Iehova, un „Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv“

„DOMNUL, DOMNUL Dumnezeu este plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr.“ — EXODUL 34:6.

1. a) Ce mângâiere le aduce Biblia celor care i-au văzut pe cei dragi abandonând închinarea pură? b) Cum îi priveşte Iehova pe cei care păcătuiesc?

„FIICA mea mi-a spus că nu mai vrea să facă parte din congregaţia creştină“, a mărturisit un tată creştin. „Zile, săptămâni şi chiar luni după aceea mi-am simţit trupul sfâşiat de o durere chinuitoare. Era mai rea decât moartea.“ Este într-adevăr dureros să vezi cum cineva drag abandonează calea închinării curate. Aţi avut şi voi vreodată o experienţă de acest gen? Dacă da, atunci faptul de a şti că Iehova manifestă empatie faţă de voi vă va aduce mângâiere (Exodul 3:7; Isaia 63:9). Dar cum îi priveşte el pe aceşti oameni care păcătuiesc? Biblia arată că, plin de îndurare, Iehova îi invită să redobândească favoarea sa. El i-a implorat pe evreii rebeli din zilele lui Maleahi astfel: „Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi“. — Maleahi 3:7.

2. În ce fel arată Biblia că îndurarea este o parte integrantă a personalităţii lui Iehova?

² Iehova şi-a arătat în mod clar îndurarea când Moise se afla pe muntele Sinai. Acolo, Iehova s-a dezvăluit drept un „Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr“ (Exodul 34:6). Această declaraţie scoate în evidenţă faptul că îndurarea este o parte integrantă a personalităţii lui Iehova. El „doreşte ca nici unul să nu piară“, a scris apostolul Petru (2 Petru 3:9). Bineînţeles, îndurarea lui Dumnezeu are limite. „În nici un caz nu va acorda scutire de pedeapsă“, i s-a spus lui Moise (Exodul 34:7, NW; 2 Petru 2:9). Cu toate acestea, „Dumnezeu este dragoste“, iar îndurarea este o caracteristică esenţială a acestei calităţi (1 Ioan 4:8; Iacov 3:17). Iehova nu-şi va „ţine mânia pe vecie“ pentru că „Îi place îndurarea [bunătatea iubitoare, NW]“. — Mica 7:18, 19.

3. Cum contrastează punctul de vedere al lui Isus cu privire la îndurare cu cel al scribilor şi fariseilor?

³ Isus a fost reflectarea perfectă a Tatălui său ceresc (Ioan 5:19). Modul îndurător în care i-a tratat pe răufăcători nu a fost o tolerare a păcatelor comise de ei, ci o expresie a aceloraşi sentimente tandre pe care el le manifesta faţă de cei bolnavi fizic (compară cu Marcu 1:40, 41). Da, Isus a inclus îndurarea printre „lucrurile mai importante“ ale Legii lui Dumnezeu (Matei 23:23, NW). Spre deosebire de el, scribii şi fariseii aveau concepte formaliste referitoare la justiţie, concepte care, de obicei, excludeau noţiunea de îndurare. Când au văzut că Isus avea legături cu păcătoşii, ei l-au acuzat spunând: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă împreună cu ei“ (Luca 15:1, 2). Isus le-a răspuns acuzatorilor folosind trei ilustrări, care scot în evidenţă îndurarea lui Dumnezeu.

4. Care sunt două dintre ilustrările lui Isus, şi ce evidenţiază fiecare în parte?

⁴ Mai întâi, Isus a vorbit despre un om care şi-a lăsat cele 99 de oi pentru a merge în căutarea oii pierdute. Ce a vrut el să spună? „Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă.“ Apoi Isus a vorbit despre o femeie care şi-a căutat drahma pierdută, bucurându-se când a găsit-o. Ce aplicare a dat el acestei ilustrări? „Este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.“ Isus a prezentat a treia ilustrare sub forma unei parabolea, despre care unii au spus că este cea mai frumoasă relatare care s-a spus vreodată. O analiză a acestei parabole ne va ajuta să apreciem şi să imităm îndurarea lui Dumnezeu. — Luca 15:3–10.

