Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g95 22/5 pag. 31
  • Lacrimile naturii

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Lacrimile naturii
  • Treziți-vă! – 1995
  • Materiale similare
  • Este predicarea ta la fel ca roua?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2016
  • „Picăturile de rouă“ ale lui Iehova printre multe popoare
    Cîntați laude lui Iehova
  • Sunteţi înviorători pentru alţii?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2007
  • Să colaborăm în unitate
    Cîntați laude lui Iehova
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1995
g95 22/5 pag. 31

Lacrimile naturii

DIMINEAŢA abia şi-a deschis ochii, e răcoare şi linişte. Pe fiecare frunză şi pe fiecare fir de iarbă picături mici tremură strălucind în primele raze de lumină ale zilei. E ca şi cum vegetaţia ar fi lăsat să-i curgă lacrimi de fericire, salutând astfel răsăritul soarelui. Nu este de mirare că roua i-a inspirat pe poeţi . . . şi pe fotografi.

Şi totuşi, roua este mai mult decât o sursă de înviorare a spiritului omenesc. Acest fenomen atmosferic, prezent în toate colţurile Terrei, cu excepţia regiunilor polare, constituie o „cuvertură“ de umezeală indispensabilă vieţii. Iehova Dumnezeu a proiectat astfel atmosfera, încât noaptea, când în anumite condiţii se răceşte, ea ajunge la aşa-numitul punct de rouă. Aceasta este temperatura la care aerul nu mai poate susţine umezeala şi o depozitează pe suprafeţe mai reci decât aerul din jur. S-a constatat că, prin frunze, plantele însetate absorb o cantitate de rouă egală cu greutatea proprie, iar o mare parte din această cantitate o elimină prin rădăcini şi o depozitează în sol.

În ţinuturile biblice, unde există un lung anotimp secetos, uneori roua poate constitui practic singura sursă de apă pentru plante. De aceea, în Biblie, roua este deseori asociată cu recolta lanurilor de cereale, iar lipsa ei, cu foametea.

Roua poate avea şi o semnificaţie aparte. În cântecul de rămas bun adresat poporului lui Dumnezeu, Moise a scris: „Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeaţă, ca picăturile de rouă pe iarbă!“ (Deuteronomul 32:2). Cuvintele rostite de Moise erau dătătoare de viaţă, precum roua. Având în vedere faptul că el era cel mai blând om de pe faţa pământului, cu siguranţă că şi vorbirea lui era din fire tandră şi plină de consideraţie (Numeri 12:3). Ca roua sau ca picăturile gingaşe de ploaie, cuvintele lui hrăneau fără să pricinuiască vreun rău.

Data viitoare, când, tăcuţi de uimire, vă veţi minuna în faţa frumuseţii gingaşe a picăturilor de rouă — lacrimile naturii —, opriţi-vă o clipă şi meditaţi la extraordinara înţelepciune a Celui care a creat roua.

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează