehova nu a rămas pasiv faţă de treburile pământului, ceea ce nu ne-ar mai fi permis să sperăm că îşi va îndeplini promisiunile. Deşi Adam şi Eva s-au răzvrătit împotriva suveranităţii lui Dumnezeu, Iehova nu şi-a modificat scopul plin de iubire referitor la pământ şi oameni. El va transforma negreşit pământul într-un paradis populat de oameni fericiţi, ascultători şi perfecţi (Luca 23:42, 43). Relatarea biblică de la Geneza la Apocalipsa arată cum Iehova acţionează în mod progresiv pentru a atinge acest obiectiv.
Dumnezeu acţionează pentru a-şi duce la îndeplinire voinţa
8. Ce a presupus ducerea israeliţilor în Ţara Promisă?
8 În relaţiile sale cu naţiunea Israel, Dumnezeu a demonstrat că îşi va duce la îndeplinire scopul. De exemplu, Iehova l-a asigurat pe Moise că El îi va elibera pe israeliţi din Egipt şi că îi va duce în Ţara Promisă, ţară în care curgea lapte şi miere (Exodul 3:8). Aceasta a fost o declaraţie importantă şi încurajatoare. Ea avea să însemne eliberarea acelor israeliţi — care împreună cu cei ce li s-au alăturat erau în număr de aproximativ trei milioane — din mâinile unei naţiuni puternice care se opunea cu înverşunare plecării lor (Exodul 3:19). Ţara în care urmau să fie duşi era locuită de naţiuni puternice care aveau să se opună cu înverşunare venirii lor (Deuteronomul 7:1). De Ţara Promisă îi despărţea un deşert, în care israeliţii urmau să aibă nevoie de hrană şi apă. Această situaţie i-a permis lui Iehova să-şi manifeste puterea supremă şi Divinitatea. — Leviticul 25:38.
9, 10. a) De ce a putut Iosua să confirme faptul că promisiunile lui Dumnezeu sunt demne de încredere? b) Cât de important este să avem încredere în capacitatea lui Dumnezeu de a-i răsplăti pe cei fideli lui?
9 Dumnezeu i-a condus pe israeliţi afară din Egipt printr-o serie de manifestări ale puterii sale. Mai întâi, el a adus zece plăgi devastatoare peste egipteni. Apoi a despărţit Marea Roşie, permiţându-le israeliţilor să scape, în timp ce armata egipteană care îi urmărea a fost distrusă (Psalmul 78:12, 13, 43–51). După aceea, el a avut grijă de israeliţi în timpul celor 40 de ani petrecuţi în pustie, hrănindu-i cu mană, furnizându-le apă şi chiar îngrijindu-se ca hainele să nu li se uzeze, iar picioarele să nu li se umfle (Deuteronomul 8:3, 4). După ce israeliţii au intrat în Ţara Promisă, Iehova le-a dat victorie împotriva duşmanilor. Iosua, care a manifestat o puternică credinţă în promisiunile lui Iehova, a fost un martor ocular al tuturor acestor evenimente. Din acest motiv, el le-a putut spune plin de încredere celor înaintaţi în vârstă din zilele sale: „Recunoaşteţi dar din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de DOMNUL Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit“. — Iosua 23:14.
10 Asemenea lui Iosua din vechime, creştinii de azi sunt pe deplin încredinţaţi că Dumnezeu este dispus şi capabil să acţioneze în favoarea celor ce îi slujesc. Această încredere este esenţială pentru credinţa noastră. Apostolul Pavel a scris: „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El . . . răsplăteşte pe cei care Îl caută“. — Evrei 11:6.
Dumnezeu prevede viitorul
11. Ce factori îi permit lui Dumnezeu să-şi ducă la îndeplinire promisiunile?
11 Până acum am văzut că, deşi Dumnezeu ne-a înzestrat cu liber arbitru şi a permis guvernarea umană independentă, el are atât puterea, cât şi voinţa de a acţiona pentru a-şi îndeplini scopul. Cu toate acestea, mai există un factor care contribuie la împlinirea sigură a promisiunilor lui Dumnezeu. Iehova poate să prevadă viitorul (Isaia 42:9). Prin intermediul profetului său, Dumnezeu a spus: „Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în timpurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul ca Mine, spunând sfârşitul de la început şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată plăcerea Mea»“ (Isaia 46:9, 10). Un agricultor cu experienţă ştie când şi unde să semene sămânţa, totuşi ar putea persista unele incertitudini cu privire la modul în care vor decurge lucrurile. Cu toate acestea, „Regele eternităţii“ deţine cunoştinţa exactă, ceea ce îi permite să prevadă cu precizie când şi unde trebuie să acţioneze pentru a-şi duce la îndeplinire scopul. — 1 Timotei 1:17, NW.
12. În ce fel a manifestat Iehova previziune în zilele lui Noe?
12 Să vedem cum a dat dovadă Dumnezeu de previziune în zilele lui Noe. Din cauza răutăţii care umpluse pământul, Dumnezeu a hotărât să-i distrugă pe oamenii neascultători. El a fixat un timp când avea să facă acest lucru, şi anume după 120 de ani (Geneza 6:3). Fixând această perioadă concretă, Iehova a avut în vedere nu numai distrugerea celor răi, lucru pe care putea să-l facă oricând. Când şi-a întocmit orarul, Iehova a ţinut cont şi de salvarea celor buni (compară cu Geneza 5:29). În înţelepciunea sa, Dumnezeu a ştiut dinainte când să încredinţeze lucrarea ce avea să slujească acelui scop. El i-a furnizat lui Noe suficiente informaţii detaliate. Noe urma să construiască o arcă pentru „ca să-şi scape casa“, iar oamenii răi urmau să fie distruşi printr-un potop mondial. — Evrei 11:7; Geneza 6:13, 14, 18, 19.
Un proiect de construcţie colosal
13, 14. De ce a fost construirea arcei o însărcinare dificilă?
13 Să analizăm această însărcinare din punctul de vedere al lui Noe. Deoarece Noe era un om al lui Dumnezeu, el ştia că Iehova putea să-i distrugă pe cei lipsiţi de pietate. Cu toate acestea, înainte ca acest lucru să se întâmple, trebuia să se efectueze o lucrare — o lucrare ce pretindea credinţă. Construirea arcei avea să fie un proiect colosal. Dumnezeu specificase dimensiunile arcei. Aceasta avea să fie mai lungă decât unele terenuri de sport din zilele noastre şi înaltă cât o clădire cu patru etaje (Geneza 6:15). Constructorii urmau să fie puţini la număr şi fără experienţă. Ei nu aveau uneltele şi utilajele sofisticate de astăzi. Mai mult decât atât, întrucât Noe nu avea capacitatea lui Iehova de a cunoaşte viitorul, el nu avea cum să ştie ce situaţii urmau să apară odată cu trecerea anilor, situaţii care puteau fi ori în favoarea, ori în defavoarea proiectului de construcţie. Probabil că Noe şi-a pus multe întrebări. Cum aveau să fie strânse materialele pentru construcţie? Cum avea să adune animalele? De ce fel de hrană urma să fie nevoie şi în ce cantităţi? Care era data exactă la care urma să aibă loc Potopul prezis?
14 Apoi erau şi condiţiile sociale. Răutatea abunda. Puternicii nefilimi, descendenţii hibrizi ai îngerilor răi şi ai femeilor, umpleau pământul de violenţă (Geneza 6:1–4, 13). Mai mult decât atât, construirea arcei nu urma să fie un proiect care putea fi efectuat în secret. Oamenii aveau să se întrebe ce anume făcea Noe, iar el trebuia să le spună (2 Petru 2:5). Se putea aştepta din partea lor să privească cu ochi buni lucrarea? Puţin probabil! Cu câţiva ani înainte, fidelul Enoh proclamase distrugerea celor răi. Mesajul transmis de el fusese atât de dispreţuit de oameni, încât Dumnezeu „l-a luat“, sau i-a pus capăt vieţii, evident pentru a nu permite să fie ucis de duşmanii Săi (Geneza 5:24; Evrei 11:5; Iuda 14, 15). Noe nu numai că urma să proclame un mesaj la fel de dispreţuit, dar şi avea să construiască o arcă. Pe măsură ce lucrările de construire a arcei avansau, aceasta avea să fie o puternică aducere-aminte a fidelităţii lui Noe în faţa contemporanilor săi răi!
15. De ce avea Noe încredere că putea să-şi ducă la îndeplinire sarcina primită?
15 Noe ştia că proiectul avea sprijinul şi binecuvântarea Dumnezeului Atotputernic. Oare nu Iehova însuşi îi încredinţase această lucrare? Iehova îl asigurase pe Noe că atât el, cât şi familia sa aveau să intre într-o arcă terminată şi că aveau să scape cu viaţă din Potopul mondial. Dumnezeu chiar a subliniat prin intermediul unui legământ solemn că acest lucru era sigur (Geneza 6:18, 19). După cât se pare, Noe era conştient de faptul că Iehova anticipase şi, în acelaşi timp, evaluase tot ceea ce implica acest lucru înainte de a-i încredinţa acea sarcină. Mai mult decât atât, Noe ştia că Iehova avea puterea de a interveni şi de a-l ajuta când era nevoie. Aşadar, credinţa lui Noe l-a îndemnat pe acesta la acţiune. Asemenea descendentului său Avraam, Noe era ‘deplin încredinţat că ce făgăduise [Dumnezeu], El putea să şi împlinească’. — Romani 4:21.
16. Pe măsură ce construirea arcei progresa, cum a fost întărită credinţa lui Noe?
16 Pe măsură ce anii treceau, iar arca lua formă, credinţa lui Noe se întărea tot mai mult. Problemele de construcţie şi de organizare erau rezolvate. Încercările erau depăşite. Nici un obstacol nu putea opri lucrarea. Familia lui Noe simţea sprijinul şi ocrotirea din partea lui Iehova. În timp ce Noe stăruia cu hotărâre în munca sa, ‘calitatea încercată a credinţei lui producea perseverenţă’ (Iacov 1:2–4, NW). În cele din urmă, arca a fost terminată, Potopul a venit, iar Noe şi familia sa au supravieţuit. Noe a trăit împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu şi la fel au stat lucrurile şi în cazul lui Iosua mai târziu. Credinţa lui Noe a fost răsplătită.
Iehova sprijină lucrarea
17. În ce fel se aseamănă zilele noastre cu zilele lui Noe?
17 Isus a prezis că zilele noastre se vor asemăna cu zilele lui Noe. Dumnezeu a hotărât din nou să-i distrugă pe cei răi şi a fixat un timp când acest lucru va avea loc (Matei 24:36–39). Totodată, el a luat măsuri în vederea ocrotirii celor buni. Dacă Noe a trebuit să construiască o arcă, slujitorii lui Dumnezeu de azi trebuie să proclame scopurile lui Iehova, să predea Cuvântul său şi să facă discipoli. — Matei 28:19.
18, 19. De unde ştim că predicarea veştii bune se bucură de sprijinul lui Iehova?
18 Dacă Iehova nu ar fi fost cu Noe pentru a-l sprijini, arca nu ar fi fost construită (compară cu Psalmul 127:1). În mod asemănător, fără sprijinul lui Iehova ar fi puţin probabil că creştinismul adevărat ar supravieţui şi cu atât mai puţin că ar prospera. Acest lucru a fost recunoscut în secolul I de către Gamaliel, un fariseu respectat şi un învăţător al Legii. Când Sanhedrinul evreiesc a vrut să-i omoare pe apostoli, Gamaliel a avertizat această curte spunând următoarele: „Depărtaţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace. Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va distruge; dar dacă este de la Dumnezeu, nu-i veţi putea nimici“. — Faptele 5:38, 39.
19 Atât în secolul I, cât şi astăzi, succesul activităţii de predicare a demonstrat că aceasta nu este o lucrare a oamenilor, ci a lui Dumnezeu. În articolul următor se vor analiza câteva dintre situaţiile şi evenimentele emoţionante care au făcut posibil ca această lucrare să se efectueze cu atâta succes şi la o scară atât de mare.
Să nu renunţăm niciodată!
20. Cine ne sprijină în timp ce predicăm vestea bună?
20 Deşi trăim în „timpuri critice, greu de suportat“, putem fi siguri că Iehova deţine pe deplin controlul. El îşi sprijină poporul în timp ce membrii acestuia depun eforturi pentru a duce la bun sfârşit lucrarea de predicare a veştii bune înainte de a sosi timpul stabilit de Dumnezeu ca să pună capăt acestui sistem rău de lucruri (2 Timotei 3:1, NW; Matei 24:14). Iehova ne invită să fim „colaboratori“ ai săi (1 Corinteni 3:9, NW). Noi suntem, de asemenea, siguri că Cristos Isus este alături de noi în această lucrare şi că ne putem bizui pe sprijinul şi îndrumarea îngerilor. — Matei 28:20; Apocalipsa 14:6.
21. La ce convingere nu trebuie să renunţăm niciodată?
21 Deoarece Noe şi familia sa au manifestat credinţă în promisiunile lui Iehova, ei au fost salvaţi din apele potopului. În prezent, cei ce manifestă o credinţă asemănătoare vor fi salvaţi din „necazul cel mare“ (Apocalipsa 7:14). Trăim timpuri cu adevărat emoţionante. În faţă ne stau evenimente importante. În curând, Dumnezeu va acţiona pentru a inaugura glorioasele ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea (2 Petru 3:13). Niciodată să nu renunţăm la convingerea că Dumnezeu poate să facă tot ceea ce spune. — Romani 4:21.
Idei recapitulative
◻ De ce Iehova nu ţine sub control toate detaliile activităţilor oamenilor?
◻ Cum au dezvăluit relaţiile lui Iehova cu Israelul capacitatea Sa de a-şi duce la îndeplinire scopul?
◻ Cum a fost demonstrată în zilele lui Noe capacitatea lui Iehova de a prevedea viitorul?
◻ Ce încredere putem avea în promisiunile lui Dumnezeu?