Un fiu rebel pleacă de acasă

5, 6. În ce fel a manifestat fiul mai tânăr din cea de-a treia ilustrare a lui Isus o gravă lipsă de apreciere?

⁵ „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.» Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, trăind în destrăbălare [ducând o viaţă desfrânată, NW].“ — Luca 15:11–13.b

⁶ Fiul mai tânăr din această parabolă a manifestat o gravă lipsă de apreciere. Mai întâi, el şi-a cerut partea de moştenire, iar apoi şi-a risipit-o „ducând o viaţă desfrânată“. Expresia „viaţă desfrânată“ este tradusă dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „mod de viaţă de excese“. Potrivit unui erudit, termenul „exprimă renunţarea totală la caracter“. Pe bună dreptate, tânărul din parabola lui Isus este numit adesea risipitor, cuvânt care se referă la o persoană extravagantă care cheltuie într-un mod nechibzuit.

7. Cine se aseamănă în prezent cu fiul risipitor, şi de ce mulţi oameni de acest fel caută independenţa într-o „ţară depărtată“?

⁷ Există şi astăzi oameni care se aseamănă cu fiul risipitor? Da. Un număr relativ mic de oameni au părăsit, din nefericire, „casa“ Tatălui nostru ceresc, Iehova, casă care oferă siguranţă (1 Timotei 3:15). Unii dintre ei au impresia că atmosfera din casa lui Dumnezeu este prea restrictivă, că ochiul vigilent al lui Iehova este mai mult un obstacol decât o protecţie (compară cu Psalmul 32:8). Să luăm cazul unei tinere creştine care a crescut în spiritul principiilor biblice, dar care, mai târziu, a început să consume alcool în exces şi droguri. Privind în urmă la acea perioadă întunecată din viaţă, ea a spus: „Voiam să demonstrez că pot să-mi clădesc o viaţă mai bună. Voiam să fac ce-mi plăcea şi nu doream să fiu oprită de nimeni“. Asemenea fiului risipitor, această tânără a căutat independenţa. Din nefericire, din cauza practicilor ei nescripturale, ea a trebuit să fie exclusă din congregaţia creştină. — 1 Corinteni 5:11–13.

8. a) Ce ajutor le poate fi oferit celor care nu mai doresc să trăiască potrivit normelor lui Dumnezeu? b) De ce trebuie ca cineva să acorde o deosebită atenţie alegerii pe care o face în ce priveşte închinarea?

⁸ Este într-adevăr dureros când un colaborator în credinţă nu mai doreşte să trăiască potrivit normelor lui Dumnezeu (Filipeni 3:18). Când se întâmplă acest lucru, bătrânii şi alte persoane calificate din punct de vedere spiritual se străduiesc să-l reabiliteze pe cel care a păcătuit (Galateni 6:1). Totuşi, nimeni nu este obligat să accepte jugul de discipol al lui Cristos (Matei 11:28–30; 16:24). Chiar şi tinerii, când ajung la vârsta majoratului, trebuie să facă o alegere personală în ce priveşte închinarea. În cele din urmă, ca oameni înzestraţi cu liber arbitru, fiecare dintre noi va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru propria persoană (Romani 14:12). Bineînţeles că vom şi „secera ceea ce am semănat“, o lecţie pe care fiul risipitor din parabola lui Isus avea să o înveţe imediat după aceea. — Galateni 6:7, 8.

Disperare într-o ţară depărtată

9, 10. a) Prin ce schimbare de situaţie a trecut fiul risipitor, şi cum a reacţionat el? b) Ilustraţi modul în care unii oameni din prezent care au renunţat la închinarea adevărată trec printr-o situaţie deplorabilă asemănătoare celei a fiului risipitor.

⁹ „După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i pască porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea [nu-i dădea nimic, NW].“ — Luca 15:14–16.

