Exodul din Egipt

IEHOVA i-a poruncit lui Moise să se înfățișeze înaintea faraonului și, vorbind în numele Lui, să-i spună: „Lasă-mi poporul să plece”. (Ex 5:1) Faraonul a refuzat. El nu voia să piardă o națiune de sclavi. Mai mult, nu-l cunoștea, sau nu-l recunoștea, pe Iehova ca fiind Dumnezeul adevărat. (Ex 5:2) Faraonul se închina zeilor Egiptului, ba chiar se considera el însuși un zeu! De aceea, trebuia rezolvată o chestiune esențială: Cine era adevăratul Dumnezeu? Prin intermediul a zece plăgi, Iehova a executat judecata „asupra tuturor dumnezeilor Egiptului”, ceea ce a dus la eliberarea Israelului și a demonstrat că Iehova este singurul Dumnezeu viu și adevărat. (Ex 12:12)

Cea mai mare parte a israeliților au plecat din Ramses (Egipt) în 15 nisan 1513 î.e.n. Pe măsură ce mulțimea înainta spre est, cu siguranță i s-au alăturat și alții din ținutul Gosen. După ce au ajuns la Etam, Iehova le-a poruncit „să se întoarcă și să-și așeze tabăra înaintea Pi-Hahirotului, . . . lângă mare”. În ochii egiptenilor, israeliții erau pierduți. (Ex 13:20; 14:1-3) Aceștia păreau prinși în capcană între Marea Roșie și munți. Având carele de război ale egiptenilor pe urmele lor, israeliții păreau să nu aibă nicio cale de ieșire! Chiar în aceste condiții, Iehova i-a eliberat pe israeliți și i-a distrus pe faraon și pe armata sa. (Ex 14:13-31) Astfel, Iehova și-a demonstrat marea putere. Ceea ce a făcut pentru Israel a ajuns să fie cunoscut „pe tot pământul”. (Ex 9:16; Ios 2:10; 9:9)