¹⁰ Deşi ajunsese sărac, fiul risipitor nu se gândea încă să se întoarcă acasă. Însă el l-a întâlnit pe un om care l-a angajat ca porcar. Întrucât Legea mozaică prevedea că porcii erau animale necurate, o asemenea muncă era, după cât se pare, inacceptabilă pentru un evreu (Leviticul 11:7, 8). Dacă fiul risipitor a avut mustrări de conştiinţă, atunci el a trebuit să şi le înăbuşe. La urma urmei, nu putea aştepta ca stăpânul său, un cetăţean al acelei ţări, să fie preocupat de sentimentele unui străin sărac. Starea deplorabilă în care se afla fiul risipitor se aseamănă cu starea multor persoane din prezent care abandonează calea dreaptă a închinării curate. Deseori, aceste persoane se implică în activităţi pe care, înainte, le considerau degradante. De exemplu, la vârsta de 17 ani, un tânăr a respins educaţia creştină. „Imoralitatea şi consumul de droguri au anulat anii de educaţie bazată pe Biblie“, a recunoscut el. Nu după mult timp, acest tânăr a fost închis pentru jaf armat şi omor. Deşi mai târziu s-a reabilitat din punct de vedere spiritual, preţul pe care l-a plătit pentru „a se bucura de plăcerile de o clipă ale păcatului“ a fost foarte scump. — Compară cu Evrei 11:24–26.

11. Ce a înrăutăţit situaţia fiului risipitor, şi cum au ajuns azi unii la concluzia că atracţia lumii este „amăgire deşartă“?

¹¹ Situaţia dificilă în care se afla fiul risipitor a fost înrăutăţită de faptul că „nimeni nu-i dădea nimic“. Unde erau noii lui prieteni? Acum, când nu mai avea nici un ban, era ca un „obiect de ură“ pentru ei (Proverbele 14:20, NW). În mod asemănător, astăzi, mulţi oameni care rătăcesc de la credinţă descoperă că atracţia acestei lumi şi modul ei de a privi lucrurile echivalează cu „amăgirea deşartă“ (Coloseni 2:8). „Lipsa îndrumării din partea lui Iehova mi-a pricinuit multă durere şi suferinţă“, a spus o tânără care a părăsit pentru un timp organizaţia lui Dumnezeu. „Am încercat să mă conformez celor din lume, dar, pentru că nu eram ca ei, m-au respins. Mă simţeam ca un copil pierdut, care avea nevoie de îndrumarea unui tată. Atunci mi-am dat seama că am nevoie de Iehova. Voiam ca niciodată să nu mai trăiesc independentă de el.“ Fiul risipitor din ilustrarea lui Isus a ajuns la aceeaşi concluzie.

Fiul risipitor îşi vine în fire

12, 13. Ce factori i-au ajutat pe unii în prezent să-şi vină în fire (vezi chenarul)?

¹² „Şi-a venit în fire şi a zis: «Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor aici de foame! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.“» Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său.“ — Luca 15:17–20.

¹³ Fiul risipitor „şi-a venit în fire“. Pentru un timp, fiul risipitor s-a lăsat în voia plăcerilor, ca şi când s-ar fi aflat într-o lume a visurilor. Însă acum, el şi-a dat perfect seama de adevărata lui stare spirituală. Da, deşi păcătuise, acest tânăr mai avea totuşi o şansă. În el se mai putea găsi ceva bun (Proverbele 24:16; compară cu 2 Cronici 19:2, 3). Ce se poate spune despre cei din prezent care părăsesc turma lui Dumnezeu? Ar fi raţional să conchidem că aceştia nu mai au nici o şansă, că atitudinea rebelă a fiecăruia dintre ei dovedeşte că au păcătuit împotriva spiritului sfânt al lui Dumnezeu (Matei 12:31, 32)? Nu neapărat. Unii regretă amarnic conduita rebelă pe care au avut-o şi, cu timpul, mulţi dintre ei îşi vin în fire. „Niciodată, nici măcar o zi, nu l-am uitat pe Iehova“, a spus o soră reflectând la timpul când a stat în afara organizaţiei lui Dumnezeu. „Mereu m-am rugat ca, într-o bună zi, să mă primească înapoi la adevăr.“ — Psalmul 119:176.

14. Ce s-a decis fiul risipitor să facă, şi cum a manifestat el umilinţă în această privinţă?

¹⁴ Dar ce pot face cu privire la situaţia lor cei care s-au rătăcit de la adevăr? În parabola lui Isus, fiul risipitor a decis să se întoarcă acasă şi să-l implore pe tatăl lui să-l ierte. „Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi“, s-a hotărât el să spună. Un argat era un lucrător cu ziua, care putea fi concediat oricând. Această poziţie era inferioară chiar şi celei a unui sclav, care, într-un anumit sens, era considerat un membru al familiei. Astfel, fiul risipitor nu se gândea să ceară să fie restabilit la poziţia iniţială de fiu. El era dispus să accepte poziţia cea mai de jos pentru a-şi demonstra cu fiecare zi ce trecea loialitatea faţă de tatăl său. Totuşi, pe fiul risipitor îl aştepta o surpriză.

O primire călduroasă

15–17. a) Cum a reacţionat tatăl când şi-a văzut fiul? b) Ce semnifică haina, inelul şi sandalele pe care tatăl i le-a dat fiului său? c) Ce s-a demonstrat prin faptul că tatăl a făcut pregătiri pentru a da o petrecere?

¹⁵ „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi a fost cuprins de milă faţă de el, a alergat şi a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.» Dar tatăl a zis robilor săi: «Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l! Să mâncăm şi să ne înveselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.» Şi au început să se înveselească.“ — Luca 15:20–24.

¹⁶ Orice părinte iubitor şi-ar dori din toată inima restabilirea spirituală a copilului său. Astfel, ni-l putem imagina pe tatăl fiului risipitor privind zilnic în josul cărării din faţa casei sale, sperând cu nerăbdare că fiul său se va întoarce. Acum el îşi zăreşte fiul pe cărare! Nu încape îndoială că tânărul avea o altă înfăţişare. Totuşi, tatăl îl recunoaşte când acesta se află „încă departe“. El nu dă importanţă hainelor zdrenţuite ale fiului său şi spiritului demoralizat al acestuia; el îl vede pe fiul său şi aleargă să-l întâmpine.

¹⁷ Când se întâlnesc, tatăl îi sare de gât şi îl sărută cu tandreţe. Apoi le porunceşte servitorilor să-i aducă fiului său o haină, un inel şi sandale. Această haină nu era un simplu articol de îmbrăcăminte, ci era haina „cea mai bună“ — probabil o îmbrăcăminte cu multe broderii, asemănătoare celei care îi era oferită unui oaspete de onoare. Întrucât nu se obişnuia ca sclavii să poarte inel şi sandale, prin acest gest tatăl a arătat în mod clar că fiul său era bine venit înapoi ca membru al familiei cu drepturi depline. Dar tatăl a făcut chiar mai mult. El a poruncit să se dea o petrecere în cinstea întoarcerii fiului său. Bineînţeles că, atunci când şi-a iertat fiul, el nu a făcut acest lucru fără tragere de inimă sau ca şi cum întoarcerea fiului său a făcut obligatorie iertarea lui; el a vrut să-l ierte. Acest lucru i-a adus bucurie.

18, 19. a) Ce învăţăm din parabola despre fiul risipitor cu privire la Iehova? b) După cum reiese din modul în care Iehova a tratat cu Iuda şi Israel, în ce fel „aşteaptă“ El întoarcerea unui păcătos?

¹⁸ Ajunşi în acest punct al discuţiei, ce învăţăm din parabola fiului risipitor cu privire la Dumnezeu, căruia avem privilegiul de a-i aduce închinare? În primul rând, că Iehova este „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr“ (Exodul 34:6). Într-adevăr, îndurarea este o calitate remarcabilă a lui Dumnezeu. Acesta este modul obişnuit în care reacţionează el faţă de cei aflaţi în nevoie. În al doilea rând, parabola lui Isus ne învaţă că Iehova este „gata să ierte“ (Psalmul 86:5). Figurativ vorbind, el urmăreşte cu atenţie dacă în inima oamenilor păcătoşi se produce vreo schimbare, pentru ca, pe baza acesteia, el să manifeste îndurare. — 2 Cronici 12:12; 16:9.

¹⁹ Să ne gândim, de exemplu, la modul în care a tratat Dumnezeu cu Israelul. Profetul Isaia a fost inspirat de Iehova să spună că Iuda şi Ierusalimul erau „bolnave din tălpile picioarelor până la cap“. Totuşi, el a spus şi că: „DOMNUL aşteaptă să arate îndurare faţă de voi şi Se va scula să vă dea îndurare“ (Isaia 1:5, 6; 30:18; 55:7; Ezechiel 33:11). Asemenea tatălui din parabola lui Isus, Iehova „veghează asupra cărării“, cum s-ar spune. El aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea oricărui om care a părăsit casa Lui. Nu acest lucru aşteptăm noi de la un tată iubitor? — Psalmul 103:13.

20, 21. a) În ce fel sunt atraşi mulţi de îndurarea lui Dumnezeu în prezent? b) Ce se va analiza în articolul următor?

²⁰ În fiecare an, îndurarea lui Iehova îi determină pe mulţi să-şi vină în fire şi să se întoarcă la închinarea adevărată. Ce bucurie le aduce acest lucru celor ce îi îndrăgesc! Să revenim acum la cazul tatălui creştin menţionat la început. Din fericire, fiica lui s-a reabilitat din punct de vedere spiritual, iar acum slujeşte ca ministru cu timp integral. „Sunt fericit atât cât îmi permite acest sistem vechi de lucruri“, a spus el. „Lacrimile mele de durere s-au transformat în lacrimi de bucurie.“ Nu încape îndoială că şi Iehova se bucură. — Proverbele 27:11.

²¹ Dar parabola despre fiul risipitor nu se încheie aici. Isus şi-a continuat relatarea punând în contrast îndurarea lui Iehova cu atitudinea rigidă şi acuzatoare care predomina în rândul scribilor şi al fariseilor. În articolul următor vom vedea cum a realizat el acest contrast şi ce înseamnă pentru noi acest lucru.

[Note de subsol]

Recapitulare

◻ Cum contrastează atitudinea lui Isus cu cea a fariseilor în ce priveşte îndurarea?

◻ Cine se aseamănă în prezent cu fiul risipitor, şi cum?

◻ Ce situaţie l-a determinat pe fiul risipitor să-şi vină în fire?

◻ Cum a manifestat tatăl îndurare faţă de fiul său penitent?

[Chenarul de la pagina 11]

Ei şi-au venit în fire

Ce i-a ajutat pe unii care au fost excluşi din congregaţia creştină să-şi vină în fire? Următoarele mărturisiri ne ajută să înţelegem acest lucru.

„În adâncul inimii ştiam unde este adevărul. Anii în care am studiat Biblia şi am mers la întruniri au lăsat o urmă de neşters asupra mea. Cum am putut să-i întorc spatele lui Iehova? Nu el m-a părăsit pe mine, ci eu l-am părăsit pe el. În cele din urmă mi-am dat seama cât de mult am greşit şi cât de încăpăţânată am fost şi că Cuvântul lui Iehova a avut întotdeauna dreptate — «seceri ceea ce semeni».“ — C.W.

„Când fetiţa mea a început să vorbească, am fost cuprinsă de emoţie, întrucât voiam să o învăţ cine este Iehova şi cum să ne rugăm lui. Nu mai aveam somn şi, într-o noapte, la o oră târzie, m-am dus cu maşina într-un parc şi am început să plâng. Am plâns şi m-am rugat lui Iehova pentru prima oară după o lungă perioadă de timp. Tot ce ştiam era că aveam nevoie ca Iehova să facă din nou parte din viaţa mea şi speram să mă ierte.“ — G.H.

„Când venea vorba despre religie, le spuneam oamenilor că, dacă ar trebui să aleg religia care predă adevărul, ar trebui să fiu Martoră a lui Iehova. Apoi le spuneam că am fost Martoră, dar că nu am putut trăi la înălţimea standardelor acestei religii, motiv pentru care am renunţat să o mai frecventez. Dându-mi seama de ceea ce am făcut, de multe ori mă simţeam vinovată şi nefericită. În cele din urmă am recunoscut că «eram nefericită şi că trebuia să fac schimbări drastice».“ — C.N.

„Acum treizeci şi cinci de ani, eu şi soţul meu am fost excluşi. Apoi, în 1991, am avut minunata surpriză de a fi vizitaţi de doi bătrâni care ne-au anunţat că aveam posibilitatea de a ne întoarce la Iehova. După şase luni eram în culmea fericirii pentru că fuseserăm reintegraţi. Eu şi soţul meu avem 63, respectiv 79 de ani.“ — C.A.